Istoria Orală: Luptătorii din Munţii Făgăraş înregistraţi şi publicaţi de RADOR: “Când am scos pistolul, mâna toată era plină de sânge”. Din amintirile Carpatin-Făgărăşenilor conduşi de legendarul Ion Gavrilă Ogoranu

Comunismul cu faţă inumană. Mărturii. FAGARAS – VERSANTUL NORDIC: Grupul Carpatin Ion Gavrilă Ogoranu


Imnul Carpatin Fagarasenilor – Grupul Ion Gavrila Ogoranu

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

Ca elev la Liceul Radu Negru din Făgăraṣ, apoi student la facultatea de Agronomie din Cluj, Ion Gavrilă era cunoscut pentru vederile sale naṭionaliste ṣi anticomuniste. În 1948, pentru a scăpa de valul arestării foṣtilor legionari, s-a refugiat în munṭii Făgăraṣului unde a constituit un grup înarmat care timp de aproape ṣapte ani avea să fie de temut pentru autorităṭi. Longevitatea grupului s-a datorat unei foarte bune organizări: era foarte mobil, având zone de acṭiune foarte întinse; folosea tactici de gherilă; nu avea cartier general care să-l facă detectabil; avea 25-30 de membri care se adunau ori se risipeau în funcṭie de împrejurări. Printre cei mai activi co-organizatori au fost Ion Mogoṣ ṣi Nicolae Mazilu care activau satele de la poalele munṭilor. În Viṣtea de Jos, judeṭul Braṣov, Grupul Carpatin a avut un inimos ṣi onest adept, învăṭătorul Olimpiu Borzea care a organizat o ramificată reṭea de ajutorare în sate. Totuṣi, în 1955 unii dintre oamenii lui Gavrilă au fost prinṣi, uciṣi sau arestaṭi, în ciocniri directe sau prin trădare. În 1957 a avut loc procesul în care au fost condamnaṭi la moarte prin împuṣcare Ion Chiujdea („Profesorul”), Laurian Haṣu („Leu”), Gheorghe Haṣu („Ghiṭă”), Victor Metea („Victor), Nelu Novac („Nelu”), Ion Pop („Fileru”), Olimpiu Borzea (sprijinitor), Nicolae Burlacu (sprijinitor). Ultimilor doi li s-a comutat pedeapsa la muncă silnică pe viaṭă. Ion Gavrilă a scăpat mereu; abia în 1976 a ajuns în mâinile Securităṭii ṣi a fost închis ṣi anchetat câteva luni; apoi eliberat, deoarece condamnarea sa se prescrisese. S-a stins din viaṭă în 2006.

Ion Ilioiu din Sâmbăta de Sus, Braṣov

„În ’50, toamna, a luat fiinţă grupul de rezistenţă în Munţii Făgăraşului; atuncea era Gavrilă, mai era Chiujdea, era Haşu Laurian, Novac Ion,

sursa: http://www.marturisitorii.ro
sursa: http://www.marturisitorii.ro

Novac Gelu, ăştia prima dată…

Asta nu era în ’49?

În ‘49 eram numai aşa, luam legătura unul cu altul, dar nu eram organizaţi în grup. Ştiam că este cutare cetăţean, cutare elev fugit acasă, am luat legătura cu părinţii şi ne-am mai întâlnit aşa, unii cu alţii. Mai discutam situaţia noastră…

Pe Ion Gavrilă îl cunoşteaţi de când eraţi elev în Făgăraṣ?

Nu l-am cunoscut, numai din auzite. Nu l-am văzut, el era student la Cluj, la Agronomie şi la Academia Comercială, era cu două facultăţi, dar nu le-a terminat.

Dar pe Ion Mogoş îl ştiaţi din liceu…

Da… Cu Ion Mogoş m-am întâlnit în ’50, atunci, în toamna lui ’50, când ei au început să se organizeze în grup, erau două grupuri: un grup care era la pădure, care era sus pe munte şi un grup care luase naştere aici, prin satele astea din regiunea Făgăraşului. Aicea, ăştia au fost organizaţi de Mogoş ṣi Mazilu. Şi în ’50… pe urmă am luat legătura şi cu ei şi-apăi am mai stat şi cu ei împreună, cu Mogoş şi Mazilu.

Ion Gavrilă; sursa: www.marturisitorii.ro
Ion Gavrilă; sursa: www.marturisitorii.ro

Şi în grupul de la pădure cine era?

Acolo era Gavrilă, era Novac Ion, Sofonea Remus, Chiujdea Ion, Haşu Laurian, mai erau doi cetăţeni, Haşu Andrei şi Haşu Gheorghe. Aceştia erau ţărani. Haşu Andrei mi se pare că era maistru, nu ştiu pe unde, pe la Arad sau nu ştiu pe unde era, într-o fabrică, maistru, dar acuma era fugit şi el, că era urmărit şi stătea pe-aicea, prin regiunea noastră, prin Pojorta, Breaza, prin satele acestea.

Dumneavoastră pe unde stăteaţi atunci?

Eu în Sâmbăta stăteam, dar eram ascuns, nu ştia nimeni de mine.

Şi cum aţi luat legătura cu Ion Mogoş?

Am luat prin colegul nostru, Novac Ion, care era din Berevoi, Berevoi era aproape de Ileni, de regiunea unde erau Mogoş cu Mazilu şi cu alţii. […] În Sâmbăta mai era şi Sofonea Remus din satul Drăguş ṣi era aproape de satul nostru şi noi ne mai întâlnisem împreună şi mai discutam despre situaţia de atunci.[…]

Am hotărât să luptăm împotriva comunismului, să formăm un grup de rezistenţă, să luptăm împotriva comuniştilor şi atât… Lumea aşa vorbea, că vin americanii şi comuniştii vor fi învinşi… […]

În toamna lui ’50, atuncea am plecat [din Sâmbăta]. Nu mai puteam sta, că erau presiuni tot mai mari, veneau… cu mulţi miliţieni şi securişti şi căutau şi oamenii erau speriaţi şi n-am mai putut sta. Atuncea am venit la Râuşor… şi pe urmă a venit Gavrilă şi ne-am dus cu el. […] Am plecat dincolo de Olt şi ne-am dus până într-un sat unde aveau o gazdă, în Dăişoara, la Mureşan Vasile. Gavrilă găsise gazdă acolo şi acolo am stat toată iarna. Au mai venit trei încă, în afară de noi trei – eu, Gavrilă şi Remus Sofonea – au mai venit Chiujdea, Novac Ion, Metea Victor şi Şovăială Gheorghe, patru inşi. Şi-am stat acolo în iarna lui ‘50-’51.

Acuma aveaţi arme?

Ion Gavrilă Ogoranu împreună cu Nicolae Ciolacu (călugăr Nectarie), la M-rea Sâmbăta; sursa: http://raluxbujor.blogspot.ro
Ion Gavrilă Ogoranu împreună cu Nicolae Ciolacu (călugăr Nectarie), la M-rea Sâmbăta; sursa: http://raluxbujor.blogspot.ro

Aveam… De la oamenii care au fost pe front şi care au venit cu arme acasă şi aveau arme. […] În primăvară am venit şi tot prin oameni am luat legătura cu unii dintr-ai noştri care au făcut iarna lui ‘50-’51 sus, pe munte.

Cine erau aceştia trei?

Au fost Haşu Andrei, Haşu Gheorghe şi Haşu Laurian. Şi ne-am întâlnit cu ei… dar nu mai ştiu unde ne-am întâlnit, undeva pe sub pădure ne-am întâlnit cu ei şi ne-am dus la bordeiul lor, acolo sus, pe munte. Şi am stat acolo cam din martie până aproape de 1 iunie.

Şi cum arăta bordeiul?

Era construit din lemne încheiate, păi erau cei doi care se pricepeau la construit bordeie, Haşu Andrei cu Haşu Gheorghe. […] Aveau provizii şi mai era un om care ulterior a fost aflat şi el de Poliţie şi a fugit, Pop Jean, ăsta era omul de încredere al lui Haşu Andrei şi al lui Haşu Gheorghe şi Haşu Laurian. Şi ne mai dădeau alimente şi oamenii care puteau şi cât am stat la pădure, acolo era mai uşor, acolo ne duceam şi dădeam bon şi luam brânză, am mai luat şi nişte oi, le-am tăiat, le-am făcut pastramă şi…

Ce fel de bonuri dădeaţi?

Bonuri de mână…

Şi ce scriaţi pe bonuri?

Cantitatea… ca să nu se întâmple, că erau şi oameni şmecheri care spuneau c-au fost partizanii şi-au luat brânză exagerat de multă şi pe noi ne interesa asta [să nu fim acuzaṭi pe nedrept], pentru că luam numai strictul necesar, ca să nu facem pagubă la oameni, să nu le tragă din raţia de brânză care trebuia s-o dea [la stat] pentru fiecare oaie. Şi… eram…

Dar le plăteaţi?

sursa: http://www.miscarea.net/rezistenta-gavrila-materiale-comparate3.htm
sursa: http://www.miscarea.net/rezistenta-gavrila-materiale-comparate3.htm

Nu, păi n-aveam bani de unde să… n-aveam de unde!

Şi pe bonuri cum semnaţi?

Rezistenţa Naţională„ sau… „Vulturii Carpaţilor„.

Şi cât aţi stat acolo în munte, cam pe unde era bordeiul?

Ion Ilioiu. sursa: http://apostolatintarafagarasului.blogspot.ro
Ion Ilioiu. sursa: http://apostolatintarafagarasului.blogspot.ro

A! Era sus pe munte, că pe jos pe aicea controlau ei, controla armata, veneau cu zeci de camioane şi cu Armată şi cu Securitate şi controlau… Ei mergeau tot în grupuri sub comanda unui locotenent sau căpitan, cu 30-40 de oameni un grup, dar erau grupuri multe. Şi luau locul, aşa, îl băteau, erau aproape la 20 m un om de celălalt. Şi luau aşa, o coastă, o luau şi-o controlau peste tot. Noi, când îi vedeam, ne retrăgeam din faţa lor. Chiar numai când trebuia să răspundem cu foc, atunci răspundeam cu foc şi noi, ca să nu cădem în mâinile lor.

Deci v-aţi întâlnit faţă-n faţă?

Ne-am întâlnit şi faţă-n faţă cu ei, ne-am întâlnit de mai multe ori. După ce au început să controleze, aşa, cu amănuntul, fiecare munte, ne-am împărţit în grupuri mai mici. Aveam grupuri de câte patru-cinci, numai atâta, ca să ne putem aproviziona. […]

Eu am fost rănit. Eu… când m-au împuşcat am fost fulgerat, aşa, şi-am căzut dintr-o dată, am căzut în cap şi mi-a căzut arma din mână şi m-am dus pe coastă, m-am dus la vale vreo 5 m. Şi cel care m-a împuşcat a văzut ṣi-a venit şi m-au înconjurat, ăilalṭi erau plecaţi… nu mai ştiu cum s-au descurcat ei, pentru că eu când am căzut, n-am mai ştiut de mine…

Asta când se întâmpla?

Asta, în ’54, în 20 august ’54, atunci am fost împuşcat. […] O fost, în întâlnirile din pădure, o mai fost rănit Chiujdea prin picior şi Gavrilă, dar răni mai uşoare, mai… N-au fost aşa grele.

Aţi avut şi întâniri, să zicem aşa, cu turişti?

Da, am avut întâlniri, am avut la Bâlea, a fost o dată la Negoiu, la Bâlea Cascadă. În ’52, mi se pare, sau în ’53… Nu mai aveam alimente, nu mai aveam bani, nu mai aveam haine, hainele se uzase, se rupsese şi ne-am gândit să ne ducem să luăm de la turişti. Şi ne-am dus şi am făcut pază, un post de pază la Bâlea Cabană şi am oprit toţi turiştii – într-o sărbătoare a fost asta – am oprit toţi turiştii care urcau sus şi care coborau în jos….”

Ion Ilioiu din Sâmbăta de Sus, Braṣov

Aţi avut şi întâniri cu turişti?

Da, am avut întâlniri, am avut la Bâlea, a fost o dată la Negoiu, la Bâlea Cascadă. În ’52, mi se pare, sau în ’53… Nu mai aveam alimente, nu mai aveam bani, nu mai aveam haine, hainele se uzase, se rupsese şi ne-am gândit să ne ducem să luăm de la turişti. Şi ne-am dus şi am făcut pază, un post de pază la Bâlea Cabană şi am oprit toţi turiştii – într-o sărbătoare a fost asta – am oprit toţi turiştii care urcau sus şi care coborau în jos… I-am ţinut acolo, la noi în pădure şi am luat de la ei nişte haine, bocanci. Şi pe urmă ne-am dus sus cu toţi turiştii, i-am dus încolonaţi aşa – poate erau vreo 50 – încolonaţi i-am dus până sus la cabană. Postul nostru de supraveghere era între cabană şi jos, la poale. Şi i-am luat şi i-am dus acolo… când au văzut, s-au speriat şi au fugit în cabană. Şi am spus că să iasă afară din cabană, noi am zis că dăm foc, dar nu am dat foc, numai ca să îi obligăm pe ei să iasă afară din cabană.

I-aţi ameninţat cu armele?

Sursa: http://www.miscarea.net
Sursa: http://www.miscarea.net

Da…

Dumneavoastră câţi eraţi?

Noi eram… eu, Gavrilă, Novac Ion – Novac Gelu n-a fost – Remus Sofonea şi Pop Jean. [Gavrilă] le-a spus, le-a vorbit acolo, le-a spus că noi suntem oameni buni, nu batem pe nimeni, nu persecutăm pe nimeni şi că suntem împotriva comuniştilor. Le-a spus că… comuniştii sunt cu ruşii, ruşii-s cei care ne-au luat Basarabia, Rusia e cea mai mare din Europa […] şi nu există ţară care să se mărginească cu ea să nu aibă câte o porţiune luată de ei. Şi aşa era! […]

Şi cum s-a încheiat acest episod?

Acest episod s-a încheiat în felul următor: noi am intrat în cabană după ce ieşiseră toţi din cabană şi stăteau în faţa cabanei, sub pază, şi ne-am dus la magazie şi-am luat alimente. Am luat limente, am luat haine, am luat bani, ce-am găsit acolo, tot… şi-am dat bon, ca să ştie ce-am luat de acolo. Eu am spus că să nu coboare nimeni în seara aceea jos ca să nu rişte să fie împuşcat.

Deci cineva dintre dumneavoastră stătea în faţă şi păzea turiştii…

Da, vreo trei păzeau turiştii ca să nu fugă ṣi vreo trei eram în cabană care am luat alimente. […] Pe urmă noi ne-am retras şi a rămas aşa, ca turiştii să nu coboare în seara aia, să nu coboare până a doua zi. Şi numai a doua zi să coboare jos, ca să putem noi să ne deplasăm.

V-a urmărit cineva?

Nu, nu ne-a urmărit nimeni.

Şi alte întâlniri cu turişti izolaţi aţi mai avut?

Am avut! Am avut multe întâlniri cu turişti… […]

Spuneaţi că au venit trupe şi căutau prin păduri…

Căutau prin păduri, dar nu ne-au găsit. Au găsit adăposturi, dar noi le-am părăsit. Dacă stăteam o iarnă întreagă undeva, pe urmă părăseam adăpostul… nu am stat doi ani într-un loc. Dacă o iarnă am făcut-o undeva, în pădure undeva, anul celălalt ne deplasam în altă parte, pentru orice eventualitate, să nu ne descopere. Pentru că eram destul de mulţi şi n-aveam posibilitatea să facem aprovizionarea aşa bine ca atunci când erau doar trei-patru-cinci într-un loc.

Deci vă împărţeaţi în grupuleţe mai mici şi vă făceaţi adăposturi …novac

Da… Primăvara ne întâlneam, dădeam un punct de… dădeam o întâlnire, într-un anumit punct şi mergeam acolo şi ne întâlneam. [Eu] am stat într-o iarnă cu Sofonea Remus şi cu Novac Gelu. Într-o iarnă am stat cu Gavrilă şi cu Sofonea Remus, Novac Gelu, Novac Ion, Chiujdea, Metea Victor… şi ăştia au fost…

Şi cu proviziile cum făceaţi?

Aveam depozite, aveam lăzi făcute din scânduri şi le camuflam în pământ, de nu se cunoştea. Le mai băgam şi prin găuri, în piatră, dar acolo… s-au păstrat mai greu alimentele acolo, că iarna când era zăpadă se prelingea apa şi se alterau.

Dumneavoastră cât aţi stat în munte?

Eu am stat până în ’54 când m-a împuşcat şi când m-au luat trupele de Securitate, m-au luat de pe munte, de la Avrig … […] Coboram pe munte, la Avrig. C-o zi înainte avusesem întâlnire pe Topolog, cu Securitatea. Şi-atuncea Securitatea ne-o surprins la o stână. Noi, cei care eram de pază, am observat şi-am deschis focul, ca să poată să fugă cei din stână – în stână o fost Gavrilă şi cu Remus Sofonea. […] Atuncea ei, când au auzit împuşcăturile, şi-au dat seama că vine armata şi-atuncea Gavrilă a luat o pătură a unui cioban şi-o pus-o pe umeri; Remus Sofonea [a luat] o pălărie de cioban, pălărie rotundă, mică, de cioban şi un cojocel. Şi ei când au venit, armata deja o ajuns în faţa stânii, dar când i-o văzut aşa, ei n-or văzut armele care erau camuflate ṣi i-o somat să stea, o crezut că-s ciobani. Şi atunci când i-o somat, ăştia o tras şi am auzit că se văita… femeia care era acolo, aşa, băciţa, se văita: „Vai-vai-vai! Cred că l-o împuşcat pe unul!„… da’ nu ştiam câţi şi cum, dac-o murit sau n-o murit, asta n-am mai aflat.

sovaiaŞi noi am urcat sus, la vârf, şi-am coborât pe partea dinspre versantul nordic, spre Făgăraş. Şi am coborât şi am mers până pe la ora 2 după masă, am tot mers cu grijă, că era numai armată, cred că ei o dat telefon şi o venit armată multă, era numai armată peste tot locul. Am văzut, la stâna din Valea Avrigului, am văzut focurile aprinse şi am ocolit mai departe şi-am venit aşa prin pădure până la ziuă şi-acolo am stat şi am făcut un foc şi am mâncat puţină brânză şi ce mai aveam – că nu mai aveam alimente – şi pe urmă am plecat la vale şi am coborât la poale, la Avrig… N-aveam de gând să mergem în satul Avrig, dar să ne ducem undeva, într-un sat unde aveam oameni şi să ne dea ceva mâncare. […]

Am coborât aşa, pe munte, până când ne-am întâlnit cu o grupă de soldaţi ṣi ei au deschis focul în faţa noastră şi-atuncea am deschis şi noi şi a fost aşa o ambuscadă acolo şi… pe mine m-a împuşcat. În faţa noastră era un fel de desiş de alun. Şi noi nu i-am văzut până când n-au deschis ei focul în faţa noastră. Şi-atuncea ne-am tras înapoi şi ne-am culcat la pământ. Şi am luat poziţie de tragere şi noi şi ei şi au tras şi ei şi-am tras şi noi… […] Noi ne-am despărţit atuncea, că nu mai puteai să mai mergi tot în grup, că riscai să te împuşte. Şi eu am rămas cu Remus Sofonea şi am mers aşa, să-i ocolim şi să ne putem duce jos. Şi ei ne-o văzut, erau masaţi undeva, într-un loc acolo şi ne-o văzut şi pe mine m-o împuşcat atuncea. […] Când am căzut, mi-o paralizat piciorul drept şi n-am mai putut merge. Am căzut aşa, am căzut în cap şi arma mi-o căzut din mână şi am stat acolo aşa, am stat o bucată de timp, înconjurat de ei, că ei n-aveau curajul… Remus Sofonea a scăpat, şi cu Gavrilă şi Novac Ion şi Pop Jean, ei au scăpat şi… ṣi au fugit! Şi eu am rămas… eu, când am văzut că sunt înconjurat – aveam şi pistol, aveam armă – şi-am scos pistolul să mă împuşc, ca să nu cad viu în mâinile lor! Şi când să scot pistolul, că eram culcat aşa, lungit pe pământ, am văzut că nu mai pot mişca piciorul drept. […] M-am zvârcolit aşa, cu piciorul stâng peste cel drept şi am băgat mâna şi-am scos pistolul şi când am scos pistolul, mâna toată era plină de sânge. Şi mi-am dat seama că sunt împuşcat, credeam că voi muri.

Dar ei n-au reacţionat când au văzut că încercaţi să încărcaţi pistolul?

Nu! Ei au stat numai… au stat atenţi, să vadă ce se întâmplă, că aveau şi ei interesul să ne prindă vii…. să afle cât mai multe de la noi. Şi-au venit şi s-au apropiat, ne-au înconjurat, s-au apropiat de noi şi când s-au apropiat, ofiţerul s-a aruncat asupra mea ṣi m-a lovit cu piciorul, cu cizma m-a lovit, în spate… ṣi mi-a luat pistolul aşa, încărcat cum era el, blocat, cum era… şi a întrebat cine sunt. Aveam un binoclu, binoclul era la mine, binoclul îl purta unul dintre-ai noştri. Când o văzut că am binoclul, o crezut că eu sunt Gavrilă!… M-o întrebat cine sunt, n-am spus nimica atuncea, ca să le dau posibilitatea la ăialalţi să fugă, să trag de timp, ca ei să stea aici cu mine şi ăialalţi să fugă. Dacă o văzut că nu spun nimica, m-o pansat… şi o pus o pătură pe mine şi pe urmă m-o lăsat cu un ostaş acolo şi ei au plecat după ceilaţi. Dar timpul trecuse şi ăialalţi s-o dus şi pe ei nu i-o mai găsit. Şi s-o întors după aceea, înainte de de apusul soarelui s-o întors şi m-o luat de picioare şi m-o tras aşa, târâş, de picioare, atuncea m-o durut îngrozitor, am crezut că mor – dar uite că n-am murit! – ṣi m-a tras până în pârâu – era pârâul pe-acolo, aproape… de locul unde m-a împuşcat. Şi-acolo m-a pus pe targă şi m-a dus mai la vale, undeva, era o cabană şi acolo cred că era colonelul şeful la tot grupul acela care era acolo pe valea aceea, au fost poate 200 de ostaşi!”

Olimpiu Borzea
Olimpiu Borzea

Olimpiu Borzea din Viṣtea de Sus, Braṣov

„Erau vreo ṣapte-opt-zece-cincisprezece amărâţi, ca vai de capul lor, care mâncau mămăligă mucedă şi trăiau aşa de greu, ca vai de capul lor! Păi, dacă nu eram noi, păi ne-am organizat, dragă, cutii speciale, pe fiecare traseu: Viştea de Jos – Olteţ, Viştea de Jos – Viştea de Sus, Viştea de Sus – Drăguş, Viştea de Jos – Corbi – Rucăr, pe toate traseele aveam cutie de metal [cu câte un bilet], la un loc pusă şi vedea un semn, se ducea şi găsea biletul, oriunde… Aşa am lucrat!

Şi cutiile astea de metal de unde le aveaţi?

Păi dar, nu erau cutii de cremă de ghete?!..

Şi deci în 1952, ce v-au cerut? Să îi adăpostiţi sau să-i ajutaţi cu alimente?

Au nevoie de alimente, pentru că chestia asta se întâmplă după lovitura de la cabana Bâlea. Băieţii ăştia, în august, în 20 august, au dat o lovitură la cabana Bâlea. Au vizitat într-o dimineaţă acolo şi s-au împărţit pe grupe şi i-au rugat pe excursionişti să iasă dinăuntru, femeile într-o parte, bărbaţii în altă parte, dacă sunt securişti, să spună, că nu li se întâmplă nimic. S-au purtat foarte frumos… […]

Pe mine mă anunţă un om să mă duc acasă, că e un rănit la el. Eram la repetiţie la teatru, în sat. […] Şi i-am întâlnit, au venit Ilioiu şi [Remus] Sofonea. Ăla era din Sâmbăta şi Sofonea din Drăguş şi pe Sofonea îl cunoşteam foarte bine de la bal din Viştea de Sus, se cunoştea cu Ion, prieteni buni. Pe când [a fost] lovitura de la Bâlea, a venit Securitatea pe toate văile, peste tot era plin de Securitate, se instalaseră trei linii telefonice de la Viṣtişoara – Viştişoara este satul de munte, la vreo 3 km – o linie telefonică, dar din 200 în 200 de metri era post. Şi de-acolo plecau doi, unul rămânea, altul mergea mai departe. Mai sus, la vreo 2 km de grădina mea era altă linie. Mai sus, pe creastă erau G-urile, aparate de emisie-recepţie din 3 în 3 km. […] Şi atunci, având în vedere pericolul mare în care sunt ei, el [Sofonea] a venit şi a spus: „Domnule Borzea, vă rog să ne ajutaţi, dacă puteţi… Avem şi noi ceva bani, dacă puteţi să ne cumpăraţi aia, aia…„ […] Am notat ce le trebuie, le-am făcut rost: binoclu, foaie de cort, muniţie, tot ce le-a trebuit. Şi la prima întâlnire ne-am dus.

Şi unde a fost prima întâlnire?

La mine, la Viṣtişoara, la grădină. […] Acum le trebuia grâu şi de-astea care trebuiesc îngropate, că ei le duceau, aveau pregătite locuri cu lăzi făcute, în care băgau toate astea, jos la poale… Câteodată erau într-o zonă, aveau numai brânză sau porumbi fierţi. Au avut o viaţă chinuită, nu a fost uşor! […]

Cu ei v-aţi mai întâlnit de-atunci?armament gavrila

Ne-am întâlnit regulat de atunci, că aveam întâlnirile programate. De atunci până în toamnă, ne-am întâlnit de vreo ṣapte-opt ori. Consemnul a fost următorul: la întâlnire vin amândoi sau unul singur. Pe mine nu mă cunoaşte nimeni, absolut nimeni, absolut nimeni! Eu ştiam de Gavrilă, dar nu am vorbit cu el decât în… anul 1990.

Deci dumneavoastră vă întâlneaţi periodic cu….

…cu Sofonea şi cu Ilioiu.

Şi totul se petrecea acolo, pe locul dumneavoastră?

La mine-acolo sau în valea hotarnică către Drăguş sau la podul de pe şosea, la Ruginos îi spune, că mi-am cumpărat un cal eu, ca să pot face aprovizionarea, că pe bicicletă e greu, mă rugam de altul. […] Muniţia nu i-o dădeam cu sacul!.. Păi la mine a fost depozit de arme, dragă! […] Prin noi, prin reţeaua pe care am creat-o noi, băieţii din munţi au fost aprovizionaţi cu ce a fost strict necesar pentru ei. Periodic.

În 1954, într-o luptă, cade Ilioiu. Securitatea îl prinde şi nu se ştie ce s-a întâmplat cu el. Când a venit Remus să se întâlnească cu mine, Ilioiu, n-a mai venit. Şi spune Sofonea ce s-a întâmplat: „Am fost înconjuraţi pe Valea Topologului, am venit în partea noastră şi ne-a prins… Şi a trimis un câine să vină la noi, am simulat o ridicare de mâini şi apoi am sărit, peste soldatul care era cu mitraliera îndreptată spre mine. Am întors mitraliera încolo şi am pornit spre coacă, i-am dat un pumn… „ Ori, Ilioiu nu a mai ajuns la punctul de întâlnire… „Remus, [zic] uite care e treaba: dacă este vorba de-aşa, eu trebuie să fac acum cu tine un calcul: pe cine cunoaşte Ilioiu, în afară de persoanele pe care i le-am prezentat eu din reţeaua de sprijin a noastră?„ „Păi, zice, pe nenea Gheorghe, pe Vasilică, pe Ion, atât!..„ Bun…”

Cornel Vlad din Toderiṭa, Braṣov

„Am urmărit [pe] Mogoş, ne întâlneam la o lună, o lună jumate, că noi aveam serviciu, lucram la Gaz Metan. […] Era mai mult prin sate ṣi luase legătura… dar era mai mult izolat de grupul Gavrilă, dar nu ştiu de ce. Ei aveau teoriile lor… Încă, lucraseră aşa, un cântec foarte frumos, al luptătorilor din munţi, un marş, cum avea o voce splendidă… [era] înflăcărat şi mi-aduc aminte că ultima şedinţă [pe] care am avut-o, a venit cu Ion Gavrilă, cu Şovăială, şi cu încă unul, Sofonea.

       Atunci l-aţi văzut prima oară pe Gavrilă?

       Da, dar a fost noaptea. Ştiam că ăsta e Gavrilă şi că ne vorbeşte şi unul stătea santinelă sus, acolo sus, să nu se observe şi ne vorbea despre ce ne-o determinat să intrăm în grupul de rezistenţă, necazurile şi tragediile ce fac aceşti aceşti ocupanţi în ţara noastră zicea el, asta e, ce i-o determinat pe oameni să… ṣi ne-a încurajat şi el puţin… […] Era şi Ion Mogoş, Nicu Mazilu, era Gavrilă Ion, Ghiţă Şovăială şi cred că Socol Gheorghe sau unul dintre ăştia, nu îmi mai aduc chiar aşa de bine aminte.

       Aţi primit arme?

     Noi n-am avut arme, ăia fugiţi aveau arme. Noi am fost trei persoane care am vrut să participăm la grupurile astea, am fost Florea, Toma, care s-a sinucis, şi eu. Când am văzut ce se petrece în Râuşor, la Pică Valeriu, cu Gelu Novac, Ghiţă Şovăială, Socol Silviu şi un ţăran din Râuşor fugit de vreo doi ani de zile, urmărit şi el, fusese legionar… S-au întâlnit aici, să petreacă un pic. Era în 14 decembrie ‘50… După ce au început să se dezbrace să fie mai lejeri, şi-au lăsat armele pe pat. Asta îmi povesteşte chiar cel care a fost acolo, chiar Arsu… Ăla le pregătea gogoşi, un pahar de vin, de rachiu, ce-avea prin casă. Şi zice Arsu: „Eu am ieşit din casă, să văd ce se întâmplă de tot latră câinii înspre portiţa dinspre stradă…„ Când, se deschise portiţa, „Stai!„ Atunci o fugit repede înspre casă, „Fraţilor, suntem înconjuraţi!„, o strigat Arsu înspre ei. Imediat ăştia şi-o luat armamentul cum o putut, [cum] o avut. Arsu a fugit pe acelaşi drum, pe portiţă – că era o gropă – şi se izbeşte în el şi dispare, că în fundul grădinii era parcul. Poarta a fost destul de rezistentă şi n-a putut s-o deschidă şi-o tras câteva focuri de pistol după el şi l-o prins şi l-o dus la Securitate în Făgăraş. […]

           Şi dumneavoastră ce-aţi făcut cu Gheorghe Şovăială?

            I-am mai dus ceva de mâncare, l-am ţinut la curent cu ce s-o întâmplat pe-acolo. Şi seara, când s-a înserat, l-am scos pe un pârâu, l-am scos pe o potecă, l-am scos spre comuna Vad. Era un du-te-vino, unităţile, dar erau civilii care nu ştiai cine este, acuma [umblau] câte trei-patru securişti, m-am strecurat printre ei acolo pe o potecă şi l-am scos către Poiana Narciselor. Zic: „De-aicea, Ghiţă, Dumnezeu cu tine!„ „Băi, pe toţi vă arestează!…„ Cred că a vrut să zică „hai cu mine„, dar n-am vrut să mă duc, că nu ştiu ce a fost cu mine, a intrat frica şi-am zis mă duc mă închid, am văzut în ce situaţie erau puşi săracii, cum îi împuşcau, cum îi prindeau, cum îi împuşcau…. Deci din circa 30 de fugari din grupul de rezistenţă armată, au mai rămas [în viaṭă] trei: Radeş, Ilioiu şi Ion Gavrilă. Ăştia trei…”

(Va urma)

RADOR

MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON