Print Friendly, PDF & Email" /> 12 Aprilie: Arestarea lui Petre Țuțea în urmă cu 70 de ani și condamnarea la 15 ani de temniță a lui Mihail Manoilescu, în urmă cu 66 de ani, deși acesta murise deja la Sighet de doi ani - MĂRTURISITORII

12 Aprilie: Arestarea lui Petre Țuțea în urmă cu 70 de ani și condamnarea la 15 ani de temniță a lui Mihail Manoilescu, în urmă cu 66 de ani, deși acesta murise deja la Sighet de doi ani

Din Temniţele Memoriei:

12 aprilie 1948, arestarea lui Petre Ţuţea

Acum 70 ani, în ziua de 12 aprilie, Petre Ţuţea începea urcuşul Golgotei… Arestat de acasă, avea să fie dus în arestul Ministerului de Interne unde va sta 3 ani în anchete… Rahova, Jilava, Văcăreşti, Ocnele Mari, Aiud… 13 ani de detenţie, 13 ani pe cruce, 13 ani de mărturisire…

Petre Ţuţea: “Toată viaţa am dorit să ajung în clanul conducător, pentru a face oamenilor binele cu carul… Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu țin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.” (FGM)

„Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal”. – Petre Tutea (6 octombrie 1902 – 3 decembrie 1991)

O serie de articole – unele inedite – despre Petre Țuțea – AICI

12 aprilie 1952, Mihail Manoilescu este condamnat la 15 ani de temniță deși murise deja la Sighet

Mihail Manoilescu (9 decembrie 1891, Tecuci – 30 decembrie 1950, Sighet). A fost fiul lui Constantin Manoilescu, institutor, autor de manuale şcolare, care a încetat din viaţă în 1899 lăsând o văduvă cu grija a cinci copii. După absolvirea Liceului Naţional din Iaşi, Manoilescu intră la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti şi obţine titlul de inginer (1915). Tânăr absolvent, este numit inginer la Ministerul Lucrărilor Publice, pentru ca în anii războiului de întregire să fie detaşat la Direcţia Muniţiilor. După încheierea ostilităţilor, Mihail Manoilescu este numit subdirector (1919) şi director (1920) al Refacerii Industriale în Ministerul Industriei şi Comerţului, apoi director general al Industriei în cadrul aceluiaşi minister, în timpul guvernului Al. Averescu (în care calitate organizează Expoziţia Industrială, inaugurată în septembrie 1921). În plan politic, intră în Partidul Poporului; deputat (din 1926) şi senator, apoi subsecretar de stat la Ministerul de Finanţe, 30 martie 1926 – 4 iunie 1927. Se angajează în acţiunea care urmăreşte anularea „actului de la 4 ianuarie 1926” prin care se consfinţise renunţarea la tron a principelui moştenitor Carol. Pentru aducerea în ţară a unor scrisori adresate de Carol principalilor şefi de partide, Manoilescu este arestat la 24 octombrie 1927 şi dat în judecată; procesul început la 11 noiembrie 1927 se termină cu achitarea acuzatului. La 19 decembrie 1928 îşi dă demisia din Partidul Poporului. În anul 1929 se înscrie în Partidul Naţional-Ţărănesc, făcând parte, după „restauraţie”, din cabinete naţional-ţărăniste: ministru al Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor, 13 iunie – 8 octombrie 1930; ministru al Industriei şi Comerţului, 10 octombrie 1930 – 4 aprilie 1931. Susţinând politica regelui Carol al II-lea, care dorea un guvern de „uniune naţională”, provoacă demisia guvernului Gheorghe Gh. Mironescu. Se retrage din P.N.Ţ. şi intră în cabinetul de „tehnicieni” format de N. Iorga ca ministru al Industriei şi Comerţului, 18 aprilie – 14 iulie 1931. Îi cere regelui şi primeşte numirea de guvernator al B.N.R. (14 iulie 1931), fiind demis din cauza „afacerii Blank” (27 noiembrie 1931). Din mai 1931, Mihail Manoilescu ocupă catedra de economie politică, organizare şi raţionalizare la Şcoala Politehnică; realizează o importantă operă economică cu mare ecou printre cercurile ştiinţifice din străinătate. Înfiinţează Liga Naţională Corporatistă (noiembrie 1933) şi susţine corporatismul, ca formă politică necesară şi mod de organizare a gestiunii economice. Este ales preşedinte al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (februarie 1935). După o reconciliere cu regele Carol al II-lea, este desemnat ministru al Afacerilor Străine (4 iulie – 4 septembrie 1940), calitate în care a fost obligat să semneze odiosul Dictat de la Viena. Rămâne titular al acestui minister şi după abdicarea lui Carol al II-lea. În această calitate, generalul Ion Antonescu, conducătorul statu­lui, îl menţine până la proclamarea Statului Naţional Legionar (4-14 septembrie 1940). După război, la 12 octombrie 1944, Manoilescu este arestat şi reţinut un an şi două luni, fără a fi judecat, timp în care este destituit şi de la catedră. Eliberat în decembrie 1945, se consacră, în principal, redactării memoriilor sale politice. La 19 decembrie 1948 este arestat din nou şi dus la închisoarea Jilava, apoi la Ocnele Mari; de aici ajunge în temniţa de la Sighet, unde lipsit de asistenţa medicală, încetează din viaţă la 30 decembrie 1950. În anul 1951 i s-a intentat un proces pentru activitatea de presă în favoarea Germaniei, fiind condamnat la 12 aprilie 1952, „în lipsă” (fiind decedat), la 15 ani de temniţă grea (Enciclopedia valorilor reprimate, vol. I, pp. 295-323; Ioan Mamina, Ioan Scurtu, op. cit., pp. 201-202 – Consecinte al e Celui De-al doilea Razboi Mondial in spatiul romanesc, Stela Cheptea, Silviu Moldovan (coordonatori), Bucuresti, Editura Eikon, 2017)

Familia a fost înștiințată despre decesul martirului abia în anul 1958.

Despre geniul Mihail Manoilescu, AICI

Sursa: MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON