Investigaţie asupra “criminalului de război” Vintilă Horia, singurul român care a primit Premiul Goncourt şi singurul câştigător care a renunţat la el. Un documentar de Marilena Rotaru – VIDEO

Un DOCUMENTAR de Marilena Rotaru – Memoria Exilului Românesc:

DOCUMENTAR AGERPRES: 25 de ani de la moartea scriitorului Vintilă Horia

 •  DOCUMENTARE

Poetul, prozatorul și eseistul Vintilă Horia s-a născut la 18 decembrie 1915, în localitatea Segarcea, județul Dolj. Familia sa s-a stabilit la București începând din 1923.

Studiile liceale le-a făcut la București, la Colegiul ”Sfântul Sava”, unde debutează, în 1932, în revista elevilor, ”Vlăstarul”, conform ”Dicționarului scriitorilor români” (Editura Fundației Culturale Române, București, 1998, coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu). A urmat apoi Facultatea de Drept și Filosofie și pe cea de Litere.

Din 1936 a colaborat la revista ”Gândirea”, cu eseuri, poezie și proză scurtă, iar în 1939 întemeiază la București revista ”Meșterul Manole”.

A fost numit, în 1940, atașat de presă la ambasada română din Roma, apoi la Consulatul român din Viena (1942-1944). În 1944, după ce România s-a alăturat Aliaților, Vintilă Horia a fost arestat și deportat de germani în lagărul de la Krummhübel din Silezia, iar în 1945 a fost transferat în lagărul ”Maria Pfarr” din Austria, fiind eliberat de trupele engleze în același an.

A ales apoi exilul, stabilindu-se la început în Italia, la Assisi și Florența (1945-1948), apoi în Argentina (1948-1953), în Spania, la Madrid (1953-1960), în Franța, la Paris (1960-1964), și în final tot în Spania, devenind cetățean spaniol în anul 1972.

A lucrat ca reporter la numeroase publicații românești până la plecarea sa din țară, apoi la publicații spaniole (”El Alcazar”, ”Semana”, ”Estafeta literaria”, ”Revista de literatura”, ”Tribuna Médica”) și din alte țări (”Écrits de Paris”, ”Antaios” din Stuttgart), a fondat revista ”Noutăți despre Argentina și România” din Argentina, a întemeiat și condus revista spaniolă ”Futuro Presente” și colecția editorială ”Tercer Milenio”, a fost co-director al revistei ”Meta-política” din Roma și fondator al Societății Spaniole de Parapsihologie.

A fost profesor de limba și literatura română la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității din Buenos Aires (Argentina), profesor la Școala Oficială de Jurnalism din Madrid (Spania), profesor de literatură universală și comparată la Universidad Complutense din Madrid, profesor de literatură contemporană la Universitatea Catolică din Paris și la Universitatea din Alcala de Henares (1979-1989). A conferențiat în Spania, Franța, Italia și Chile.

Trei mari romani: Sculptorul Nicapetre cu Mircea Eliade si Vintila Horia, la Campul Romanesc, Canada

Vintilă Horia a debutat editorial, ca poet, cu ”Procesiuni” (1936), urmat de alte volume de versuri: ”Cetatea cu duhuri” (1939) și ”Cartea omului singur” (1941), toate apărute la București. Ca prozator, a debutat în revista ”Gândirea”, semnând apoi volumul de proză lirică ”Acolo și stelele ard” (București, 1942).

După al Doilea Război Mondial, stabilit în străinătate, a scris în mai multe limbi străine, opera sa fiind redactată în patru limbi: română, franceză, spaniolă și italiană. Cărțile sale de maturitate au început să apară pe la începutul anilor ’50, în Occident, însumând peste 40 de volume originale (versuri, romane, eseuri, traduceri), având ca temă condiția exilatului, fiind traduse și la noi după 1990.

Printre scrierile sale, alături de romane, se numără poemele din ”A murit un sfânt” (1952), ”Jurnal de copilărie” (1958), ”Viitor petrecut” (1976), povestirile din ”El despertar de la sombra” (1967), ”Informe ultimo sobre el Reino H” (1981).

Primul roman, ”Dieu est né en exil” (”Dumnezeu s-a născut în exil”, 1960, Paris), i-a adus consacrarea și a fost tradus în 15 limbi și elogiat în toată lumea, autorul fiind distins cu Premiul ”Goncourt” (1960), pe care a fost nevoit să-l refuze în urma campaniei declanșate împotriva lui în ziarele din Paris. Acest volum împreună cu ”Le chevalier de la résignation” (”Cavalerul resemnării”, 1961) și ”Perseguid a Boecio” (”Persecutați-l pe Boetius”, 1983) fac parte din ”Trilogia exilului”.

Despre romanul ”Dumnezeu s-a născut în exil” scriitorul Franz Weyergans scria în ”La Revue Nouvelle” (Bruxelles): ”Originalitatea acestui roman n-o constituie atât memoriile apocrife ale poetului Ovidiu exilat la Tomis de către Augustus, cât imaginea absolut nouă a omului în exil. Este cu neputință să deschizi această carte, la orice pagină, fără să fii cuprins de durerea zdrobitoare, vie în fiecare paragraf, de acea împăcare care nu e decât un văl al durerii. Orice s-ar spune, ne aflăm în fața unui om care depune mărturie prin propria lui existență (…)” ( ”Dumnezeu s-a născut în exil”, Editura ART, 2008).

”În ”Trilogia exilului”, cel mai important demers epic al scriitorului, alcătuit din ”Dumnezeu s-a născut în exil” (1960), ”Cavalerul resemnării” (1961) și ”Persecutați-l pe Boetius” (1983), condiția exilatului devine pretextul unei meditații filosofice care descifrează articulațiile unei situații universale, paradigmatice. Iată de ce protagoniștii romanelor, restituiți cu fast cromatic și acribie de istoric, sunt în realitate niște prototipuri, ilustrând prin secole un același destin tragic”, scrie criticul și istoricul literar Mircea Muthu în ”Dicționarul Scriitorilor Români”.

Au urmat ”La septiéme lettre” (1964), ”Le Journal d’ un paysan du Danube” (1966), ”Une femme pour l’ Apocalypse” (1968), ”El hombre de las nieblas” (1970), ”El viaje a San Marcos” (1972), ”Marta o la segunda guerra” (1982), ”Un sepulcro en el cielo” (1987), ”Les clefs du crépuscule” (1988), ”Mai bine mort decât comunist” (1990), ”Mai sus de miazănoapte” (1992) — ultima sa carte, scrisă în ultimele luni de viață.

A publicat, sub pseudonimul Juan Dacio, ”Dicționarul papilor” (1963, Barcelona, apărut în țară în 1999). A scris numeroase eseuri și studii, printre care: ”Eseu despre interpretarea ciclică a istoriei” (1953), ”Presencia del mito” (1956), ”Rebeliunea scriitorilor sovietici” (1960), ”Giovanni Papini” (1963), ”Introducción a la literatura del siglo XX” (1976), ”Consideraciones sobre un mundo peor” (1978), ”Literatura y disidencia: de Mayakowski a Soljenitsin” (1980), ”Descoperirea și cucerirea Americii” (1996, apărut postum).

A publicat și cartea de interviuri ”Viaje a los centros de la Tierra” (1971), a prefațat diverse opere de autori spanioli, români, a alcătuit antologii de poezie italiană, românească modernă (”Antologia poeților români în exil”, 1953; ”Poezia românească nouă”, 1956), a realizat traduceri (Giovanni Papini, Francisco de Holanda, Giuseppe Ungaretti).

În 2007 a apărut, la Editura ART, romanul ”O femeie pentru Apocalips” (traducerea de Mihaela Pasat), iar în 2008 — romanul ”Dumnezeu s-a născut în exil” (traducerea de Ileana Cantuniari).

Vintilă Horia a încetat din viață la 4 aprilie 1992 la Madrid, unde a fost înmormântat. La Centenarul Vintilă Horia, Consiliul Judeţean şi Primăria Segarcea i-au acordat titlul de “Cetăţean de Onoare post mortem”.

AGERPRES (Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru) / MĂRTURISITORII

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON