S-a născut în familia lui Gheorghe și Ana Nistor. A făcut școala primară, după care a urmat Seminarul Teologic ”Sfântul Gheorghe” din Roman, pe care l-a absolvit în 1944. Imediat avea să fie trimis pe frontul de Vest, cu gradul de elev-sergent la Regimentul Dorobanți Craiova, timp de două luni, ca apoi să fie decorat cu medalia ”Victoria”. Ulterior, avea să urmeze și Facultatea de Teologie din București, unde și-a luat licența1.
În 1940, în timul guvernării național-legionare, intră în ”Frățiile de Cruce”, unde va activa până la evenimentele din ianuarie 1941. Activitatea legionară o va relua în timpul studenției, în 1947, atunci când va lua legătura cu cei din ”organizația subversivă” din Facultatea de Teologie, condusă de Sultan Petre, din care făceau parte: Nicolae Bordașiu, Leonida Plămădeală, Braga Roman, Vaman Constantin, Răgălie Constantin, Antoniu Gheorghe, Brașov Niță, Pavel Ioan, Popescu Petre, Popescu Dumitru, Văduva Dumitru și Munteanu Paul. Aceasta era organizată ”pe grupuri de câte 3″. ”Subsemnatul – după cum declara la 19 august 1948 – făceam parte din grupul lui Răgălie Constantin. Din acest grup mai făcea parte și Văduva Dumitru. Ședințele conspirative din cadrul Facultății de Teologie le țineam la Internatul Teologic din str. Radu Vodă 24 bis, în biblioteca asociației și se țineau săptămânal, până în iunie 1948. La toate ședințele conspirative se plăteau în mod regulat cotizații. S-au dat bani și ajutor pentru legionarii din închisori. Banii și ajutorul, care consta din alimente, îmbrăcăminte și medicamente, le-am dat lui Braga Roman, care, la rândul său, le-au dus lui Nae Niculae”2.
Ședințele se desfășurau, potrivit declarației lui Vaman Gheorghe din 23 iulie 1948, ”pe cuiburi, în Biblioteca Internatului Radu Vodă. Cotizațiile le strângea [Petre] Vila și [Constantin] Răgălie. Ședința decurgea în felul următor: rugăciune și jurământ, comentarea textului biblic ales de șef, minuta legiunii și a prieteniei în care se făceau (eventuale) observații oamenilor din grup. Mai târziu, ședințele nu se mai puteau ține organizat, ci mergând pe stradă sau întâlnindu-se la Facultate sau în cămin, făcându-se doar comunicări, dacă erau, sau dându-se sfaturi și măsuri de prudență, iar după Paști comunicările se făceau de la om la om, evitându-se grupurile mai mari de 2 oameni și aceste întâlniri erau foarte rare”3.
Alături de această activitate, Constantin Nistor avea să contribuie la alcătuirea și distribuirea, în parte, a unui manifest al ”organizației subversive” din care făcea parte, numit ”Frați creștini”, care, printre altele, conținea: ”[…] Ca o încercare pentru noi și parcă pentru a le grăbi diavoleasca lor uneltire [a comuniștilor, n.n.], Dumnezeu a voit ca anul acesta, sorocită a fi petrecută în post și rugăciune, ziua Sâmbetei celei mari a Sfintelor Patimi, să cadă la aceeași dată cu ziua pe care necreștinii și-au ales-o pentru bucurii deșarte: 1 Mai. Nu s-au cutremurat necreștinii la aflarea acestei semnificații; semnificative potriviri. Pentru izbânda pe care o doresc, pentru ura roșie pe care o vor purta pe străzi și pentru batjocorirea creștinătății și creștineșii noastre reculegeri se pregătesc de pe acum. […] Creștini, lăsați-i singuri pe dușmanii credinței, însemnându-i cu disprețul vostru, lăsați-i singuri care să strige în văzduhul unui idol neputincios îndemnător la moarte. De vor fi uniți, furia lor va fi fără putere, iar izbânda noastră nu o vor zdruncina [cu] nimic. Fiți uniți români, creștini, ziua de 1 Mai trebuie înlăturată anul acesta din locul ei. În Iisus încă nu vor avea curajul să lovească”4.
După operarea mai multor arestări în rândurile studenților de la facultățile de Teologie și Farmacie din București, la 15 august 1948, teologul Constantin Nistor, pe când se afla la domiciliul părinților săi, era arestat de către organele Siguranței și depus în arestul Prefecturii Poliției Capitalei. De altfel, arestarea sa fusese ordonată încă din 29 iulie, printr-un ordin al Brigăzii Mobile din Direcția Generală a Siguranței Statului. Este anchetat extrem de dur până în decembrie 1948, când Securitatea decide formarea și trimiterea în instanță a unui lot de 20 de studenți din cele două facultăți, acuzându-i de activitate în ”organizație subversivă profascistă”5.
La 12 ianuarie 1949, este trimis în justiție de Parchetul Militar al Tribunalului Militar București, propunându-se judecarea în conformitate cu art. 209, pct. 3, combinat cu art. 328 CP cu aplicațiunea art. 101 și 103 CP. La 14 februarie, era judecat de Tribunalul Militar Secția a II-a București, în cadrul căruia ”a recunoscut” toate ”faptele” sale și unde a primit 5 ani temniță grea și 3 ani degradare civică. La 7 iunie 1950, prin Decizia nr. 1531 a curții Militare de Casare și Justiție, i se respingea cererea de recurs6.
După primirea sentinței, Constantin Nistor este trimis la Jilava, apoi la 2 martie 1949 este transferat la penitenciarul de la Pitești, destinat reeducării tinerilor. La 29 aprilie 1949, acestuia i se depistează o ”pleurezie sero-fribrimoasă stg.” (?), pentru care se propunea internarea într-un spital. Astfel, va fi transferat la spitalul peniteciar de TBC-iști de la Târgu Ocna, prin serviciul ambulanței. În cele din urmă, după îndelungi chinuri, la 5 iulie 1950, orele 6, a trecut la cele veșnice, datorită unui ”TBC pulmonar faza a III-a”7.
Aflat la Târgu Ocna, pe patul de moarte, avea să povestească cele întâmplate la Pitești, potrivit lui Aristide Lefa: ”A povestit grozăvii cărora cu greu am putut să le dăm crezare, dar care, ulterior, au fost confirmate de mulți dintre cei ce trecuseră prin ele”8. Prin urmare, putem constata că Nistor trecuse prin reeducare, fără a fi reeducat.
Familia lui va fi anunțată câțiva ani mai târziu de la moartea lui, deoarece în 1955, la procesul care i-a fost intentat monahului Antonie Plămădeală, Constantin Nistor era propus ca martor al apărării. Miliția, făcând investigații la domiciliul acestuia, se exprima într-un referat din 1 mai 1955, că ”părinții lui ne informează că fiul lor, Nistor Constantin, a fost ridicat de către organele securității în anul 1949 [corect 1948 n.n.], de când nu se mai știe nimic de el”. Tot aceștia susțineau că ”au auzit din zvon public că fiul lor Constantin Nistor ar fi mort, însă nu se știe precis; întrucât nu a venit nici o înștiințare la Sfatul Popular al acestei comune, unde a fost verificat de către noi în registrul de deces, sus-numitul este considerat ca dispărut”9.
Numai după mai multe căutări în peniteciare pentru depistarea lui, familia a putut afla în 1955 că fiul lor decedase la Târgu Ocna10.
Adrian Nicolae Petcu
Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, lucrare apărută cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2007 (pag. 513-516)
1. AMJDIM, fond Penal, dosar 22908, vol. 1, f. 230-231
2. Ibidem, f. 8-9, 230-231. Toate citatele pe care le redăm au fost trecute prin filtrul anchetatorilor, care doreau să aibă scris, în declarații, ceea ce li se părea a fi convingător pentru instanțele penale la care arestații urmau să fie supuși.
3. Ibidem, f. 12
4. Ibidem, f. 100
5. Ibidem, f. 8-9, ACNSAS, fond Informativ, dosar 6511, f. 5, 16
6. AMJDIM, fond Penal, dosar 22908, vol. 2, f. 18-19, 60, 81-87v, 177-180
7. Ibidem, vol. 9, f. 2-9, 15. În Preoți ortodocși, p. 181 și în The Imprisoned Church, p. 280 – se susține că acesta ar fi fost preot, ceea ce nu am găsit în dosarul penal pe care l-am consultat, informație care a fost preluată din Mărturisitori de după gratii, p. 56. Cicerone Ionițoiu îl consideră student la Iași (Cartea de aur, p. 113). Tot student este considerat în Rugul Aprins, p. 235.
8. Aristide Lefa, Fericiți cei ce plâng, București, Editura Eminescu, 1998, p. 70
9. AMJDIM, fond Penal, dosar 22908, vol. 4, f. 49
10. Ibidem, f. 67, 101, 137
Sursa: FericiticeiPrigoniti.net
Preluare: MĂRTURISITORII
