Suferinţele mărturisitorului Marin Naidim (25 martie 1922 – 25 noiembrie 1999). Prietenul Sfântului Închisorilor şi Filocalia

“In situatii limita, cand omul se agata si de un fir de par ca sa traiasca, el, Valeriu, a gasit resurse de a fi generos, cu sacrificiul vietii sale” – Mărturisitorul Marin Naidim despre sacrificiul prietenului său, Valeriu Gafencu

În orice regim totalitar, opiniile, mai ales cele politice, sunt interzise şi pedepsite de comandamente care ignoră cele mai elementare norme de drept. Ion Antonescu s-a intitulat conducătorul unui regim totalitar şi, pentru că era vreme de război, a considerat că este justificat atunci când ordona suprimarea oricăror atitudini care ar fi contravenit intereselor statului. Aşa a fost în cazul tinerilor foşti membri ai Frăţiilor de Cruce din Buzău care activaseră în vremea guvernării naţional-legionare. Pe unul dintre aceşti membri, Virgil Maxim, l-am prezentat cu puţin timp în urmă la rubrica noastră „Memoria Bisericii“. Astăzi încercăm să creionăm o scurtă biografie a altui membru, fost coleg cu Virgil Maxim. Este vorba de Marin Naidim, pe care memorialiştii, supravieţuitori ai temniţelor comuniste, îl menţionează deseori ca exemplu de trăire creştină. Marin Naidim s-a născut la 6 martie 1922, în familia unui agent fiscal din localitatea Râmniceni, judeţul Râmnicu Sărat. În iunie 1942 a absolvit Şcoala Normală din Buzău şi, potrivit documentelor rezultate din ancheta Siguranţei, ar fi predat conducerea Frăţiilor de Cruce din acelaşi oraş lui Virgil Maxim. Deoarece în toamna lui 1942 se declanşase seria arestărilor tinerilor consideraţi că încă mai activează în Frăţiile de Cruce, la 10 noiembrie, în timp ce se afla la Centrul de încorporare din Râmnicu Sărat, Marin Naidim a fost reţinut şi trimis în ancheta Siguranţei din Buzău. După malaxorul torturilor din anchetă, la 1 decembrie 1942 este mutat, alături de ceilalţi foşti colegi, la Penitenciarul Ploieşti. Este judecat în lotul FDC, grupul nr. 14 şi condamnat prin Sentinţa nr. 14.409 din 3 decembrie 1942 a Curţii Marţiale a Corpului 5 Teritorial Ploieşti la 25 ani muncă silnică şi anularea diplomelor pentru „strângerea de cotizaţii şi contribuţii pentru scopuri urmărite de asociaţiuni interzise“ şi „constituire de asociaţiuni clandestine potrivnice ordinei de stat“. În câteva zile a fost trimis la Penitenciarul Aiud, unde a cunoscut regimul dur de detenţie, care consta în hrană deficitară şi multiple pedepse corporale, unele chiar în preajma sărbătorilor religioase. Cu toate acestea, Naidim s-a evidenţiat printr-o aleasă trăire creştină, făcând parte din grupul misticilor alături de Valeriu Gafencu, Anghel Papacioc sau preotul Vasile Serghie. În septembrie 1944, pentru o lună, a fost transferat la penitenciarul din Alba Iulia, pentru ca mai apoi să presteze munci agricole în fermele de la Galda şi Unirea. În aprilie 1948 a revenit în Aiud, găsind capela penitenciarului devastată de autorităţi, semn că regimul de detenţie căpătase o altă traiectorie. Salvarea sa, ca şi pentru mulţi alţi deţinuţi, a fost trăirea autentic creştină remarcată de numeroşi memorialişti ai perioadei comuniste. În acest sens, Gabriel Bălănescu spune: „Marin Naidim domina prin comportament, cultură – făcută în închisoare – şi o mare capacitate de iubire pentru toţi cei din jur. În dormitorul unde se afla Naidim era o atmosferă deosebită de a tuturor celorlalte dormitoare. Aceeaşi atmosferă era şi în echipele unde lucra. Un conflict, lucru frecvent în închisoare, cu Marin Naidim era imposibil! Îl depăşea cu o abilitate demnă de un diplomat de carieră… Naidim era echilibrat şi prin faptul că păstra o notă smerită a trăirii lui religioase. Numai un ochi foarte atent putea observa clipele de absenţă ale lui Naidim, când îşi făcea rugăciunea sau zilele când postea. În toate actele lui era de o extraordinară discreţie, iar în discuţiile religioase nu căuta să-şi impună punctul de vedere. Şi-l impunea însă prin faptele lui lipsite de ostentaţie“. Între ianuarie 1951 şi septembrie 1953, Naidim este trimis la muncă silnică la mina de la Baia Sprie, apoi revine la Aiud. Refuză reeducarea, motiv pentru care suferă numeroase pedepse din partea gardienilor. La 10 decembrie 1958, la o percheziţie în celulă i se găsesc „două carneţele scrise cu cerneală şi o cruciuliţă confecţionată din os“. Se ordonă o anchetă, iar Marin Naidim primeşte 10 zile izolare. A fost eliberat de la Aiud, printre ultimii deţinuţi, la 28 iulie 1964. Însă libertatea i-a fost ca o a doua temniţă, deoarece Securitatea l-a urmărit la fiecare pas.

Adrian Nicolae Petcu / Ziarul Lumina

Prietenul lui Valeriu şi Filocalia

Marin-Naidim si Valeriu-Gafencu CNSAS_Marturisitorii Ro

Marin Naidim a fost unul dintre prietenii de taina ai lui Valeriu Gafencu, acesta din urma fiind numit deja “Sfantul Inchisorilor”. Fiind intemnitat vreme de peste douazeci de ani, prigonitul neprigonitor Marin Naidim s-a dovedit a fi un adevarat isihast al inchisorilor comuniste.

Despre marturisitorul Marin Naidim, mucenicul Valeriu Gafencu afirma: “Marin e cel mai simplu dintre toti prietenii mei; curat, iubire multa, caldura sufleteasca, copil curat la suflet, foarte bine format.”

Marin Naidim s-a nascut in data de 25 martie 1922. De-a lungul vietii sale, Marin Naidim a trecut prin doua razboaie si prin mai multe inchisori comuniste, fiind spitalizat de doua ori. Cea mai mare parte din anii de inchisoare ii va petrece in Aiud. Desi iubea lectura, citind nenumarate carti, Marin Naidim ajunsese, in ultimii ani de permitere a lecturii in inchisoarea Aiud, sa citeasca numai Sfanta Scriptura si Filocalia.

Inchisorile comuniste fie il sfinteau pe om, fie scoteau din acesta tot era mai urat si mai rau. De altfel, in inchisoare conflictele intre detinuti erau la ordinea zilei. Perioada petrecuta in inchisoare l-a aratat insa pe Marin Naidim lamurit precum aurul in topitoare, colegii sai marturisind unanim linistea si pacea care il caracterizau pe acesta.

Gabriel Balanescu, in cartea sa “Din imparatia mortii”, marturiseste despre Marin Naidim urmatoarele: “Domina prin comportament, cultura – facuta in inchisoare – si o mare capacitate de iubire pentru toti cei din jur. In dormitorul unde era Naidim era o atmosfera deosebita de a tuturor celorlalte dormitoare. Aceeasi atmosfera era si in echipele unde lucra. Un conflict, lucru frecvent in inchisoare, cu Marin Naidim era imposibil! Il depasea cu o abilitate demna de un diplomat de cariera.”

Acelasi marturisitor Gabriel isi aminteste de discretia care il caracteriza pe Marin Naidim, precum si de smerenia simpla si tacuta a acestuia: “Spre deosebire de alti frati de cruce cu inchisoare indelungata, Naidim era echilibrat si prin faptul ca pastra o nota smerita a trairii lui religioase. Numai un ochi foarte atent putea observa clipele de absenta ale lui Naidim, cand isi facea rugaciunea sau zilele cand postea. In toate actele lui era de o extraordinara discretie, iar in discutiile religioase nu cauta sa-si impuna punctul de vedere. Si-l impunea insa prin faptele lui lipsite de ostentatie.”

Desi a fost aruncat in inchisoare mai inainte de a-si termina studiile, Marin Naidim a dobandit o cultura polivalenta, cu usurinta putand intelege si patrunde subiecte dintre cele mai variate. Astfel, in el se imbinau, in mod armonios, simplitarea taranului si inteligenta omului de cultura, precum citim in volumul amintit mai sus: “Marin Naidim avea toate atributele taranului roman, dublate de rafinament intelectual. In toate domeniile – filozofie, literatura, teologie, arta – Naidim avea informatie precisa, pe care o rostea cu voce joasa, modest si gata sa asculte o opinie contrara fara sa intervina.”

In perioada anilor 1944-1947, detentia a avut un regim de lagar, adica implica o oarecare libertate, detinutii din Aiud fiind grupati si dusi la munca, in colonii. In colonia de munca silnica din Galda, prietenia dintre Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Virgil Maxim si Marin Naidim se va intari si mai mult, ei locuind in aceeasi celula si facand toate impreuna.

Inchisoarea a fost locul ideal spre a gandi la moarte. Astfel, multi au reusit sa traiasca mai adevarat abia dupa ce s-au descoperit pe ei insisi, intre zidurile unei celule. Precum toti crestinii prigoniti de comunisti, Marin Naidim cugeta si el la moarte, zicand: “Moartea, ca si viata, sunt niste taine de-ale lui Dumnezeu. Sa traim in asa fel incat pana si dricarului sa-i para rau cand ne va duce la groapa. Dumnezeu ne-a dat o ocazie ca sa ne rascumparam viata viitoare, traind-o pe aceasta asa cum trebuie. Sa nu pierdem ocazia, caci vine ceasul cand ti se va spune: “Gata!” Si ce rau iti va parea ca ai pierdut ocazia! Cu cat ai facut pana atunci, cu atat ramai. Ai fi vrut sa faci mai mult, acum nu se mai poate, ceasul nu mai poate fi dat inapoi. Nu mai incape nici o amanare. Conteaza atitudinea pe care o vei avea in fata mortii. Sa nu fii las, sa nu te sperie si sa abjuri. De viteaz si moartea se teme. (…) Fiecare moare singur. Sa mergem mai des la cimitir, ca sa ne reculegem. Mormintele ne inspira ganduri inalte. Tacerea mormintelor ne indeamna la meditatie. Moartea cuiva drag te face sa te simti si tu muritor si sa privesti mai serios viata.”

Marin Naidim a trecut la cele vesnice in ziua de 25 noiembrie 1999. Potrivit marturiei celor care l-au cunoscut, dintre multele sale carti, in ultimii ani de viata, el mai ramase in raft numai cu Filocalia.

Teodor Danalache / Crestin Ortodox

Sursa: MĂRTURISITORII

marin-naidim

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON