Noul Martir Constantin Oprişan – Un mărturisitor plămădit din credinţă și rugăciune. Omagiul din Ziarul Lumina la aniversarea zilei de naştere – 16 Martie 1921

“Pentru mine Constantin Oprişan rămâne printre cei pe care îi socotesc sfinţi fără nici un dubiu.” – Părintele Gheorghe Calciu

Un mărturisitor plămădit din credinţă și rugăciune

de Raluca Brodner, 16 Martie 2017

A văzut lumina lumii în data de 16 martie 1921, în localitatea  Onceşti. În anul 1940, absolvă liceul şi se înscrie în Frăţiile de Cruce. În următorul an, fuge în exil, din cauza prigoanei. Ajuns în Germania, audiază cursurile de filozofie ţinute de renumitul Martin Heidegger. Revine în ţară şi este arestat în data de 15 mai 1948. Îndură torturi grele în închisorile Piteşti, Gherla, Târgu Ocna, Văcăreşti şi Jilava. Moare în 26 iulie 1958, la închisoarea Jilava.

Constantin Oprişan a fost fiu de răzeș. Copilăria i‑a trecut repede şi când a venit timpul, s‑a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie din Cluj, unde a reuşit să‑şi uimească profesorii datorită capacităţii intelectuale extraordinare cu care era înzestrat. Datorită vastelor cunoștințe, acumulate în timpul șederii în Germania, prelegerile sale deseori le înlocuiau pe cele ale profesorului, mândru cu un asemenea discipol. Colegii săi de celulă au mărturisit că în timpul petrecut cu el au avut parte de cele mai elevate preocupări intelectuale. Declaraţiile martorilor mai arată că, la doar 30 de ani, Oprișan era de invidiat. „Era, ca Pascal, un matematician strălucit și un gânditor și logician de temut. Pentru ca timpul să treacă cu folos, l‑am rugat să ne țină un curs de istoria filozofiei. Expunerile lui nu erau făcute ex cathedra, ci de la suflet la suflet și atât de plăcute și atrăgătoare, încât opt ore pe zi parcă uitam de foame și de lumea de afară.”

Datorită soţiei sale, cu care nu a reuşit să întemeieze o familie, din cauza anilor pe care a fost nevoit să‑i petreacă în temniţe, numele lui Constantin Oprişan nu s‑a pierdut, ci a fost cunoscut chiar şi peste Ocean prin mijlocirea monahiei Nina Hagopian, autoarea numărului din revista „The Orthodox Word”, dedicat în anul 1997 martirului filozof.

O seamă de însemnări ale ilustrului Constantin Oprişan au fost cuprinse în Cărţile spiritului şi alte poezii, operă din care redăm câteva versuri: „Să nu te‑ntorci din cale când Duhul Rău te minte,/ Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri;/ Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte,/ Căci drumurile‑n spirit nu suferă întoarceri!”

Rămân peste timp cuvintele impresionante ale fraţilor de carceră: „Era ca un sfânt; nu vorbea mult. Dar fiecare cuvânt care ieşea din gura lui era un cuvânt sfânt – numai despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iertare. Îşi rostea rugăciunile şi, auzindu‑l cum le spune, ştiind cât de mult suferea, eram profund impresionaţi. Vorbea despre credinţă, despre dragoste, despre rugăciune. Se ruga tot timpul.”

„Prin Camera 4 Spital trecuseră deja mai multe serii de <reeducare>. Pe Costache Oprişan l‑au chinuit ca pe Hristos, săptămâni de‑a rândul, obligându‑i pe toţi cei care au fost cândva în subordinea sa şi care îl divinizau, căci el chiar merita aceasta, să‑l bată, să‑l scuipe, să‑l chinuie şi să spună minciuni despre el, să se dezică, să‑şi denigreze ideile şi să declare că a fost un farsor. L‑am văzut odată, când ne‑au scos la aer. Îşi dăduse cămaşa jos şi spinarea lui toată era zebrată în forme regulate, cum ar fi fost jupuit de viu, ars cu foc sau cu bici, răstignit, ştie Dumnezeu!” (Eugen Măgirescu, „Moara dracilor”).

„Constantin (Costache) Oprişan – bărbat trecut de 30 de ani. Şeful Frăţiilor de Cruce pe ţară. Om de un caracter şi o cultură impresionantă. La Piteşti, Ţurcanu i‑a pregătit cele mai groaznice torturi, distrugându‑l fizic şi umilindu‑l mai jos decât pământul. Spatele lui, de la ceafă până la călcâie, era numai cicatrice lângă cicatrice. Carnea toată i‑a fost ruptă în fâşii. A reuşit Ţurcanu să‑l <disciplineze> în sensul de a‑i executa ordinele, dar n‑a reuşit să‑i întoarcă conştiinţa spre a‑l face comunist convins, aşa cum i‑a făcut pe alţii. Era prea puternic acest Costache Oprişan. În celulă şla Jilava, n.n.ţ era singurul care avea dreptul să stea întins pe pat. Era bolnav de tuberculoză în ultima fază” (Octavian Voinea, „Masacrarea studenţimii române”).

„Era un om de o complexitate extraordinară, ce stăpânea varii domenii, de la muzică, artă până la matematică și filosofie. Din fire era foarte afectuos, trăind totul la maximum. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el” (Dumitru Bordeianu, „Mărturisiri din mlaștina disperării”).

Ultimul an din viaţă l‑a petrecut la Jilava. Părintele Gheor­ghe Calciu Dumitreasa a fost martor la moartea lui Constantin. Momentul, de o intensitate emoţională puternică, l‑a povestit în cartea „Tinerii vremurilor de pe urmă. Ultima şi adevărata răzvrătire” (Editura Sofia, 2002):

„În celula mea era un om, Costache Oprişan, ai cărui plămâni erau slăbiţi de tuberculoză. (…) Nici de vorbit nu vorbea prea mult. Dar fiecare cuvânt pe care îl rostea era un cuvânt sfânt, numai despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iertare. Îşi rostea rugăciunile, şi ce impact puternic avea asupra noastră când îl auzeam rostind acele rugăciuni şi aflam cât de mult suferea! Nu era deloc uşor. (…) Un sfânt locuia în celulă cu noi. Simţeam prezenţa Duhului Sfânt în jurul său. O simţeam pur şi simplu. Chiar şi în ultimele sale zile, când nu mai era capabil să vorbească, nu a încetat să‑şi arate bunătatea faţă de noi. Îi puteam citi în ochi lumina spirituală şi dra­gostea. Faţa sa era inundată de dragoste. Era complet dăruit oamenilor, fiind şi foarte inteligent – uimi­tor de inteligent. Nu vorbea prea mult despre el însuşi. Vorbea în schimb despre credinţă, despre dragoste, despre rugăciune. Se ruga tot timpul. Nu era deloc uşor să fii în celulă tot timpul cu aceiaşi oameni. (…) Nu a spus niciodată vreo vorbă urâtă despre torţionarii săi, iar nouă ne vorbea despre Iisus Hristos. (…) Constantin era gata să moară. M‑am uitat la el. Faţa îi era complet slăbită. Ochii îi erau deschişi şi am văzut dea­supra ochilor săi ceva ca o perdea de ceaţă. M‑am speriat foarte tare. Am simţit că va muri şi voi fi singur în celula lui. Mi‑am pus mâinile pe ale sale şi i‑am zis: «Constantine, nu muri! Nu muri! Vino înapoi! Vino înapoi!» (…) Am avut sentimentul că fusese pregătit să păşească în lumea de dincolo, iar eu îi cerusem să se întoarcă în celulă. Aceasta îl în­spăimânta şi de aceea a început să plângă. (…) Constantin Oprişan plângea fiindcă eu îl silisem să se întoarcă. După câteva minute a murit”.

Rămâne posterităţii o ultimă imagine din viaţa unui mare om, un român cum puţin se nasc şi un creştin ales: „Gardienii au luat trupul numai piele şi os şi l‑au dus. Unul dintre colegii de celulă i‑a pus o floare albastră pe pieptul gol sub care bătuse inima plină de Hristos a lui Constantin Oprişan.” Înainte de a muri, a rostit cuvintele: „Voi muri, dar după moarte mă voi ruga lui Dumnezeu pentru voi!”

Omagiu: Ziarul Lumina

Nota: Materialul Lumina foloseşte drept ilustraţie revista The Ortodox Word prezentată de noi aici. Multumim!

MĂRTURISITORII

Vesperală
Constantin_Oprişan

(1921, Co. Bacău, Romania – 1959, Jilava political prison, Bucharest, Romania)

Cânta singuraticul flaut,
Pe vânt alerga elegia.
Cu vântul, cu cântul te caut,
Maria, Maria, Maria!

Şi frunza cânta în dumbravă,
Şi-n freamăt pierea armonia.
Şi inima-mi cântă, bolnavă,
Maria, Maria, Maria!

Şi vântul, şi cântul, şi inima-mi frântă,
Şi toamna, şi frunza-şi trăiau agonia.
Tăcere… Un flaut mai cântă:
Maria, Maria, Maria!

* * * * * * *

VESPERS
Constantin_Oprişan

A lonely flute is singing,
The elegy’s blown off the road.
And yet, it is you I am seeking,
Oh, Mary – the Mother of God!

As tree leaves are carried asunder,
They lose the colour they’ve got.
My singing heart does flounder,
Oh, Mary – the Mother of God!

The battered Soul is breaking,
Like tree leaves on Golgotha’s road.
As a prayer, a lone flute is singing,
Oh, Mary – the Mother of God!

Rendered in English by Constantin ROMAN, London,
© 2015 Copyright Constantin ROMAN / Poetry in Translation 

Constantin OPRISAN – Martyr of Romania’s Communist Prisons

SHORT BIO: Constantin (aka Costache) Oprișan (b. 1921 – d. June 1958, Jilava political prison, Buchareșt) was born on 16 March 1921, in Oncești, county Bacău, Moldavia. He read Philosophy under Professor Martin Heidegger, in Germany, following which he enrolled as a student of Philosophy and Literature at Cluj University.
As an active opponent of the Communist regime imposed by the Soviet occupation of Romania, at the closure of WWII, Costache Oprișan is arrested in 1951 and condemned to twenty five years of hard labour. He is first an inmate of the infamous Pitesti prison, where he undergoes a so-called regime of ”re-education”, with the result of enduring the worst punishment ever perpetrated by the infamous torturer, Ion Turcanu. As this was not enough, Oprișan is transferred to another prison, of savage reputation, Gherla, where he contracts tuberculosis and is confined to the Văcărești prison hospital. In 1958 he is transferred to the extermination unit of Casinca, at Jilava prison, near Bucharest, where he spends his last days in a windowless, damp cell, with water pouring down the walls. His cellmates learned by heart his poems, which he recited from memory, as they were never written, in conditions where pen and paper were unheard of.
Costache Oprișan died in June 1959, aged 37, less than a year after arriving at Jilava, his body thrown into an unmarked, communal grave.
Oprisan’s poems, which were part of an oral mythology, were finally collated and published in 2009, forty years after his death, and twenty years after the demise of Ceauşescu’s Communist dictatorship.

Romanian Studies

Print Friendly
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON