Părintele Gheorghe Calciu – PUTEREA SFINTEI CRUCI. Predică și Video

Mare este puterea crucii Tale, Doamne, cå s’a înfipt in loc si lucreazå în lume. Ea face din pescari Apostoli si din pågâni mucenici, ca så se roage pentru sufletele noastre.

Parintele Gheorghe Calciu – Puterea Sfintei Cruci

Iubiti credinciosi,

Când Mântuitorul a decis så Se jertfeascå pentru mântuirea lumii, El a ales ca instrument de torturå si de moarte pentru Sine, cel mai infam mijloc de pedeapså pe care îl avea lume vremii în care a tråit: crucea. In conceptia popoarelor asiatice si, prin împrumut, chiar si imperiul roman, crucea era mijlocul de moarte chinuitoare pentru marii tâlhari, pentru ucigasi, iar dupå începerea råspândirii crestinismului în lume, ea a fost folositå în largå måsurå de cåtre împåratii romani pentru uciderea crestinilor. Unii crestini, în special pe vremea persecutiei lui Nero, erau crucificati, unsi cu smoalå si li se dådea foc pentru a arde de vii, ca niste torte pentru mårturisirea lui Dumnezeu si a lui Iisus ca Mântuitor al lumii de cåtre cei care îl predicau si acceptau så moarå pentru El.

Astfel, crucea îsi schimbå semnificatia infamantå, începând cu råstignirea lui Iisus si devine instrument de venerare si de acces la mântuire; pentru cå nimeni nu mai poate vorbi acum de cruce si de moartea pe cruce, fåra a se gândi, mai departe, la Invierea lui Iisus dupå moartea pe cruce si, implicit, la învierea noastrå a tuturor, cei care au fåcut cele bune spre învierea vietii, iar cei care au fåcut cele rele, spre învierea osândei. (In. 5: 29)

De ce a ales Iisus crucea pentru a muri pe ea? De ce a vrut El så facå din acestobiect infamant instrumentul de salvare a lumii? Mai întâi cå, pentru Dumnezeu nu existå nimic infamant pe acest påmânt, pentru cå El a fåcut totul bine. Numai påcatele noastre stricå binele fåcut de Dumnezeu; în al doilea rând stå faptul cå, în sistemul de creatie pe care Dumnezeu l-a ales, crucea este elementul de bazå, atât în planul real, cât si în cel intelectual. Toatå creatia în aceastå lume este bazatå pe organizarea materiei în formå de cruce. Sistemul de atractie si respingere, care este tot o formå de energie în cruce, solicitå materia în asa fel, încât ea nu se poate organiza pe plan orizontal si pe plan vertical fårå a-si lua ca principiu de asezare crucea. Nu existå un singur obiect sau fiintå veritcale, sau cât de cât un relief, care så nu-si aibå crucea ca axå de organizare. Un copac creste pe verticalå, dar si pe orizontalå; o fiintå mobilå, de asemenea. Mai mult, toate fiintele si vegetalele au o simetrie bilateralå, adicå bratul lung al crucii trece prin mijlocul fiintelor creându-le aceastå simetrie. In reprezentårile grafice, tot crucea, bratele ei orizontale si verticale categorisesc valorile negative (în stânga bratului vertical si sub bratul orizontal), stabilindu-se astfel o ierarhizare a valorilor în plan intelectual cu care lucråm ca si cum ele ar fi materiale. Orice obiect creat de om si care se miscå pe påmânt, pe apå sau în aer, are ca principiu fundamental în structura lui crucea.

De aceea a ales Dumnezeu acest simbol pentru a ne duce pe calea mântuirii, pentru cå ea, crucea, este elementul fundamental pentru planul material si intelectual. Prin moartea pe cruce a lui Iisus, crucea capåtå cea mai înaltå semnificatie, aceea de a fi conditia mântuirii noastre. Oricine voieste så vinå dupå Mine så se lepede de sine, så-si ia crucea si så-mi urmeze Mie. (Mc. 8: 34) Crucea este atât de importantå, nu numai pentru cå Mântuitorul a murit pe ea si martirii care au urmat dupå El si au murit pentru El, dar este locul sfintit de sângele Lui Hristos si pe ea s’a întemeiat sfânta Bisericå, în mod mistic. Dacå Biserica våzutå a fost înfiintatå la 10 de zile dupå Inåltarea Mântuitorului la cer când, în urma Pogorîrii Sf. Duh, prin predica Sf. Petru, s’au botezat ca la trei mii de suflete, acolo pe Golgota Si pe cruce s’a realizat pe plan mistic sacrificiul pe care Iisus l-a anuntat ucenicilor Såi la Cina cea de Tainå când a numit pâinea trupul Såu si vinul sângele Såu: Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine si binecuvântând, a frânt si, dând uceniclor, a zis: Luati, mâncati, acesta este trupul Meu. Si luând paharul si multumind, le-a dat zicând: Beti dintru acesta toti, cå acesta este sângele Meu al Legii celei Noi, care pentru multi se varså spre iertarea påcatelor. (Mt. 26: 26-28). Acolo s’a instituit sfânta Euharistie, prin rugåciunea pronuntatå de Iisus atunci când a binecuvântat pâinea si vinul, dar temelia misticå a Bisericii s’a pus pe Golgota, pe sângele vårsat pe cruce. De aceea, bisericile noastre de zid au formå de cruce (sau de corabie) de aceea, la mormântul crestinilor adevarati, la capul lor, stå de veghe, pânå la Judecata din Urmå, Crucea, fie de piatrå, fie de lemn, fie crucea spiritualå pe care si-o ia orice crestin, când acceptå pe Hristos. Nimeni nu-L poate accepta pe Hristos fårå a-si asuma si crucea Lui. Nu este usor så-ti asumi aceastå cruce. Ea este pentru multi dintre oameni, care se supun întelepciunii lumii acesteia, nebunie. Sfântul Pavel spune în Epistola Intâi cåtre Corinteni, 1: 18-19: Cåci cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Cåci scris este: pierde-voi întelepciunea celor întelepti si stiinta celor învåtati o voi nimici. De fapt, în aceasta constå a-ti lua crucea si a urma lui Hristos: så spui lumii: nu må amågi, lume. Ies din tine si urmez lui Hristos. Stiu cå întelepciunea ta este falså si cå stiinta ta este nebunie înaintea Domnului meu. Si, mai ales, så fii consecvent în hotårîrea ta si oricât ar încerca lumea så te prindå în plasa ei, cu promisiuni si împliniri materiale si sociale, cu cântecul ei de sirenå amågitoare, nu te lasa prins. Mergi pe calea ta de om al credintei, få bine tuturor, spune adevårul cuvântului lui Dumnezeu, iubeste dupå modelul lui Hristos si atunci, cu adevårat, vei urma Lui Hristos si jugul tåu va fi dulce, iar sarcian ta usoarå. (cf. Mt. 11:30)

Existå o întreagå teologie a crucii, în care teologii se întrec så explice ce înseamnå crucea în viata lumii. Dar nici un cuvânt al lor nu este mai percutant decât cuvântul Sfântului Apostol Pavel pe care l-am citat mai sus. Cea mai simplå teologie a crucii este Omul-Hristos råstignit pe ea, cu bratele întinse, într’un suprem gest de iubire si de iertare adresat omenrii de atunci si de oricând, care mereu Îl rastigneste pe Fiul lui Dumnezeu. In Catedrala Nationalå din Washington DC, în una din capelele de la parter, care are o catapeteasmå veche, o vedem pe Sfânta Fecioara cu Pruncul în brate, privind amândoi spre credinciosi. Pruncul Iisus tine micile lui brate întinse în formå de cruce, prefigurând råstignirea. Oricine se råstigneste pentru Hristos în inima sa, în iubire si durere, acela a luat pe umerii såi crucea si-I urmeazå Lui.

Crucea pe care a fost råstignit Iisus a avut o istorie tulburatå. Dupå moartea Sa si dupå pogorîrea de pe cruce, a urmat Invierea Lui, înåltare la cer si trimiterea Sfântului Duh, care i-a împins pe Apostoli la propoveduirea în toatå lumea. Evreii au îngropat crucile pe care Iisus si cei doi tâlhari fuseserå råstigniti, crezând cå Galileanul acela råstignit va fi uitat. Cele trei cruci au zåcut în påmântul Golgotei, peste care s’au aruncat gunoaiele orasului Ierusalim, vreme de circa trei sute de ani. Intre timp, soarta crestinilor se schimbase: Lumea imperiului roman începuse så recunoascå în Galilean pe Fiul lui Dumnezeu, pe Mesia pe care Iudeii Îl råstigniserå. Crestinismul cucerise lumea; Constantin cel Mare acordase noii religii aceleasi drepturi ca si religiei pågâne care începea så moarå. Sfânta Elena, mama împåratului, a primit dreptul de la fiul ei så meargå la Ierusalim si så înceapå såpåturile pentru a descoperi pe Golgota crucea lui Iisus. Intr’adevår, cele trei cruci au fost descoperite într’o fostå cisternå de apå, unde aproape se petrificaserå, dar dificultatea era så afle care era crucea adevåratå. Plåcuta de lemn pe care era scris Iisus Nazarineanul Impåratul Iudeilor zåcea amestecatå printre gunoaiele care acoperiserå groapa. Impåråteasa s’a rugat înpreunå cu crestinii din Ierusalim si Dumnezeu s’a îndurat de rugåciunea lor: El le-a pus în inimå gândul så punå pe rând crucile peste un mort pe care îl duceau så-l îngroape. Când au pus crucea lui Iisus peste mort, acesta a înviat, a rostit câteva cuvinte si a adormit din nou. Vestea descoperirii Sfintei Cruci a umplut lumea de bucurie. Mii si mii de pelerini au început så vinå si så venereze Sfânta Cruce. Ea a fost luatå de Persi, în urma unui råzboi cu Bizantul, dar a fost råscumpåratå cu pret mare. Inainte de cåderea Bizantului sub asaltul turcilor, Patriarhul împreunå cu împåratul au hotårît så desfacå sfânta cruce în bucåti si s’o trimitå pe ascuns, marilor biserici din din Europa, spre a o salva. Astfel Sf. Cruce a fost fåcutå bucåtele si trimiså marilor Ierarhi care, la rândul lor, au împårtit-o altor ierarhi în subordine. Crucea mai tråieste si aståzi sub forma de mici bucåtele råspândite în toatå lumea.

Dar sfânta cruce tråieste întreagå în inimile noastrå, ale adevåratilor crestin, care o veneråm prin rugåciunile noastre, prin facerea semnului crucii când ne închinåm, prin acatistele dedicate ei si prin actele solemne de venerare din Joia Mare a råstignirii lui Iisus când o scoatem în mijlocul bisericii si de 14 Septembrie, când pråznuim Inåltarea Sfintei Cruci, patroana Bisericii noastre, când crucea este puså pe un taler pe flori si scoaså de preot în mijlocul Bisericii. Aici preotul rosteste niste ectenii speciale iar strana rosteste Doamne, miluieste în patru serii de câte o sutå, în timp ce preotul se apleacå pânå la påmânt în timpul rostirii fiecårei sute de Doamne, miluieste, dupå care crucea este puså pe analog si toti crestinii vin så facå metanii si s’o sårute spre venerare, în timp ce obstea cântå: Crucii Tale ne închinåm, Ståpâne si sfântå Invierea Ta o låudåm si o mårim. Amin.

Pr. Gheorghe Calciu

Biserica sa din Alexandria, Virginia, SUA, cu hramul Sfântei Cruci

Alte predici, AICI

VIDEO:

Parintele Gheorghe Calciu – luarea Crucii si Urmarea lui Iisus (predica la Inaltarea Sf. Cruci)

Sfânta Cruce – Legendă şi istorie

Sfânta cruce este un obiect excepţional al veneraţiei creştine pentru că, fiecare credincios, atunci când o venerează, vede în ea instrumentul de răscumpărare al omenirii prin pătimireea Domnului, tăria credinţei, Biserica şi mântuirea. De aceea, simpla facere a semnului crucii, este un act de devoţiune adresat Sfintei Treimi, o mărturisire a credinţei noastre ortodoxe, o certitudine a apărării noastre împotriva satanei şi a tuturor relelor care vin de la el, rele care atacă şi sufletul şi trupul nostru.

Fiind atât de prezentă în viaţa noastră, pietatea populară a creat o serie de legende evlavioase în legătură cu Sf. Cruce, originea ei şi puterea ei isgonitoare de draci.

Cea mai interesantă legendă pioasă este legarea crucii de pomul cunoaşterii din rai. La moartea lui Adam, fiii săi au hotărît să-i facă sicriul din pomul care semnificase păcatul neascultării protopărinţilor noştri. Copacul uriaş a fost tăiat. Sicriul lui Adam a consumat o parte infimă din lemn. Tot ce a rămas a fost păstrat ca un semn al amintirii păcatului şi a promisiunii răscumpărării noastre.

Când Noe a primit poruncă să construiasca arca – simbolul mântuirii noastre, Biserica – el a folosit marele copac din mijlocul raiului, tocmai fiindcă era legat de promisiunea salvării. Corabia l-a purtat pe el şi familia lui şi toate animalele aduse în corabie după porunca lui Dumnezeu. La terminarea potopului, apele au adus părţi din lemnul corăbiei până în ţara sfântă. Oamenii au văzut lemnul care era dintr’o esenţa necunoscută şi foarte tare.

Un dulgher a luat a luat tot ce a gasit din copacul respectiv şi a cioplit o masă mare şi grea, care s’a moştenit din generaţie în generaţie, până în vremea lui Iisus. După ce, prin intrigile şi acuzaţiile evreeşti, Mântuitorul a fost condamnat la moartea prin cruce, ultimul descendent al vechiului dulgher si-a adus aminte de lemnul cel special moştenit de la strămoşi şi a făcut din masă o cruce mare şi grea pe care a oferit-o spre crucificarea acelui înşelător şi răzvrătit pe care sinedriul Il condamnase la moarte, cerând apoi confirmarea sentinţei lor de la procuratorul roman Pilat. Astfel a murit Iisus pe crucea făcută din lemnul păcatului adamic, lemn care a devenit instrumentul ispăşirii păcatelor omenirii prezente atunci şi cea viitoare, până la Judecata Finală.

Legenda, ca orice altă legendă, ascunde în ea o fărâmă de adevăr istoric, dar, mai ales, un sens spiritual pe care evlavie populara l-a însămânţat în ea. Cel mai important element al acestei legende este legarea ei de păcatul adamic şi de iertarea neamului omenesc. Acolo unde Adam a greşit, acolo s’a făcut şi făgăduinţa mântuirii viitoare.

Istoriceşte, sfânta cruce a existat şi pe ea a fost răstignit Mântuitorul, aşa cum ne spun Sfintele Evanghelii, aproape în mod identic:

„ Si ducându-Si crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care, pe evreeşte se zice Golgota, unde L-au răstignit şi, împreună cu El, pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc, pe Iisus.” ( Ioan 19: 17-18 )

Acolo, pe cruce şi pe sângele curs din trupul Domnului, a fost întemeiată în mod mistic Biserica, pe care Iisus o trece în istorie prin pogorîrea Sfântului Duh peste Apostoli la Cincizecime. De atunci, crucea a devenit simbolul mântuirii prin jertfa lui Iisus care ne duce, prin pocăinţă, la Invierea Lui şi la învierea noastră a tuturor.

Golgota a rămas ca un loc blestemat. Gunoaiele Ierusalimului au început să fie aruncate acolo, dar Dumnezeu a schimbat cursul istoriei şi, prin decretul lui Constantin cel Mare, creştinismul a fost scos de sub interdicţia legii romane şi i s’au data aceleaşi drepturi ca oricărei alte religii a imperiului, prin decretul de la Milano, din 313. Prin punerea semnului crucii pe scuturile ostaşilor împăratului Constantin, acest semn al mântuirii nu a mai fost un prilej de pedeapsa pentru creştini. Pâna atunci, aşa cum vedem în catacombele romane, creştinii foloseau semnul crucii pe morminte sau pe pereţii catacombelor într’o formă disimulată, ca o ancoră (cel mai adesea) ca un trident, sau ca o svastică. De atunci începe venerarea deschisă a crucii, ca simbol mistic al suferinţei şi al Invierii Domnului.

Cea care aduce la iveală Crucea cea adevărată, spre venerarea intregii omenirii creştine, a fost Sfânta Elena, mama împăratului Constantin. Aceasta a cerut Impăratului să-i dea bani pentru a face săpături pe Golgota spre a descoperi sfânta cruce. Dumnezeu i-a ajutat si crucea a fost desgropată în 326. Nu a fost greu să fie recunoscută, fiind singura care avea cuie bătute în ea, fiindcă cei doi tâlhari fusesera legaţi cu funii pe crucile lor. Pentru mai bună verificare, crucea a fost aşezată peste un mort, care a înviat şi a rostit cuvinte de slavă lui Dumnezeu.

Aceasta este crucea despre care Sf. Apostol Pavel scrie:

„Căci cuvântul crucii este, pentru cei ce pier, nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu, căci scris este: pierde-voi înţelepciunea celor înţelepţi şi ştiinţa celor învăţaţi o voi nimici. (1 Cor, 18-19)

Sfânta Elena, aşa cum ne spun Ambrozie, Rufinus şi alti urmaşi ai apostolilor, a trimis două cuie din crucea Domnului fiului ei Constantin, unul din cuie fiind încastrat într’o diademă. Crucea a fost pusă în basilica Sfânta Cruce din Ierusalim, zidită de împărăteasa Elena. Acolo era, de asemenea, un cui şi placa pe care Pilat pusese să se scrie INRI. In faţa bazilicii, a fost înălţată o cruce de metal pe care, împăratul Teodosie al doilea a acoperit-o cu aur şi diamante în 417.

In urma unui război cu Perşii, sfânta cruce a fost luată ca un trofeu de mare valoare şi astfel Ierusalimul a rămas fără obiectul de venerare cel mai sacru. La câţiva ani după aceasta, împăratul Heraclius a pornit un război contra Perşilor pentru a recuceri obiectul sacru al crucii. Era în anul 614. Perşii sunt înfrânţi, crucea este adusă cu mare cinste la Ierusalim şi patriarhul oraşului a înălţat-o în faţa poporului, în ziua de 14 Septembrie, când tot poporul a căzut în genunchi şi a cântat cu lacrimi:

„Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Invierea Ta o lăudăm şi o mărim”.

Sfânta cruce s’a pierdut, nu au mai rămas decât părţi din ea, aflate în proprietatea unor Patriarhii. Este sigur că, în perioada iconoclasmului, crucea a fost negată ca şi icoanele. Poate că a fost ascunsă de patriarhul Ierusalimului, eventual, descompusă în bucăţi spre a fi mai uşor de ascuns şi apoi, scoasă din nou la iveală. Se presupune că a fost trimisă la Constantinopol, atunci când pericolul musulman a crescut şi că a stat acolo până în preajam căderii Constantinopolului. Unii istorici cred că atunci crucea a fost defăcută în bucăţi mai mici şi trimisă diferitelor patriarhii spre salavarea ei. In felul acesta cei care duceau bucăţile de cruce puteau trece prin controlul musulman fără pericol.

Dar chiar dacă astăzi avem doar fragmente ale sfintei cruci, simbolul crucii reprezentat în multiple forme, rămâne ca semn al morţii şi Invierii Domnului nostru Iisus Hristos spre care martirii îşi aţinteau ochii în timpul suferinţei şi mureau fericiţi. Crucea evocă patima mântuitoare pentru lume a lui Iisus. In ea se recapitulează întreaga Lui viaţă.

„El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn pentru ca noi, murind faţă de păcate, să trăim spre îndreptare”, spune Sf. Petru în întâia sa epistola sobornicească, la capitolul 2, vers 24. Paradoxul credinţei creştine constă în aceea ca puterea lui Dumnezeu se arată în suferinţă, pe cruce, căci aşa cun mărturiseşte Sf. Pavel, „când sunt slab, atunci sunt tare”. (2 Cor. 12)

Pe de o parte, crucea descoperă starea de păcat a lumii şi responsabilitatea omului pentru organizarea infernala a veacului nostru si, pe de altă parte este provocarea lui Dumnezeu contra concepţiei fataliste a răului şi a morţii, căci ea constituie cursa în care Mântuitorul a prins pe stăpânitorul lumii acesteia. Pe de altă parte, crucea este şi simbolul Bisericii lui Hristos care stă cu rădăcina înfiptă în dealul Golgotei trăgându-şi seva din sângele jertfei lui Iisus. Ea se înalţă până la cer prin braţul vertical şi cuprinde în ea întreaga lume pe care o îmbrăţişează salvator prin braţele orizontale. Ea închipuie verticalitatea bisericii, înălţarea la ceruri şi dimensiunea ei orizontală, socială, pentru toată viaţa pământească a omului. (Paragraf construit pe datele din Dictionar de Teologie Ortodoxa de Preot prof. Ion Bria, B.O.R. 1994)

Părintele Gheorghe Calciu, 13 septembrie 2004

MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON