Generalul Ioan Arbore a plecat la Domnul de Crăciun, hăcuit cu toporul în închisoarea Văcăreşti (23 februarie 1892 – 25 decembrie 1954)

Martiri şi mărturisitori ortodocşi împotriva comunismului

Generalul Ioan Arbore (23 februarie 1892 – 25 decembrie 1954)

Generalul Ioan Arbore, descendent al familiei hatmanului Arbore, s-a născut la Cucuteni, Iaşi. Şi-a petrecut copilăria în Dobrogea, în apropierea Deltei, unde tatăl său era preot. A parcurs drumul în cariera lui de ofiţer, de la sublocotenent până la gradul de general prin puterile lui, fără a fi ajutat de cineva din afară. În 1941 a fost numit Comandantul Brigăzii a III-a mixte, iar în 1942, Comandantul Brigăzii a II-a. Între 1942 – 1943 a fost şef al armatei a III-a.

A fost subsecretar de Stat între 14 iul.1943 – 23 aug.1944 la Ministerul Economiei Naţionale pentru Aprovizionare, funcţie care avea să-i atragă condamnarea şi moartea. A fost judecat în lotul de miniştri antonescieni şi condamnat la 10 ani închisoare. În închisoarea Aiud au fost decimaţi 240 de generali ai Armatei Romane.

Pe 24 mai 1945 este arestat iar la 9 octombrie este pronunţată sentinţa: 10 ani închisoare. Este dus la închisoarea Aiud unde avea sa execute cea mai mare parte a pedepsei.

Atanasie Berzescu, luptător anticomunist în Munţii Banatului, scrie despre el:

„Era un trăitor creştin şi un rugător. Spre deosebire de aproape toţi cei cu care el a lucrat afară, în mari funcţii de stat, era şi de o modestie rară. Faptul că a fost fiu de preot s-a văzut în tot comportamentul lui. Se ruga tot timpul în celulă. Privea lumea din jurul lui cu multa îngăduinţă şi dragoste. Ne ocrotea cât putea pe noi, cei din apropierea lui, ca pe nişte copii. Vocea lui blajină şi dragostea faţă de om îl defineau ca pe un adevărat părinte. A fost un om de o mare ţinută morală. Nu l-am auzit o dată bârfind pe cineva. De câte ori Nicolae Mareş se mai scăpa de mai vorbea de rău pe cineva, el îi spunea: “Măi Nicolae măi, nu vorbi cu păcat de oameni, că numai Dumnezeu ştie ce-o fi fost în sufletul lor, de-or fi greşit. Nici noi n-am fost mai buni”.

Deşi militar de carieră avea cunoştinţe vaste din toate domeniile. Atunci când regimul de închisoare ne îngăduia o clipă de răgaz ne adunam în jurul lui sorbindu-i cuvintele. Ne ţinea prelegeri şi ne dădea informaţii din cele mai diverse domenii. Era un mare iubitor de carte. Ne spunea că înainte de arestare avea o bibliotecă mare şi temeinică, de peste 10.000 de volume…

A fost un trăitor creştin şi înainte de închisoare. Evident că în condiţiile grele de temniţă această credinţă s-a aprofundat mult ca în cazul tuturor celor ce au trecut prin infernal bolşevic. Aici în temniţă l-a găsit pe Dumnezeu. Era un bun cunoscător al doctrine ortodoxe şi avea preocupări permanente, atât în libertate cât şi în închisoare, pentru aprofundarea ei. Faptul că tatăl său era preot ortodox l-a ajutat mult dar simţea şi o obligaţie mai mare de a se comporta ca un bun creştin. A fost un model pentru noi toţi cei care l-am cunoscut.

Nu avea un regim de închisoare diferit de al majorităţii. Nu era văzut ca un om care poate avea o influenţă mare asupra celorlalţi deţinuţi, însă toţi gardienii îl priveau cu respect şi chiar cu milă apreciind modestia lui. Deşi era o umbră de om încerca tot timpul să-i ajute pe ceilalţi mai suferinzi decât el. Le spăla hainele, îi îngrijea, le dădea mâncare şi se ruga pentru ei. În fiecare zi, generalul Arbore se ruga cu multă căldură, stând pe prici la locul lui. Senin, le primea pe toate câte veneau pe capul lui. Niciodată nu l-am auzit văicărindu-se. Ca dreptul Iov, mulţumea lui Dumnezeu de tot ceea ce se întâmplă. El a fost scos din Aiud ulterior şi ne-am despărţit astfel. A murit la penitenciarul-spital Văcăreşti îngrijind până în ultima clipă deţinuţii bolnavi de acolo.

Rep: Sunteţi de formaţie şi teolog. Se poate spune că generalul Ioan Arbore a avut o viaţă de sfinţenie?

Atanasie Berzescu: Nu trebuie să ne ferim de astfel de cuvinte atunci când avem toate dovezile cerute pentru canonizarea unui creştin. Pentru toţi cei care l-am cunoscut şi  Ioan Arbore intră în acest sublim martiriu creştin din temniţele comuniste. E cea mai mare dovadă de mărturisire pe care a cunoscut-o neamul romanesc, o mărturisire de credinţă dată zi de zi timp de 10, 15 sau 20 de ani de aceşti sfinţi ai închisorilor. Tocmai de aceea ţin să vă mulţumesc pentru iniţiativa avută cu această serie de articole, dar mai ales pentru curajul avut de a spune lucrurilor pe nume, curaj care lipseşte din păcate chiar multor preoţi sau ierarhi ortodocşi” (Atanasie Berzescu, „Lacrimi şi sânge”, Ed. Marineasa, Timişoara, 1999).

Sfârşitul generalului (spitalul-penitenciar Văcăreşti)

Sfârşitul i-a fost unul de martir, iar trupul i-a fost hăcuit cu toporul. Grav bolnav, hipertensiv, a fost transferat la penitenciarul-spital Văcăreşti. Securitatea nu l-a adus la spital din milă ci pentru a încerca un ultim şantaj în scopul colaborării cu ea promiţându-i în schimb un tratament adecvat. Generalul a refuzat. În lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale s-a sfârşit.

Virgil Maxim descrie în cartea sa „Imn pentru crucea purtată” sfârşitul generalului:

Era un bărbat frumos, deşi anii de suferinţă îl marcaseră puternic, era de o înaltă ţinută morală şi demnitate morală. Cu noi, cei mai tineri, se purta ca un bunic, care încearcă să predea nepoţilor ultimile lui gânduri de dragoste pentru Dumnezeu, neam şi ţară… Într-o sâmbătă, noi, cei mai tineri si mai în putere, făcusem curăţenie prin toate saloanele şi spre seară ajunsesem la cel mai mic, de vreo 8 paturi, în care se afla şi gen. Arbore; a vrut să-şi spele singur noptiera.

Am insistat să o lase pe seama noastră, dar n-a cedat. Apoi, obosit, s-a întins în pat. După 10 minute, în timp ce vorbea cu noi, şi-a dus mâna la tâmplă: – Ah, ce durere de cap! Când am voit să-i punem o compresă, capul i-a alunecat pe pernă. Avea peste 60 de ani. Am aprins o lumânare (aveam întotdeauna la noi un căpătâi de lumânare, de la infirmerie) şi-am plâns cu toţii.

Am anunţat miliţianul de pe secţie şi el înştiinţat administraţia. După o oră au sosit zece ofiţeri şi doi medici care au confirmat decesul. Ofiţerii au ordonat să se facă autopsia cadavrului. Dimineaţa spălam coridorul de la intrare în saloane. Auzind buşituri am coborât treptele în curte, mimând că mă duc la cişmea.

Prin uşa întredeschisă, un miliţian care făcea serviciul de felcer, hăcuia trupul generalului cu o bardă şi un topor. – Ce aţi constatat, de ce a murit? – Parcă mai contează. Bine c-a murit! Eu am ordin să-l tai! Dar trezindu-se la realitate, s-a uitat spre mine speriat, văzând că cel ce îl întrebase era un deţinut. Se răsti: – Da’ cu tine ce-i? Afară, mă! Mi s-a părut că se uita la topor. Am fugit urmărit de imaginea pe care o văzusem: capul generalului, despicat în patru, cu creierii pe un colţ de masă, stâlciţi de lama toporului. Dumnezeu i-a făcut altă primire în „salonul” Ospăţului Împărătesc”.

În cele din urmă s-a dat voie să fie înhumat în cimitirul Sf. Vineri, Bucureşti. (cf. http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1020150-serial-sfintii-inchisorilor-ro.htm)

Fabian Seiche

Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010

General Ioan Arbore

Ioan Arbore
Replace this image male.png
Născut 23 februarie 1892, Cucuteni, judeţul Iaşi
Decedat 25 decembrie 1954, Închisoarea Văcăreşti
Ocupaţie militar, general

Ioan Arbore (n. 23 februarie 1892, Cucuteni, judeţul Iaşi – d. 25 decembrie 1954, închisoarea Văcăreşti), general de divizie.

Biografie

A urmat Şcoala de ofiţeri de artilerie şi geniu (1909-1911) şi Şcoala Superioară de Război de la Paris (1919-1921).

Grade militare:

  • sublocotenent-1911
  • locotenent-1914
  • căpitan-1917
  • maior-1920
  • locotenent-colonel-1929
  • colonel-1935
  • general de brigadă-1941
  • general de divizie-1944

Funcţii militare:

  • comandant de baterie tunuri de câmp (1916-1917)
  • diferite funcţii de comandă şi stat major în regimente de artilerie (1921-1941)
  • comandant al Brigăzilor 2 şi 3 fortificaţii (1941-1942)
  • şef de stat major al Armatei a 3-a (1942-1943)
  • subşef al Marelui Stat Major (1943)
  • la dispoziţia Ministerului de Război (1944-1945)
  • trecut în rezervă la 24 martie 1945

Alte funcţii: subsecretar de stat pentru aprovizionarea armatei şi populaţiei civile (1943-1944).

A participat la forţarea Prutului (1941) şi la marile bătălii de la Stalingrad şi Cotul Donului.

Decoraţii şi medalii:

  • “Coroana României” cls. a II-a,
  • “Mihai Viteazul” cls. a III-a
  • “Crucea de Fier” (Germania)

A fost arestat la 5 septembrie 1945, judecat şi condamnat la 10 ani temniţă grea, pentru vina de a fi făcut parte din guvernul Antonescu. A fost închis în penitenciarele Jilava, Aiud, Văcăreşti. A decedat la 25 decembrie 1954, în închisoarea Văcăreşti.

Bibliografie

  • Duţu, A., col. dr., Dobre, F., Loghin, L., col. (r.) dr., Armata română în al doilea război mondial (1941-1945). Dicţionar enciclopedic, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999, p.27-28;
  • Ucrain, C., col. (r.) dr., Eroilor artileriei, Editura Academiei Forţelor Terestre, Sibiu, 2000, p. 180-183;
  • Apostol, V., gl.mr.dr., Generali ai armatei române eroi şi martiri, Editura Pro Transilvania, Bucureşti, 2001, p. 212-215;
  • Ucrain, C., gl. bg. (r.) dr., Iaşi, personalităţi militare, Editura Pro Transilvania, Bucureşti, 2004, p. 54-57;

Sursa: Enciclopedia Romaniei

MARTURISITORII.RO

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON