Răstignirea ascunsă a Maicii Mihaela Iordache. 53 de ani de când a devenit muceniţa lui Hristos

Maica Mihaela Iordache (15 Noiembrie 1914 – 20 Aprilie 1963)

Maria (Marieta) Iordache s-a născut la 15 noiembrie 1914 în localitatea Nicoreştii Tecuciului, jud. Galaţi. Părinţii, Maria şi Alexandru, au avut 5 copii: un băiat, pe Bădia Nicoară Iordache şi 4 fiice: Ana, Sultana, Maria şi Eugenia. Trei din ei aveau să treacă prin torturi şi chinuri. Nicoreştii au dat neamului românesc şi alţi mărturisitori: Pr. Tănăsache Alexandrescu, Pr. Costache Olaru (soţul Sultanei Iordache), Pr. Ion Filotei Movileanu, Toma Bârlădeanu – toţi trecuţi prin iadul temniţelor comuniste.

Marieta copilăreşte în statul natal unde urmează şcoala primară şi secundară, 7 clase. Liceul îl face întâi la Dej, apoi la Domniţa Elena din Bucureşti. În 1934 intră la Academia Naţională de Educaţie Fizică pe care o va termina în 1938. Între timp audiază cursurile Facultăţii de Filosofie fără a da examene şi fără a obţine diplomă. După sosirea în Bucureşti intră în Mişcarea Legionară cunoscând-o întâi prin fratele ei Nicoară; apoi, prin sora ei Ana care se va căsători cu comandantul legionar Victor Chirulescu, fiind cununaţi chiar de Corneliu Codreanu. Întreaga familie Iordache se dedică Mişcării, astfel că în anul 1935 la Nicoreşti a avut loc o tabără de muncă legionară în care s-au modelat cărămizi pentru sediul legionar din curtea caselor familiei Iordache.

Maica Mihaela Iordache

Aderă cu tot sufletul şi intră în organizaţia de fete a Mişcării: Cetăţuile, aflate sub conducerea Nicoletei Nicolescu (cea care a fost luni de zile schingiuită şi violată de agenţii siguranţei carliste, apoi arsă de vie la crematoriu, iul. 1939). S-a implicat în toate activităţile. Lucrează benevol într-unul din restaurantele legionare iar vara participă la taberele de muncă. Mâinile îi erau aspre ca o perie de sârmă şi pline de răni de la muncile taberei. Marieta era o fată micuţă de statură, purta părul împletit în două cozi şi avea mereu privirea veselă. Prietenă cu Ana Maria Marin (soţia lui Vasile Marin), a participat la numeroase acţiuni până în 1938, an din care viaţa ei se transformă într-un martiriu.

În mai 1938 a fost arestat Corneliu Codreanu, iar în luna iunie au avut loc ceremonii dedicate zilei de 8 iunie (ziua încoronării lui Carol) pe stadionul ANEF. În timpul acestor manifestări Marieta a strigat cu putere de la microfon nevinovăţia Căpitanului. A fost arestată imediat.

Bătută şi anchetată, Marieta este dusă la Suzana acolo unde se găseau arestate şi alte femei legionare. Evadează la 15 august 1938 coborând pe geam cu ajutorul unor cearceafuri înnodate şi astfel Motănel – porecla pe care Ana i-o dăduse Marietei – a ieşit pe fereastră. Din păcate, săritura de la înălţimea mare i-a produs o fractură la coloană, cu toate acestea a reuşit să scape de urmăritori si să se ascundă în pădure. Mai târziu, a reapărut în casa Anei Maria unde a fost pusă într-un corset gipsat. Ana a îngrijit-o pe toată perioada convalescentei.

După moartea Căpitanului îşi întăreşte şi mai mult latura spirituală. Va primi două lovituri care o vor marca pentru veşnicie: asasinarea acestuia în 30 nov. 1938 şi a fratelui ei Iordache la Miercurea Ciuc, în noaptea de 21/22 septembrie 1939.

Marieta refuză să creadă că cei doi au murit. Revine la Nicoreşti alături de familie. Acasă află de existenţa unei mănăstiri de maici fecioare: mănăstirea Vladimireşti. După 6 septembrie 1940 Marieta revine în Bucureşti ca Şefă a Cetăţuilor legionare. Asistă la deshumarea Căpitanului şi constată că acesta este mort ca şi Nicoară. Pleacă imediat la Vladimireşti dar cumnatul său Victor Chirulescu, o convinge să se întoarcă. Un timp va lucra ca voluntară alături de dr. Ana Maria Marin la Dispensarul legionar din strada Cobălcescu, unde muncea cât o ţineau puterile.

Predă conducerea Cetăţuilor Ecaterinei Gâţă şi începe organizarea unei mici ferme, Ferma Şuţa, pe un teren care aparţinea Vioricăi, soţia lui Nicoară Iordache. Organizarea era după model monahal şi toate muncile se făceau în comun. Legionarele lucrau cu drag crescând animale, lucrând pământul, ţesând şi îngrijind de câţiva copii rămaşi orfani. În toamna lui 1941 o parte din fete pleacă să ajute pe la infirmerii, întrucât erau mulţi răniţi veniţi de pe front. Ferma s-a destrămat din ordinul lui Antonescu, o parte din fete fiind arestate.

Parintele Arsenie Boca

Va cunoaşte pe părintele Arsenie Boca de la Sâmbăta de Sus. Marieta hotărăşte să se călugărească „pentru ca Mişcarea Legionară să-şi aducă şi ea aportul la rugăciunile celor o sută de fecioare pentru salvarea neamului românesc” (Alexandrina Teglariu Voinea). Cu toată opoziţia părinţilor săi, la 22 septembrie 1942 intră în obştea de la Vladimireşti sub numele de Sora Maria.

În mai 1944 devine rasoforă iar doi ani mai târziu este tunsă la monahism cu numele Mihaela. Fiind singura fată cu studii superioare, a preluat actele Mănăstirii devenind secretară, şi a participat activ la organizarea obştii. O scrisoare a stareţei ne povesteşte despre smerenia şi dragostea Marietei:

„Când porumbul din jurul mănăstirii era crescut destul de mare, se ducea şi făcea acolo rugăciuni şi mii de metanii. Mergea la ascultările cele mai grele, deşi avusese cândva fracturată coloana vertebrală; şi ca să nu cârtească celelalte surori, de exemplu la secerat, secera în genunchi, până-i sângerau. Când la bucătărie era vreo mâncare (sarmale) ce trebuia noaptea să fie fiartă pentru a doua zi, toate surorile plecau, se ştia că numai sora Maria se oferea să aibă grijă de mâncare, deşi ziua muncea din greu, sau mergea cu oile pe ger, vânt sau ploaie. Când pleca cu oile, lua în traistă o bucată de mămăligă şi, de era ger, venea cu ea îngheţată tun. Postea zile-n şir, dacă o nemulţumea ceva; niciodată nu se supăra, iar pentru toate împrejurările găsea un răspuns. A cerut îngăduinţă să nu stea cu obştea la masă şi, timp de un an de zile, se aşeza la masă după ce maicile şi surorile ieşeau din trapeză, de mânca numai resturile ce le rămâneau lor. Dar mâncarea nu era îndestulătoare, aşa că prea multe firimituri nu găsea. Cu timpul, Măicuţa şi fetele lăsau anume pe masă ceva de mâncare. În chilie nu se învelea noaptea, pe motiv că nu avea plapumă adusă de acasă. Aflând familia de aceasta, i-a adus o plapumă de mătase, foarte frumoasă, dar nici acum nu s-a învelit cu ea, ci a dat-o la stăreţie, pentru oaspeţi – pe motivul că nu se cade călugărului să se simtă bine sub o astfel de plapumă… Toata viaţa i-a fost numai de sacrificiu, până la sfârşitul ei mucenicesc”.

În 1945 Mănăstirea Vladimireşti a găzduit o tabără de muncă legionară. Fetele conduse de Ecaterina (Titi) Gâţă au lucrat o vară întreagă pentru modelarea cărămizilor necesare construcţiilor de la Vladimireşti. Sora Maria era mereu cu ele în muncă şi în şedinţele legionare: „De dimineaţă se frământa lutul pentru cărămizi. Apoi îl turnam în forme şi îl răsturnam să se usuce… După masă, ne adunam toate la un loc. Mai târziu venea şi Sora Maria la noi. Niciodată n-am să uit aceste seri de la Vladimireşti. Ele începeau cu o şedinţă în care se dezbăteau diferite probleme de educaţie şi ideologie” (Alexandrina Voinea).

Maica-Mihaela Iordache - Manastirea Vladimiresti

Securitatea intervine în forţă în noaptea de 30 martie 1955. Prima chilie unde s-au năpustit soldaţii înarmaţi, a fost chilia Maicii Mihaela. Obştea s-a strâns în biserică şi acolo au intrat soldaţii înarmaţi până-n dinţi. În clipa când au întins arma să tragă în Sfânta Masă, Mihaela s-a aşezat în faţa sfintelor uşi, cu braţele întinse. Văzând-o, soldaţii nu au mai tras. A fost arestată ca făcând parte din conducerea mănăstirii şi dusă la penitenciarul Galaţi unde i se va elibera certificatul de arestare (!). Primeşte condamnarea de 25 ani muncă silnică şi degradarea civilă.

Va trece prin Miercurea Ciuc, Jilava, Arad, Jilava, iar din 1961 ultimul drum la Miercurea Ciuc. Este repartizată la muncă, lucrând păpuşi şi flori din hârtie. Continuă să îşi mărturisească crezul creştin-legionar şi în detenţie: „Era în anul 1958… Înainte de a pleca, legionarele răspândite în toate celulele au fost adunate aici, ea m-a rugat să le spun în câteva cuvinte ce a fost Mişcarea Legionară, ce a vrut ea, cine a fost Căpitanul, ce drum a avut Legiunea…” (Sofia Cristescu Dinescu).

iordache-nicoara

Anchetată în legătură cu fenomenul Vladimireşti, cât şi cu apartenenţa la Mişcare, Maica suferă bătăi şi privaţiuni îmbolnăvindu-se grav, paralizând. Printre deţinute era o rază de speranţă şi un semn de la Dumnezeu. Când au observat că ea menţine moralul închisorii, au izolat-o, astfel că legătura se făcea prin pereţi, cu ajutorul alfabetului Morse. Chiar Liturghia se citea tot prin pereţi.

A murit paralizată, bătută şi plină de sânge, în luna aprilie 1963, la Miercurea Ciuc locul unde în urmă cu 24 de ani murise şi Nicoară Iordache (foto). Dumnezeu a vrut ca în moarte cei doi fraţi să pornească din acelaşi loc. Marieta presimţise că aici îi va fi mormântul. În 1961 când era transportată de la Jilava la Miercurea Ciuc, îi mărturisise Vioricăi Stănuleţiu Călinescu: „Mă duc să mor şi eu acolo unde a murit fratele meu”. Ştim că osemintele lui Iordache Nicoară au fost duse la Predeal, dar de trupul Marietei nu se ştie nimic.

 

Testamentul Maicii Mihaela:

„Vor veni mulţi care vă vor sili să recunoaşteţi că Mişcarea a avut un drum greşit şi că tot restul luptei a fost o rătăcire. Tuturor acestora le veţi răspunde răspicat: Ei nu au greşit. Ei ne-au scos din fundul unei adânci prăpăstii de întuneric, dezmăţ şi necredinţă. Au aprins o făclie şi am mers cu toţii ţintă spre ea. Dacă am greşit că am scos sabia, am şi acceptat să fim răpuşi prin ea şi este adevărat că au curmat vieţi de oameni pe care nu aveam dreptul să le frângem. Dar astăzi, ridicaţi pe jertfele scumpe ale celor ce ne-au fost călăuze, vedem cărarea cea adevărată şi suntem siguri de lumină. Am vorbit despre Hristos şi am mers în parte, după puteri, pe urmele Lui. Acum suntem total ai lui Hristos şi, alături de El, drumul nostru înseamnă dragoste şi lăsarea tuturor celorlalte, inclusiv a răzbunării, pe seama lui Dumnezeu, iar grija noastră să fie una singură: aceea de a cunoaşte voia Lui şi apoi de a o îndeplini întocmai” (Mesaj transmis prin viu grai din închisoarea Miercurea Ciuc)

Pe Monumentul ridicat după 1990 în Cimitirul de aici, de fostele deţinute politice este trecută cea dintâi. (cf. sit-ul citat; Permanenţe, oct. 2005)

Monument-Miercurea-Ciuc-Femeile Detinute

„Era în februarie 1961, când am părăsit penitenciarul Craiova şi am ajuns la închisoarea Jilava… Imaginile oamenilor se estompează peste ani şi totuşi figura Maicii Mihaela o am şi astăzi clară în minte, o port în suflet alături de marii martiri ai neamului românesc. Maica Mihaela (Marieta Iordache), călugăriţa de la Vladimireşti, o femeie la 40-50 de ani, scundă şi slăbuţă, cu o voce şi o privire caldă, ce răspândea bunătate; era săritoare la necazurile celor din jur şi deosebit de modestă.

Fusese adusă la Bucureşti pentru un plus de anchetă. După o săptămână, aveam să facem împreună drumul către Miercurea-Ciuc. Autoduba ne transporta până la Bucureşti Triaj şi apoi, peste liniile ferate, la vagonul dubă. Episodul acesta m-a urmărit mult timp. Şi azi parcă îl am în faţă. Aveam un bagaj respectabil, căci ai mei interveniseră iniţial să-mi trimită cât mai multe haine, pe potriva anilor pe care cu dărnicie mi-i hotărâse instanţa. Maica Mihaela se pare că primise tot ceea ce avusese la mânăstire, legat într-o rasă călugărească. La plecare fusesem ferm atenţionate: „ Nici o vorbă şi fiecare îşi duce singură bagajul”…

Dacă în celula de la Jilava nu am discutat aproape deloc, drumul de la Jilava la Miercurea-Ciuc, a fost pentru mine o revelaţie. Fiecare făceam parte din altă generaţie. Securitatea nu reuşise să-şi pună amprenta pe sufletele noastre. Vorbeam aceeaşi limbă, aveam aceleaşi simţăminte, aceleaşi frământări sufleteşti, aceleaşi aspiraţii, aceeaşi nesfârşită dragoste pentru acest neam, aceeaşi dorinţă de înălţare spirituală, de luptă permanentă împotriva răului din noi şi din jurul nostru, până la sacrificiul suprem.

Drumul a durat în total, cca douăzeci de ore. Nu ne-am odihnit aproape deloc. Am stat tot timpul de vorbă. Ne-am deschis sufletele, ne-am împărtăşit idealul, ne-am povestit viaţa, aşa cum a fost cu durerile şi bucuriile ei, cu amărăciunea şi împlinirile ei…

Maica Mihaela, poate năpădită de amintiri, poate şi de presimţiri, mi-a mărturisit, nu cu teamă, nu  cu regret, nu cu revoltă, ci ca o curgere normală a firului vieţii, ca o împlinire logică a destinului ei: „Mă duc să mor şi eu acolo unde a murit fratele meu”.

Şi într-adevăr, maica Mihaela avea să moară după doi ani, la Miercurea-Ciuc, lipsită de cel mai elementar ajutor medical, dar izolată şi îngrijită cu drag de doctoriţa Medeia Hanuţiu şi de o altă deţinută, al cărei nume nu l-am reţinut. Dumnezeu a învrednicit-o de martirajul hărăzit celor aleşi. (Viorica S. Călinescu, Permanenţe, sept 2007)

„Dintre multele pătimitoare din închisori se desprindea figura luminoasă şi sfântă a Maicii Mihaela. Omonimul feminin în sfinţenie al lui Valeriu Gafencu. Maica Mihaela a fost profesoară înainte de călugărie, având ca frate pe Iordache Nicoară, asistent universitar, unul dintre vârfurile Mişcării Legionare, care a fost ucis în noaptea de 21-22 septembrie 1939, în închisoarea de la Miercurea Ciuc. Era un tânăr cu viaţă curată, mărturisitor al crezului creştin şi naţional al generaţiei sale, care a murit ca martir împreună cu ceilalţi 43 de camarazi ucişi în acea noapte monstruoasă. După uciderea fratelui, Maica Mihaela s-a călugărit la mănăstirea Vladimireşti. Aici a apărat Sfântul Altar pentru a nu fi prădat de ruşi.

În perioada comunistă temniţa de la Miercurea Ciuc a fost transformată în penitenciar pentru femei. Aici au fost aduse pentru nimicire femeile cu pedepse mari, printre care şi Maica Mihaela. A pătimit mult în această închisoare având în suflet chipul jertfei fratelui ei. Nu era întâmplător că ea pătimea în aceeaşi închisoare în care a fost omorât fratele ei. Ce destin binecuvântat! Dumnezeu i-a ales pe amândoi pentru a străluci în cetele Sfinţilor Martiri români ai neamului nostru. Viaţa Maicii s-a consumat strop cu strop în foame, frig, boli, umilinţe. Se îmbolnăveşte grav de „boala Ciucului” pentru care nu primeşte nici un fel de îngrijire medicală, izolată de celelalte deţinute, paralizată, cu trupul frânt, dar cu sufletul neclintit în credinţă, moare în ziua de Sfântul Gheorghe a anului 1963. „La Ciuc a fost ascetă şi schivnică şi s-a săvârşit din viaţă fără spovedanie, nici împărtăşanie”. A devenit muceniţa lui Hristos.

Cei doi fraţi s-au unit prin moarte cu Hristos şi acum se veselesc în ceruri cu sfinţii în veci.” (Petru Baciu, „Răstigniri ascunse”, vol. 2, 2009, p. 153-154)

Extrase din Fabian Seiche, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010.

Sursa: MĂRTURISITORII

PSALM

de N. Iordache Nicoarã

De va fi Doamne, ca sã cad sub vis

Sub crugu’nalt pe care l-ai deschis

Uimitilor si fericitilor de noi,

De-o fi ca sã’ngenunchi sub glont flãmând

Sau ca sã pier în temniti ars de gând

Si lutului sã-i dau dobânda înapoi,

In ceasu-acela, greu de’nduiosare

Când chipul tãu va fulgera pe zare

Si-o sã mã soarbã adâncuri de senin,

In ceasu-acela Doamne, printre stele,

Voi tãbârci cu dorurile mele,

Suind înlãcrimat sã ti le’nchin,

Cã toatã’nfiorarea pãmânteanã

Tot ce-a fost crin si înnourãri de geanã,

Din palma Ta le-am adunat Pãrinte,

Si tot ce-a fost duios popas sub vise,

Suflet prieten, plaiuri larg deschise

De Tine-au fost lãsate sã ne-alinte:

Copilãrie dulce de candoare,

Iubiri ca limpezimile stelare,

Tu, Doamne, mi le-ai scos în cale,

De-au înflorit uimite clematite,

In încropite ape otrãvite.

A apãrut publicat în “Convorbiri literare”, Anul LXXIV, Nr. 7, Iulie 1941

Iordache Nicoarã: Conferenţiar la catedra de chimie a Universităţii Bucureşti, sub conducerea profesorului Gh. G. Longinescu. A fost ucis în lagărul de la Miercurea Ciuc în anul 1939, din ordinul regelui Carol al II-lea. După ce a fost legat împreună cu ceilalţi 43 de camarazi pentru a fi împuşcaţi, a rostit pentru toţi un ultim „Tatăl nostru“.

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON