INEDIT. Interviu cu Nichifor Crainic realizat chiar de fiica lui, Furtuna Ioana: “Sunt interzis în țara mea și a strămoșilor mei”. 46 de ani de la plecarea la Ceruri (+20 august)

Academicianul Nichifor Crainic în dialog cu fiica sa Furtuna-Ioana, într-o zi însorită de iunie a anului 1968… împlinindu-se 50 de ani în aceste zile de iunie 2018 (Centenarul Marii Uniri). Acest interviu a fost descoperit de Florin Duțu, student-doctorand al Universității din București, fiind inclus în cartea „Puncte cardinale în haos” – Acad. Nichifor Crainic, Editura Floare Albă de Colț, 2018, din care avem bucuria să vă prezentăm mai jos transcrierea lui cât şi înregistrarea audio, mulţumind în mod deosebit cercetătorului pentru munca sa în folosul Istoriei reale a României.

ACADEMICIANUL

NICHIFOR  CRAINIC

(22 decembrie 1889 – 20 august 1972)

PUNCTE CARDINALE ÎN HAOS

Notă asupra ediției

„Într-o vreme când nimeni nu avea niciun interes și niciun cuvânt de laudă pentru Ortodoxie ca factor de viitor în spiritualitatea românească, Nichifor Crainic a pus singur această problemă, nu în câte o sentință sibilinică și mai mult de dragul unei singularizări în originalitate, ci în eseuri ample, palpitante de simțirea unui suflet convins și cuceritoare prin lumina cu care le îmbracă un scriitor de bogate resurse. Batjocorit de mulți, aplaudat de puțini, dar cu o stăruință nedescurajată de iluminat a continuat să scoată de sub straturi groase și învârtoșate una câte una piesele unei comori ce părea definitiv dispărută și, după ce a scuturat-o de pământul și de rugina unei înțelegeri primare și formaliste, o lume întreagă a căzut în genunchi în fața strălucirii ei. Azi, Ortodoxia ca valență culturală, ca putere formatoare de suflete, ca chintesență românească este deplin recunoscută în lumea generației mai tinere de intelectuali.”

Pr. Dumitru STĂNILOAE, „Nichifor Crainic”, în: Telegraful Român, nr. 25, 20 iun.1937, p. 1.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2018 drept Anul Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 pe tot cuprinsul Patriarhiei Române. Împlinirea Centenarului Unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Regatul României în 1918, am considerat că este un bun prilej pentru reeditarea acestor „fermecătoare eseuri” ale academicianului Nichifor Crainic, după cum le caracteriza unul dintre ucenicii și prietenii săi, Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993). Nichifor Crainic a demarat proiectul Filocaliei românești în urmă cu 80 de ani (1938). Ucenicii săi, Părinții Arsenie Boca (1910-1989) și Dumitru Stăniloae (1903-1993) s-au ocupat împreună de ducerea la bun sfârșit a primelor patru volume ale colecției până în 1948. Aceștia i-au rămas alături mentorului lor după ce Nichifor Crainic a fost închis pe nedrept timpt de 15 ani în temnițele comuniste, unde a creat poezii care au salvat viețile celorlalți deținuți – după cum bine preciza Monica Lovinescu.

Aceste nestemate au fost adunate și publicate cu acest titlu pentru prima oară în anul 1936. Apăruseră în revista „Gândirea” – „imaginea României Mari” (N. Crainic): Tineretul și creștinismul (3/1933); Puncte cardinale în haos (12/1931); Titanii ateismului (7/1934); Parsifal (8,9,10/1924); Sensul tradiției (1-2/1929); A doua neatârnare (1/1926); Mărturisire de credință (6/1934); Rasă și religie (2/1935); George Coșbuc, poetul rasei noastre (5/1935); Nicolae Bălcescu (12/1927); Estetica lui Nicolae Iorga sau misticul fără voie (6,7,8/1931); Coupo Santo (11/1930); Roma universală (4/1935); Pacifism (4/1930). Cu toate că au fost realizate actualizări ortografice, au fost păstrate particularitățile proprii scrisului academicianului Nichifor Crainic.

Revista „Gândirea” a fost înființată la Cluj la 1 mai 1921 din inițiativa scriitorilor Cezar Petrescu, Gib I. Mihăescu, Adrian Maniu și Lucian Blaga. Din anul 1922 sediul revistei a fost mutat la București. Nichifor Crainic a colaborat încă de la primul număr, iar din 1926 a preluat direcția revistei odată cu plecarea lui Cezar Petrescu la Paris. Ultimul număr al revistei a apărut în iunie-iulie 1944, când directorul ei a luat drumul pribegiei sub mască. Gândirismul se caracterizează prin ortodoxie, tradiție dinamică, autohtonism, românism, mit folcloric, regenerare cultural-artistică.

Înainte de Marea Unire, în timpul Primului Război Mondial, tânărul teolog Nichifor Crainic s-a înrolat ca soldat sanitar și a plecat în refugiul de la Iași. Atunci a debutat la ziarul „Neamul românesc” al savantului Nicolae Iorga (1871-1940). După mulți ani a înființat ziarul „Calendarul”, cu redacția și administrația în București, pe bulevardul Elisabeta, la nr.21. Un inginer român cu suflet mare, Zamfir Christodorescu, i-a furnizat fondurile necesare spunându-i doar atât: „Domnule Crainic, vreau să facem un ziar închinat adevărului întreg. Adevărului pur și simplu. E dezgustătoare și primejdioasă masacrarea cotidiană a adevărului. Să-i venim în ajutor. Să-l eliberăm de cei care îl precupețesc zilnic. Eu am încredere în dumneata. Să dăm țării acesteia batjocorite și înșelate, organul de opinie pe care orice om, citindu-l, să spună: Așa e cum scrie în Calendarul! Altfel nu poate fi! Și l-am făcut!” Ziarul „Calendarul” a fost suspendat din cauza articolului său intitulat „Țara regelui Wieder și a reginei Duduia”. Afaceristul Wieder era fostul amant al Elenei Lupescu (numită și Duduia) și făcea parte din camarilă. În articol „Duduia era etichetată drept „o nouă Iudită biblică, fatală nu numai unui alt Holofern, ci întregului neam românesc”. Carol al II-lea s-a recunoscut în Holofern și drept urmare Nichifor Crainic a fost închis și ziarul său suspendat. Iudita biblică a fost o frumoasă evreică văduvă care a intrat în tabăra generalului asiriano-babilonian Holofern, seducându-l și apoi decapitându-l în timp ce acesta era beat.

Poet, profesor de teologie mistică, ziarist, scriitor creştin ortodox militant, ministru, academicianul Nichifor Crainic a considerat că „scrisul e o misiune în slujba neamului său”. Punctele cardinale pe care și le-a fixat și în funcție de care s-a orientat au fost următoarele: Românie monarhică („Milioanele de țărani nu știu ce e aceea republică și nici n-o pot concepe. În capul Statului ei văd un Rege care personifică pe toți împărații din basme și din legendele istorice și o Regină care personifică pe toate Cosânzenele dauritelor povești”), Românie a românilor (după formula savantului Nicolae Iorga), Românie creștin-ortodoxă („Biserica e instituția supremă sub bolta căreia se armonizează categoriile sociale ale națiunii”).

Scrisul său a avut un răsunet puternic în contemporanii săi. Emil Cioran susținea că „după război, naționalismul lui Nichifor Crainic s-a dovedit a fi cel mai efectiv și cel mai vitalizant. Naționalismul său a răspuns la atâtea arzătoare întrebări” (Emil Cioran, „Nichifor Crainic”, în revista Viața ilustrată, anul I, nov.1934, p. 3).

Notă asupra ediției de Florin Duțu

Nichifor Crainic în dialog cu

fiica sa – Furtuna-Ioana (Iunie 1968)

Furtuna Ioana (F.I.): Tucule, îngăduie-mi câteva întrebări, un mic interviu, spre bucuria celor care te iubesc dar nu te cunosc, cât și a celor care vor veni după noi. Te vor iubi, dar nu ne vor mai putea întreba, nici pe tine, nici pe mine. Dintre înțelepții și cugetătorii lumii, pe care-i prețuiești mai mult și care e filosofia pe care o socotești mai valoroasă sau mai frumos expusă?

Nichifor Crainic (N.C.): În prețuirea filosofilor, eu am un criteriu unic de judecată, Evanghelia lui Iisus Hristos. Cine se potrivește cu ea, e gânditor universal, cine nu, e gânditor personal. Filosofia lui Platon e cea mai aproape de esența Evangheliei. Pentru mine, Platon e mintea cea mai înaltă pe care a dat-o omenirea. Afară de asta, Platon e un mare artist care, cugetând înalt, s-a exprimat ca un mare poet. Dacă mă întrebi de gânditorii care s-au exprimat frumos, cum zici tu, m-a entuziasmat de student: pozitivistul francez Jean Marie Guyau[1] prin stilul său poetic; Henri Bergson[2] care în fond e un neoplatonic, [m-a entuziasmat] prin rafinamentul său stilistic; Schopenhauer[3] care își exprimă pesimismul, în care nici el nu credea, în fraze de muzicalitate voluptoasă, și Nietzsche[4] care îmbracă în hlamida poeziei ideile lui Darwin. Lucian Blaga merge pe aceeaș linie. Filosofia lui e în primul rând poezie care nu depășește granița frumosului pentru a schița un sistem moral.

Furtuna Ioana (F.I.): Tu iubești atât de mult muzica, dar ai preferințe puternice, cât și antipatii față de anumite forme ale muzicii. Vorbește-mi despre unele și despre altele.

Nichifor Crainic (N.C.): Da. Am preferințe foarte clare în muzică. Îmi place glasul omenesc fiindcă din el s-a născut muzica, dar nu-mi plac zbieretele și acrobațiile de la operă. Opera e o formă artificială și desuetă afară de cazul când e Parsifal[5], Maeștrii cântăreți[6] sau Boris Godunov[7]. Pentru gustul meu, suprema formă a muzicii e simfonia. E chiar singura formă de artă care poate crea imaginea universului. În notele arhitectonizate ale simfoniei e metafora întregului cer înstelat. De aceea, o simfonie de Beethoven[8] e mai profundă, intuitiv vorbind, decât un sistem filosofic. Dacă universul nu poate fi cuprins în cugetare, a putut fi în muzica lui Bach[9] și Beethoven, în poezia lui Dante[10] și Milton[11]. Eu găsesc că glasurile omenești fuzionează cu instrumentele mult mai bine și mai solemn decât în operă, în oratorii: în Bach, în Haydn, în Beethoven sau, dintre moderni, în Honneger[12] și Britten[13], cei din urmă prevalând ritmul asupra melodiei. În încercările românești, muzică simfonică autentică sunt rapsodiile lui Enescu și creațiile lui Paul Constantinescu.

Furtuna Ioana (F.I.): Ca bun cunoscător și atât de priceput iubitor și critic al artelor plastic, spune-mi ce pictori și ce sculptori au cucerit admirația ta, la nivelul cel mai înalt bineînțeles?

Nichifor Crainic (N.C.): Sunt convins că Rembrandt[14] rămâne ultima perfecțiune a pensulei, mai ales în autoportretele care figurează în Galeria Liechtenstein din Viena. În ansamblul muzeal al Europei, El Greco[15] e unic prin sinteza pe care a creat-o între bizantin și occidental. Crescuți în iconografia lui Panselinos[16], de la care a plecat și el, noi cred că-l înțelegem mai bine decât alții. Sunt convins apoi că pictorii noștri religioși, munteni și moldoveni, din veacurile al XV-lea și al XVI-lea, nu sunt cu nimic mai prejos decât cei italieni. Ai noștri sunt chiar superiori prin mirul metafizic al spiritului picturii lor. Iar dacă e vorba de o influență, ea nu se poate admite decât de la Orient asupra Occidentului prin Gioto și El Greco. Judecând și după cei vechi, și după Grigorescu, Luchian și Petrașcu, sunt convins că-n geniul pictural ne măsurăm cu cel mai înalt nivel european. Geniul românesc în istorie se afirmă odată cu pictura.

Furtuna Ioana (F.I.): Din literatura lumii, care creatori de frumos îți sunt mai dragi? Dar din literatura noastră românească?

Nichifor Crainic (N.C.): Mărturisesc că Milton îmi place mai mult decât Dante. E mai puțin livresc, mai colorat și mai poetic. Dostoievski e cel mai mare romancier al lumii. Numai din romanele lui s-a născut o mare filosofie. Rainer Maria Rilke și Otokar Březina – cehul, sunt cei mai mari poeți contemporani, ca și Lucian Blaga, adânc înrudiți cu ei. Poetul poporului nostru însă, este și trebuie să fie George Coșbuc. Numai Coșbuc este expresia lui integrală.

Furtuna Ioana (F.I.): Ai vizitat câteva țări ale Europei. Ce țară sau ce oraș ți-a lăsat amintirile cele mai frumoase?

Nichifor Crainic (N.C.): Cea mai frumoasă țară din Europa văzută de mine este Italia, unde natura se întrece cu geniul omenesc în frumusețe. De la Renaștere încoace, nimeni nu a înfrumusețat-o ca Mussolini, cât timp a mers pe linia geniului constructiv. România noastră are aceeași șansă ca Italia, dacă vom ști să ținem legătura cu trecutul și s-o împodobim în spiritul geniului poporului nostru pe care nu trebuie să-l căutăm peste hotare.

Furtuna Ioana (F.I.): În cei 23 de ani cât a apărut, în Gândirea au strălucit mai toate condeiele de valoare ale scrisului românesc dintre cele două războaie. Spune-mi câteva cuvinte despre atmosfera de la Gândirea, despre cei mai dragi gândiriști.

Nichifor Crainic (N.C.): Mă gândesc cu pietate la întemeietorii ei: Cezar Petrescu, Adrian Maniu, Gib Mihăescu și Lulu Blaga. Cu Cezar nu m-am potrivit sufletește și n-am știut ce vrea; Adrian a fost un zig-zag pe constanța mea; Gib – o afecțiune absolută; Lulu – prietenul cu care ne-am spovedit total unul altuia. Grupul amplu al gândirismului nu s-a constituit prin deliberare prealabilă ca Viața Românească a lui Stere bunăoară, ci prin afinitate românească, sprit de generație și aderență la idee ca Sămănătorul. A fost grupul literar cel mai compact. Toți marii gândiriști care s-au afirmat aici ca Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Victor Papilian, Victor Ion Popa și-ntreaga pleiadă, au privit Gândirea ca opera lor personală a fiecăruia.

Furtuna Ioana (F.I.): Dar dintre profesorii pe care i-ai audiat la facultate. Care ți-a lăsat o impresie mai profundă și de ce? Prin erudiție, prin talent sau omenie?

Nichifor Crainic (N.C.): Asupra anilor mei de formare, recunosc influența covârșitoare a lui Nicolae Iorga.

Furtuna Ioana (F.I.): Pe Nicolae Iorga, această gigantică întrupare a geniului românesc, ai avut fericirea să-l cunoști îndeaproape. O amintire cu el?

Nichifor Crainic (N.C.): Ca orice om de geniu, era capricios pe un fond foarte generos însă. După Primul Război Mondial urmau să fie judecați scriitorii și ziariștii care au scris în ziarele comandamentului german din teritoriul ocupat sau au pactizat cu ocupanții. Astfel erau Gala Galaction și D.D. Pătrășcanu. Situația lui Tudor Arghezi era mult mai grea, căci fusese redactor șef la ziarul comandamentului german. L-am rugat pe Nicolae Iorga să scoată din proces pe Gala Galaction și pe D.D. Pătrășcanu. Deși nu putea suporta proza lui Galaction, i-a salvat pe amândoi. Arghezi și Ioan Slavici împreună cu alți trei ziariști au fost condamnați la câte cinci ani de închisoare. După un an și jumătate, pedeapsa părându-mi-se enormă, l-am rugat din nou pe Iorga în favoarea celor pedepsiți. El a intervenit la Palat și au fost grațiați. Cu toate că era cel mai intransigent om pe chestiunea națională, mila de om îl covârșea.

Furtuna Ioana (F.I.): Dar în domeniul gastronomic, în care n-ai fost niciodată un consumator de frunte, ce preferințe ai? Nu te teme, nefiind reporter american, nu te voi întreba de numărul pantofilor sau de marca pasteide dinți pe care o folosești.

Nichifor Crainic (N.C.): Timp de 15 ani cât am fost nevoit să rabd de foame, n-am dorit nimic altceva decât mămăligă cu brânză așa cum o pregătea mama mea acasă.

Furtuna Ioana (F.I.): Și o ultimă întrebare, Tucule. Deși ca arme n-ai mânuit decât condeiul și chiar lipsa condeiului, te pot întreba ca pe un oștean, care e cea mai grea înfrângere pe care ai suferit-o? Dar cea mai frumoasă victorie pe care ai cucerit-o?

Nichifor Crainic (N.C.): Toate victoriile mele, multe și mari, mi le-a adus scrisul meu în slujba țării mele. Toate înfrângerile mele, multe și mari, mi le-a adus scrisul meu permanent în slujba țării mele. În consecință, sunt singurul scriitor consacrat în trecut, interzis de 25 de ani în țara mea și a strămoșilor mei. Poate fiindcă marile enciclopedii ale lumii, îmi atribuie o influență considerabilă asupra scrisului românesc.

Furtuna Ioana (F.I.): Îți mulțumesc, Tucule, pentru răbdarea cu care ai răspuns unui reporter improvizat ca mine. Îți mulțumesc desigur și-n numele celor care-ți vor auzi vocea caldă și viguroasă, imprimată în această zi însorită de iunie a anului 1968.

[1] Jean Marie Guyau (1854-1888), filosof și poet francez.

[2] Henri Bergson (1859-1941), filosof francez, membru al Academiei Franceze (1914). A primit premiul Nobel în 1927.

[3]Arthur Schopenhauer (1788-1860), filosof german. Opera sa principală este Lumea ca voință și reprezentare (1819).

[4] Friedrich Nietzsche (1844-1900), filosof german, fiu de pastor protestant. Opere: Așa grăit-a Zarathustra, Dincolo de bine și rău, Amurgul idolilor, Ecce Homo. Conceptul de voință de putere joacă un rol central în gândirea lui, vorbind despre supraom.

[5] Parsifal, dramă muzicală, ultima operă creată de Richard Wagner (1813-1983). Subiectul: cavalerul arthurian Parzival (Percival) și căutarea de către el a Sfântului Graal care, în legendele mistice ale Evului mediu, era un vas în care Iosif din Arimateea ar fi strâns sângele lui Iisus.

[6] Maeștrii cântăreți din Nürnberg, operă a lui Richard Wagner (1813-1983).

[7] Opera Boris Godunov a fost compusă de compozitorul rus Modest Mussorgski (1839-1881). Tema acestei capodopere a fost o dramă din timpul țarului Boris Godunov (1598-1605). Libretul a folosit motivele din scrierea cu același nume a lui Al. Pușkin.

[8] Ludwig van Beethoven (1770-1827), compozitor german, autorul simfoniilor: a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene.

[9] Johann Sebastian Bach (1685-1750), compozitor german, unul dintre cei mai mari muzicieni din istorie.

[10] Dante Alighieri (1265-1321), poet și filosof italian, autor al Divinei Comedii.

[11] John Milton (1608-1674), poet englez, faimos pentru poemul epic în versuri albe Paradisul pierdut (1667), ce conține numeroase referințe biblice și clasice, compus după ce orbise.

[12] Arthur Honegger (1892-1955), compozitor elvețian; a trăit în Franța.

[13] Benjamin Britten (1913-1976), compozitor, dirijor și pianist englez; fiu de stomatolog. Lucrări: Peter Grimes, War Requiem, Ghidul orchestral al unui tânăr etc.

[14] Rembrandt Harmenszoon van Rijn (1606-1669), pictor și gravor olandez, unul dintre cei mai mari pictori din istoria artei; fiu de morar. Tablouri: Lecția de anatomie, Ospățul lui Baltazar, Rondul de Noapte, Batșeba etc.

[15]El Greco (1541-1614), pe numele real Domênikos Theotokópoulos, de origine greacă, s-a născut în Creta, dar a activat în Italia și mai ales în Spania la Toledo. A pictat Dezbrăcarea lui Iisus (El Espolio) în catedrala din Toledo, Alungarea zarafilor din templu, Martiriul Sfântului Mauriciu, Închinarea păstorilor etc.

[16] Manuil Panselinos, pictor bizantin din sec. XIII-XIV-lea, reprezentant al școlii de pictură bizantino-macedonene, autorul frescelor din Biserica Protaton din capitala Sfântului Munte Athos, fresca Sf. Nicolae de la Marea Lavră, alte fresce de la Vatopedu, precum și numeroase icoane.

MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON