La fel ca revista Atitudini a Fundației Părintele Justin Pârvu, editată de maicile de la Mănăstirea Paltin – Petru Vodă, revista Familia Ortodoxă o omagiază în ediția din luna martie a.c. pe Sfânta Închisorilor comuniste, Doamna Aspazia Oțel Petrescu, dedicându-i mai multe materiale cu miez și bună mireasmă duhovnicească. Dintre acestea redăm un extras dintr-un interviu cu Părintele Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, mulțumind redacției și autoarei.

„Inima ei era plină de dorul după Dumnezeu”

– comemorarea Aspaziei Oţel Petrescu, mărturisitoare din temniţele comuniste –

9 decembrie 1923 – † 23 ianuarie 2018

Printre binecuvântările pe care mi le-a dăruit Domnul se numără şi întâlnirea cu Aspazia Oţel Petrescu, o mare doamnă  a creștinătății, a adevărată maică duhovnicească pentru mulţi dintre cei care au cercetat-o în „chilia” ei din oraşul Roman. Nu puţini sunt aceia care s-au folosit atât de ceea ce le-a împărtăşit din experienţa detenţiei, cât şi de trăirea sa duhovnicească. Pentru suferinţa şi dragostea ei – dragoste faţă de aproapele şi de Mântuitorul –, Domnul i-a dăruit mult har, din care gustai din plin atunci când te aflai în prezența dânsei. De altfel, IPS Ioachim Băcăuanul, la înmormântarea doamnei Aspazia, spunea: „Experiența celor paisprezece ani petrecuți în zeghe a fost pentru ea o treaptă care a apropiat-o și mai mult de Dumnezeu, descoperindu-i adâncul de trăire autentică a Luminii necreate și dăruind-o trăirii în duh filocalic”.  “Prohodim o eroină ce se naște azi în cer dar noi socotim ca azi, la Roman, chiar înmormântăm o Sfântă”, a mai spus Ierarhul BOR. Având nădejde că acum este lângă Hristos Domnul, pe care L-a iubit din copilărie, îi cerem smeriţi rugăciunile. (Ioana Maxim)

Arhim. Hariton (Negrea), stareţul Mănăstirii Petru Vodă:

„Ne-am simțit mai români decât oricând, mai creștini decât oricând”

– Părinte Hariton, vă amintiți când ați întâlnit-o prima dată pe doamna Aspazia?

– Prima dată am întâlnit-o chiar aici, la Mănăstirea Sfinții Arhangheli de la Petru Vodă. Eu eram frate, iar în vremea aceea părintele Iustin polariza în jurul lui mărturisitori şi patrioţi din perioada interbelică, printre care era și doamna Aspazia Oțel Petrescu. Ea venea adesea la părintele Iustin, și am fost martor la mai multe întâlniri ale dânsei cu părintele Iustin, când își aduceau aminte de momentele frumoase petrecute în temnițele comuniste, din care răzbătea rugăciunea, ajutorul reciproc, dragostea şi comuniunea dintre ei. Noi, frații mănăstirii, ascultam cu toată curiozitatea, cu toată considerația, ca să ne putem folosi duhovnicește, să ne încărcăm şi astfel să prindem curaj să ducem viața monahală. Eram foarte atent la tot ce spunea, şi cu orice ocazie când o întâlneam, îmi doream să primesc de la dânsa un sfat, să-mi împărtăşească o amintire din închisoare, o faptă de curaj a celor care au pătimit în temniţele comuniste.

Doamna Aspazia era o persoană mistică, era ca o monahie care trăia în mijlocul oamenilor, în cetate, și împlinea poruncile Evangheliei. Pe lângă lucrarea sa duhovnicească, am remarcat la dânsa şi sentimente de patriotism, de om care-și iubește semenii și țara.

(…)

„Împreună în Împărăția lui Dumnezeu”

– S-a chinuit foarte mult până să-și dea sufletul în mâinile Domnului. Ne puteți spune ceva despre luptele dânsei din această perioadă?

– A fost foarte puternică în fața acestor monștri, în fața acestor chinuri de la sfârșit, a putut să-i înăbușe în ea, nu a spus că o doare ceva. Nu era persoana care să spună astfel de lucruri.

Suferea mai mult pentru faptul că vârsta o aducea la niște neputințe trupești care cereau sprijinul persoanelor din jur, și măicuțele de la Mănăstirea Diaconești și de la Mănăstirea Paltin s-au îngrijit de ea. Dânsa a avut pudoare, a avut sensibilitate, nu suporta să vadă că nu se poate ajuta singură pentru îngrijirea ei firească. Cred că asta a fost o grea suferință, dar a reușit să și-o controleze, mai ales că oferea măicuțelor cuvinte de mângâiere. Practic, doamna Aspazia era cea care mângâia sufletește, inspira curaj și răbdare măicuțelor care o îngrijeau.

A avut un mare dor de a se întâlni cu Dumnezeu, inima ei era plină de dorul după Dumnezeu. A fost pregătită pentru acest moment, a fost pregătită să-L întâlnească, deși niciodată nu a uitat să spună că este o păcătoasă, niciodată! Cu toate că avea această idee că a făcut în viața ei și păcate, aștepta și dorea din ce în ce mai mult să-L întâlnească pe Dumnezeu. Faptul că nu se putea întâlni cu Dumnezeu cât mai repede o făcea să sufere.

Părintele Hariton și alți părinți purtând-o pe umeri pe Doamna Aspazia, pe ultimul drum, spre Veșnicie

– Ne puteți descrie atmosfera de la înmormântare?

– Atmosfera a fost dominată de această unitate de credință și de neam de care au dat dovadă toţi mărturisitorii. Zic lucrurile acestea pentru că am asistat și la alte înmormântări ale unor persoane din rândul celor care au suferit în temnițele comuniste, și la toți am văzut un lucru: și-au dorit să fie împreună în Împărăția lui Dumnezeu. Doamna Aspazia, cât a trăit, și-a dorit să se reîntâlnească cu foștii ei camarazi și, între camarazii care erau atunci în biserică, s-au simţit momentele când ei erau în unitate şi se rugau împreună pentru a depăşi durerile şi situaţiile foarte dificile din închisoare. Acelaşi duh a suflat peste noi toţi și la înmormântare – parcă eram mai români decât oricând, parcă eram mai creștini decât oricând. Ea a putut naște acest duh din momentul când eram în biserică și până când am condus-o la locul îngropării.

„Prin moarte către viața veșnică”

– Ce credeți că ar trebui să învățăm fiecare dintre noi din viața doamnei Aspazia?

– De la ea putem învăța în primul rând dragostea și evlavia față de Dumnezeu, care s-au manifestat în mod deosebit în rugăciunea proprie. Apoi, ea a vorbit despre Dumnezeu și despre sfinții martiri cu atâta convingere, încât trăiesc cu impresia că exemplul ei este foarte bun de urmat. Cine știe în ce momente istorice creștinii noștri vor trece prin încercări și vor avea nevoie de un astfel de exemplu pe care ea l-a oferit.

Aș vrea să mai vorbesc și despre unitatea pe care şi-o dorea în Biserică şi între fiii acestui neam. Nu am întâlnit în ultimii trei ani pe nimeni care să vorbească cu atâta claritate şi cu atâta convingere despre importanța unității în Biserică. A știut să clarifice foarte bine ce s-a întâmplat la Sinodul din Creta din 2016, a știut să ne îndrume să stăm pe poziția corectă față de orice astfel de eveniment care poate să mai aibă loc în anii următori, subliniind importanţa unităţii pe care trebuie să o păstrăm în Biserică.

Un alt fapt care m-a impresionat a fost curajul pe care l-a avut în fața morții. A fost foarte lucidă; știa că va trebui să treacă prin moarte ca să ajungă la viața veșnică. Curajul și răbdarea ei reprezintă un alt exemplu pe care trebuie să-l avem atunci când ne vom întâlni cu moartea, căci toți vom trece prin acest examen, și bine ar fi să avem nădejdea pe care a avut-o ea, tăria pe care a avut-o ea, pentru că știa că Dumnezeu este iubitor de oameni: este Cel ce iartă, dar pentru aceasta omul trebuie să fie pregătit prin spovedanie și împărtășanie.

A consemnat Ioana Maxim

Integral în revista Familia Ortodoxă

Sursa: MĂRTURISITORII