Cum a ajuns George Manu, un doctorand al Mariei Curie, în rândurile “Sumanelor Negre”. “Rectorul de la Aiud” a vrut să organizeze unitar Rezistența Armată Anticomunistă din România. A fost ucis în Zarca Aiudului († 2 / 12 aprilie 1961)

Sinaxarul Demnității Românești † 12 aprilie 1961, Zarca Aiudului

Profesorul George Manu

George Manu aderase la Mișcarea Legionară din 1937 – moment de apogeu al Legiunii – dar nu activează prea mult, limitându-se la sfera universitară. La alegerile din 1937, în pofida numelui său de rezonantă istorică, a legăturii sale de rudenie cu generalul Cantacuzino Grănicerul, a pregătirii sale și chiar a vârstei (35 de ani), nu apare pe listele electorale, unde ceilalți asistenți universitari ai Facultății de Științe, legionari, se aflau înscriși (Iordache Nicoară, Gheorghe Macrin, de la fizico-chimice, și Luca Teodoriu, de la matematici).

Nici în scurtă perioadă a prezenței la guvernare a legionarilor nu figurează în nici un post de mare răspundere politică. Acest fapt face să rămână nestingherit la catedră și după înlăturarea Mișcării din politică statului de către Antonescu, dar i se blochează ascensiunea profesorală pentru că i se cunoșteau opțiunea și simpatiile.

În 1943 se ocupă cu legăturile politice între Mișcare și celelalte formațiuni politice, așa cum rezultă din declarația să din 6 mai 1948: “…Făceam parte din comandamentul Mișcării Legionare, fiind consilier politic al lui Radu Mironovici, comandant interimar al Mișcării”.

În timpul mișcării de rezistentă împotriva comunismului, conform declarației din 26 mai 1948, “la începutul acestei epoci Petrașcu, în deplin acord cu mine, care fac parte din comandament, duce o politică de rezistentă manifestată prin: a) contacte cu Partidul Național-Tărănesc, prin mine sau prin alții… b) contacte asigurate de mine cu mișcările de rezistentă… c) menține prin Nelu Rusu și Rică Georgescu contact cu Palatul, pe care îl asigură că Mișcarea e pe linia de rezistență”.

Se implică tot mai mult în acțiunile mișcării de rezistentă, intrând complet în subversivitate după toamna lui 1945, de când nu mai merge nici pe la Facultate.

Conform declarațiilor sale “reiese că Petrașcu a călcat pactul de neutralitate (cu comuniștii, n.n.) chiar de la început prin următoarele: m-a însărcinat cu un mesaj către șeful rezistenței, generalul Aldea, declarând că Mișcarea Legionară va fi prezentă când va sosi momentul luptei; m-a însărcinat în calitate de legionar – considerat de el încă în subordine – să nu respect pactul și să mențin contactul cu mișcările de rezistentă. A autorizat pe Vică Negulescu să mă vadă regulat, pentru a urmări contactul cu rezistența; m-a însărcinat, prin Vică Negulescu să remit șefului rezistenței un memoriu de la legionarii din Germania, memoriu care justifică o politică diametral opusă acestui pact”.

George Manu se înscrie și activează în formațiunea de rezistentă “Sumanele negre”. După două întrevederi cu Paul Iacobescu, dr. Brancovici, Georgel Demetrescu și Dan Zamfirescu se hotărăște să pornească pe un drum propriu de luptă, despărțindu-se de Nicolae Petrașcu.

Scrie “Behind the Iron Courtain” (“În spatele cortinei de fier”), document pe care îl prezintă ambasadelor apusene, regelui, generalului Aldea. Ia o serie de legături cu diplomații acreditați pe lângă Ambasadele și legațiile americană, engleză, franceză: Frank Stevens, col. Lovell, Billy Wattson și alții.

Pentru scopul luptei era cel mai bine să plece în străinătate – în țară fiind urmărit îndeaproape: unde să se pună la dispoziția comandantului Horia Sima (cum îl sfătuia d-na Protopopescu) sau să ia legătură cu grupurile de rezistentă și să încerce unificarea lor (cum era sfătuit de Bujoiu și alții).

Se hotărăște să plece la 17 martie 1948. În trenul în care se găsea însoțit de o călăuză se face un control. Actele false pe care le deținea îl ajută să scape, dar “călăuza” se sperie și îi spune să se întoarcă. La București cade în plasa pregătită de Securitate și este arestat.

Începe tragicul episod al procesului. După anchete istovitoare, de zi și de noapte, după maltratări în stil “sovietic”, cu notă accentuată de cruzime a Securității din acel timp, se dă sentința: Gheorghe Manu, Ioan Bujoiu, Alexandru Papp, Nicolae Petrașcu, Eugen Teodorescu și amiralul Horia Măcelariu – muncă silnică pe viață; Nicolae Mărgineanu – 25 de ani; Dimitrie Gheorghiu și Nistor Chioreanu – 20 de ani; Alexandru Balș și Gheorghe Bontilă – 15 ani.

Începe perioada cea mai grea a vieții lui: temnița. Dar aceasta, conform vechii maxime a lui Ovidiu din Heroides: “Finis coronat opus”, îi pune pe frunte cununa de martir al rezistenței anticomuniste. Iar activitatea lui didactică, neobosită în închisoare, îl ridică pe un soclu pe care cu greu se ridică unii din toți cei trecuți prin gulagurile și închisorile tuturor timpurilor. Căci a sacrificat atât de mult din propria-i ființă pentru a instrui pe alții, a avut un bagaj atât de mare și variat de cunoștințe pe care le împărțea cu atâta generozitate, a susținut atât de mult din punct de vedere moral rezistență celor închisi și a crezut cu atâta tărie în biruința binelui asupra răului.

Gheorghe Jijie, „Permanențe”, aprilie 2002

Sursa: FGMFB

Preluare: MARTURISITORII

Mai multe despre George Manu, AICI

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON