Doamna Nadia Golea a plecat la întâlnirea cu soţul ei, legendarul luptător anticomunist Traian Golea

Nadia Golea, soţia reputatului luptător anticomunist Traian Golea, a plecat la Ceruri

În cursul dimineţii de marţi, 19 ianuarie a.c., a trecut la Domnul sotia lui Traian Golea, Doamna Nadia Golea. A trăit în ultimii ani, într-o discreţie desăvârşită, la Braşov, fiind îngrijită cu un devotament exemplar de sora sa, Doamna Mara Banciu.

Româncă născută în Basarabia, Doamna Golea a suferit şi a luptat pentru România, suportând timp de şase ani rigorile regimului concentraţionar comunist. A murit fără ca statul român să-i redea cetăţenia română, la care nu a renunţat niciodată, aceasta fiindu-i ridicată samavolnic de regimul comunist. După venirea în România, statul american nu i-a mai acordat pensia cuvenită.

Deşi a luptat, alături de întreaga sa familie, împotrivei hidrei bolşevice, a sfârşit în uitare. L-a sprijinit pe soţul său în lupta pentru apărarea drepturilor românilor, în mod special a celor din Transilvania, Bucovina şi Basarabia. Este ştiut că Traian Golea a scris sau editat, în limba română şi în limbi de circulaţie internaţională, sute de lucrări pentru cauza românească. Sediul prestigioasei edituri Studii Istorice Româneşti (Romanian Historical Studies) şi tipografia acesteia se aflau în casa familiei Golea. A trimis nenumărate scrisori autorităţilor americane, denunţând comunismul, revizionismul maghiar şi agresiunea sovietică asupra Basarabiei. A fost un om-instituţie. Doamna Nadia i-a fost un colaborator preţios, participând la toate acţiunile de editare, tipărire sau distribuire gratuită a lucrărilor. Numai dânsa ştia câte pachete de cărţi a împachetat şi expediat către mari biblioteci, universităţi, instituţii sau personalităţi din lumea politică europeană şi americană sau câte timbre a lipit pe scrisorile adresate Congresului American, Departamentului de Stat, Casei Albe şi cancelariilor occidentale.

Ion Golea Document RefugiatDupă moartea soţului, Nadia Golea a ţinut să se întorcă în România, dorind să fie îngropată în pământul ţării sale de “arşiţă şi nea”, cum îi plăcea să spună, care i-a dăruit “un suflet pe care-l dau oricui/ ca pe o poamă grea/ cu gust ce-n lumea întreagă îl are numai ea” (versuri de Ionel Golea, martir, executat de comunişti; frate al lui Traian Golea – foto dr.).

Un munte de suferinţă şi-a atins vărful de Cer. Doamna Nadia Golea şi-a reunit destinul cu cel al soţului său, Dincolo. În urma sa a rămas pe retina sufletului nostru un alt pisc: de blândeţe, de dragoste, de puritate. A rămas acea privire caldă, izvorâtă parcă dintr-o lume interioară de poveste.

Ne plecăm cu pioşenie în faţa catafalcului şi sărutăm mâinile care şi-au găsit acum odihnă. Şi ne rugăm sfinţilor şi mărturisitorilor din închisorile comuniste să o primească în hora lor cea mare cât Ţara.
Dumnezeu s-o numere cu Drepţii Săi!

Crina şi Florin Palas

Preluare: MĂRTURISITORII

Nadia si Traian Golea

Adendă:

“Cei doi eroi, Traian Golea şi Ion Gavrilă Ogoranu, au dorit să moară în ţară, pe pământul strămoşesc, în “casele” lor.

Traian Golea s-a întors în România în ultimele zile ale vieţii sale, ca să moară şi să fie înmormântat în ţara pentru care şi-a jerfit întreaga viaţă, îndeosebi cei 57 de ani de exil. Îmi amintesc şi nu voi uita niciodată cum, însoţindu-l în ultimele zile ale lunii septembrie 2004, de la aeroportul Otopeni direct la un spital din Braşov, unde o tânără doctoriţă l-a primit protocolar şi l-a întrebat sec:

– Ce vă doare?

El a privit-o mai insistent şi apoi i-a răspuns cu obişnuitul zâmbet care-l caracteriza:

– Nimic nu mă doare, domnişoară, numai sufletul, dar ăsta este numai al meu, iar dumneata tot nu mi-l poţi înţelege şi nici nu mi-l poţi vindeca!

Câtă asemănare între cele două momente terminale ale celor doi eroi! Căci şi Ion Gavrilă Ogoranu, în care nu mai rămăsese decât sufletul, n-a vrut să moară într-un spital din Cluj şi i-a cerut distinsei şi iubiei sale soţii să-l externeze din spital şi să-l ducă să moară “acasă”, în casa în care această soţie eroină, Ana Gavrilă, l-a ţinut ascuns 20 de ani, legându-se sufleteşte prin jurământ să împărtăşească aceeaşi soartă în cazul în care ar fi fost depistaţi de “câinii securişti”, adică executarea sentinţei condamnării la moarte pentru Ion Gavrilă Ogoranu, de care în mod sigur şi ea, soţia, ar fi avut parte.

Este un record, un exemplu de sacrificiu şi iubire fără egal, de familie cu adevărat trăitoare în duh creştin. Şi bunul Dumnezeu le-a răsplătit fidelitatea, trimiţându-le îngeri păzitori şi apărători împotriva uneltirilor meşteşugite, diavoleşti şi omeneşti. Şi sunt convins că atunci când ţara şi neamul nostru se vor elibera şi de neocomunism şi îşi vor putea scrie adevărata istorie, această casă în care a locuit familia Ion şi Ana Gavrilă va deveni un muzeu memorial, un loc de pelerinaj naţional. De-abia atunci oameni de cultură, istorici, scriitori, artişti vor imortaliza pentru generaţiile viitoare această familie care a supravieţuit numai cu ajutorul Providenţei, într-o vreme în care forţele răului au pus stăpânire pe toţi cei laşi, mişei sau defetişti, trădători de ţară şi vânzători de oameni.”

Dr. Teofil Mija

Integral la Brazii se frâng dar nu se îndoiesc. Dr. Teofil Mija despre eroul rezistenţei armate anticomuniste Ion Gavrilă Ogoranu (1 ianuarie 1923 – 1 mai 2006) FOTO/VIDEO

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON