Doctor în Drept, avocat, gazetar, comandant legionar, membru al Senatului Mişcării Legionare, fondator şi redactor al revistei şi cuibului AXA.

Născut la Brăila în 17 septembrie 1906. Licenţiat în Drept la Bucureşti în 1928. Legionar din anul 1933, întemeietorul cuibului AXA.

Fondator şi redactor al revistei AXA (revistă de înaltă ţinută intelectuală şi morală, la care au participat şi: Ion I. Moţa, Alex. Constant, Vasile Marin, Ion Victor Vojen, Vasile Cristescu, Mircea Eliade).

Colaborează la CUVÂNTUL, Politica, Curentul, Ultima Oră, GÂNDIREA, CALENDARUL, Sânziana, Rânduiala, Cuvântul Studenţesc, Criterion, Sfarmă-Piatră .

Secretar de redacţie la Vremea. Prim redactor la BUNA VESTIRE.

Ales parlamentar în dec. 1937 pe listele Partidului Totul Pentru Ţară.

Arestat în 1938, condamnat la 7 ani închisoare, în procesul elitei legionare din iulie 1938 şi deţinut în închisoarea Râmnicu Sărat.

Asasinat de autorităţi în masacrul elitei legionare la 22 septembrie 1939, când se afla în închisoarea Râmnicu Sărat. Achitat şi reabilitat prin rejudecarea în 1940 a procesului din 1938.

Lucrări: Criza Naţionalismului (o analiză sintetică a situaţiei ideologice din România anului 1929) – Bucureşti, 1929; Domnia lui Carol I (vol. I – 1866-1877) – Editura Vremea, Bucureşti, 1937. 384 pag (în colaborare cu Alexandru Cristian Tell); Tineretul şi politica externă – Bucureşti, 1937, reeditare în Colecția Omul Nou, Salzburg, 1952; Biografia lui Vasile Marin. Ediție îngrijită și postfață de Radu Dan Vlad, București, Editura Majadahonda, 1997.

“Dreapta românească

Rosturile şi conţinutul unei mişcări de dreapta în România, n’au fost nici odată prea bine lămurite. Lumea noastră nu ştie ce înseamnă „dreapta” în politica modernă – cum dealtfel nu ştie nici ce înseamnă „stânga” — iar cei care pentru opinia publică şi pentru ei însăşi poartă numele de oameni de dreapta, nu sunt de dreapta.

Acest articol — care e limitat de spaţiu dar cel puţin precis ca sche­mă — va încerca să clarifice pro­blema şi în acelaş timp să contureze ideologia colaboratorilor perma­nenţi ai acestei reviste.

Astăzi curentele ideologice care străbat lumea — fie ele oricât de internaţionaliste — au toate un dublu caracter, un caracter general mon­dial şi un altul special, local, naţional.

Democrația este aceiaşi in esenţă dar e colorată cu totul diferit în Anglia faţă de Statele-Unite, Franţa sau România. Social-democraţia d-lui Henderson este alta decât aceia a d-lor Leon Blum sau Breitscheid. Comunismul — cu toată unitatea şi rigiditatea sa doctrinară — sună cu totul altfel la Moscova decât la Peking, la Berlin decât la Rio de Janeiro. Insfârşit miscările reacţionare sunt şi ele nuanţate și diverse. Dl Charles Maurras e departe de a fi de acord pe toate punctele cu Mussolini, cu Hitler, cu Sir Oswald Mosley, cu Mustafa Kemal sau cu eventualii ge­nerali din America de Sud. ; Prin urmare vom căuta să dega­jăm sensul general, mondial al no­ţiunei de „dreapta” şi să vedem apoi cum se încadrează această no­ţiune realităţei româneşti şi cum se colorează specific.

*

Dintre toate mişcările politice mo­derne cele de dreapta sunt cele care apar cu un conţinut cu totul nou faţă de situaţia de acum o jumătate de secol.

Dreapta modernă diferă esenţial de conservatorism — adică de clica din ce in ce mai redusă a partizani­lor stato-quoului cu orice preţ.

Ea se caracteriza prin două prin­cipii fundamentale dincare unul este formal comun cu anumite dogme conservatoare — potenţarea autorităţei statului în toate domeniile şi grija pentru interesele econo­mice şi sociale ale maselor în cadrul naţiunei. Ambele principii converg spre un punct central ideia de colectivitate naţională superi­oară anarhicei libertăţi individuale.

Şi datorită acestei idei, statul, cu autoritate sporită, intervine în do­meniul economic şi social şi pe baza interesului colectivităței naţionale loveşte în profitorii ordinei capita­liste şi în capitalism – regim bazat esenţial pe libertatea ordinei econo­mice şi sociale de cea politică — şi face o uriaşe sforţare pentru a satisface legitimile aspiraţii morale şi materiale ale masselor.

Iată deci principiile de bază ale dreptei moderne care se regăsesc în fascism, în hitlerism (cele mai mari partide de massă din câte a cunoscut istoria) sau în Turcia lui Mustafa Kemal.

Să vedem acum care ar fi colora­tura specială a dreptei româneşti.

Dar să lichidăm mai întâi o nedu­merire care poate să se insinueze in minţile multora. In România n’a existat nici odată o mişcare de dreapta.

Conservatorismul nostru — ca şi cel prusac sau spaniol — era parla­mentar şi partizan al libertăţii economice capitaliste.

Dar antisemitismul?

Trebue să recunosc categoric că am o mare stimă pentru dl. A. C. Cuza.

Este un om de talent şi de ca­racter.

In ţara asta de lichele — unde talentul şi popularitatea sa îl puteau ridica oriunde cu condiţia de a renunţa la intransigenţa dogmelor sale, de a pune apă în vin — d-l A. C. Cuza strigă de aproape o jumătate de secol cu o consecvenţă haluci­nantă, impresionantă : „Jos Jidanii!” Deaceia — repet — în ţara noastră de lichele eu salut cu respect con­secvenţa d-lui A. C. Cuza. Dar atât !

A crede insă că pe baza unei for­mule simpliste şi cu strigătul „Jos Jidanii” vei rezolva multiplele probleme ale statului modern şi ale ce­lui român; a crede că pe baza for­mulelor parlamentare, economice şi sociale perimate cărora le vei adăoga corectivul antisemit vei putea face faţă haosului actual este nu numai o eroare ci şi o copilărie.

Dl. A. C. Cuza nu înţelege şi nu acceptă intervenţia autoritară a sta­tului in ordinea economică şi socială iar ridicarea masselor in cadrul na­ţiunei trece pe al doilea plan faţă de arzătoarea chestiune semită.

lată motivele pentru care eticheta de „dreapta” trebue hotărât refuzată antisemitismului nostru. Dar nu numai atât, dacă trecem din domeniul ideologiei in cel al tacticei cuziste constatăm aceiaşi mentalitate pri­mară.

O tactică nesistematizată, care se mărgineşte la scandaluri şi la spar­geri de geamuri, sporadică, anarhică, inorganică.

Oricare ar fi succesele electorale ale cuzismului şi oricât de puternic ar fi curentul antisemit — şi este — acţiunea politică antisemită va fi în­totdeauna limitată de primarismul ei doctrinar si tactic. Să ne înţelegem ! Recunosc că există o problemă se­mită în România, problemă gravă si care mai curând sau mai târziu va trebui să fie rezolvită fie prin de­parazitare, fie prin asimilare fie prin ambele metode. Această rezolvire nu poate veni însă decât de la o doctrină organică şl coherent naţio­nalistă, care să plaseze şi să rezolve problema semită în cadrul unei în­tregi politici de stat, astăzi însă problema semită nu-i nici cea mai gravă nici — şi aceasta-i relevant în discuţie — cea mai presantă, care se pune României.

Aceasta chestiune fiind lichidată, să trecem mai departe si să vedem cum se încadrează principiile dreptei moderne în realitatea românească şi cari sunt nuanţele specifice ale acestei încadrări.

Potenţarea autorităței statului in România ?

Autoritate există, slava Domnului, destulă în ţara noastră, autoritate arbitrară şi abuzivă, dar stat, stat modern, nu !

Şi atunci iată prima sarcini şi caracterul specific al dreptei roma­neşti, să potenţeze autoritatea sta­tului creind mai întâi un stat modern românesc.

Şi ce înseamnă crearea unui nou Stat românesc? înseamnă să stârpeşti venalitatea, să deparazitezi adminis­traţia civilă şi militară, să introduci metode rapide si moderne în con­ducerea politică şi administrativă a statului nostru.

Numai după ce vei fi creat acest stat nou te poţi gândi să-i extinzi autoritatea în domeniul economic şi social, pentrucă cu statul românesc de astăzi venal, incapabil şi tâmpit o atare extindere ar avea consecinţe catastrofale. Poate să realizeze a-ceastă sarcină vre-unul din partidele „democrate” existente ? Evident că nu !

Numai desvolt argumentele exacte dar banalizate, anume: imposibili­tatea pentru orice partid democrat de a lovi în venalitatea clientelei sale electorale, imposibilitatea oa­menilor vechi cu păcate vechi si grele de a întreprinde o operă de mo­ralizare si deparazitare etc. etc.

E destul să urmărim politica de stat a României în timpul crizei, po­litică meschină şi mediocră, care n’a avut şi n’are curajul să atingă nici una din problemele esenţiale, ci re­curge la sforţări disperate numai spre a-le amâna soluţionarea, pentru a ne da seama de imposibilitatea organică a oricărui partid democrat sau pseudo democrat, de a privi în faţă şi a soluţiona curajos proble­mele momentului.

lată dece numai o grupare tânără şi numai o grupare de dreapta poate realiza reforma statului întâi şi extinderea autorităței lui pe urmă.

Şi odată acest prim punct al dre­ptei moderne înfăptuit se poate pune chestiunea ridicărei masselor româneşti.

Massele româneşti — de la ţară şi de la oraş — inculte, roase de boli bătute, batjocorite de o stăpânire arbitrară şi imbecilă !

Şi iată a doua nuanţă specifică a dreptei româneşti, să statornicească legalitatea pe care nici un partid democrat n’a putut s’o realizeze, să curme arbitrariul, să elibereze după şaptezeci de ani de parlamentarism şi zece ani de vot universal, massele româneşti de teroarea administraţiei noastre ultra democratice.

Va veni apoi sarcina grea de or­ganizare juridică a statului român în cadrul corporatismului, de culturali­zare a masselor eliberate, de ridicare a standardului lor de viaţă, de stăruitoare tutelare socială şi sanitară. Exemplul fascismului e pilduitor din acest punct de vedere.

Dar mi se va răspunde, acest pro­gram poate fi realizat şi de un partid democrat !

Nu ! Pentru că nicăeri şi niciodată un partid democrat n’a realizat o radicală reformă a statului — regimul democratic este cel mai conformist din toate regimurile politice – şi pentrucă la noi fără o reformă a statului cele mai bune intenţii şi cele mai admirabile programe sunt total­mente iluzorii. Iată premizele de la care trebue să plece dreapta românească şi vom vedea într’un viitor articol unde poate să ajungă.”

Mihail Polihroniade

“Curentul”, 26 ianuarie 1933

Sursa: MĂRTURISITORII