Cum au murit eroii legionari Ion Moţa şi Vasile Marin – descrierea Prinţului Alexandru Cantacuzino de pe frontul de la Majadahonda


La 24 Noiembrie 1936, avocatul Ion I. Moţa, avocatul Vasile Marin, generalul Gheorghe Cantacuzino, inginerul Gheorghe Clime, preotul Ion Dumitrescu Borşa, avocatul Neculai Totu, economistul Bănica Dobre și prințul Alexandru Cantacuzino pleacau în Spania să lupte împotriva ateismului bolşevic, ca luptători legionari pe frontul generalului Franco (foto dr.). “Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos”… În timpul conflictului, peste 7000 de clerici, preoţi, călugări şi maici au fost ucişi bestial, uneori decapitaţi şi trupurile lor batjocorite, de “brigăzile internaţionaliste” din care au făcut parte şi taţii lui Petre Roman şi Vladimir Tismăneanu. La 13 ianuarie 1937, în urmă cu 80 de ani, Ion Moţa şi Vasile Marin se săvârşeau pentru Hristos pe frontul de la Majadahonda. Din grupa celor 7 eroi, deşi cinci au scăpat de gloanţele roşilor, cu excepţia generalului Zizi Cantacuzino, care a murit natural în acelaşi an, şi a Părintelui Borşa, care a scăpat ajungând ulterior în închisorile comuniste, ceilalţi trei au fost asasinaţi sălbătic de criminalul bolnav Carol al II-lea în lagărul de la Râmnicu Sărat, alături de floarea intelectualităţii legionare. Iată amintirile Prinţului Alecu Cantacuzino, ucis peste numai doi ani de regimul criminal carlist:

Prinţul Alexandru (Alecu) Cantacuzino, Pentru Christos (Amintiri de pe frontul din Spania – 2 vol.) – București, Martie 1937:

Printul Alexandru Cantacuzino – ANIC – Marturisitorii Ro

“Voiam să luptăm ca soldaţi şi pentru a da un exemplu. Un exemplu de contopire sufletească cu soldaţii, cu cei mici şi necăjiţi, a căror jertfă nu este ornată cu lauri […] Am vrut ca muncitorii şi sătenii şi copiii din şcoală să ştie cu neşovăitoare convingere: comandanţii legionari nu îşi cîştigă gradele şi dreptul la comandă pe temei de privilegiu şi de învîrteală, ci încovoindu-se sub lipsuri, suferinţe şi răni, şi zîmbind cînd şuieră moartea. […] Pe la ora trei, ocupăm nişte tranşee înaintate […] Ionel Moţa e îngîndurat şi se apucă să scrie, în mare grabă, o scrisoare Căpitanului. Parcă se temea că nu va avea timp să o sfîrşească. Pe la ceasurile trei şi jumătate, încep ghiulele să cadă în jurul nostru şi apar, pe coama unui deal din faţă, trei tancuri înaintînd în linie spre tranşeele noastre […] Bombardamentul se domoleşte vreo jumătate de ceas, apoi reîncepe […] Acum vedem, coborînd coama dealului, vreo treisprezece tancuri mari. Primim ordin să ne culcăm la pămînt în tranşee […] Ionel Moţa ne strigă: «Dacă sîntem înconjuraţi, nu cade prizonier nimenea. Murim toţi împreună!». Sînt ultimele cuvinte pe care ni le-a spus. Pentru ultima oară îi văd vii, alături: Ionel cu fruntea ca un munte înnourat[33] şi Marin cu faţă [ca] de marocan – lăsase să-i crească barba – şi privirea întoarsă spre ascunzişurile sale sufleteşti. Bubuitul devine năucitor. Vîjîitul gloanţelor şi schijelor ne ameţeşte. Exploziile obuzelor ne acopereau cu pămînt […] O detunătură doborîtoare mă forţează să închid ochii. Cînd îi deschid, o clipă după aceea, privirea îmi cade, la un metru şi jumătate de mine, asupra unui corp întins cu faţa spre pămînt. Îngenunchiu şi îi ridic capul. E Ionel Moţa […] La un metru zace Vasile Marin, cu spatele proptit de peretele tranşeei. Mă întorc şi urlu lui Clime şi părintelui Dumitrescu, peste vuietul gloanţelor şi al obuzelor: «Ionel şi Marin sînt morţi!». Peste haina cu stropi cu sînge neînchegat, ceasul lui Ionel Moţa atîrnă de lanţ, cu geamul spart. S-a oprit. E cinci fără un sfert. Prin haina străpunsă şi sfîrtecată a lui Ionel Moţa se văd culorile Drapelului Românesc. E drapelul nostru pe care era scris: Legiunea Arhanghelului Mihail… Îl luase ca să-l poarte cu el, pentru a-l pune în vîrful baionetei la atac sau defilare cînd cuceream un oraş. Cu el speram să intrăm şi în Madrid. Desfac drapelul şi îl întind peste trupurile lor […] Sublocotenentul se apropie de mine şi mă trage la pămînt, după parapet. Îmi zice: «C’est la guerre!… Mala suerte»…”

(transcris la calculator de dl. Răzvan Codrescu / Vasile Adolf Marian)

Capitanul Miscarii Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, generalul Gheorghe Zizi Cantacuzino şi reprezentantul Spaniei naţionaliste la înmormantarea lui Moţa şi Marin

Corneliu Codreanu anunţă ţara: “Legionari, Ion Moţa, întemeietor al Mişcării Legionare, preşedinte de onoare al studenţimei române, şi Dr. Vasile Marin, comandant legionar, şeful organizaţiei Capitalei, amîndoi după 14 ani de chinuri, lovituri şi închisori, îndurate pentru credinţa în neamul românesc, au adormit pentru totdeauna pe frontul de la Majadahonda, întru apărarea Mîntuitorului Iisus Hristos. Vestea sfîşietoare a căzut ca un trăznet peste noi […] Generalul Cantacuzino pleacă mîine să readucă în ţară trupurile lor […] Duminică, 17 ianuarie 1937, se vor face slujbe religioase în biserici. Dumnezeu să primească jertfa lor!” Amin.

MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON