“Sfântul bizantin” Gherasim Iscu de la Târgu Ocna, martirul ridicat la Ceruri de Craciun 1951

Patriarhul Teoctist: „Să avem pilda Sfântului Nicodim şi a altor mari părinţi din această Mănăstire (Tismana), care şi-au dat sufletul pentru credinţă, aşa cum este şi neuitatul stareţ al mănăstirii, Părintele Arhim. Gherasim Iscu. A murit în închisorile comuniste apărând credinţa şi dând mărturie de anii grei, de cele cinci decenii pe care le-am străbătut pentru a ne salva credinţa”.

Marturisitorii, Mucenicii si Sfintii Inchisorilor - Parintele Justin Parvu - Posta Moldovei 16 Iunie 2015

Părintele Gherasim Iscu (21 ianuarie 1912 – 25 decembrie 1951, Târgu-Ocna)

Parintele Gherasim Iscu ziarul Lumina - Adrian Petcu

Grigore Iscu s-a născut la 21 ianuarie 1912 în comuna Poduri, jud. Bacău. Părinţii săi, Grigore şi Elena, i-au insuflat din copilărie credinţa ortodoxă şi iubirea aproapelui. Grigore a pornit de tânăr pe drumul aspru al călugăriei, intrând ca frate la mănăstirea Bogdana, Bacău.

Între anii 1925-1928 urmează seminarul monahal la Mănăstirea Neamţ, până când această şcoală s-a desfiinţat, continuându-şi studiile la liceul Principele Ferdinand din Bacău, apoi la seminarul de la Mănăstirea Cernica. S-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care o va absolvi din cauza greutăţilor, abia în 1942.

În 1932 a intrat în Mănăstirea Tismana unde a fost tuns în călugărie cu numele de Gherasim, hirotonit apoi ieromonah. În 15 aprilie 1937 este numit stareţ la Mănăstirea Arnota. Aici a lucrat la refacerea mănăstirii distruse de un incendiu, până în 1939, când a renunţat la stăreţie. Părintele Gherasim intră la Cernica, în postul de bibliotecar-contabil la Seminar. După lovitura de stat a lui Antonescu din ianuarie 1941, postul pe care-l ocupa părintele s-a desfiinţat pe motiv că biblioteca era formată în mare parte din cărţi legionare. De aici va pleca la 1 aprilie 1942, trimis de mitropolitul Olteniei, Nifon Criveanu, în Transnistria pentru propovăduirea Ortodoxiei. Acolo el a ctitorit biserici, fiind totodată preot, profesor de religie şi învăţător. La întoarcerea în ţară, mai 1943, părintele se stabileşte la Tismana, unde va fi numit exarh al mănăstirilor din eparhia Olteniei (iunie 1943 – aprilie 1945). În acelaşi an devine stareţ şi protosinghel. Reface Mănăstirea Tismana, care în timpul prigoanelor carlistă şi antonesciană încetase să mai funcţioneze ca Mănăstire şi devenise închisoare pentru legionari.

După instaurarea comunismului în România, începe prigonirea Bisericii şi a neamului. Oamenii află scăpare din calea arestărilor în munţi. Nuclee ale rezistenţei anticomuniste apar în toate zonele ţării. În Oltenia, membrii unui nucleu al Mişcării Naţionale de Rezistenţă, condus de generalul Ioan Carlaonţ, ajung în legătură cu stareţul Gherasim în toamna anului 1947, cerându-i găzduire şi hrană; totodată, încercaseră să monteze un aparat de emisie-recepţie în Mănăstire. Pe fondul acestei colaborări intervine arestarea părintelui la 26 septembrie 1948 pentru uneltire împotriva ordinii sociale.

Sentinţa este de 10 ani temniţă grea. Dus la penitenciarul Craiova, este anchetat brutal pentru a mărturisi faptele pentru care fusese arestat şi pentru a divulga numele celor din rezistenţă. Părintele suportă cu mult curaj ancheta şi torturile fără a trăda. De la Craiova va fi mutat la Aiud în anul 1949, când închisorile politice vor fi împărţite pe categorii.

La Aiud, părintele este forţat să renunţe la hainele de călugărie (a fost lăsat să le poarte în timpul detenţiei de la Craiova). În temniţă, înseninează inimile deţinuţilor prin puterea credinţei şi formează alături de Sfinţii Aiudului o rezistenţă de netrecut. Cea mai importantă armă a lor fiind practicarea Rugăciunii inimii.

Ajunge la Canal unde este supus la cele mai grele şi umilitoare munci (cu predilecţie să cureţe closetele), căci brigadierii erau aleşi dintre cei mai păgâni oameni care s-au aflat acolo. Între torţionarii părintelui Iscu de la Canal s-a distins prin cruzime un oarecare Vasilescu, deţinut de drept comun care îmbrăţişase reeducarea fiind integrat ca torţionar în brigada hoţilor. Preoţii închişi la Canal au servit ca exemplu de smerenie şi rezistenţă tuturor deţinuţilor, dându-le putere să reziste şi să respingă reeducarea. Cu riscuri enorme şi plătind cu propriul sânge, preoţii oficiau în fiecare zi Sfânta Liturghie aducând astfel pe Hristos în mijlocul Infernului. În timpul detenţiei la Canal, părintele s-a îmbolnăvit grav de TBC şi a fost transferat la Spitalul Penitenciar Târgu Ocna. A fost repartizat în Camera 4 Spital, în care erau deţinuţi pe patul de moarte. Chiar dacă se afla într-un spital penitenciar, asistenţa medicală era aproape inexistentă, iar despre medicamente nici nu putea fi vorba. Deţinuţii care aveau cunoştinţe medicale îşi riscau sănătatea îngrijindu-i pe cei contagioşi. Camera era mereu supraaglomerată, astfel că erau câte 2-3 într-un pat. Părintele Gherasim împărţea patul cu generalul Todirescu (Tobescu) (fost comandant pe ţară al Jandarmeriei în timpul lui Carol II şi Antonescu) pe care l-a întors la credinţă, salvându-i sufletul.

Părintele Gherasim, în care strălucea harul lui Dumnezeu, şi-a cunoscut mai înainte ziua morţii, anunţându-i pe cei apropiaţi data şi rugând să-i fie spălat trupul, după rânduiala călugăriei. Înainte de a părăsi această lume, a făcut un gest care le-a arătat celor prezenţi măsura sfinţeniei sale. Acel deţinut, Vasilescu, torţionarul de la Poarta Albă, ajunsese şi el la Târgu Ocna cu plămânii mâncaţi de cavernele tuberculozei. În 25 decembrie 1951 părintele Iscu a cerut să fie ridicat din pat şi dus la căpătâiul lui Vasilescu aflat în aceeaşi cameră. Cu cea mai mare dragoste creştină i-a spălat faţa, l-a sărutat şi i-a dăruit iertarea păcatelor. Vasilescu s-a spovedit victimei sale de la Canal şi cu lacrimile şiroind, primindu-L pe Hristos în trup şi în suflet, a căpătat liniştea de care avea nevoie. Părintele a fost aşezat apoi în pat şi, la rugămintea sa, au fost citite rugăciunile, apoi a plecat la Domnul auzind cântări îngereşti.

În aceeaşi noapte, a sărbătorii Naşterii Domnului, părintele Iscu şi Vasilescu au plecat împreună la Domnul împăcaţi. Asemenea tâlharului de pe Cruce care-L cunoaşte pe Dumnezeu şi se căieşte de faptele sale, pleca şi Vasilescu de mână cu Sfântul Gherasim Iscu. Trupurile lor au fost aruncate noaptea în gropile comune de lângă penitenciarul Târgu Ocna.

Moartea părintelui a fost transpusă în versuri de către Aurel Constantin Dragodan, deţinut politic şi apropiat al său:

Plecarea Părintelui Gherasim (Târgu-Ocna, 1952)

Parintele Staret Gherasim IscuCu faţa de ceară,

Cu trupul firav ca de sfânt bizantin,

Părintele Gherasim a fost adus într-o seară,

Învăluindu-ne cald în surâsu-i blajin.

Zile de boală din carne i-au rupt

Şi-acum doar o piele-i înfăşură osul,

Dar tainic el spune rugăciunea inimii, neîntrerupt:

„Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”

În noaptea aceasta, din temniţă gândul ne zboară

Prin neaua Crăciunului dalb să colinde-amintirea.

Pe mucede paie Părintele Gherasim trage să moară,

E grea răsuflarea, sleită privirea.

Ardeau ca făcliile ochii fiecărui bolnav

Ion şi Valeriu şi-au împreunat mâinile în rugăciune.

Viaţa mai pâlpâia ca o candelă ce se stinge în trupul schilav

Apoi, printre gratii, s-a văzut căzând o stea de tăciune.

Domnea-n încăpere o linişte grea.

Doar aripi de îngeri în jur fâlfâiau, mătăsos.

Departe, copiii cântau un cântec de stea,

Părintele Gherasim a plecat să se-nchine la ieslea lui Hristos.”

Extras din: Fabian Seiche, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010.

Poliţistul Iancu Robu şi Părintele Gherasim Iscu, membri ai Rezistenţei anticomuniste

de comisar Florin Şinca

Parintele Staret Gherasim Iscu - ACNSAS - Marturisitorii

Spre ruşinea mea, am aflat târziu despre poliţistul martir Iancu Robu din Inspectoratul de Siguranţă Craiova şi aceasta după ce am citit răscolitoarea carte a celui care l-a cunoscut, Radu Ciuceanu – ,,Memorii 1. Intrarea în tunel’’[1]. I-a dedicat un capitol, ,,Omul de la cifru’’. După ce citeşti această carte, nu mai poţi dormi liniştit.

Iancu Robu a făcut parte din grupul anticomunist, militar, al generalului Ion Carlaonţ din Mişcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia (MNRO), fondată în 1947, iar Poliţia Română trebuie să fie mândră că a avut în rândurile sale un asemenea luptător.

Fişă matricolă penală[2]

Iancu Robu s-a născut la 9 februarie 1906 în pitorescul sat argeşean Rucăr, fiul din flori al Anei, absolvent a trei clase liceale şi al Şcolii radio-tehnice, fără avere, contingent 1928, cu armata făcută la Baza Navală Galaţi, apolitic, căsătorit cu Eufrosina Davidescu, două fete. Semnalmente: statura 1,71 m, fruntea mijlocie, nas drept, părul cărunt, fără mustaţă. A domiciliat în Craiova, pe str.Craioviţei nr.4.

Nu avem date despre cariera lui, dar după 1944 a ajuns şeful staţiei radio-telegrafice din Siguranţa Craiova. Potrivit lui Radu Ciuceanu, a fost şeful staţiei radio, care asigura legătura cu Siguranţa Regionalei Oltenia. Era membru PMR de formă din 1947, şef al organizaţiei PMR din Siguranţa Regională[3]. Mânat de dorinţa de înlăturare a comuniştilor de la putere, în calitatea sa de poliţist, Robu a intrat în legătură cu membrii MNRO. Conducătorul mişcării era generalul Ioan Carlaonţ[4], un om de o mare inteligenţă şi un patriotism fierbinte, desăvârşit. ,,Indiferent de poziţia aliaţilor noştri […] noi nu ne putem nici un concediu, când e vorba de asasinarea premeditată a unui neam’’[5], le declara acesta. Aidoma altor generali ai regatului, decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul’’, locuia modest într-o casă din Craiova, ,,nu avea vocaţia trădării şi nici încovoiala umilinţei’’. Acest general a fost arestat la 25 octombrie 1948 şi a murit în temniţa de la Aiud, la 6 februarie 1952, într-o celulă unde iarna nu erau geamuri, iar viscolul mătura pereţii. Alt membru al grupului, colonelul Petre Grigorescu[6], a murit tot la Aiud, în 1951, iar colonelul Ştefan Hălălău[7] a scăpat de puşcărie în 1954 şi a mai trăit zece ani, evident urmărit la tot pasul.

,,Comitetul avea legături cu cineva din cadrul Siguranţei oltene, cu o funcţie importantă. Prin el operasem o serie întreagă de avertizări şi primisem repertorii de agenţi şi delatori ai Siguranţei’’[8]. Acest ,,cineva’’ era poliţistul Iancu Robu. El afla ultimele note informative ale serviciului, cine urma să fie arestat sau pus sub urmărire, cine ocupa funcţii în PMR-ul local, în administraţie (erau noile cadre de care trebuia să te fereşti ca de dracu), cât de numeros era personalul Poliţiei de Siguranţă Craiova, care erau informatorii şi adresele lor, planuri de clădiri, note de identificare a unor persoane suspecte, note informative de la agenţi, ordine de supraveghere etc. Informaţiile erau date fostului comisar de poliţie Marin Popescu[9], apoi ajungeau la prof. Paulian şi la col.Cărăuşu. MNRO avea puncte de sprijin la mai toate mânăstirile din Oltenia. La Mânăstirea Tismana, grupul se sprijinea pe părintele protosinghel Gherasim Iscu, stareţul lăcaşului, un adevărat luptător care a murit muceniceşte în temniţă chiar în ziua de Crăciun, în 1951[10].

Extras din Florin Şinca, “MARTIRII POLIŢIEI ROMÂNE. Distrugerea poliţiei sub regimul comunist”, Bucureşti, 2014

[1] R.Ciuceanu, op.cit., Bucureşti, Ed.Meridiane, 1991. Am adresat o scrisoare dlui Radu Ciuceanu, pe adresa INST, dar, din nefericire pentru mine, nu am primit nici un răspuns. Există încă frica de autorităţi şi există în poliţie şi servicii secrete stigmatul securităţii şi al miliţiei.

[2] ww.iicmer.ro. E întocmită de miliţianul Cornaciu. Într-o fişă, Iancu Robu apare Ivan Robu, cu aceleaşi date de naştere şi aceeaşi părinţi.

[3] R.Ciuceanu, op.cit., p.396.

[4] Generalul de divizie Ioan Carlaonţ, infanterist, s-a născut la 11 octombrie 1885 în satul Tehomir, comuna Miculeşti, jud.Dolj, părinţi Lucreţia şi Ioan, căsătorit cu Niculiţa, o fiică. A urmat Şcoala Superioară de Război (1920), ultima oară a comandat Divizia 11 Infanterie, fiind trecut în rezercă la 6 august 1940. Condamnat la 15 ani detenţie grea, pentru uneltire prin aceea că ,,a venit un student la mine să-mi ceară o hartă’’, deţinut la Aiud şi Craiova.

[5] R.Ciuceanu, op.cit., p.159.

[6] Colonelul Petre Grigorescu s-a născut la 30 ianuarie 1899 în Bucureşti, fiul lui Lazăr şi Maria, domiciliat în Craiova, arestat la 13 octombrie 1848, deţinut la Craiova şi Aiud. Din cauza condiţiilor extreme de detenţie a murit la Aiud la 7 ianuarie 1951.

[7] Colonelul de artilerie Ştefan Hălălău s-a născut la 19 mai 1893 în comuna Fântâna Domnească, jud.Gorj, părinţi Mihai şi Anica, invalid de război (degetele mâinii stângi), arestat la 22 septembrie 1948, deţinut la Ocnele Mari, Valea Neagră şi Aiud, eliberat la 20 septembrie 1954.

[8] R.Ciuceanu, op.cit., p.168.

[9] Din păcate nu ştim care Marin Popescu este. Au fost doi poliţişti deţinuţi politici cu numele de Marin Popescu. Primul, născut la 17 iulie 1891 în Bărcăneşti jud.Prahova, fiul lui Gheorghe şi Rada, fost comisar-ajutor, ajuns achizitor SMT, domiciliul pe str.Bărbătescu nr.16, Bucureşti, căsătorit cu Filofteia Vasiliu, un fiu şi o fiică, arestat în 1950, deţinut la Jilava şi Făgăraş, eliberat la 14 septembrie 1953. Celălalt s-a născut la 26 noiembrie 1914 în Drăgoteşti, Dolj, fiul lui Mihail şi Catinca, domiciliat în Craiova, str.Reforma agrară, fără ocupaţie, fost comisar de poliţie, căsătorit cu Alexandra Drăguţoiu, 2 fete, licenţiat în Drept, fost membru PNŢ Maniu. Arestat la 6 ianuarie 1949 pentru uneltire contra ordinii sociale, deţinut la Făgăraş, Jilava, Valea Neagră, Craiova, eliberat la 4 ianuarie 1956 prin expirarea pedepsei.

[10] Protos.Gherasim Iscu s-a născut la 21 ianuarie 1912 în comuna Poduri, jud.Bacău din părinţi dreptcredincioşi Elena şi Grigore, a intrat frate la Mânăstirea Bogdana (Bacău), a urmat Seminarul monahal la Neamţ şi Cernica, Facultatea de Teologie (1942), stareţ la Tismana (1932-1939), apoi în obştea de la Cernica. A fost arestat la 26 septembrie 1948 şi condamnat la 10 ani pentru ,,uneltire’’, prin aceea că ,,a găzduit un necunoscut’’. Detenţii la Aiud, Poarta Albă, Craiova, Văcăreşti, Târgu Ocna, Valea Neagră. Nădăjduiesc să-l vedem în Sinaxar.

Sursa: MĂRTURISITORII

Parintele Gherasim Iscu si obstea Manastiri Tismana, al patrulea de la st la dr, randul din spate - 13 iulie 1936 - Marturisitorii

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON