«Fătul meu, toate sunt minciuni. Vezi să nu-L pierzi pe Dumnezeu, c-ai pierdut totul»”.
Despre transformare ex-marxistului și comportamentul creștin al lui Ion Flueraș mărturisește Dumitru Bordeianu în monumentala sa lucrare „Mărturisiri din mlaștina disperării”:
„Am rămas înmărmurit, zărind acolo un bătrânel, în genunchi și cu mâinile încleștate. Se ruga în fața unei icoane. La zgomotul de saboți al pașilor mei a întors capul și, văzând că sunt un deținut ca și el, mi-a făcut semn să vin aproape. M-am apropiat cu sfială și am îngenuncheat și eu. După ce și-a terminat rugăciunea, l-am întrebat, nedumerit, cum se face că el, care prin concepție ar fi trebuit să fie ateu, se roagă totuși lui Dumnezeu? Bătrânul, cu o voce care mi-a încălzit inima, mi-a spus că aceasta a fost în tinerețe, că totul n-a fost decât minciună, iar acum se roagă lui Dumnezeu să-l ierte. La despărțire, i-am șoptit bătrânului să fie prudent, căci sunt mulți turnători și s-ar putea găsi un ticălos care să-l toarne. Mi-a răspuns însă că nu se mai teme și atunci i-am dat pace… Întâlnirile mele cu Flueraș la capelă s-au repetat de mai multe ori. Întotdeauna mă chema lângă el, să stăm umăr la umăr și să ne rugăm… El rostea rugăciunea cu inimă caldă și copleșită de prezența lui Dumnezeu. În întâlnirile noastre în acea capelă, îl simțeam pe bătrânul Flueraș atât de aproape și atât de cald lângă mine, de parcă alături era tata, cu barbă albă… Îmi sună și acum în urechi ceea ce mi-a spus atunci: «Fătul meu, toate sunt minciuni. Vezi să nu-L pierzi pe Dumnezeu, c-ai pierdut totul»”.
Bătrânul Flueraș a fost asasinat pe 7 iunie 1953, de criminalii Juberian și Reck, torționari în reeducarea de la Gherla.
Iata si mărturia fostului deţinut politic Tache Rodas, martor la uciderea în reeducarea de la Gherla a lui Ion Flueraş:
“La parter, într-o celulă, fusese amenajat biroul “reeducării”. Era spre seară, nici lumină, nici întuneric beznă. Când să trec spre atelierul unde se găseau doritele turți din păr de porc, aud cum în biroul reeducării cineva era bătut amarnic. Un om este omorât în bătăi.
Se auzeau lovituri așa cum ai bate într-un sac cu fasole. Se auzeau gemete stinse.
Înfiorat am trecut mai departe. Știam cum vin aceste grozăvii, deoarece și eu am trecut de mai multe ori prin ele. Când să ies cu turta din atelier, dinspre celular ieșeau patru inși purtând pe o pătură un om zdrobit în bătăi. Am recunoscut pe unul din cei ce duceau pătura. Era Juberian. L-am recunoscut și pe al doilea. Era Reck. Pe ceilalți doi nu i-am recunoscut decât îi bănuiam după statură și mișcări, căci erau cu spatele spre mine.
M-am retras după colț. Pericolul era de moarte. Dacă aș fi fost observat, aveam și eu aceeași soartă ca cel de pe pătură. Cei patru s-au îndreptat cu victima spre colțul Zărcii, iar eu m-am furișat în atelierul de vopsitorie. N-a sesizat nimeni lipsa mea.
A doua sau a treia zi, din nou eram la furat de “turtă”. Tocmai când să ies din atelier începu să sune alarma. În asemenea cazuri trebuia să te trîntești cu fața la pământ, sau – în cel mai bun caz – cu fața la perete. Eu m-am întors cu fața la perete, dar cam în colțul geamului, spre a putea vedea și mișcările care se fac afară.
Deodată văd cum în curte intră o întreagă trupă de ștabi în frunte cu directorul închisorii, Goiciu, urmat de doctor și apoi de o mulțime de alți ofițeri. S-au îndreptat spre colțul Zărcii. Am stat acolo destul de mult. Cam o oră. Apoi au făcut drum întors. S-a sunat încetarea alarmei, iar mi s-a luat o piatră de pe inimă. Am scăpat și de data asta.
Victima era socialistul Fluieraș. În închisoare – ca fulgerul – s-a răspândit vestea că Fluieraș a fost omorât. Eram singurul care știam cum a fost omorât. N-am scos o vorbă măcar.
Cum eu eram pontator, aveam dreptul să port creion la mine. Hârtie de sac era la discreție. Am făcut niște fluturași pe care am scris cu stânga, cu un scris pocit: “JUBERIAN ȘI RECK L-AU OMORÂT PE FLUERAȘ”. Cu mare discreție am răspândit aceste bilețele pe unde am putut.
În foarte scurt timp întreaga închisoare a aflat cine sunt autorii crimei. Imediat a început ancheta pentru a fi descoperit “agitatorul”. Ne-au pus pe toți cei ce dețineam creioane să dăm câte o declarație lungă lungă pentru verificarea scrisului. N-au găsit nimic. Mult mai târziu mi-am dat seama că puteau să afle pe autorul fluturașilor – dacă ar fi vrut. Dar, n-au vrut. Le-a convenit această variantă. Adevărații autori ai crimei erau bine ascunși la o umbră deasă”.
(Omul din groapă. Povestiri din perioada cruntei terori comuniste 1948-1964, Editura Printeuro, 2000)
