Sfinţii închisorilor. “Nu ne bate Dumnezeu că nu ne cinstim Sfinţii închisorilor, cum zice părintele Justin?”

Comunismul s-a dovedit a fi o experienţă nefastă şi odioasă în viaţa popoarelor lumii. El a umilit, a pângărit şi a degradat fiinţa umană până la abject. De aceea va trebui să dispară în adâncul pământului, rămânând o pată veşnică de sânge şi de ruşine pe fruntea umanităţii. – Petru Baciu

Parintele Justin la Aiud - Icoana Sfintilor Inchisorilor - Marturisitorii RoAvem mulţi Sfinţi neştiuţi de nimeni decât de Dumnezeu. Tot aşa sunt sfinţi ai închisorilor neştiuţi. Nu doar Valeriu Gafencu sau părintele Sandu Tudor sunt sfinţi, ci mulţi alţii ce-au trăit ca mucenici şi s-au sfârşit ca sfinţi. Au ajuns la sfinţenie în închisoare iar mărturiile despre ei sunt totuşi puţine. Nu se poate stabili măcar aproximativ numărul „Sfinţilor închisorilor”. Dar trebuie să ştim un lucru: căile Domnului sunt nepătrunse nouă, judecăţile Lui sunt de necercetat de mintea omului.

El poate scoate sfinţi şi din piatră, după cuvântul Mântuitorului. Cine ştie dacă suferinţa cu care s-au înnobilat nu i-au făcut vrednici să fie „Sfinţi Mărturisitori” în număr mult mai mare decât ne imaginăm noi. Avem o armată întreagă de sfinţi contra ciumei roşii a comunismului blestemat. Că numărul lor este mult mai mare decât ne-am obişnuit să apreciem noi, ne-o adeveresc mai multe semne. În primul rând, moaştele descoperite la Aiud, de ordinul sutelor şi miilor, toate frumos mirositoare, galbene ca ceara, făcătoare de minuni. Avem mii de moaşte făcătoare de minuni, deci mii de sfinţi. (…)

*

            După Dreptul canonic ortodox, semne ale sfinţeniei sunt:

–          moartea martirică – dovada cea mai certă;

–          mărturisirea şi apărarea dreptei credinţe;

–          viaţa curată, viaţa sfântă;

–          darul facerii de minuni, în viaţă sau după moarte.

Dintre condiţiile de fond (personale) ale sfinţeniei:

–          să fi avut credinţa neîndoielnică ortodoxă;

–          puterea de a suferi moarte martirică, primejdii şi orice necazuri pentru apărarea dreptei credinţe;

–          puterea de a trăi moral şi religios cât mai desăvârşit;

–          puterea de a săvârşi minuni;

–          cultul spontan acordat de poporul credincios.

*

În cazul celor din închisori ortodocşi, toate acestea se confirmă. Ce dovadă mai clară vrem decât moartea martirică? Când sunt atâtea mărturii, atâtea semne vizibile, atâtea minuni, cum să nu exprime o viaţă de sfinţenie şi martiraj? Lupta împotriva lor e lupta contra evidenţei, păcatul împotriva Duhului Sfânt. Mulţi o fac din răutate, din invidie, din ignoranţă, din neştiinţă. Sau chiar din… evlavie (!). Se înţeleg la primii motivele. La ultimii însă, e mai greu de priceput. Argumentul lor: „au suferit politic nu religios, deci nu sunt sfinţi!”.

Să o luăm cu începutul.

De la instalarea regimului comunist în Rusia s-a început o campanie de distrugere a creştinismului şi a tuturor valorilor umane tradiţionale. Acelaşi efect devastator l-a avut în toate ţările pe unde a trecut uraganul roşu.

Unii vor să caute neapărat un „Pateric al închisorilor” sau „cuvinte duhovniceşti” din închisori. Aceasta o faci mai cu seamă în cazul unui părinte duhovnicesc ce se nevoieşte în loc retras, cu anume tipic de rugăciune, nelipsit de la slujbe şi care e căutat de oameni.

În cazul de faţă, nu e nevoie de Paterice pentru confirmarea sfinţeniei. Însăşi viaţa şi sfârşitul lor e sfinţenie. Ce alte „cuvinte duhovniceşti” mai mari vrem decât suferinţele răbdate la Piteşti, Aiud sau Gherla? Chinurile şi moartea, ştiind că toţi erau chinuiţi pentru credinţă de un regim ateu, sunt un Pateric al mucenicilor fără a mai fi nevoie de alte comentarii şi adaosuri. Ele întrec orice discurs duhovnicesc. Noi, chiar fără vreun cuvânt lăsat de Valeriu Gafencu, ştim că este martir. Căci au fost mulţi de la care nu ştim nici un cuvânt duhovnicesc dar au moaşte făcătoare de minuni.

Şi aceasta este suficient pentru a-i trece în rândul sfinţilor. De la atâtea mii de martiri din Istoria Bisericii nu s-a păstrat nici un discurs ci pentru sfârşitul lor au fost trecuţi în ceata sfinţilor fără alte comentarii. De ce numai noi românii suntem atât de îndoielnici în credinţă? Nu ne bate Dumnezeu că nu ne cinstim Sfinţii închisorilor, cum zice părintele Iustin? Cred că şi din acest motiv ne bate, cu prisosinţă…

Se cuvine a cunoaşte şi cinsti cum se cuvine aceşti Sfinţi ai secolului XX. Această carte e doar o frântură din marea de durere şi jertfă care a rodit sfinţi. O picătură în oceanul suferinţei româneşti adus în dar lui Dumnezeu. Dar ştim că orice jertfă e răsplătită, orice contribuţie cât de „neînsemnată”. Căci cine nu cinsteşte pe Sfinţi, nici pe Dumnezeu nu cinsteşte.

Sfinţii sunt manifestarea concretă şi personală a lui Dumnezeu în Biserică iar Biserica nu se menţine vie decât prin Sfinţi. La loc de cinste se află Martirii.

Dumnezeu să ne ajute să fim pe calea lor acum şi până la sfârşitul vieţii noastre.

Amin.

Fabian Seiche

Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010

Sursa: Marturisitorii

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON