UN MARTIR AL UNIRII CARE ÎȘI AȘTEAPTĂ, CUMINTE, CANONIZAREA

La distanţa de 150 de ani de la naştere, viaţa şi faptele protoiereului Alexandru Baltaga rămân în mare parte necunoscute, el fiind unul dintre cei mai mari martiri pe care i-a dat Basarabia de-a lungul zbuciumatei sale istorii.

Documentele de arhivă arată că Alexandru Baltaga s-a născut la 14 aprilie anul 1861 „în familia preotului din satul Lozova Ştefan a lui Andrei Baltaga şi a soţiei legitime a acestuia Elena Prohorievna, ambii cu prima căsătorie, de credinţă ortodoxă”.

Educat în smerenie faţă de cele sacre, tânărul Alexandru, după Şcoala parohială din Lozova, îşi continuă studiile la Seminarul Teologic din Chişinău, pe care-l termină în anul 1883, fiind coleg de promoţie cu Alexandru Ciugureanu, tatăl lui Daniel Ciugureanu, viitorul prim-ministru al Republicii Democratice Moldoveneşti, unul din făuritorii Unirii Basarabiei cu România.

Activitatea de păstorie a sufletelor şi slujitor al lui Dumnezeu o începe la 3 decembrie 1883, fiind numit paroh la Biserica cu hramul „Aleksandr Nevski” din localitatea Călăraşi-sat, hirotonit diacon la 26 ianuarie 1886, iar la 2 februarie 1896 – preot la aceeaşi biserică la care, cu permisiune prin derogare de la reglementările vremii, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi permite activitatea până la sfârşitul vieţii.

A fost persoana care, înainte de toate, a promovat cuvântul lui Dumnezeu, dar a fost şi un activist pe tărâmul obştesc, promovând adevărul istoric despre Basarabia. Timp de 22 de ani (1903-1925) este preşedinte al Congresului Eparhial. Din 1908 colaborează la revista „Luminătorul” (alaturi de IPS Gurie Grosu, primul Mitropolit al Basarabiei – practic cei doi sunt intemeietorii presei religioase romanesti din Basarabia – nota Ziaristi Online. În perioada 1899-1918 este învăţător la şcoala primară din Călăraşi. Nu în zadar, în toamna anului 1917, la organizarea Sfatului Ţării, preoţimea basarabeană l-a delegat deputat în forul legislativ al Basarabiei – Sfatul Ţării. Mandatul său, validat la prima şedinţă a Sfatului Ţării – 21 noiembrie 1917, îl deţine până la ultima şedinţă – 27 noiembrie 1918. A fost singurul reprezentant al Bisericii în Sfatul Ţării. Cum era firesc, la ceasul deşteptării, 27 martie 1918, Alexandru Baltaga votează pentru Unirea Basarabiei cu România.

Ulterior este desemnat membru al Comitetului de unificare a bisericilor din România Mare continuându-şi activitatea ecleziastică şi cea obştească. Educă doi copii adoptivi, Vsevolod şi Margareta.

Năpasta se abate peste el odată cu anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică la 28 iunie 1940. În acele zile de restrişte Alexandru Baltaga rămâne la Călăraşi, alături de enoriaşii săi. Soţia şi copii reuşesc să se refugieze peste Prut. Arestul preotului este sancţionat de Iosif Mordoveţ, locţiitorul şefului NKVD-ului moldovenesc, în primele zile de după ocupaţie, iar dosarul lui, pentru comoditate în anchetare, este împreunat cu cel al altor deputaţi în Sfatului Ţării capturaţi de comunişti: Tudor Neaga, Pantelimon Sinadino, Grigore Turcuman, Nicolae Secară, Teodosie Cojocaru, Teodor Uncu, Vladimir Bodescu, Ion Ignatiuc, Constantin Bivol, Ion Codreanu, Ştefan Botnariuc, fostul ministru Emanoil Catelly şi Luca Ştirbeţ, cu numărul 824.

Bogata experienţă acumulată de NKVD în cei 22 de ani în RASS Moldovenească şi URSS şi-a spus cuvântul. Lui Alexandru Baltaga, deja la 31 august 1940, i se aduce învinuirea: „În anul 1918 a avut o atitudine duşmănoasă faţă de Rusia Sovietică, a fost membru [deputat] activ al Sfatului Ţării, votând pentru dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi alipirea la România, fiind răsplătit de Guvernul României cu 50 ha pământ”. În consecinţă, se face vinovat de: acordarea de ajutor aripei reacţionare a burjuaziei mondiale (art.54, p.4 ); lupta activă împotriva clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare (art. 54, p. 13) şi sabotaj contrarevoluţionar (art. 54, p. 14 Cod Penal al RSS Ucrainene), „fapte” care erau pedepsite cu ani grei de gulag, inclusiv cu moartea.

Iată cum a decurs ancheta acestui „proces”.

La 31 august 1940 este interogat pentru prima dată. Convins despre justeţea votului din 27 martie 1918, Alexandru Baltaga declară în legătură cu cele incriminate:

Anchetatorul Cerepanov (călăul tuturor figuranţilor acelui dosar): Sunteţi acuzat că, în anul 1918, fiind ostil Rusiei Sovietice, aţi votat dezlipirea Basarabiei de Rusia şi unirea ei cu România. Recunoaşteţi acest lucru?

Parintele Baltaga: Da, recunosc. Eu, Baltaga, într-adevăr am fost adversar al revoluţiei şi, pentru a o evita, am votat unirea.

Tot la 31 august 1940 este interogat încă o dată. Anchetatorul insistă.

Anchetatorul Cerepanov: Care au fost motivele pentru care preoţimea în general dar şi Dvs. aţi votat unirea cu România?

Parintele Baltaga: Mie, basarabeanului naţionalist, ca nimănui altui îmi sunt cunoscute faptele de atitudine ingrată a arhiereilor ruşi Pavel, Serafim ş.a. faţă de preoţimea basarabeană. Prelaţi înalţi ai bisericii din fosta Rusie au interzis ca în şcolile din Basarabia să se predea în limba moldovenească, obligând ca şi slujba religioasă să se ţină la fel în limba rusă. Toate aceste fapte au stârnit nemulţămiri între preoţimea basarabeană faţă de biserica rusă şi Rusia în general.

Mai este interogat doar o singură dată – la 10 februarie 1941.

Anchetatorul Cerepanov: Confirmaţi mărturiile anterioare precum că, în calitate de reprezentant al preoţimii, aţi jucat un rol important în smulgerea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi alipirea ei la România?

Parintele Baltaga: Confirm. Într-adevăr, preoţimea a avut un rol important în dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi alipirea ei la România. Toată activitatea mea ulterioară a fost îndreptată pentru consolidarea poziţiei României în Basarabia, fapt care-l recunosc.

După asemenea răspunsuri soarta îi era decisă.

Ancheta preliminară este terminată la 13 mai 1941, iar a doua zi procurorul RSS Moldoveneşti, S. Bondarciuc, aprobă rechizitoriul şi trimite dosarul Judecătoriei Supreme. Anchetatorul propunea „judecarea” cauzei în regim închis. În legătură cu începerea operaţiunilor militare de la 22 iunie 1941, Alexandru Baltaga nu apucă să fie condamnat în Moldova. Alături de ceilalţi deputaţi-confraţi de dosar, este de urgenţă evacuat în renumita închisoare din or. Kazan, RASS Tătară. Odată ajuns la destinaţie, mai avea de trăit până la 7 august 1941 când a decedat la spitalul închisorii. Maşina sovietică de exterminare şi-a făcut datoria în cel mai scurt timp posibil. În certificatul de moarte diagnoza este următoarea: inflamaţie intestinală. Avea 80 de ani împliniţi şi a fost decanul de vârstă al tuturor deputaţilor Sfatului Ţării la acea vreme.

Abia peste un an, la 29 septembrie 1942, anchetatorul semnează decizia privind clasarea dosarului în legătură cu decesul „inculpatului” Baltaga.

Reabilitarea vine peste 50 de ani – la 10 iulie 1991. În anul 1995, în cadrul Mitropoliei Basarabiei, s-a pus problema studierii vieţii sale pentru canonizare.

Opera: Situaţia catastrofală a băncii clerului ortodox din Basarabia, 1926.

Distincţii: a) Ecleziastice: Nabederniţă, 1895; Scufie Sinodală, 1895; Camilavcă Sinodală, 1899; Crucea de aur a Sfântului Sinod, 1903 ş.a. b) Laice: Ordinul „Steaua României” în grad de ofiţer, 1923; Ordinul „Coroana României” în grad de comandor, 1928; Ordinul „Ferdinand I”, în grad de cavaler; 1935. Crucea „Sf. Ana”, cl. II ş.a.

În total, la arestare au fost confiscate 11 ordine şi medalii. Nici la Serviciul de Informaţii şi Securitate al R. Moldova, la care am apelat pentru informaţii, nu am aflat nimic despre soarta acestor distincţii.

La distanţa de 150 ani de la naştere, în lipsa unui loc de veci, credem că e binevenită ridicarea unui cenotaf în curtea Bisericii „Aleksandr Nevski” din Călăraşi, locaşul unde a păstorit preotul Alexandru Baltaga întreaga sa viaţă. Totodată, şi unei şcoli de la noi i-ar face cinste numele lui Alexandru Baltaga.

Mihai Taşcă,
Dr. în drept

Surse: Ziaristi Online, Timpul.md, Basarabeni.ro

Citiți și: Martirii Basarabiei: Preoți basarabeni martirizați în lanţ

MĂRTURISITORII

Bibiliografie recomandata:

• Adrian Nicolae Petcu, Alexandru Baltagă, in Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului communist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007, pp. 68–71

• Elena Postică, Maria Praporscic, Vera Stăvilă, coordinators, Cartea Memoriei: catalog al victimelor totalitarismului communist, Editura Ştiinţa, Chişinău, vol. 1, 1999, vol. 2, 2001, vol. 3, 2003
• Iurie Colesnic, Basarabia Necunoscuta, 5+ volumes, Editura Museum, Chişinău, 1993-
• Alexandru Chiriac, Mic dicţionar al membrilor Sfatului Ţării din Chişinău, in Patrimoniu, revistă de lectură istorică, 2 / 1991, Chişinău
• Alexandru Baltagă, Situaţia catastrofală a băncii clerului ortodox din Basarabia, Chişinău, 1926
• Luminătorul (periodic al Mitropoliei Basarabiei), 1908

Preotul Alexandru Baltaga – martirizat în temnițele comuniste

Preotul Alexandru Baltaga s-a născut la 14 aprilie 1861 în familia preotului Ștefan Baltaga, slujitor la Biserica “Sf. Nicolae” din satul Lozova, jud. Chișinău. A fost botezat la 20 aprilie în biserica din satul natal de către preotul Vasile Baltaga, având nași pe Alexandru Camevshi și Vichentie Vitovschi din Chișinău[1]. A învățat la școala parohială din localitate, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău, pe care l-a absolvit în anul 1883. În perioada anilor 1883-1885 activează în calitate de padagog la Școala spirituală din Chișinău[2]. A fost hirotonit preot în anul 1886 pe seama Bisericii “Sf. Alexandr Nevski” din localitatea Călărași-sat, jud. Chișinău[3], unde a slujit fără întrerupere timp de 54 ani.

Potrivit celor care l-au cunoscut, părintele Alexandru Baltaga era “Plin de energie, cu mare putere de muncă, minte pătrunzătoare, voință neînduplecată, înzestrat cu un deosebit tact, prot. Alexandru Baltaga, rămânând preot rural a muncit în cursul întregii perioade fără răgaz, cu dezinteresare, dar și cu deplin succes…”[4]. Pentru meritele sale, în perioada 1903-1925 a fost ales în repetate rânduri președinte al congreselor eparhiale, a prezidat de mai multe ori și congresele școlare ale circumscripției Chișinăului.

Pe parcursul activității sale pastorale, părintele Alexandru Baltaga a ocupat și alte funcții în eparhie: în perioada anilor 1890-1895 a fost judecător de inspecție în cercul V al jud. Orhei, apoi președinte al comitetului de revizuire a fabricii de lumânări în perioada 1904-1922, protopop al cercului V, jud. Orhei – 1905-1926 și 1928-1931. A mai îndeplinit funcția de membru al Sfatului Frăției  “Nașterea lui Hristos”, al comitetului Tipografiei Eparhiale și al Sfatului Eparhial Misionar, a mai fost președinte al Comitetului Eparhial, între anii 1908-1925; președinte al Consiliului Uniunii Clericilor Ortodocși din Basarabia, în perioada 1922-1930 ș.a.[5], a colaborat la Revista Luminătorul.

În toamna anului 1917, părintele Alexandru Baltaga a fost ales de către preoțimea basarabeană, deputat în Sfatul Țării. Este unul dintre deputații Sfatului Țării care la 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România. După Marea Unire a mai îndeplinit și funcția de membru al Comitetului de unificare al bisericilor din România Mare[6].

La data de 1 iulie 1935, părintele Alexandru este pensionat și la 17 decembrie același an prin decizia Ministerului Instrucțiuni, Culte și Arte este repus în funcția de paroh la biserica din Călărași-sat, “fără a se numi alt preot în locul lui”. Această decizie ministerială a fost întărită prin hotărârea Sf. Sinod din 1 mai 1936, în care părintele era desemnat “paroh la parohia Călărași-sat din cuprinsul Arhiepiscopiei Chișinăului, în mod exepțional, până la moarte”. Aceste hotărâri erau motivate “în vederea meritelor lui deosebite în viața Bisericească Națională din Basarabia, cum și pentru rolul care l-a avut la Unirea Basarabiei cu Patria-Mumă România”[7].

Părintele Alexandru Baltaga a fost decorat în repetate rânduri cu distincții bisericești și ridicat la rangul de iconom mitrofor, la 30 august 1920. A mai fost decorat cu ordinul “Sf. Ana, gr. III” în 1907 și gr. II în 1912; “Pentru munca în organizarea înaltei festivități a centinarului de război (1812-1912), medalia de bronz” decorat în 1914; “Sf. Vladimir, gr. IV” în 1915; “Steaua României în grad de ofițer”, în 1923; “Coroana României în grad de comandor”, în 1928; “Ordinul Ferdinant I în grad de cavaler”, în 1935. Părintele Alexandru a mai fost decorat cu următoarele medalii: “Alexandru III de argint”; “Recensământul populației din anul 1897, din bronz”; “A școalelor bisericești, din argint”; “Domnia de 300 de ani a Casei Împărătești Romanov, de argint”; “Încoronarea M.S. Regelui Ferdinant I al României, din bronz”, decorat în anul 1923 și medalia “M.S. Regele Carol al II-lea al României, din bronz”, în 1933[8].

În primele zile de ocupație sovietică (1940-1941), împreună cu alți foști deputați în Sfatul Țării este arestat și părintele Alexandru Baltaga. Era învinuit de către agenții organelor NKVD, cum că: “În anul 1918 a avut o atitudine dușmănoasă față de Rusia Sovietică, a fost membru activ al Sfatului Țării, votând pentru dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică și alipirea la România, fiind răsplătit de Guvernul României cu 50 ha de pământ”. Părintelui i-au fost incriminate și alte puncte ale articolului 54 al Codului Penal, acordarea de ajutor aripei reacționare a burjuaziei mondiale (art. 54, p. 4); lupta activă împotriva clasei muncitoare și mișcări revoluționare (art. 54, p. 13) și sabotaj contrarevoluționar (art. 54, p. 14). Aceste învinuiri erau pedepsite de organele NKVD, cu ani grei de temniță, inclusiv cu pedeapsa capitală, condamnarea la moarte prin împușcare[9].

Părintele Alexandru s-a aflat în închisoarea din Chișinău până la sfârșitul lunii iunie 1941, când din cauza începerii operațiunilor militare, este evacuat împreună cu ceilalți deținuți în închisoarea din orașul Kazani, RASS Tătară[10]. Din cauza vârstei înaintate și a presiunilor fizice și psihice la care a fost supus în timpul anchetei, cât și din cauza condițiilor inumane din temnițele comuniste, părintele trece la Domnul, la 7 august 1941. Peste 5 decenii de la arestare, Părintele Alexandru Baltaga, a fost reabilitat de către Procuratura Generală din R. Moldova, la 10 iulie 1991[11].

Protoiereu Ioan Lisnic

[1] ANRM, F. 211, inv. 3, d. 144, f. 690

[2] П. А. Лотоцкiй, Списокъ и краткiя бiографiи окончившихъ полный курсъ Кишиневской Духовной Семинарiи (1813-1913 г.г.) , Епархiальная типографiя, Кишиневъ, 1913, p. 76

[3] Anuarul Arhiepiscopiei Chișinăului, 1930, Tipografia Eparhială Cartea Românească, Chișinău, p. 56

[4]  Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși, Tipografia Eparhială “Cartea Românească”, Chișinău, 1931, p. 459

[5] Ibidem

[6] Mihai Tașcă, dr. în drept, Destinul crud al preotului Alexandru Baltaga, deputat în Sfatul Țării, Ziarul Timpul, Cotidian național independent, vineri, 15 aprilie, 2011, p. 20

[7] Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, vol. III, Editura Museum, Chișinău, 2000, p. 104

[8] Ibidem, p. 104-105

[9] Mihai Tașcă, op. cit.; Cartea Memoriei, Catalog al victemelor tolitarismului comunist, vol. IV, Editura Știința, 2005, p. 22

[10] Ibidem

[11] Mihai Tașcă, op. cit.

MAICA BASARABIA