Raul Volcinschi şi o evadare ca-n filme, înecată în sânge de Securitate

Raul Volcinschi a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru înfiinţarea unei organizaţii anticomuniste şi 20 de ani muncă silnică pentru tentativă de evadare.

ZIUA de CLUJ prezintă, în exclusivitate, după 53 de ani de la singura evadare în forţă petrecută în Gulagul românesc, fotografii până acum nepublicate, din dosarul anchetei militare declanşate de Procuratura Militară a Regiunii 3 Militare Cluj pe numele profesorului clujean Raul Volcinschi, “banditul” care a fugit din arestul Securităţii trecând printr-un zid de gardieni.

Evenimentele petrecute în 5 mai 1957 par un scenariu de film american, cu evadaţi, pistoale, lupte corp la corp şi împuşcaţi. Totuşi, arhivele Securităţii, documentele parchetului militar de la acea dată şi mărturia celui care a supravieţuit acestei experienţe teribile demonstrează, cu lux de amănunte, că realitatea surclasează orice ficţiune. Arestat de mai multe luni sub acuzaţia că îşi îndemnase studenţii să se solidarizeze cu revoluţionarii maghiari din Ungaria ieşiţi în stradă în octombrie 1956, Raul Volcinschi a fost încarcerat la subsolul clădirii principale a Securităţii Cluj, situată pe strada Traian, pe locul unde, actualmente, funcţionează Serviciul Român de Informaţii.

“M-au plimbat în diverse celule, am întâlnit diverşi oameni, până când am ajuns într-o celulă cu un băiat voinic, de statura mea, originar din localitatea Uioara. Era o figură foarte luminoasă, solară, genul de om care te cucereşte de la prima întâlnire”, îşi aminteşte Volcinschi, acum în vârstă de 86 de ani. Colegul de celulă s-a dovedit a fi un personaj providenţial: Eugen Crişan era acuzat de tentativă de omor şi de apartenenţă la mişcarea legionară, după ce îl ameninţase pe secretarul de partid al combinatului unde lucra că-l aruncă în râul Mureş.

Profesorul îşi aminteşte că întâlnirea cu acesta a avut loc în luna martie 1957, el fiind reţinut din octombrie 1956. în tot acest timp, anchetele deosebit de dure la care era supus de anchetatorul său, Sigy Beiner, îi slăbeau zilnic puterile. Securitatea dorea ca Volcinschi să ofere informaţii despre toţi studenţii care participaseră la “întâlnirile conspirative” pentru organizarea unui miting de solidarizare cu studenţii unguri.

“Mă gândeam deja de vreo trei luni să o iau din loc. Dacă ăştia mă bat tot în ritmul ăsta, n-o să se mai aleagă nimic de mine, n-o să mai am nicio forţă”, spune fostul deţinut. Volcinschi rememorează cu înfrigurare că de fiecare dată când se afla în sala de anchetă situată la parterul Securităţii pândea “pistoletul de serviciu al lui Beiner” aflat într-un sertar. Cei doi colegi de celulă au ajuns la un consens în ceea ce priveşte evadarea: Eugen Crişan îi mărturisise lui Volcinschi că era dispus să “facă orice” să scape din arestul prelungit şi să se întoarcă în Poşaga, un sat situat la limita judeţelor Cluj şi Alba, ca să-l anunţe pe tatăl logodnicei sale, membru în grupul de partizani anticomunişti Şuşman, că trupele de Securitate le localizaseră poziţiile. în plus, Eugen Crişan fusese elev al şcolii în care funcţiona acum sediul Securităţii şi cunoştea bine fiecare ieşire.

Ziua decisivă a fost fixată într-o duminică. “Era un gardian care nu prea vorbea, Ioan Tripon. Pe la ora 6 după-amiaza sun la buton: domnule, vreau să merg la WC, nu mai pot. Bine, zice el, dar atunci veniţi amândoi, că nu poate rămâne unul singur în celulă. Era exact ceea ce voiam”, explică Volcinschi, cu gesturi largi. Celula celor doi era penultima pe un coridor lung situat “pe secţia a 3-a”, în capăt.

La baie, Volcinschi a demontat un şurub de la robinetul chiuvetei, iar apoi a chemat gardianul să îi arate defecţiunea: apa curgea cu furie. în momentul în care Tripon s-a aplecat să repare robinetul, profesorul l-a lovit în ceafă. “A fost o lovitură scurtă, el a picat jos. Noi eram înarmaţi cu nişte bucăţi de fier pe care le-am smuls din cadrul paturilor. Şeful de tură era unul, Ludovic Nagy. Eu l-am lovit prosteşte, recunosc, peste chipiu şi mi-am închipuit că în biroul lui avea un pistolet. Aşa că eu şi Crişan, care eram voinici amândoi, am spart uşa”, spune Volcinschi, punctând scurt, filmic, fiecare moment al evadării. în biroul şefului de tură nu era, însă, armament şi, ca să nu mai piardă timpul, cei doi şi-au continuat fuga, la etajul întâi. Aici însă, se aflau circa 50 de gardieni care fumau şi povesteau, pe coridorul spre libertate.

Fără să se mai gândească la consecinţe, Volcinschi şi Crişan au intrat “ca la rugby” în mijlocul gardienilor luaţi pe nepregătite. Profesorul clujean spune că, lovind în dreapta-stânga, a reuşit să ajungă pe platforma din faţa Securităţii, un părculeţ cu iarbă şi felinare rotunde, colorate. “Când am sărit cele câteva scări, pe iarbă, m-am aplecat. în acel moment o rafală de automată a trecut chiar peste capul meu. Crişan trebuie să fi fost la unu-doi metri în urma mea. Un trecător s-a ascuns după nişte stâlpi, să nu fie nimerit de gloanţe”, spune Raul Volcinschi, precipitându-se.

Foto cu Mircea Crisan - evadarea cu Raul VolcinschiDe-aici înainte povestea capătă un dramatism al disperării care îi dă o uriaşă forţă: Volcinschi se împiedică, în fugă (nu avea şireturi la pantofi, potrivit uzanţelor arestului – n. red.). Era aproape liber şi, potrivit planului, urma să se salveze aruncându-se în râul Someş, care curge la câteva sute de metri. Este înşfăcat de gardienii dezmeticiţi între timp, încearcă să se apere spărgând în capul unui dintre urmăritori un glob colorat, este lovit în cap cu tocul pistolului şi cade într-un “leşin suspendat”, la limita conştienţei, în timp ce toţi gardienii îl lovesc cu picioarele. Târât înapoi în Iad, Volcinschi îl vede pe Eugen Crişan într-o baltă de sânge. “Era culcat pe burtă, cu capul într-o parte, pierduse mult sânge, fusese lovit de rafala de automat direct în inimă”, încheie, mai în şoaptă, profesorul clujean.

Fotografiile anchetei derulate de Ministerul de Interne şi de Securitate ulterior acestui eveniment reproduc punct cu punct povestea de mai sus. Profesorul Volcinschi a recunoscut uşa celulei sale, geamul spart de gloanţe şi adnotările procurorilor militari pe marginea foto-documentelor pe care le-a văzut, pentru prima dată după 53 de ani, prin intermediul ZIUA de CLUJ. Ulterior, Raul Volcinschi a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru înfiinţarea unei organizaţii anticomuniste şi 20 de ani muncă silnică pentru tentativă de evadare.

în dosarul P 344, volumul 2, aflat în arhiva CNSAS, procurorul militar lt. col. Constantin Milcea, de la Cluj, constată faptele petrecute în arestul de pe strada Traian. “Intrând în clădirea MAI pe poarta principală din Str. Traian, după uşa de la intrare în holul unde se execută serviciul de zi pe unitate, am găsit cadavrul arestatului preventiv Crişan Eugen, în poziţia culcat, cu capul spre uşa de la ieşirea din clădire, cu faţa în jos, iar sub cadavru şi pe lângă acesta se afla o baltă de sânge. Lângă cadavru, în partea stângă am găsit o bucată de fier care am constatat că este ruptă de la patul în care dormea în arest, precum şi un tub de cartuş pentru pistolet”, spune Milcea.

în dosar mai există şi mărturiile gardienilor care s-au aflat în clădire în ziua evadării. Gardianul Ioan Trif explică procuraturii militare că a auzit zgomot pe hol şi a ieşit să vadă ce se întâmplă. Se întâlneşte cu un sergent major care îi cere ajutor “că-i omoară bandiţii”. Trif fuge spre arest şi dă nas în nas cu unul dintre evadaţi. “La întrebarea pusă acestuia că ce vrea să facă, fără să spună nimic, m-a lovit cu un fier în cap. După ce am fost lovit am căzut pe perete într-o stare de inconştienţă”, spune gardianul. Cât priveşte decizia de a ordona foc, Trif spune că “văzând că nu-i putem opri prin forţă” la comanda dată de către locotenent-majorul Vasile Lupşa a comandat să se tragă, iar doi gardieni, Gheorghe Trifu, el însuşi şi soldatul Gheorghe Pop au executat ordinul.

“Am reuşit să-l lovim pe unul, iar al doilea a scăpat pe uşă ieşind în stradă. La circa zece metri a fost ajuns de către lt. maj. Lupşa şi prins, după care am ajuns şi eu, reuşind să-l imobilizăm, timp în care a spus că nu mai face nimica, se predă, după care din nou s-a smîncit (sic!) din mâinile noastre, a rupt un par de la rondoul de flori cu care a încercat să ne lovească, în acelaşi timp a pus mâna pe pistolul lt. maj. Lupşa încercând să îl ia, însă n-a reuşit. După ce a fost imobilizat a fost readus în arest”, mai declară Ioan Trif în dosarul de anchetă.

Raul Volcinschi este o carte de istorie vie, care încă se scrie şi se descoperă. Cu atât mai mult, cu cât în 1983 el devine, a doua oară în viaţă, un personaj cu destin unic: alături de alţi trei universitari clujeni orchestrează o tentativă de asasinat împotriva lui Nicolae Ceauşescu. Raul Volcinschi – fost deţinut politic, fost profesor la Facultatea de Drept din Cluj, Tudor Bugnariu – primul primar al Clujului după 23 august 1944, fost decan al Facultăţii bucureştene de Filozofie, ginerele lui Lucian Blaga, Mircea Stoica, profesor de drept la ASE, şi Simion Pop, fost decan la Facultatea de Drept de la Cluj, au fost “creierele” unei acţiuni care ar fi putut schimba cursul istoriei. Tentativa eşuează pentru că trei complici, Viorel Rovenţiu, Petrică Năstase şi Nicolae Stanciu, sunt prinşi chiar înainte de atac. Asasinatul ar fi trebuit să aibă loc în localitatea Goştinu, din Giurgiu, unde Ceauşescu avea programată o vizită în 17 septembrie 1983.

Declaraţia şefului arestului Securităţii, Nagy Ludovic

“Trecând pe lângă celula 22 a deschis uşa cu scopul ca să dea drumul şi la ceilalţi deţinuţi, timp în care eu m-am repezit şi am închis uşa. în timpul cât am închis uşa am fost lovit cu fierul în cap de către arestatul Volcinschi Raul, după care acesta a deschis din nou uşa”.

Sângerosul Sigy Beiner

Unul dintre cei mai temuţi anchetatori ai Securităţii din Cluj a fost Sigy Beiner, un evreu comunist din Cernăuţi, care în anii 1950 a condus anchete sângeroase, în timpul primului val al terorii. El a fost avansat la gradul de maior şi chiar a avut funcţia de locţiitor al Serviciului de anchete la Direcţia Regională de Securitate din Cluj.

Evadare din ocnă

O altă evadare spectaculoasă, rămasă celebră în istorie, este cea a lui Ion Ioanid. Ioanid a evadat împreună cu mai mulţi deţinuţi de la o mină de plumb din zona Maramureşului, Cavnic, după ce în iulie 1952 fusese arestat, judecat şi condamnat la 20 de ani muncă forţată. Ioanid a fugit în 1953, anul morţii lui Stalin. După câteva luni de clandestinitate, a fost prins.

ZIUA de CLUJ, 30 aprilie 2010

Preluare: MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON