FOTO/VIDEO: Cuvântul Întâi Stătătorului la comemorarea lui Valeriu Gafencu şi un poem închinat Sfântului Închisorilor de poeta basarabeană Maria Botnaru


Valeriu Gafencu - Marturisitorii.RoMiercuri, 18 februarie 2015, a avut loc comemorarea anuală a Sfântului Închisorilor Valeriu Gafencu și a tuturor deținuților politici care s-au stins în penitenciarul Târgu Ocna în anii urgiei bolşevice.

Anul acesta comemorarea a fost organizată de Arhiepiscopia Romanului şi a Bacăului. Un sobor de 50 de preoţi au oficiat alături de 300 de participanţi un parastas în curtea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Târgu Ocna, unde se afla troiţa ridicată în memoria foştilor deţinuti politici ce odihnesc în gropile comune ale penitenciarului.

Poeta basarabeană Maria Botnaru ne-a trimis un frumos poem închinat Sfântului Închisorilor, cuprins în recentul său volum, Poezii Patriotice:

SIMBOLUL SUFERINȚEI…

In memoriam legionarul Valeriu Gafencu

Îngenunchez în fața ta și azi, ca la icoană,

M-acoperă miros greoi de lumânări și mir,

Înalț spre cer privirea-n ruga ce mă cheamă

Și cu evlavie adâncă, ca pe un sfânt, te-admir!

 

Flăcău cu douăzeci de primăveri neîmplinite!

Ningeau intens triade de visări dospite,

Se așterneau în cale, haotice, cărările plăcute,

Ce te ademeneau cu hulpavele zări necunoscute…

 

Dar tu-ai ales Garda de fier, voință de oțel,

Ce a trecut călirea la gradul cel  suprem,

Și semnul calității ți l-a pus credința,

Cu fruntea spre izbândă ai primit sentința.

 

Nici nu au bănuit gâde ce-au judecat,

Câtă tărie și răbdare Domnul ți-a lăsat.

Prin rugăciuni supus-ai suferința,

Iar  frig și foame ți-au călit  voința.

 

Nici zbucium tineresc, în vene adunat,

Nu te-a oprit, ai fost un bucium  ce-a sunat,

Să se răsune-n munți bătrâni, ce-și uită anii,

Infimi și mărginiți, să te admire și dușmanii.

 

Nici pentru-o clipă  nu ai ezitat a te jertfi,

Te înâlța durerea, chiar dacă multă te găsi,

Pe sfânta cruce pentru Țară ai pășit,

Neînfricat, în lupta pentru neam ai izbândit!

 

Și câte inimi tinere, și câte vise nerodite,

Au  înghițit,  afurisitele,  temnițe comuniste,

Făclii duhovnicești, în hăul închisoarii stins,

Au supraviețuit, cu sânge de legionar istoria au scris…

 

Chinul Golgotei, alături de Hristos, i-a  înălțat,

În ochii suferinzi ardea durerea ce au adunat

Din vaetele neamului român, ce i-a -nfrățit,

Iar crezu’-n idealul împlinit, din  fier a fost zidit…

 

Fac astăzi peste vremi o punte de gândire,

Voi să pătrund din ce ai stors tărie în a ta pornire,

Cand, răpus de boala crudă, un leac  ai refuzat,

Pe care buni prieteni, cu mare greu, l-au adunat…

 

Ce te-a  mișcat, ce te-a crucificat, ce te-a înălțat?

Poate orb sacrificiu nici nu s-a meritat…?

Istoria te-a botezat un sfânt al închisorilor din iad,

Ce-n chinuri și osândă o cruce-a suferinței a purtat.

 

Și pentru „ fericirea”, stoarsă din lacrimi și durere,

Domnul  te-a înzestrat cu supraomeneasca sa putere,

În rai te-a înălțat, ca sfinții,  frații tăi, să te admire  

Și a ta credință a rămas lumină vie pentru omenire…

 

Cu al meu vers te venerez: un falnic luptător,

Din drag de neam eu mă mândresc și te ador,

Martirul timpului, credința te-a  făcut un sfânt,

Simbolul viu al suferinței mai ești  pe acest Pământ…

Maria Vlas Botnaru

Ziarul Lumina al Patriarhiei Române şi portalul Doxologia al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au prezentat relatări. Site-ul local TgOcna.ro a difuzat o parte din înregistrarea evenimentului, care conţine şi mesajul Întâi Stătătorului Arhiepiscopiei Romanului şi a Bacăului:

Fotografii de la TgOcna.Ro:

Cuvântul Arhimandritului Pimen Costea, vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului la comemorarea lui Valeriu Gafencu de la Târgu Ocna 2015:

“În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh Amin. Prea cucernice părinte protopop, prea cucernici părinţi şi stareţi, prea cuvioase maici, iubiţi credincioşi, fii ai neamului românesc. Este o întâlnire de suflet care dincolo de altceva ne emoţionează profund doar cu gândul că cei pe care astăzi i-am pomenit şi a căror amintire o purtăm în suflet cândva, nu demult, au murit pentru noi.

Jerfa lor poate la momentul respectiv a fost nesocotită, atunci şi mulţi ani de-atunci încoace. De ce şi de ce s-au întâmplat toate acestea? Cauze sau scuze am putea găsi cu nemiluita. Ignoranţa, indiferenţa ar putea constitui unele dintre ele. Dar trebuie reţinut un fapt: că doar cei curajoşi şi cei puternici au tăria de a recunoaşte adevarul. Cei care nu o fac, înseamnă fie că sunt slabi de înger, fie că se tem, iar cei care se tem, spune evanghelistul Ioan, nu sunt desăvârşiţi în iubire.

Am venit astăzi aici pentru a ne reaminti de ei aşa cum vom putea fiecare, aducându-ne obolul de recunoştinţă, aşa cum vom reuşi fiecare să le mulţumim pentru ce au făcut pentru noi, aşa cum va şti fiecare, în felul său şi după puterea sa, să-i iubească şi să o arate celor care au pătimit, pentru că pe lume şi în lume interesul pentru ei este tot mai scăzut.

Ne-am rugat la bunul Dumnezeu să ne întărească, să aprindem acest foc al dragostei şi să îl facem să crească. Să crească nu pentru că ei au nevoie, ci pentru că ne este în primul rând nouă de folos. Pentru că doar cel care trăieşte în iubire şi prin ea reuşeşte să ardă. Să ardă în flacăra aceea pe care Hristos Domnul a spus că “am venit ca s-o arunc pe pământ”. Acea flacară a iubirii, a dragostei neţărmurite, a iubirii către Dumnezeu şi către semeni, dovada cea mai elocventă, cea mai profundă, cea mai sănătoasă pe care aceşti oameni, semeni ai noştri au trimis-o din prinosul inimii lor în temniţele comuniste, nu jerfindu-se pentru sine ci jertfindu-se pentru neamul acesta, pătimind pentru aproapele lor, închis împreună cu el, care a răbdat şi foametea şi frigul, ceea ce gustăm noi astăzi fiind doar o fărâmă din ceea ce au pătimit ei ani îndelungaţi în aceste temniţe odioase, de tristă amintire.

Îngăduiţi-mi în ceea ce urmează să vă transmit mesajul IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului cu acest prilej, cuvânt de recunoştinţă şi de îmbărbătare pentru toţi.

Cuvântul IPS Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului la comemorarea lui Valeriu Gafencu de la Târgu Ocna 2015

Pios omagiu şi sfântă pomenire pentru cei ce au înţeles ce este cu adevărat mai de prêţ întru acestă lume, pentru adevărata libertate predicată de dincolo de gratii, pentru cei ce au avut drept hrană înfometarea, cald acoperământ doar frigul celulelor, reazăm de dreptate, adevar, iubire şi iertare, pe colegii de temniţă şi peste toate pe Dumnezeu cel jertfit pentru cei ce s-au jertfit.

Amintim aici doar pe unii dintre ei, pentru că numărul mare al lor nu va putea fi niciodată definit de către noi ci doar de memoria pe care noi încercăm să o actualizăm. Îl amintim aici pe Valeriu Gafencu cel care este numit de către cei ce îl cunosc şi îl simt în sufletele lor “sfântul închisorilor” – şi nu este sfânt pentru el ci este sfânt pentru toţi. este sfânt pentru viaţa pe care a avut-o şi pentru faptul că şi-a dat aşa cum spune Hristos viaţa pentru ceilalţi – pe părintele Pimen, pe părintele Adrian, Sinesie, Gherasim stareţul Tismanei, Preotul Ilie, Iustin, Constantin preotul şi pe toţi ceilalţi.

Ar fi poate necuviincios să nu ne amintim şi de cei care au trecut pe aici şi care şi-au dat pământului trupurile lor în altă parte, pe Părintele Voicescu Constantin sau ceilalţi pe care Dumnezeu îi ştie şi de care noi ne amintim. Dumnezeu: sprijinul omului jertfit de cei care au crezut că pot răstigni luminad că o pot ucide. Ne pomenim răstigniţii neamului astăzi, neam ce de prea multe ori a fost răstignit în istoria sa. Îi pomenim pe cei care răstigniţi pe pământ se roagă în cer pentru neamul românesc.

Pentru toţi aceştia şi pentru toţi aceia suntem astăzi aici. Îmbrăcăm în puţina noastră recunoştinţă multa lor iubire şi înţelegem cât de departe suntem de idealul lor, cât de actuală este jertfa lor şi cât de mult a rodit sângele vărsat de ei prin jertfă în pământul nostru românesc. Ne aducem aminte de cei care sunt mult mai vii decat noi, de cei care au plecat cu Hristos în celulă, de cei care ne vorbesc despre verticalitate şi continuitate într-o lume ce se clatină şi cade uitând să privească spre cer şi spre cei din cer.

Au purtat lanţuri pentru Hristos devenind purtători de mucenicească cunună şi nu e nevoie să scormonim pământul pentru a-i afla ci e de ajuns să căutăm spre cer cu inima smerită şi cu duh umilit şi să păstrăm cu grijă mărturia lor, model de adevărată mărturisire înveşmântată în roşu, galben şi albastru. Orice manifestare dedicată eroilor neamului este împodobită şi înnobilată de prezenţa drapelului naţional.

Culorile lui ne vorbesc despre cer, despre pământ şi despre jertfă. Albastrul cerului ne duce cu gândul spre transcendent locul în care cei ce s-au jertfit au primit cununa. Roşu este sângele celor ce au mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii lor. Galbenul este culoarea grâului copt, grăuntele ce moare spre a nu mai rămâne singur şi rodul lui devine pe sfintele altare euharistie, sângele ce hrăneşte nemurirea nemuritorului suflet românesc. Să mori pentru speranţă cu speranţa că niciodată aceasta nu va muri. Să iubeşti şi să mori iubind pe cei ce cu ură te condamnă şi să crezi şi pentru credinţă să renunţi la viaţă. Sunt frânturi dintr-un crez mărturisit de sfinţii neştiuţi sau prea puţini ştiuţi ai închisorilor comuniste.

Triştii prigonitori ai credinţei strămoşeşti au dus în temniţe, după gratii, pe cei de care le era frică. Suferinţa lor s-a transformat în bucurie, bucuria de a fi în şi prin şi cu Hristos. Facem astăzi un popas de suflet, ne oprim din toată zarva şi neliniştea zilei şi ne aducem aminte de mai marii noştri. Un exerciţiu duhovnicesc, o datorie morală.

Ne plecăm în rugăciune genunchii şi îl rugăm pe Izvorul bunătăţilor pe Hristos Domnul să ne ajute să nu-i uităm pe cei care cu bucurie au renunţat la viaţa lor mărturisindu-L. Vrednicul de pomenire ierarh al Romanului Melchisedec Ştefănescu spunea “Morţii nu mor atunci când se coboară în morminte ci atunci când se coboară în uitare”. Avem sfânta misiune să păstrăm vie amintirea celor ce n-au pus prêţ pe viaţa lor şi au mărturisit fără de frică pe Hristos Domnul. Zadarnică a fost osteneala regimului de tristă amintire care s-a nevoit să-i acopere cu pământ pe martirii neamului românesc. Nici de cruce la capătâiul odihnei nu au avut parte, din cer însă, ne binecuvintează cu sufletele lor ce nu au cunoscut robia iar din pământ ne vorbesc osemnitele ce nu au cunoscut stricăciunea.

În faţa întunericului ce se căznea să ne acopere ei au fost lumini şi prin moartea lor înţelegem ce este cu adevărat viaţa: jertfă şi mărturisire. Aprindem lumină și însoţim pomenirea lor cu jertfă de rugăciune, grâu fiert îndulcit, vin şi lacrimi – şi cerem să nu fie uitaţi cei ce ne strigă, pentru ca să nu fim condamnaţi şi pentru ca toate cele ce au fost să ni se întâmple iar şi iar. Rugăciunea lor ne este sprijin, iar pomenirea lor, împlinire duhovnicească. Cu recunoştință, noi cei ce încă suntem, îi pomenim pe cei ce, prin mărturisire şi jertfă, au primit cununa muceniciei şi au devenit petale bineînmiresmate în Grădina Maicii Domnului oferită nouă, aleasă şi sfântă moștenire. Doamne, pomeneşte-i pe cei ce nu mai sunt şi sunt!”

Transcriere oferită de Fundaţia George Manu

Mai multe despre Sfântul Închisorilor, la: http://www.marturisitorii.ro/category/martiri-marturisitori/valeriu-gafencu/  şi Mănăstirea Petru Vodă: Sfîntul Valeriu, către Sinaxar

Sursa: MĂRTURISTORII

Print Friendly, PDF & Email
2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON