Doamna Aspazia Oţel Petrescu: “Mişcarea Legionară este biruitoare în spiritul hristic”. La Multi Ani, la împlinirea vârstei de 90 de ani!

Şi, într-un moment de exasperare, m-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă:

“- Doamne! Nu mă lăsa!”

Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură.

Este greu să definesc ce se petrecea cu mine, ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşa celulei. – Aspazia Oţel Petrescu / “Strigat-am către Tine, Doamne”

Doamna-Aspazia-Otel-Petrescu-cu-flori-in-chilia-Parintelui-Justin-Parvu-Foto-c-Cristina-Nichitus-RonceaDoamna Aspazia Oţel Petrescu implineste astazi, 9 decembrie 2013, binecuvantata varsta de 90 de ani, varsta la care Parintele Justin Parvu i-a prezis ca va ajunge, insa fara el. Doamna Aspazia Oţel Petrescu s-a născut pe 9 decembrie 1923 la Cernăuţi, într-o familie de învăţători. După ce a urmat cursurile şcolii primare în comuna Ghizdiţa, a fost înscrisă la Liceul din Bălţi. Acolo a urmat un semestru, după care a fost retrasă din cauza unei hipocalcemii. Fiind pusă de părinţi să aleagă între Chişinău şi Cernăuţi, urmează cursurile Liceului de fete ortodox „Elena Doamna“ din Cernăuţi, noteaza Adevarul. După susţinerea Bacalaureatului, la Orăştie, a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj. Pe 9 iulie 1948 a fost arestată şi a stat 14 ani după gratii. Asemenea Parintelui Justin, i s-a mărit pedeapsa cu patru ani pentru că nu a „colaborat“ si nu s-a dezis de idealurile sale. Portalul Marturisitorii publica in semn de omagiu pentru marea mucenita a neamului romanesc o mica prezentare, un poem de Mariana Gurza, un interviu inedit cu Doamna Aspazia despre Miscarea Legionara, realizat de jurnalistul Florian Palas cat si evocarea facuta de Pr. Fabian Seiche in lucrarea sa, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”. La Multi Ani, Maica Aspazia!

Dna-Aspazia-Otel-Petrescu-foto-Cristina-Nichitus-Roncea

Aspazia Oţel Petrescu s-a nascut în ziua de 9 decembrie 1923, în localitatea Cotul Ostriței, nu departe de Cernăuți, în județul Noua Suliță. A crescut în spiritul de jertfă al Mişcării Legionare, al trăirii creştine şi naţionale. Fiică a Bucovinei, colţ de ţară de atâtea ori înstrăinat de străinii, dar izvor nesecat de talente şi caractere româneşti.

Aspazia Oţel Petrescu a venit ca un dar de la Cel de sus, într-o toamnă nostalgică…Despre domnia sa, s-a scris mult și încă se va scrie. Filonul bucovinean ne-a legat încă de la prima convorbire. Caldă, iubitoare și smerită. O viață închinată lui Hristos, Neamului Românesc. Un model de românism incontestabil. La început eram temătoare, copleșită de personalitatea celei care a cunoscut jertfa. Am realizat că,  lumina divina, i-a aratat mereu drumul, a întărit-o, reușind să depășescă toate barierele.

A rămas aceeasi…un ochi de lumină pentru Neamul Românesc. Nu și-a părăsit niciodată crezul. Iubirea, jertfa „te împlineşte şi te face desăvârşit”.

Doamna Aspazia Oţel Petrescu este un Om împlinit, desăvârșită prin mucenicie.

Am simțit puterea credinței. O vibrație ce te poate învălui oriunde te-ai afla. Majoritatea celor care au devenit mărturisitori și au cunoscut temnița, teroarea, au devenit mai puternici în credință. Acolo, în celule, Aspazia Oţel Petrescu și alți martiri ai Neamului Românesc au fost mai aproape de Dumnezeu ! Cu “Iisus în celulă” !

În prag aniversar am simțit nevoia de a-i dărui o îmbrațișare caldă, îmbrăcând-o în vers, așa cum mi-a fost dat…Un gest de iubire, de prețuire, de respect…O lacrimă de dor, rostogolită din “Țara fagilor”…

Vivat, crescat, floreat, mucenița Neamului Românesc,

Aspazia Oțel Petrescu!

 “De-aş fi vântul cu miresme parfumate …”

ți-aș săruta inima cuprinsă de dor

aș șterge urmele-ți însângerate

lacrimile vărsate pentru popor.

M-aș cuibări ca o copilă

în poala ta sfântă mucenică

și-am depăna filă cu filă

povești din dulcea Bucovina.

“Strigat-am către Tine, Doamne…”

și vom striga mereu iar în Cetate

cinsitindu-ne martirii, prin ale Tale taine

să ai milă, Doamne, să faci dreptate…

Destine frânte, umilința

te-au întărit în vremuri grele

reazăm ți-a fost credința

frații te-au vegheat din stele.

Neamul Românesc ți-a fost casă

Sfinții din cer  prieteni în veșnicie

lupta pentru adevăr, mireasmă

drumul tău, drum spre mucenicie.

Strig catre Tine, Doamne

azi la ceas aniversar

dăiruiește-i sănătate

bucurii, înmulțeste-i al său har.

O îmbrățișare creștină

din Țara Fagilor venită

ca o sfântă cetină-n lumină

de la legionari primită.

Doamne, te rog, Tată Ceresc,

jertfa i-a fost viața, mult a patimit

Aspazia Oțel Petrescu,

În lumină, prin iubire, a biruit!

Vivat, crescat, floreat!

Mariana Gurza

Timișoara

Decembrie, 2013

*

Cu Iisus in celula

Doamna-Aspazia-Otel-Petrescu-si-Parintele-Justin-Parvu-Cristina-Nichitus-Roncea-Precum-in-cer.ro_

Doamna Aspazia Oţel Petrescu este şi va rămâne o mărturisitoare a lui Hristos, Cel care i-a trimis îngeri păzitori în celule comuniste. Așa cum bine subliniază editorul, ,,în volumul de faţă sunt ecouri ale acestei mărturisiri”…fiind vorba de femeia creștină, gata să rabde chinuri muceniceşti din iubire pentru Hristos şi pentru Neamul Românesc…”

Fidelă convingerilor legionare, așa cum au fost majoritatea intelectualilor, din acea perioadă, 14 ani de temniță, cu Hristos în celulă, Aspazia Oțel Petrescu, a știut să-şi păstreze demnitatea şi dragostea pentru neam, credinţa fiind prezentă alături de mărturisitori. Cu toții au fost animaţi de același ideal:  iubirea pentru Hristos, lupta împotriva comunismului, dragostea pentru ţară şi neam.

,,Noi l-am întâlnit (pe Hristos -.n.n.) viu şi adevărat în vârful foamei, al setei, al frigului, al singurătăţii şi al terorii de nedescris…”

Pentru Aspazia Oțel Petrescu, temniţa, a fost ,,o onoare aşa cum şi Petre Ţutea o considera”,  toți răspunzând la o chemare a suferinței pentru izbăvirea neamului.

Strigătul i-a fost auzit în toți anii de cumpănă. Rugăciunea i-a salvat viața.

Cuvinte de folos, cuvinte vii…Comunicarea directă, smerită, i-a adus lumina tainică a Celui Preaînalt. Acolo, în răceala zidurilor, a primit mângâiere, mulțumind pentru suferința primită.

Emoționantă evocarea,  aruncării sale în izolatorul 3, o celulă mică cu șobolani… Experiența sa mistică  pare fi desprinsă dintr-o filă de pateric.

,,Doamne nu mă lăsa…”  

Şi strigătul i-a fost auzit…,,în clipa aceea toată realitatea din jurul meu s-a transfigurat. Nu mai era nici lucarna, nici platforma, nici scări care coborau, nici șobolani. Nu mai era nimic. Era o imensitate alba, era o lumină albă, eu eram cuprinsă de aceasta lumină, eu o simțeam concretă, atât de concretă încât eu o credeam materială. Era ca o lumină concretă, materială, o simțeam, mă simţeam cuprinsă în ea…Şi nu era o lumină ca de la soare sau ca de la bec. Era o lumină ireală, o lumină…vibratoare” aducătoare de bucurie, de liniște şi pace.

Cred, sunt convinsă că această izolare în celula trei, nu a fost întâmplătoare  – Sfânta treime mereu prezentă printre fii săi!

Dar asta Nu aveau cum să știe şi să înţeleagă inchizitorii…

Fascinante aceste trăiri povestite cu blândețe şi smerenie. M-aş bucura dacă în timp ar dispărea ,,disprețul nătâng al unora” faţă de mărturisitorii Neamului Românesc. Istoria acestui încercat popor trebuie cunoscută aşa cum a fost, recunoscându-ne valorile, idealurile înaintașilor.

,,Cum să nu iubești neamul care pune ca pecete pe trăirea sa credința primită de la strămoşi din propria cenușă?”

Nu putem nega sau deforma adevărul. Fără jertfa lor, cum am arata acum ca popor? Ne încăpăţânăm să îi distanțam pe cei care într-o perioadă a vieții lor ne-au arătat calea spre mântuire. Ei l-au cunoscut pe Hristos în celulă!

 ,,Acolo în toiul suferințelor de neîndurat, ni S-a descoperit ca Domn al iubirii şi al îndurării, prieten adevărat, certitudine imediată, naturală şi clară ca lumina zilei”.

Volumul Cu Hristos în celulă se citește cu sufletul. Cuvinte ce zidesc, tainice minuni, îndemn spre desăvârşirea fiecăruia prin credința în Tatăl Ceresc, prin blânda rugăciune.

Aspazia Oțel Petrescu, o truditoare prin Cuvânt în Lumină! O carte scrisa din iubire!

Femeia creştină care a ştiut ,,să rabde chinuri muceniceşti din iubire pentru Hristos şi pentru Neamul Românesc.

Mariana Gurza despre volumul “Cu Hristos în celula”

*

Interviu cu Doamna Aspazia Otel Petrescu: “Mişcarea Legionară este biruitoare în spiritul hristic”Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituCe ne puteţi spune despre Corneliu Zelea Codreanu?

– Corneliu Zelea Codreanu a avut o chemare și el a dus-o până unde a fost lăsat s-o ducă. Probabil că, dacă era lăsat s-o ducă până la capăt, finalul – biruința legionară pe care-o vedea el – era o biruință în Hristos, o biruință creștină, o victorie a principiilor binelui, cu toate virtuțile binelui. Dar n-a fost lăsat să ducă lucrul ăsta până la sfârșit. Căpitanul cred că și-a dat seama de lucrul acesta. Am auzit la un post de radio, dar nu mai știu cine a spus lucrul acesta, că Corneliu Zelea Codreanu a fost un clarvăzător. El a știut exact ce-i lipsește neamului acestuia. Îi lipsește omul educat în spirit creștin. Legionarul era, de fapt, ostașul lui Hristos. Asta era viziunea Căpitanului. Și-ar fi dus-o până la sfârșit. El a început o luptă pe două planuri, și pe plan politic și pe plan spiritual. Treptat, treptat, și-a dat seama, și cel ce a observat foarte bine lucrul acesta a fost Iuliu Maniu, care a spus: “Recunosc că d-l Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în lupta si salvarea tării căi politice; el a ales o cale superioară si anume aceea de a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care, pe căi de înălţare patriotică să dăruiască totul, moral si spiritual. Astfel, d-l Codreanu voia să creeze mai întâi o elită conducătoare şi apoi un partid”. Căpitanul a inițiat o linie spirituală pe care, din păcate, n-a putut-o finaliza.

Și o școală de educație. Mă gândesc, în special, la Frățiile de Cruce şi la Cetăţui.

– Da. Eu mi-aduc aminte ce m-a atras pe mine în Mișcarea Legionară: programul Cetățuilor, care era un program de formare a unui bun creștin. Noi trebuia, în fiecare zi, seara, să ne facem examenul de conștiință, să vedem dacă am făcut o faptă bună în acea zi. Dacă nu făceai, a doua zi trebuia să faci două fapte bune, să nu lași ziua să treacă fără să faci o faptă bună. Dacă făceai o faptă rea, a doua zi trebuia s-o corectezi.

În Mișcarea Legionară asta m-a adus: sistemul de educație. Și atașamentul meu pentru Iisus. Valențele mele cu credința din Mișcarea Legionară le am, nu de la părinții mei. Părinții mei erau credincioși, dar n-aveau suflul ăsta mistic, dar și românesc, pe care îl dădeau Cetățuile și Frățiile de Cruce.

Dar cine erau educatorii?

Capitanul-si-Miscarea-Legionara– Educatorii erau Căpitanul și mâinile lui drepte. Fenomenul îl descrie foarte frumos Lucian Blaga. Acumulările veneau din repetare în repetare. De la el pornea ideea, și prin repetare, ajungea până la ultimul frățior de cruce și până la ultima Cetățuie. Lanțul era așa de închegat, iar aceste repetări erau atât de ritmate și atât de la locul lor încât nu era nicio fisură. Dacă era lăsat ar fi format pentru România o generație educată în spirit creștin. Generaţia noastră a fost decimată în toate prigoanele care au fost. Toate reuşitele care au fost până atunci au fost decimate, decimate, decimate. Exact cum spune Blaga. Este întrebat Nefârtatele la un moment dat care-i treaba lui. Şi a răspuns: Moşu’ face leagăne, treaba mea este să fac atâtea sicrie câte leagăne face Moşu’. Blaga a prins într-o metaforă nemaipomenită toată opera Căpitanului, care era decimată prin prigoanele astea cumplite, care au avut loc în etape, după cum se ştie.

Mă gândeam la un lucru. Dumneavoastră sunteţi o personalitate complexă, cu un spirit critic ascuţit. După cum ştim, Mişcarea Legionară a fost o formaţiune extrem de disciplinată. Cum se împăca un astfel de spirit de disciplină cu acest spirit liber al dumneavoastră şi al generaţiei din care aţi făcut parte?

– Omul liber este un om corect şi foarte disciplinat. Libertatea, în adevăratul înţeles al cuvântului, este, aşa cum spune Părintele Arsenie Boca: libertatea de păcat. Trăirea în virtute şi cu adevăratele valori morale, în special cele care izvorăsc din iubire, din generozitate, mă rog, toate virtuţile creştine, te fac liber. Să trăieşti în virtute, să n-ai nicio problemă cu conştiinţa ta. Să ai acea pace, linişte. Aţi observat de câte ori revine cuvântul “linişte” în limbajul Căpitanului şi cu ce valenţe? Este starea aceea de pace pe care o are omul care ştie că n-a greşit.

Este bucuria pe care ţi-o dă faptul bine împlinit, fapta bună, făcută cu adevărat, fără filistinism, fără ipocrizie. Aceasta este adevărata libertate. Iubirea e eliberatoare. Iubirea fără virtute nu este iubire. Este pasiune, patimă.

Cum credeţi că este primită jertfa generaţiei dumneavoastră?

– Eu am un indiciu, un semn că toate aceste jertfe sunt primite, pentru că sunt oferite fără cârtire. Nu poate Dumnezeu să respingă o jertfă care este dată fără murmur. Este un cântec pe care-l cânta Jean Moscopol: “Când ţara viaţa ne-o va cere/ Cu drag noi o vom da”.

Iisus a spus de atâtea ori: „toată inima care mă cheamă cu sinceritate eu cobor în ea şi fac din ea altarul meu, Biserica mea. Aceasta este Biserica vie, pe care forţele iadului n-o vor birui”. De-aia sunt convinsă că orice raport dat în sensul ăsta “Am fost bătut, am fost chinuit, am fost ţinut flămând, dar n-am cârtit, le-am acceptat, Doamne! Le-am acceptat pentru învierea neamului meu, că aşa ne-a învăţat Căpitanul. Important nu este să fac voia mea, ci să fac voia Ta! Dacă voia Ta a fost să trec prin aceste încercări, eu n-am cârtit, cât m-au dus puterile şi cât m-ai ajutat Tu, până acolo am ajuns!”.

Consideraţi că din punct de vedere spiritual Mişcarea a învins?

– Mişcarea Legionară este biruitoare în spiritul hristic. Cât a dat ea trăire hristică, atât este viabilă. Şi este viabilă. Vorba lui Radu Gyr: „avem atâţia morţi, avem atâtea oseminte”.

Cum vedeţi astăzi destinul Căpitanului? A fost un destin tragic?

– Da, a fost un destin tragic, într-adevăr. Tragic în sensul că el a trăit din plin. Dramatică a fost chemarea pe care i-a făcut-o Domnul. A fost un om providenţial, a trebuit să despice în mintea românului un adevăr: ce înseamnă român, ce înseamnă creştin, ce trebuie să faci din ţata ta, care este ţelul final al neamului tău şi care este chemarea neamului tău. Şi el a acceptat acest destin şi l-a dus fără murmur. Şi cu tot curajul. Şi a avut iluminări pe parcurs. Asta recunoaştem toţi. El, treptat-treptat, a părăsit lupta politică şi s-a orientat mult mai mult la construirea omului spiritual. „Din adâncuri se înalţă biruitor legionarul”, a fost unul din ultimele lui cuvinte. El aşa l-a văzut. Din marasmul ăsta în care era adus românul şi din toate valenţele reale ale românismului, care a fost stricat când de fanarioţi, când de bolşevici, când de toate liftele care au curs peste noi şi au ros câte ceva din virtuţile neamului, el a vrut să le pună la loc, ca românul să fie un om frumos înaintea lui Dumnezeu. Destinul Căpitanului a fost să creeze un om frumos înaintea lui Dumnezeu.

Căpitanul avea toate aceste lumini în gândirea lui, vedea înainte. Cel puţin în ce priveşte bolşevismul, a văzut clar, clar de tot, ce va însemna pentru neamul nostru. Şi se realizează acum ce a spus el. În contextul ăsta, numai un om cu totul întunecat nu-şi dă seama că vom fi satanizaţi. Creierele spălate sunt, de fapt, creaţiuni ale diavolului.

Fragment dintr-un amplu interviu consemnat de Florin Palas

Aspazia Oţel Petrescu

Doamna Aspazia Otel Petrescu si Parintii sai

Doamna Aspazia Otel Petrescu elevaNăscută la 9 decembrie 1923, a crescut în spiritul de jertfă al Mişcării Legionare, al trăirii creştine şi naţionale. Fiică a Bucovinei, colţ de ţară de atâtea ori înstrăinat de străinii, dar izvor nesecat de talente şi caractere româneşti, Aspazia este ardeleancă prin adopţie şi studentă a Clujului universitar când a fost arestată. Era studenta preferată a lui Lucian Blaga. Performanţele intelectuale au fost brutal curmate de arestare.

Dintre amintirile copilăriei sale îşi aminteşte imaginea de apocalipsă a Bucovinei de Nord când au ajuns acolo comuniştii, identificaţi ca hoarde ale satanei:

Mergeam cu bunicul de mână la biserică, de Paşti, iar pe malul celălalt am văzut cum se aruncau în Nistru, la Mihailovka, crucea, clopotele şi clopotniţa unei biserici. Probabil, biserica din sat. Totul se întâmpla în vuiet de tractoare cu şenile. Atunci, bunicul ne-a spus nouă, copiilor, următoarele cuvinte, pe care le-am considerat – şi le consider încă – testamentul său politic: Priviţi, ţineţi minte şi nu uitaţi niciodată ce înseamnă comunismul!” („Doamne, strigat-am!”, 2008, ediţia II, p.8)

Participă activ la greva studenţească din 1946 de la Cluj, grevă ce demasca faţa clar antiromânească a regimului comunist. Se încadrează în Mişcarea Legionară, iar despre caracterul creştin al acesteia declară: „Legionarul, înainte de a fi un activist politic, este o vie conştiinţă creştină şi naţională, un reper moral şi un mărturisitor jertfelnic, purtătorul unui eroism existenţial fără de care nimic nu poate nici să se primenească, nici să dureze.” (id., p.9)

Arestată în 1948 ca „şefă” de lot, va declara demnă la proces în ultimul cuvânt: „Nu-mi recunosc nici o vină. Nu consider că este o vină că iubesc crucea, neamul şi ţara. Consider că este o vrednicie să sufăr pentru ele. Primesc cu seninătate pedeapsa, nu cer nimic pentru mine. Cer clemenţă pentru tinerele care se află pe banca acuzării alături de mine” (p.134). Va primi 10 ani închisoare, dar la 9 iulie 1958 când trebuia să fie eliberată de la Miercurea Ciuc, mai primeşte încă 4 ani de condamnare. Va trece prin închisorile de femei de la Miercurea Ciuc şi Mislea.

Doamna-Aspazia-Otel-Petrescu-si-Parintele-Arsenie-BocaPărintele Arsenie Boca, duhovnicul ei, i-a spus de câteva ori în Joia Patimilor, înainte de a fi arestată: „Dumnezeu să-ţi ajute, copilă!” şi i-a dat cuvânt de învăţătură: „Cine caută să scadă la crucea sa, mai mult îşi adaugă!”. De altfel va consemna o minune petrecută cu părintele Arsenie pe când ea se afla deja în închisoare:

„Într-o noapte mi s-a părut că recunosc vocea tatălui meu. Îngrozită, am îngenunchiat pe betonul rece şi l-am rugat fierbinte pe Iisus să-mi mărească mie surghiunul dar să-l scutească pe tata. După ce m-am liniştit m-am gândit că, totuşi, nu poate să fie tata, nu avea nici un rost să-l aducă la Cluj. Şi poate că rugăciunea mea era trufaşă cerând să ispăşesc eu pentru el, poate că n-am făcut bine. Am adormit şi l-am visat pe părintele Arsenie. A fost singura dată când l-am visat, în toată viaţa mea. Era în biserică, în odăjdii albe, în faţa altarului. Avea chipul luminat de o lumină blândă care venea din cupolă, ca o cernere. Eram singură, la distanţă mare de altar şi eram înspăimântată. Părintele mi-a zâmbit încurajator şi mi-a spus:

„- Ai făcut bine! Aceasta mai trebuia să faci!”.

M-am trezit liniştită, împăcată în sine. Voi primi liniştită tot ce avea să fie. Aveam binecuvântarea părintelui meu duhovnic.” (id., p.78)

Doamna Aspazia Otel Petrescu la ColegiuÎn închisoare s-a creat o adâncă şi frumoasă legătură între deţinute, o viaţă intens creştină în mijlocul suferinţei, transformând temniţa într-o veritabilă academie duhovnicească şi intelectuală. Memoriile şi le-a adunat în mai multe volume: „Strigat-am către Tine Doamne… Ed. Axa, Botoşani 2004, reed. Ed. Platytera, 2008; „Adusu-mi-am aminte”, Ed. Rovimed Publishers, Roman, 2007.

De multe ori era încurajată de un glas tainic care-i vorbea în gând sau în inimă: „Bateţi-vă pentru Mine! Veţi primi răni, sigur, nu este luptă fără suferinţă şi nici victorie fără luptă. Dar credeţi în Iubirea Mea, cu Mine veţi învinge, căci Eu am biruit lumea! În lucrarea ce se face în numele lui Dumnezeu nu este înfrângere, ci victorie sigură. Eu nu consimt să pierd nici un suflet pentru că fiecare M-a costat stropi de sânge. Ca să cobor la voi cu tot cerul Meu, nu trebuie decât să Mă chemaţi cu sinceritate”.

Aflată la izolator printre şobolani, în frig şi foame, are revelaţia unei minuni: „Închid strâns ochii şi refuz să constat cine se plimbă peste mine. Să fie şobolani? Să fie şoareci? Mai bine să nu ştiu. Fac un efort imens să mă conving că totul este doar o impresie. E atât de puternică concentrarea că simt o transpiraţie rece pe şira spinării. Decid să nu mă scol întrucât picioarele îmi sunt umflate, mă ustură pielea, atât este de întinsă peste butucii îngheţaţi. Somnul refuză să mă scoată din impas. Încerc să-mi creez un spaţiu mirific, o evadare în sublim prin poarta imaginaţiei, dar gândul sleit refuză să mă asculte. În cele din urmă alerg la picioarele lui Iisus. Îmi imaginez că-l caut şi-L găsesc şi stau de vorbă cu El… Şi, deodată, lumina din izolator a devenit duioasă, mângâietoare. Mi se părea că celula miroase a busuioc şi o căldură plăcută mă învăluia cu gingăşie, cineva îmi vorbea fără cuvinte, n-aş putea să explic cum, dar le auzeam şi în gând şi în inimă”.

Doamna Aspazia Otel PetrescuÎn acelaşi izolator cu şobolani, trăieşte iar o minune: „m-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă: „- Doamne! Nu mă lăsa!”. Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură. Este greu să definesc ce se petrecea cu mine, ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşă”.

În închisoare s-a vindecat de TBC la plămânul stâng şi parţial la cel drept, prin minune dumnezeiască: „eu nu m-am vindecat cu medicamente, ci cu rugăciuni şi ce vindecă Mântuitorul, vindecat rămâne”. Alt caz de vindecare este al doamnei Lilica, prin rugăciunile colegelor de celulă care s-au rugat continuu timp de 40 de zile pentru ea.

Doamna Aspazia Otel Petrescu - PortretMărturii despre o viată profund spiritualizată a sa mai găsim în alte locuri ale cărţilor. „Privind în trecutul nostru de veterane ale temniţelor comuniste constat că, încetul cu încetul, am reuşit să ne însuşim câte ceva din aceste minunate culori ale dragostei. Salvarea noastră a fost descoperirea că numai prin culorile dragostei se poate supravieţui în universul concentraţionar. Acesta este marele miracol al supravieţuirii noastre. Nu ne-a fost uşor, am căzut, dar până la urmă, am izbutit. Toiagul nostru a fost rugăciunea. Ne-am rugat în comun şi ne-am rugat în parte. Ne-am rugat pentru noi şi pentru ai noştri, pentru prieteni şi pentru duşmani şi ne-am rugat mai ales să nu ne părăsească cele trei mari virtuţi: credinţa, speranţa şi iubirea. Mai ales iubirea”.

O iubire şi o dragoste jertfitoare „te împlineşte şi te face desăvârşit”. Cu înţelegere şi cu o oarecare toleranţă îi tratează şi pe anchetatori sau gardieni, pe care îi vede ca pe nişte „roboti programaţi să-şi exercite regimul inuman, la care erau supuşi vechii politicieni români. Înarmaţi cu câteva clase de alfabetizare şi cu câteva lozinci proletare, de o intransigenţă absurdă, aceşti supraveghetori nu erau decât o parodie jalnică al gradului pe care îl purtau”. De altfel se înţelegea bine şi cu directoarea Diri de la Mislea, care de multe ori aprecia munca şi corectitudinea legionarelor deţinute în faţa altor colege invidioase pe el sau informatoare. Simpatia lui Diri a ajuns la urechile mai marilor tartori care o vor înlocui din această funcţie ca pedeapsă pentru umanismul acordat „banditelor” şi „duşmanelor clasei muncitoare”.

Bună înţelegere a aflat şi la unii gardieni buni la suflet, ba chiar la „Mussolini”, gardianul rău de la Miercurea Ciuc, care scurta mereu minutele de plimbare. Mişcat că plăpânda fiinţă Aspazia va avea de executat încă 4 ani de temniţă (deci în total 14!), o lasă să se plimbe în voie pentru ultima oară: „Îngândurat, părea ostenit, observam pe chipul lui aspru ars de soare, o urmă de blândeţe. M-a lăsat în boii mei, iar eu m-aş fi învârtit în cerc o mie de ani cu paşi ce păreau a nu fi ai mei… I-am mulţumit frumos pentru plimbarea acordată. I-am mulţumit din inimă, merita. El care nu vorbea decât strict ceea ce îl obliga funcţia lui de miliţian, spre uimirea mea mi-a răspuns: „De la noi măcar atât, de la Dumnezeu mai mult”. Vocea lui, referirea lui la Dumnezeu, în condiţiile unui penitenciar ca cel de la Miercurea Ciuc, m-au înfiorat”.

Doamna Aspazia Otel Petrescu La cimitirul din Miercurea CiucMai fermă şi neiertătoare în afirmaţii este Aspazia în cuvântul său la sfinţirea Crucii de la Gherla, când a spus: „Un ocean de cuvinte nu ar fi de ajuns să spele de sânge şi de lacrimi această fiară cu ziduri mute şi reci, ce s-a hrănit cu oase şi cu trupuri sfârtecate”.

După 1990 este prezentă la toate comemorările închisorilor de la Miercurea Ciuc şi Mislea – mai ales la parastasele din 8 septembrie de la Mislea. Actualmente trăieşte la Roman.

Prin talentul său oratoric şi în scris, evocă mereu scene din trecutul de suferinţă şi portrete de luptători anticomunişti. Ea scrie astfel despre neînţelegerea jertfei lor de către cei laşi, mulţi şi cuminţi, dar şi îndemnul de a continua lupta lor şi a nu-i uita.

„Să ne rugăm pentru binemeritata odihnă a tuturor victimelor acestui iad, să nu-i uităm niciodată şi să ne trudim să le urmăm exemplul, căci şi acum parcurgem un deşert imens de uitare şi indiferenţă. Cei care sunt indiferenţi, denigratori şi impostori de tot felul, nu încetează să împroaşte cu insulte, multe din adevărurile sfinte pentru care şiruri nesfârşite de morţi stau temelie şi mărturisesc. Confuzia dintre adevăr şi minciună îşi întinde ceaţa groasă în aşa măsură încât tineretul debusolat nu mai ştie cine sunt victimele şi cine sunt călăii. Până la urmă cei care au suferit atât de mult, pentru adevăruri ce se doreau tăgăduite cu neruşinare şi nu s-au plâns niciodată pentru câte li s-au făcut, sunt făcuţi vinovaţi. Vinovaţi pentru ce? Vinovaţi că au existat şi şi-au permis să stea stavilă cu şira spinării neîncovoiată în faţa răului nimicitor de suflete.” (Mislea, 8 sept. 1997)

(v. şi Permanenţe, feb. 2007, iun. 2008)

Extras din:

Fabian Seiche, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010.

Gasiti si cititi aici cartea Doamnei Aspazia Otel Petrescu STRIGAT-AM CĂTRE TINE, DOAMNE…

Surse foto: ParinteleJustinParvu.Ro si Internet

Sursa: Marturisitorii

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON