Print Friendly, PDF & Email" /> File de Pateric: „Monahii purtătoare de lumină în întunericul comunist” - de Iermonah Siluan Antoci. O pledoarie spre neuitare - MĂRTURISITORII

File de Pateric: „Monahii purtătoare de lumină în întunericul comunist” – de Iermonah Siluan Antoci. O pledoarie spre neuitare

Carte tipărită cu binecuvântarea

Înaltpreasfinţitului

TEOFAN

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Editura DOXOLOGIA

Iaşi, 2010

Ieromonah SILUAN ANTOCI

MONAHII ORTODOXE PURTĂTOARE DE LUMINĂ ÎN ÎNTUNERICUL COMUNIST (I)

CUPRINS

Argument …………………………………………………………………….. 7

Introducere ………………………………………………………………… 14

Capitolul I

Monahii ortodoxe în luptă cu dictatura comunistă ………… 27

Capitolul II

Întunericul sec. XX şi monahiile ortodoxe

purtătoare de lumină ………………………………………………….. 95

II.1. Monahia Mihaela Maria Iordache ………………… 97

II.2. Monahia Tatiana Răduleţ …………………………. 120

II.3. Monahia Nicodima Vasilache …………………….. 131

II.4. Monahiile surori Olga şi Teodosia Gologan …. 147

II.5. Monahia Patricia Codău despre „Tuşica”;

mama Olga şi mama Sia …………………………………… 162

II.6. Monahia Patricia Codău ……………………………. 172

Capitolul III

Monahia Florentia Bârdan despre iubirea lui Hristos

în bezna comunistã — Interviu ……………………………………. 191

Anexe ………………………………………………………………………. 255

  1. Plan de măsuri iniţiat de M.A.I. împotriva

Mănăstirii Tismana (21 aprilie 1957) …………………. 257

  1. Plan de măsuri iniţiat de M.A.I. împotriva

Mănăstirii Tismana (7 octombrie 1957)………………. 263

III. Notă. Obiectiv „Cipriana” Cozia …………………… 269

  1. Scrisorile Monahiei Nicodema Vasilache ………. 280
  2. Scrisorile Monahiei Patricia Codău ……………….. 297
  3. Documente fotocopiate ………………………………… 319

Bibliografie ………………………………………………………………. 332

Capitolul I. Monahii ortodoxe în luptă cu dictatura comunistă

Prin actul de la 23 august 1944, România devenea aliată a statului sovietic comunist. Războiul oricum era pierdut, aşa că, pentru ca să se mai salveze ceva, s-au gândit la cel mai mic rău, dar acest rău, vai, cât de mare s-a mai făcut şi ce greu scăpăm din ghearele lui… La început, comuniştii nu şi-au arătat adevărata lor faţă până când au preluat puterea deplin prin falsificarea alegerilor din 19 noiembrie 1946, obţinând 79,86% din totalul voturilor exprimate (1). Între anii 1944 şi 1947 ţara a beneficiat de un aşa-zis simulacru de democraţie, la guvernare participând şi câte un reprezentant de la partidele istorice.

Însă, comuniştii s-au folosit pentru grozavele condamnări de legile deja existente ale ţării, fiind vorba de: Codul Penal din anul 1936, cu celebrul articol 209 care prevedea „uneltiri contra ordinii sociale”, alături de Înaltul Decret Regal nr. 856/1938 ce se referea la siguranţa ordinii de stat. Comuniştii îi încadrau la aceste articole pe „duşmanii poporului” cu „activitate internă contra clasei muncitoare”, pe „bandiţii din munţi”, „elemente reacţionare”, „criminalii împotriva ordinii de stat”, „duşmani ai democraţiei populare”. Cu aceste acuzaţii au mers în puşcărie: preoţi, monahi, monahii, studenţi, oameni de rând, de diferite credinţe şi culori politice; o întreagă elită românească umplea beciurile puşcăriilor după instalarea „puterii populare”. Tineri sau bătrâni, monahi sau preoţi, călugăriţe, femei, studenţi, elevi, cu lanţuri la picioare, cu ochii legaţi, scuipaţi, bătuţi, torturaţi, înfometaţi erau duşi zilnic în hrubele securităţii, iar de aici, după un proces sumar, umpleau temniţele ţării.

La instalarea comunismului în România, partidul avea foarte puţini membri. Este foarte important de precizat care au fost cei dintâi care au pactizat cu P.C.R.; aceştia n-au fost alţii decât ungurii cei ce s-au înzestrat cu carnete roşii de partid (2) spre a se pune la adăpost în dorinţa lor acerbă de a pune mâna pe Ardeal. Însă, în anul 1946, aceştia s-au lovit de rezistenţa stundeţimii din Cluj care a făcut o grevă de aproape trei săptămâni condusă de un călugăr student la Medicină Bartolomeu Valeriu Anania, ce a făcut să-i aducă la tăcere pe unguri prin acest protest paşnic, întreprins numai pentru a arăta apartenenţa Ardealului la România. După unguri şi-au făcut carnete roşii ţiganii, urmaţi de cei mai corupţi oameni ai satelor şi oraşelor care s-au pus în slujba întunericului, neluând seamă dacă partidul le cerea să trădeze şi pe cele mai apropiate rude, chiar şi pe cei care în cursul vieţii le-au făcut de multe ori atât doritul bine. Oricum primii miniştrii şi primii membrii P.C.R. nu erau români. (…)

Autorul

1 Radu Ciuceanu, Octavian Roske, Cristian Troncotă, Începuturile Mişcării de rezistenţă în România, vol. II, 1 iunie — 18 noiembrie 1946, Institutul Naţional pentru Studierea Totalitarismului, Bucureşti, 2001, p. 26.

2 Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, Apa cea vie a Ortodoxiei, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2000, p. 25.

Ieromonah SILUAN ANTOCI

MONAHII ORTODOXE PURTĂTOARE DE LUMINĂ ÎN ÎNTUNERICUL COMUNIST (II)

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE…………………………………………………………………………………….4

MONAHIA PANGRATIA MUREŞAN………………………………………………………….7

MONAHIA MAFTIDIA GRANCEA …………………………………………………………..40

MONAHIA FILOFTEIA GRUNZIŞOR ……………………………………………………….48

MONAHIA EPISTIMIA DĂNILĂ ………………………………………………………………65

MONAHIA ATANASIA IORDACHE …………………………………………………………82

ALTE BIOGRAFII DE MONAHII MĂRTURISITOARE GRUPATE DUPĂ

MĂNĂSTIRILE ÎN CARE AU VIEŢUIT …………………………………………………..107

Mănăstirea Văratec – Neamţ…………………………………………………………..107

Mănăstirea Agapia – Neamţ……………………………………………………………109

Mănăstirea Bistriţa Olteană…………………………………………………………….110

Mănăstirea Viforâta……………………………………………………………………….112

Mănăstirea Tismana ………………………………………………………………………114

Mănăstirea Ţigăneşti ……………………………………………………………………..114

Mănăstirea Brazi – Panciu ……………………………………………………………..115

Mănăstirea Buna Vestire – Moreni ………………………………………………….115

CONCLUZII……………………………………………………………………………………………116

ANEXE…………………………………………………………………………………………………..126

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………130

Cuvânt înainte

Ţara Moldovei a fost mereu o lume aparte, un loc unde rudenia cea după trup se îmbină şi se leagă cu fire nenumărate de rudenia duhovnicească. Binecuvântată de voievozi, boieri şi ierarhi cu mănăstiri mari şi bogate, Moldova a respirat şi a dăinuit prin aceste lavre sfinte în jurul cărora s-a adunat poporul credincios.

Între oamenii locului şi mănăstiri s-a creat o adevărată simbioză, parte a unui permanent dialog între cer şi pământ. În Moldova, practic, nu exista familie din care să nu fi plecat măcar o persoană pe calea monahismului, însă despărţirea de rudele de după trup, pe care o presupune intrarea în cinul călugăresc, a fost mai puţin radicală în blândul ţinut al lui Ştefan cel Mare, decât în alte părţi ale lumii. Devenind rude cu fraţii sau surorile din mănăstire, monahul sau monahia se păstra aproape de rudele sale de după trup. Aceştia din urmă ajutau mănăstirea unde cel din neamul lor intrase cu cele necesare traiului de zi cu zi, iar monahii şi monahiile aveau grijă ca fraţii şi surorile după trup să nu uite cele ale lui Dumnezeu. Astfel, mănăstire şi sat, obşte monahală şi obşte lumească, se înrudesc, se leagă, vieţuiesc laolaltă.

Neputând avea copii după trup, rostul monahilor este să crească şi să formeze fii duhovniceşti. Aceştia erau de multe ori proveniţi din rândul copiilor fraţilor şi surorilor rămaşi în lume, doritori la rândul lor să apuce drumul mănăstirii, aşa cum făcuseră odinioară „unchiul” sau „mătuşa”. S-au construit astfel adevărate genealogii monastice, cum în puţine locuri se pot întâlni.

Această frumoasă lume a mănăstirilor moldoveneşti a supravieţuit dea lungul timpului la numeroase încercări, însă puţini s-au aşteptat la loviturile primite în anii ’50 ai veacului al XX-lea. Atunci regimul comunist ateu, ducând la paroxism spiritul anticlerical al epocii moderne, a încercat să dea o lovitură de graţie monahismului ortodox din întreaga Românie. Măsurile au fost numeroase, atent gândite şi bine implementate, totul culminând cu adoptarea decretului 410/1959.

Fără a insista asupra măsurilor concrete care s-au luat în acea perioadă în cazul monahismului, cunoscute datorită eforturilor unor reputaţi istorici, dorim doar să subliniem impactul pe care acestea ar fi trebuit să-l aibă pe termen lung. Interzicerea accesului celor tineri în mănăstiri şi acceptarea doar a persoanelor în vârstă însemna, de fapt, transformarea mănăstirilor în simple azile de bătrâni, lipsiţi de răgazul desăvârşirii spirituale. Bătrânul (avva, stareţul) nu mai putea să exercite asupra tinerilor acea paidee monastică unică, atât de bine ilustrată în scrieri precum Patericul, Limonariul sau Filocalia, astfel încât secole de acumulări spirituale urmau să se piardă fără urmă.

Din fericire, cei care au fost forţaţi să părăsească mănăstirile la sfârşitul anilor ’50 nu au dezbrăcat decât veşmintele monahale, luând cu ei în lume tezaurul preţios al spiritualităţii şi duhovniciei pe care l-au împărtăşit rudelor de acasă, unde au fost trimişi să-şi ducă mai departe existenţa. Astfel, mănăstirea şi casa părintească s-au îngemănat în multe cazuri, iar, când vremurile s-au schimbat, supravieţuitorii persecuţiilor comuniste au revenit la lavrele lor, aducând cu ei şi pe cei tineri, care au ales, în locul zbaterilor lumii, isihia mănăstirii.

Un asemenea tânăr este ieromonahul Siluan Antoci, vieţuitor la Sfânta Mănăstire Pângăraţi din judeţul Neamţ. Conform propriilor mărturisiri, părintele a avut ca exemplu convingător pentru alegerea drumului greu al monahismului pe mătuşa sa, maica Maria Andrei, izgonită din mănăstire în anii grei de persecuţie şi care a continuat să-şi exercite neabătut şi în lume îndatoririle monahale.

De la această maică a învăţat părintele Siluan buchiile credinţei, descoperind o lume care, pentru generaţiile tinere de azi, părea definitiv pierdută. Deschiderea orizontului spiritual l-a făcut să cunoască noi şi noi figuri duhovniceşti care au făcut cinste monahismului românesc, din secolul al XX-lea, dintre care a ales o galerie de mari figuri de monahii, a căror biografii ne sunt propuse astăzi spre lectură.

Cartea, frumos intitulată „Monahii purtătoare de lumină în întunericul comunist”, este în primul rând o pledoarie împotriva uitării, a uitării lui Hristos şi a celor care ne-au precedat pe calea duhovniciei. Asemenea lucrări ne arată că suntem la rândul nostru o generaţie dintr-un mare lanţ

spiritual pe care comuniştii nu au reuşit să-l distrugă. În acelaşi timp, volume de acest gen reprezintă o datorie faţă de cei apropiaţi nouă după trup, dar şi o necesitate spirituală, noi file ale unui Pateric care se vor scrie veşnic.

Dincolo de micile stângăcii, inerente oricărui cercetător aflat la început de drum, apreciem la părintele Siluan Antoci efortul depus pentru o informare cât mai corectă şi variată, recursul la interviuri cu supravieţuitorii închisorilor comuniste şi la documente de arhivă, stilul curgător al expunerii şi, mai ales, modul în care s-a implicat sufleteşte în demersul său, de care suntem siguri că va fi de folos celor care vor avea răbdarea să parcurgă paginile cărţii.

Nu în ultimul rând, ţinem să apreciem curajul editurii de a tipări un tânăr autor în aceste zile, când actul de a publica o carte a devenit, fără exagerare, o adevărată jertfă.

09.03. 2010, Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici

Dr. George Enache

Cărţile pot fi achiziţionate online de la Editura Doxologia: Vol I şi Vol II

Semnal: MĂRTURISITORII

Vedeţi şi: Semnal Editorial: „Flori duhovniceşti în pustiul comunist. Mărturisitori botoşăneni”.

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON