Mentorii Sfinţilor Închisorilor: Traian Trifan şi Traian Marian (19 Noiembrie 1909 – 30 Ianuarie 1987)

Bădia Nicolae Purcărea despre Traian Trifan şi Traian Marian:

“În 1941, când primii deţinuţi politic au început să populeze Aiudul, toţi cu pedepse de 10, 15, 20 de ani, şi-au pus problema: ce ne facem? Cum vom rezista noi 20 de ani de puşcărie? Pentru că problema se pune astfel: ce este mai puternic, materia sau spiritul? Şi bine-nţeles, concluzia a fost că spiritul este acela care ne duce pe treptele acestea ale rezistenţei. De la Braşov erau atunci avocaţii Traian Trifan şi Traian Marian, cu pedepse de 17, respectiv 20 de ani. Ei au fost mentorii tuturor sfinţilor din închisoare. Luăm Biblia în mână şi cu Biblia vom parcurge 20 de ani sau toată viaţa. Aceasta a fost decizia lor. Şi aşa a fost. S-a format la Aiud aşa-zisul „grup al sufletiştilor”, în care câţiva, un grup frumos, s-au aliniat şi au uitat de cele materiale. În grupul acesta au fost Părintele Arsenie Papacioc, Valeriu Gafencu, Ion Ianolide, Virgil Maxim, Marian Naidim, Nicu Mazăre. Şi acest grup nu a făcut altceva decât, cu Biblia în mână, să gândească, să mediteze la cele sfinte. Mai mult, nu a fost o formă artificială de manifestare. A fost o formă profundă, spirituală. Ei, când şi-au luat acest ideal pe care să-l ducă până la moarte, au fost profund conştienţi de ceea ce fac. Şi bine-nţeles că ei s-au separat.”

Traian Marian (19 Noiembrie 1909 – 30 Ianuarie 1987)

S-a născut în Codlea, jud. Braşov, la 19 noiembrie 1909, ca fiu al lui Ioan şi Ana. Este absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti. Arestat de Siguranţă în 1941 în Braşov, în calitate de membru al Mişcării Legionare şi şef al judeţului Braşov. Condamnat la 15 ani închisoare. A fost deţinut la Braşov, Miercurea Ciuc şi Aiud. Eliberat în 1954, grav bolnav de TBC. A decedat la 30 ianuarie 1987. Fratele său, preotul Aurel Marian (decedat în 1996) – de la care provin aceste informaţii – arată că Traian Marian a urât războiul şi a făcut parte dintr-un grup de înaltă trăire creştină, alături de Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Traian Trifan, Anghel Papacioc, Aurel Dragodan şi mulţi alţii. Creştin convins, s-a remarcat printr-o înaltă ţinută intelectuală şi morală.

„Cu totul unit sufleteşte cu Traian Trifan, erau mereu nedespărţiţi. Aceleaşi gânduri au dus la ei la aceleaşi atitudini, erau nişte oameni mai mult înclinaţi spre teologie decât spre politică şi acţiunile ei. Fusese şi el prietenul meu din lagărul Vaslui.” (Pr. Nicolae Grebenea, „Amintiri din întuneric”, Bucureşti, 2000)

Părintele Arsenie Papacioc: „Eu binecuvântez timpul acela. Am petrecut ani în pustie, dar n-am avut posibilitatea acolo de a adânci lucrurile de natură veşnică, de natură divină, ca în suferinţă. Suferinţa ne-a şi unit. Cei care am reuşit să ne cunoaştem pe cruce am rămas uniţi. Imaginea puşcăriei mele este alături de grupuşorul acesta în care m-am simţit foarte bine. Toţi erau gata de moarte. Pe oamenii aceştia, pe Gafencu, pe Trifan, pe Marian, pe ăştia toţi, Maxim, Pascu, şi ceilalţi, pe toţi i-aş sfinţi (canoniza). Era, oare, unul mai bun ca celălalt? Contează maniera în care primeşti suferinţa. Pe toţi i-aş sfinţi, pentru că au fost sinceri şi pentru că nu au ezitat a se jertfi. Toţi jertfeau.”

Extras din: Fabian Seiche, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010.

Sursa: MĂRTURISITORII

Print Friendly
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON