Profesorul Teodor M. Popescu (1 iunie 1893 – 4 Aprilie 1973)

Teodor M. Popescu s-a născut la 1 iunie 1893 în Boteni, comuna Conţeşti, Dâmboviţa. Toată viaţa şi-a dedicat-o Ortodoxiei. Între anii 1905-1913 a urmat Seminarul Central din Bucureşti. După absolvire a fost cântăreţ la biserica Sf. Ştefan din Bucureşti. De la 1 sept. 1915 a fost pedagog la Seminarul Central. Între anii 1913-1919 a urmat Facultatea de Teologie din capitală, remarcându-se ca un student excepţional, absolvind-o ca şef de promoţie. La 30 mai 1919 va cere consiliului profesoral obţinerea unei burse de studii şi astfel este trimis ca bursier, mai întâi la Facultatea de Teologie din Atena. Aici depune proiectul tezei de doctorat la 17 mai 1921, cu subiectul: Cauzele persecuţiilor religioase din punct de vedere istoric şi psihologic, (Atena, 1922, 171p.). Între 1 oct. 1921 şi 1 sept. 1922 a fost cancelar interpret al Legaţiei române din Atena.

Între anii 1922-1923, a urmat cursuri de specializare în domeniul Istoriei Bisericeşti Universale la Facultatea de Litere şi Filosofie din Leipzig. Mai apoi, 1923-1925, a continuat documentările la Paris şi Sorbona. La 8 ianuarie 1926 s-a căsătorit cu sora lui Goga Ionescu, Sofia, care provenea dintr-o familie cu 16 copii.

Reîntors în ţară este numit profesor de ştiinţe religioase la Seminarul Central din Bucureşti. Se prezintă la examenul de docenţă la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la 10 iulie 1926. În toamna aceluiaşi an, la 1 noiembrie, va deveni profesor suplinitor de Istorie Bisericească la Facultatea de Teologie din Chişinău, recent înfiinţată şi afiliată Universităţii din Iaşi (1926-1927). Devine profesor la Bucureşti (1927-1959) de Bizantinologie, Patrologie (suplinitor), Istoria Bisericii Române (1947-1948) şi Istoria bisericească universală. Este coautor al manualului de Istorie bisericească universală în 2 volume, 1956. A tradus Noul Testament alături de arhiereul Irineu Mihălcescu, publicat în ediţiile din 1937 şi 1942.

Venirea comuniştilor la putere va face ca profesorul să fie atent supravegheat şi chemat adesea la securitate. De sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, patronii Facultăţilor de Teologie, pe 30 ianuarie 1959, este chemat la securitate şi interogat. Arestat în noaptea de 4-5 martie 1959, „în interesul Securităţii Statului”, va fi dus la Jilava. Capetele de acuzare erau: activitate legioană, acţiune intensă contra clasei muncitoare, grave calomnii la adresa Uniunii Sovietice, că a ţinut în mod public în Sala Dalles, următoarele conferinţe : Anticreştinismul comunist, De la Nero la Stalin, Misiunea creştină a Statului, Actualitatea creştinismului, Cazul Vinnitza. Cu mare curaj, el a mai spus adevărul despre crimele făcute de comunişti în Polonia la Katin şi în Bulgaria.

În timpul anchetelor a fost bătut, umilit, torturat, ameninţat cu moartea, înjurat şi insultat în modul cel mai josnic, tratat cu bestialitate şi cu o vulgaritate. Logica securistă era: „Eşti legionar pentru că eşti teolog, şi fiind teolog eşti anticomunist, iar a fi anticomunist înseamnă a fi legionar”. A fost condamnat la 15 ani închisoare, sentinţa 118/2 iunie 1959, confiscarea totală a averii şi obligat să dea 400 lei cheltuieli de judecată.

Arestarea sa a stârnit un val de proteste în lumea creştină. La Conferinţa panortodoxă de la Rodos din anul 1963, un ierarh grec a întrebat: „ce este cu profesorul T. M. Popescu?”. Vaticanul a radiodifuzat ştirea arestării lui.

De la Jilava a fost transferat la Aiud în 23 octombrie 1959, unde a rămas până la eliberare. Aici a devenit „coleg” cu foştii săi studenţi: Bartolomeu Anania, Grigore Băbuş, Mitoiu Dumitru. Viitorul mitropolit Bartolomeu Anania îşi aminteşte peste timp: „La Aiud, celula unde se afla Profesorul devenea academie teologică: fraţii de suferinţă învăţau greceşte şi se dumireau de ce Euharistia le este, prin excelenţă, Mulţumire”.

Va fi eliberat odată cu decretul de graţiere 5/1963 la data de 15 ianuarie. Patriarhia a aprobat ca T. M. Popescu să ţină un curs de neogreacă în anii universitari 1964-1966, Va fi numit bibliotecar principal la Administraţia patriarhală, apoi diortositor la Editura Institutului Biblic, la tipărirea cărţilor de cult. Suferinţele fizice şi morale la care fusese supus în anii detenţiei, l-au slăbit însă zilnic. La 4 aprilie 1973, titanul teologiei româneşti a trecut la Domnul. A fost înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri, Bucureşti.

Opera sa este impresionantă. A publicat enorm, original şi cu o mare putere de abordare a tematicilor: cărţi, studii, articole, traduceri, cronici, recenzii, note şi predici. Unele studii au caracter apologetic şi polemic; altele au conţinut de filosofie a istoriei şi a culturii; altele privesc Istoria Bisericii primare, sinoadele, viaţa creştină, Schisma, Uniatismul etc.

De câţiva ani s-a publicat o carte dedicată martiriului lui Teodor M. Popescu, cu documente din arhivele securităţii. Este o figură luminoasă şi demnă a Ortodoxiei româneşti în lupta contra ateismului, constituind un model vrednic de urmat pentru profesorii universitari de azi, lipsiţi marea majoritate de orice verticalitate şi curaj creştin.

(cf. Vasile M. Popescu, „Un martir al Crucii. Viaţa şi scrierile lui Teodor M. Popescu”, ed. Christiana; pr.prof.dr. Mircea Păcurariu, „Dicţionarul teologilor români”, 1996, p.350)

Extrase din: Fabian Seiche, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010.

Sursa: MĂRTURISITORII

Descărcaţi de aici broşura PDF CUM SA PRIMIM, CUM SA NE PREGATIM SI SA SAVARSIM VREMEA POSTULUI PENTRU SUFLETUL SI MANTUIREA NOASTRA

Citiţi şi:

• 
• Profesorul Teodor M. Popescu, apologetul care şi-a dedicat toată viaţa Ortodoxiei (1/9 iunie 1893 – 4 aprilie 1973). Marele teolog in Dosarele CNSAS
• 
• Teodor M. Popescu a documentat Masacrul de la Viniţa împreună cu Visarion Puiu, Nichifor Crainic şi medicul Alexandru Birkle, trimis de Antonescu şi la Katyn şi Tatarca