Connect with us

Părintele Dumitru Stăniloae este cu sigu­ranță cel mai mare teolog ortodox contemporan. Pe măsură ce va fi tradusă în limbile occidentale, opera sa se va afirma ca una din creațiile majore ale gândirii creștine din a doua jumătate a secolului nostru.” – Olivier Clément

Părintele Dumitru Stăniloae s-a născut la 16 noiembrie 1903, în Vlădeni, judeţul Braşov. A urmat Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1914-1922), apoi Facultatea de Litere din Bucureşti (un an), respectiv Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1923-1927). La Cernăuţi obţine doctoratul în Teologie (1928). Este trimis de către Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului la studii de specializare în Dogmatică şi Istorie bisericească la facultăţile de teologie din Atena (1927-1928), München şi Berlin (1928-1929), cu călătorii de studii şi documentare la Paris şi Belgrad. Revenit în ţară, este numit profesor suplinitor (1929), provizoriu (1932) şi titular definitiv (1935) de Dogmatică la Academia teologică din Sibiu. Aici a funcţionat până în 1946, unde a mai predat: Apologetica (1939-1932 şi 1936-1937), Pastorala (1932-1936) şi Limba greacă (1929-1934).

După alegerea profesorului Nicolae Colan ca Episcop de Cluj, părintele Stăniloae ajunge rectorul Academiei teologice din Sibiu, funcţie pe care o va deţine până în 1946. Totodată este membru al Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului, consilier eparhial şi redactor al foii bisericeşti „Telegraful român” (1934-1945). La 16 octombrie 1931 primeşte darului diaconiei, iar la 25 septembrie 1932 pe cel al preoţiei. În această perioadă slujeşte mult catedrei şi publicisticii bisericeşti deopotrivă. Publică mult pe teme de dogmatică şi apologetică, polemizează cu Lucian Blaga, scrie pe tema persecuţiei ateiste din Rusia, a relaţiei dintre Biserică şi Stat, analizează probleme de ordin pastoral-misionar în raport cu provocările lumii contemporane etc.

În 1939 publică volumul „Ortodoxie şi românism”, iar în 1943 cartea „Iisus Hristos sau Restaurarea omului”. Începe traducerea Filocaliei în limba română.

După schimbarea politică din 1944, situaţia părintelui Stăniloae la Sibiu se complică. Este exclus de la „Telegraful român”, demis de la conducerea Academiei teologice, apoi, la presiunea lui Petru Groza, i se cere să plece din Sibiu. Cu sprijinul profesorilor Petre Vintilescu şi Ioan Gh. Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, părintele Stăniloae se mută cu familia, unde primeşte postul de profesor la Catedra de Ascetică şi Mistică, al cărei titular fusese Nichifor Crainic, acum fugar. În această perioadă studiază mult şi publică mai ales în reviste bisericeşti. Până în 1948, la Sibiu apar primele patru volume ale Filocaliei. În 1948, este încadrat în Institutul Teologic din Bucureşti la Catedra de Teologie Dogmatică şi Simbolică, pentru îndrumarea doctoranzilor.

Prin relaţia cu asistentul său, Benedict Ghiuș, părintele Stăniloae frecventează şi participă cu prelegeri la conferinţele grupului „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim. În 1948 activitatea grupului este interzisă. Nucleul grupului, format din Sandu Tudor, Alexandru Mironescu şi Benedict Ghiuş, reia la cote mai mici întâlnirile duhovniceşti, fie la domiciliul profesorului Mironescu, fie la Mănăstirea Plumbuita. La aceste întâlniri, în locuinţa profesorului Mironescu avea să participe şi părintele Stăniloae, după cum însăşi fiica sa, Lidia Stăniloae, rememorează: „Ne mai duseserăm din când în când la familia arhitectului Joja. Cum fratele lui, Athanasie, profesor de Filozofie, era al doilea ca rang în Comitetul Central şi mare demnitar, ni se părea că era mai puţin suspect. Veneau acolo Codin Mironescu, cele două familii fiind foarte bune prietene, părintele Agaton, uneori părintele Ghiuş şi părintele Sofian. Toţi aceştia făcuseră parte din Rugul Aprins de la Antim. Mai veneau, foarte rar, doctorul Dabija de la Facultatea de Medicină, Paul Sterian, Vasile Voiculescu şi alţii. Se discuta filozofie, teologie, literatură. Mama era foarte îngrijorată. «Hai să nu mergem», spunea ea. «Nu se poate, am promis», răspundea tata cu veşnica lui bună-credinţă. «Ce-ţi tot faci atâtea griji? Nu vorbim nimic interzis, nimic subversiv. Şi pe urmă sunt totuşi fraţi, ce Dumnezeu. Athanasie Joja n-o să permită să se atingă cineva de fratele lui. Şi noi, fiind la ei acasă, nu putem fi bănuiţi de nimic…»” Din aceste motive, Securitatea l-a considerat pe părintele Stăniloae ca membru al „grupului contrarevoluţionar Rugul Aprins”.

După arestarea principalilor membri ai Rugului Aprins, în iunie 1958, a venit şi rândul părintelui Stăniloae. La 4 septembrie 1958, Securitatea a descins în locuinţa familiei Stăniloae de lângă Biserica „Sfântul Gheorghe”-Vechi din Bucureşti şi l-a arestat pe părinte. Părintele Stăniloae a fost anchetat în beciurile de la Ministerul Afacerilor Interne. La acuzaţiile de activitate legionară înainte de 23 august 1944, părintele a răspuns în mod categoric: „Nu am desfăşurat nici o activitate politică înainte de 23 august 1944”. La cererea anchetatorului de a se „gândi bine”, Stăniloae a reafirmat cu şi mai multă convingere: „M-am gândit bine şi menţionez că nu am fost încadrat în nici un partid sau organizaţie cu caracter politic”.

Ulterior, părintele Stăniloae a fost interogat asupra relaţiei cu Sandu Tudor şi implicarea în activitatea Rugului Aprins. El a recunoscut participarea la întâlnirile duhovniceşti de la Antim şi din locuinţa profesorului Mironescu, arătând că au avut un caracter strict religios. În mod inevitabil, anchetatorii au dus cercetarea penală pe panta acuzaţiilor ideologice şi conspirative la adresa regimului, prin marotele obişnuite: „activitate legionară” şi ascultarea posturilor de radio occidentale, respectiv comentarea ştirilor de politică internaţională în speranţa unei schimbări de regim în România.

Prin Sentinţa nr. 125 din 8 noiembrie 1958 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Stăniloae a fost condamnat la 5 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Jilava (noiembrie 1958 şi octombrie 1960) şi Aiud (mai 1959 şi martie 1962).

O mărturie prețioasă despre perioada detenției părintelui Stăniloae în Aiud avem de la Liviu Brânzaș: „Numele părintelui Stăniloae mi-a izbit timpanul cu rezonanța unui tunet. Acum câțiva ani, când a sosit vestea că părintele Stăniloae a fost arestat și condamnat și că se află la Aiud, a fost o mare emoție în toată închisoarea. Marele teolog român în lanțuri! Pătimește împreună cu cei mai hotărâți creștini care se împotriviseră fiarei apocaliptice! Prin 1960, când eram în celulă cu Daniel Roman și Mircea Dumitrescu, am aflat că părintele profesor este într-o celulă la parter, cu niște țărani. Atunci le-am spus celor doi prieteni cât de mult doream să ajung în aceeași celulă cu părintele Stăniloae. Acum, dorința mea s-a împlinit. Ce bucurie pentru mine! Inima îmi bate cu putere. Este neîndoielnic că Dumnezeu a auzit dorința mea fierbinte și a rânduit împlinirea ei în chiar ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel. […] Marea mea bucurie este că părintele Stăniloae este repartizat la [celula] 322, unde sunt și eu. […] Eu mă îndrept spre părintele Stăniloae, care rămâne ultimul și îi spun: Sărut dreapta, Preacucernice Părinte, sunt Liviu Brânzaș, fost elev la Liceul «Samuil Vulcan», din Beiuș, și mă bucur foarte mult că am ajuns cu dumneavoastră, căci vreau să urmez Teologia. Părintele îmi întinde mâna, zâmbind cu bunătate. Se reflectă pe chipul lui bucuria prilejuită de faptul că un tânăr din fundul temniței visează să urmeze Teologia. Mă privește cu încredere și zice:

«Neamul românesc a trecut prin multe momente grele în istoria sa, dar a răzbit și a biruit întotdeauna prin credința în Dumnezeu și prin speranța în triumful final al binelui. Așa se va întâmpla acum. Să răbdăm cu tărie și smerenie suferința ce ni s-a dat». Această mărturisire a părintelui suna ca un testament”.

Același pătimitor al temnițelor comuniste descrie momentele în care părintele Stăniloae ținea prelegeri de teologie:

„Trebuie să beneficiez la maxim de prezența părintelui Stăniloae. Părintele se oferă să-mi țină în fiecare seară un curs de teologie. Participă și ceilalți tineri, îndeosebi Gil Ioanid. În jurul patului părintelui Stăniloae, celula ia aspectul unui amfiteatru. Toți ne așezăm, unii sus, alții jos, și ascultăm cu atenție. Părintele Stăniloae nu procedează ca părintele Ageu, care mi-a predat teologia în cel mai pur stil didactic, ci ne prezintă diverși teologi, de la Sfinții Părinți clasici la teologii ruși. Deși acum rețin mai puține amănunte, în schimb, îmi măresc viziunea teologică. Sigur că nu lipsesc momentele filocalice. Traducătorul Filocaliei în limba română este, desigur, cel mai competent în acest domeniu al nevoinței spre desăvârșire.

Acum am înțeles, ceea ce până acum am intuit doar, faptul că gândirea și simțirea Sfinților Părinți este forma autentică a creștinismului. Cine vrea să cunoască despre Hristos trebuie să citească Sfânta Evanghelie. Cine vrea să-L urmeze pe Hristos, trebuie neapărat să citească scrierile Sfinților Părinți. Ei te învață din propria experiență cum se obține mântuirea”.

La 15 ianuarie 1963, părintele Stăniloae a fost eliberat din închisoarea Aiud. La puţin timp, din dispoziţia Patriarhului Justinian este angajat la Biblioteca Sfântului Sinod, iar în octombrie 1963, la Catedra de dogmatică a Institutului Teologic. Este solicitat inclusiv de către Departamentul Cultelor pentru redactarea unor lucrări de teologie în perspectiva dialogului interconfesional cu Occidentul. După 1968, este invitat la Freiburg, Heidelberg, Oxford, Paris, Strasbourg, Geneva, Tübingen, Atena, Tesalonic ş.a., pentru susţinerea unor conferinţe, şi merge la Vatican, în Grecia şi Egipt, în calitate de membru al delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române. Din 1976 reia apariţia Filocaliei, iar în 1978 editează „Teologia dogmatică ortodoxă pentru institutele teologice”, volumele 1-3. Primeşte numeroase distincţii academice şi publică studii de teologie. În 1991 devine membru al Academiei Române. La 4 octombrie 1993 trece la cele veşnice.

Print Friendly, PDF & Email
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Părintele Ilie Lăcătuşu din Giulești, sfântul cu moaşte întregi din România sau mortul-viu. Mărturii impresionante la 20 de ani de la descoperirea sa și la 35 de ani de la nașterea la Cer (+22 iulie 1983)

Articole

Uciderea bestială a Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Crima din noaptea Sfântului Andrei. FOTO-DOCUMENTE

Articole

O fotografie inedită cu Corneliu Zelea Codreanu şi o scrisoare a Olguţei Blănaru Iordănescu (+6 octombrie 2015) împreună cu alte foto-mărturii

Articole

A avut Patriarhul Teoctist o moarte martirică? Ultimele cuvinte: “Merg la operaţie ca la Sfanta Liturghie”. REMEMBER la 9 ani în Ceruri (†30 iulie 2007)

Articole

Connect