AUDIO EXTRAORDINAR INEDIT: Academicianul NICHIFOR CRAINIC recită poezii create în cei 15 ani în temnița Aiudului. UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT?

Academicianul Nichifor Crainic recită poezii create in cei 15 ani în temnița Aiudului. Acestea au fost incluse în cartea Mărturii din închisoare 1947-1962 (editura Floare Albă de Colț, 2016). Cartea cuprinde Memoriile din închisoare, Răspunsul la actul de acuzare și Poezii create la Aiud de către Nichifor Crainic. Pe copertă se gasește fotografia buletinului fals, folosit de Nichifor Crainic în anii pribegiei prin Ardeal (Pribeag în țara mea – sub mască 1944-1947, ed. Floare Alba de Colț, 2015). Documentul a fost descoperit de cercetătorul Florin Duțu in arhivele CNSAS.

Cele câteva poezii pe care le voi spune fac parte dintr-un ciclu, care alcătuieşte un volum, nescrise de mine, ci compuse în gând în 15 ani de constrângere în care nu se putea avea niciun chibrit în mână, necum un condei. Nu e nevoie să spun mai mult pentru că se poate înţelege despre ce e vorba. Vă voi citi întâi o poezie în care este vorba despre cei care au dispărut, fiindcă era un loc în care mai mult se dispărea decât se trăia. Poezia se intitulează Unde sunt cei care nu mai sunt?.” Nichifor Crainic, înregistrare inedită (1968), pusă în circulaţie de teologul Florin Duţu.

UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT?

Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candelă ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina Celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele neprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

DOINA MUNŢILOR sau DOINA MEA

Munţilor
Cărunţilor,
Culmile ce se ridică
Trăsnetele le despică
Şi din stâncile trufaşe
Crapă ţăndări pe făgaşe,
Şi din ţăndări crapă prund,
Ce-a fost vârf ajunge fund.

Munţilor
Cărunţilor,
Apa, cât sunteţi de munţi,
Macină din voi grăunţi

Şi pâraele vă tae
Rumeguş de fierăstrae
Şi cu valul care pleacă
Fundul mărilor vă-neacă.

Munţilor
Cărunţilor,
De-ar fi soarta pe ales,
Decât munţi mai bine şes,
Să te muşte sapele,
Să te bată apele,
Holdele să se ridice
Cu miros de pâine-n spice.

CÂNTEC DE DUPĂ GRATII

Am fost făcut să n-am
Pe acest pământ nimic,
Ca pasărea pe ram
Cobor şi mă ridic.

Pe ziduri de cetăţi
M-am îndârjit să lupt,
Pândar de bunătăţi
Din care nu mă-nfrupt.

Şi, frunte de voinici,
M-am războit cu zmei
Să ocrotesc pitici
Batjocorit de ei.

Iar dragostea de neam
M-a-nflăcărat să-i cânt
Moşia unde n-am
Doi paşi pentru mormânt

Şi pentru-acestea fac
Osânda cea mai grea.
Nici zdreanţa-n care zac
Nu e măcar a mea.

Dacă-am avut fârtaţi
De luptă şi de dor,
Se bucură-ncântaţi
Că mor în locul lor.

Şi dacă-am fost poet
Şi luptător pe rând,
Sunt astăzi un schelet
Ce spânzură de-un gând

Mă-nvârt, pe cât mai ştiu,
Ca piatra morii-n lac
Şi macin un pustiu
Sub vântul Nenoroc.

La geam grilajul des
Rânjeşte guri de fier
În semn că pot să ies
Cu sufletul spre cer.

C-am fost făcut să n-am
Pe-acest pământ nimic,
Ca pasărea pe ram
Cobor şi mă ridic.

Aiud, 7 mai 1949

Sursa: MĂRTURISITORII

Citiţi şi: Nichifor Crainic – Versuri din Pribegie (1944 – 1947) şi o Fotografie INEDITĂ

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON