Versurile următoare sunt scrise de Laurenția Arnăuțoiu, mama partizanilor Toma și Petre Arnăuțoiu și a eroului Ioan Arnăuțoiu mort pe front, ea însăși martirizată în închisorile comuniste.
Aparent, este o poezie naivă de factură populară. În esență, regăsim aici setul de valori pe care mama creștină îl pune, cu dragoste și responsabilitate, în sufletul oricărui fiu: dragostea de Dumnezeu și de neam, responsabilitatea, vitejia, credința nestrămutată în viața veșnică, în întâlnirea de dincolo de moarte, în puterea rugăciunii, speranța în generația următoare etc.
Astfel de mame au umplut Cerul nostru de sfinți! (Crina Palas)

Ţi-am tot spus, măicuţă,-n vis
Că ochişorii mi s-au stins,
Inima mi s-a topit,
Corpul mi s-a putrezit.
Maică, inimă de piatră,
Hotărăşte-te odată,
Vino, maică, de mă cată
În Crimeea blestemată
De mamele-ndurerate
Cu inimile sfâşiate.
Vino, mico, vino, hai,
Cată-mă-n Bahcesaray,
Printre flori mărunte,
În cimitir întâi munte,
Al şaptelea mormânt din colț
Să sapi doi metri-n jos
Prin pământul calcaros.
S-aduni, mico, os cu os,
Şi le curătă frumos.
Ş-apoi, maică, le adună
În marama ta cea bună.
Ţine minte, să nu uiţi:
Piciorul drept mi-e-n munţi;
Ai grijă şi nu uita:
Este-n munţii Ioila.
Cată-mi-l şi mi-l găseşte
Și la loc mi-l alipeşte,
În sicriu le infăşoară
Şi porneşte apoi spre ţară,
Înspre ţara mea iubită,
România necăjită,
Pentru care m-am luptat
Pân’ ce viaţa eu mi-am dat.
Vei merge, măicuţă, mult
Din Crimeea până-n Prut;
Zile multe, nopţi la rând
Tu vei merge priveghind.
Călăuză vei avea
Îngerelul meu şi-o stea.
Îngerul meu păzitor,
El ne va conduce-n zbor
Şi ne va fi de-ajutor.
Iar la Prut când vei sosi,
România ne-o primi,
Si cu Maica Domnului
Luăm drumul Muşcelului.
La Muşcel când vom sosi,
La Nucşoara ne-om opri,
Satul unde m-am născut
Satul unde am crescut
Și unde am copilărit,
Puţin timp cât am trăit.
Ţine minte că-i de-a drept
Să mă-ngropi la Monument
Lângă un locotenent,
Prieten din copilărie,
Cum toată lumea o ştie.
Spune-le tu serios
Celor care trec în jos
Să se oprească sfios,
Să se-nchine credincios,
Căci aici este-ngropat
Tineretu-acestui sat,
Ce viețile şi-au dat,
Trupurile şi-au lăsat
Și prin munţi, şi prin câmpii,
Prin văi şi prin bălării,
Peste mări şi peste ţări,
În Rusia-n depărtări.
Si-atunci, maica mea iubită,
Să nu mai fii necăjită,
Căci Neluţul tău cel drag
Nu mai este-nstrăinat,
Și este cu tine-n sat,
După cum tu te-ai rugat.
Şi eu, maică, oi căuta
Şi mereu mă voi ruga
Şi mult nu te voi lăsa
Şi alături te voi lua,
De chinuri tu vei scăpa,
Căci prea ţi-a fost viaţa grea.

Sursa: MĂRTURISITORII