Print Friendly, PDF & Email" /> Un mare gânditor al neamului românesc şi al întregii lumi: Petre Ţuţea la 112 ani (6 octombrie 1902 - 3 decembrie 1991) - MĂRTURISITORII

Un mare gânditor al neamului românesc şi al întregii lumi: Petre Ţuţea la 112 ani (6 octombrie 1902 – 3 decembrie 1991)

“Nu numai neamul românesc, ci toată lumea a pierdut în el un mare gânditor.”Ioan Ianolide despre Petre Ţuţea înÎntoarcerea la Hristos

Petre Ţuţea s-a născut la 6 octombrie 1902 în Boteni, Muscel, jud. Argeş. Eseist, filosof, economist şi om politic român, dar mai presus de toate un mărturisitor al adevărului, al lui Hristos în plin veac ateu XX. Născut în familia unui preot, a studiat la liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel şi la „George Bariţiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Cluj, devine doctor în Drept administrativ, „Magna cum laude” (1929).

În anul 1932 fondează revista „Stânga: linia generală a vremii”, unde semnează cu pseudonimul Petre Boteanu. În 1933 este referent în Ministerul Comerţului şi Industriei. Între anii 1933-1934 a fost ataşat la Legaţia Economică Română din Berlin, unde se întâlneşte cu Nae Ionescu. Între anii 1936-1939 a fost şef de secţie în Ministerul Economiei Naţionale, Biroul de publicaţii economice şi propagandă. În 1940 a fost şef de secţie în Ministerul Comerţului Exterior. Colaborează la diverse publicaţii, în special la „Cuvântul”, condus de Nae Ionescu, cu articole de economie politică. Între 1940-1944 a fost şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost director de studii în Ministerul Economiei Naţionale.

A fost prieten cu Nae Ionescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr şi Emil Cioran.

Arestat de comunişti şi anchetat fără condamnare timp de 5 ani (1948-1953), apoi arestat din nou la 22 decembrie 1956 şi condamnat la 10 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, 1957. I se intentează un nou proces în 1959 şi este condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a făcut 8 ani (1956-1964), la Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari şi mai ales la Aiud. În total, 13 ani de închisoare.

După eliberarea din 1964, cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor, a fost permanent supravegheat de securitate. Îi sunt confiscate numeroase manuscrise, printre care o copie a proiectului Prometeu. Spre sfârşitul vieţii a început o Antropologie creştină concepută schematic în 6 capitole. A fost urmărit de securitate până la sfârşitul anului 1989, cum arată cele 20 de volume ale dosarului său.

Ţuţea a fost supranumit un Socrate român datorită preocupărilor filosofice şi rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul personal, mai ales în închisoare. Din cauza persecuţiei a publicat foarte puţin înainte de 1989, însă imediat după, scrierile şi interviurile sale au început să fie difuzate prin toate mediile. Vorbele sale de duh erau o adevărată înţelepciune creştină. Era o adevărată enciclopedie. I-a iertat pe cei care l-au chinuit. Trece la cele veşnice la Bucureşti, 3 decembrie 1991 într-o rezervă a spitalului Christiana din Bucureşti. La cimitirul din Boteni a fost dus într-un car tras de boi, de ziua Sfântului Nicolae.

Din operele sale menţionăm:

Eseuri filosofice: Bătrâneţea şi alte texte filosofice (1992); Reflecţii religioase asupra cunoaşterii (1992); Philosophia perennis (1992, 1993, volum reeditat sub titlul Scrieri filosofice vol. I, 2006); Nelinişti metafizice (1994); Filosofia nuanţelor (1995); Scrieri filosofice, vol. I, 2005, vol. II, 2006.

Dialoguri: Între Dumnezeu şi neamul meu, 1992; 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, 1993; Ultimele dialoguri cu Petre Ţuţea, de Gabriel Stănescu, 2000.

Scrieri cu caracter economic, politic: Manifestul revoluţiei naţionale (în colaborare), 1998; Reforma naţională şi cooperare, 2001; Anarhie şi disciplina forţei, 2002; Lumea ca teatru. Teatrul seminar, 1993; Omul. Tratat de antropologie creştină, 2004.

„Tot ce-am suferit aş fi neconsolat şi aş fi fost în tot timpul claustrării mele, în timpul prizonieratului meu în temniţă… dacă n-aş fi trăit convingerea fermă că îmi face cinstea suferinţei unui mare popor… greu de istorie şi de viitorul lui strălucit”.

„Un Român absolut trebuie să fie legionar”, spunea el. „Corneliu Codreanu a fost o PERSONALITATE. Personalitatea e un ins care influenţează ambianţa prin simpla lui forţă harismatică; un om cu har. Şi Codreanu a avut acest har, a făcut o Mişcare puternică”.

„O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor”. (www. Wikipedia.ro; http://www.tutea.ro/)

„Comunismul e cea mai mare aflare-în-treabă din istoria omenirii. Comuniştii au vrut să ne facă fericiţi cu forţa: bă, să fiţi fericiţi, că vă ia mama dracului! Adică să mănânci bine, să bei bine, să dormi bine şi la loc comanda! Ca să constaţi că e incapabil comunismul de guvernare, nu trebuie să ai doctoratul în ştiinţe sociale. Orice bou vede că nu e bun. El vede că mă-sa rabdă, nevasta rabdă, copiii rabdă… vede tot şi totul pute. A te opune comunismului înseamnă a apăra puritatea Codului Penal. Comuniştii trebuie trataţi ca infractori de drept comun. Ca hoţii de buzunare, ca tâlharii, ca violatorii de dame… Comunismul e imanentism absolut: el mută complet omul în lumea asta. Comunismul înseamnă negaţia omului total, că omul total aparţine la cele două lumi: lumea trecătoare şi lumea veşnică… Ei sunt infractori, comuniştii, nu sunt oameni politici. Comuniştii sunt atât de tereştri, că eu nu i-aş lăsa nici să se urce în avion, şi între Bucureşti şi Moscova i-aş pune să meargă pe jos, umplând desagii cu mâncare din loc în loc…

Comunistul ştie că e animal, ştie că e raţional şi ştie că e absolut muritor. Dar în felul ăsta, cu toată raţionalitatea lui, între el şi dihor nu e nici o deosebire. Comunismul, unde a triumfat, te beleşte sistematic. Ăştia nu sunt în stare să conducă nici o comună rurală. Încurcă apele, înfundă fântânile. Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămâne pustiu.

Comuniştii sunt văcari: consideră oamenii ca văcarii cirezile. Cum poţi gândi egalitatea absolută – că aşa trebuie s-o gândeşti ca să fii comunist – când nici nu ieşi bine în stradă şi te-ntâlneşti cu ea, cu inegalitatea?… Comuniştii urmăresc egalitatea anarhică finală. Ăştia sunt comuniştii – anarhişti! Prin finalitatea lui, marxismul nu e ostil anarhiei, pentru că nu poţi fi egalitar decât dacă eşti anarhic”.

„Auzisem vag până acum despre Ţuţea. Acum aud vorbindu-se despre el, ca despre una din cele mai mari personalităţi contemporane… Un mare adevăr al istoriei româneşti a afirmat Petre Ţuţea prin cuvintele: „Istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor este egală cu zero. Doar voievozii nu s-au luptat pentru ridicarea nivelului de trai”. În acest sens, Aiudul era acum un imens lagăr de prizonieri, alcătuit din cruciaţii biruiţi temporar de oastea lui Antichrist. Dar în partea invizibilă a realităţii, temniţa din Aiud se transformase într-o cazarmă de pregătire a cruciaţilor pentru o nouă ofensivă.” (pr. L. Brânzaş, „Raza din catacombă”, cap. 4;10)

„Un colos intelectual într-un suflet de copil. Un enciclopedist care nu a reuşit să scrie mai nimic. Un filosof care şi-a rotunjit concepţia în focul temniţelor. A vorbit toată viaţa strălucitor, conştient că se dăruie. Adesea îşi citea prin reviste ideile expuse şi era mulţumit, căci nu pe el, ci credinţa lui voia să o răspândească. Întâlnind la Jilava mai toate vârfurile culturale şi politice româneşti, ca M. Manoilescu, Bejan, Bentoiu, Istrate Micescu, Petre Pandrea, Ţuţea s-a impus între ei cu autoritate necontestată. Dacă s-ar putea reproduce discuţiile dintre zidurile Jilavei, ar rezulta o nemaipomenită şi ascuţită întâlnire de opinii. Gândirea sa era profund creştină. Formulările lui erau savante. Şi totuşi în intimitate era simplu, cald sufleteşte şi blând ca un copil. El nu făcea simplă teorie filozofică, ci îmbrăţişa toată viaţa într-o viziune optimistă şi maiestuoasă. A suferit cu demnitate ani mulţi de temniţă, apoi a trăit ca un fel de nimeni, al nimănui, un nimic. Nu numai neamul românesc, ci toată lumea a pierdut în el un mare gânditor.” (Ioan Ianolide, „Întoarcerea la Hristos”)

Extrase din: Fabian Seiche, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010.

Foto sus: Cornelyu.ro / Desen: Grapa Daniela

Sursa: MĂRTURISITORII

petre-tutea de grapa daniela

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON