Întoarcerea la Eminescu

de Arhim. Mihail Daniliuc Despre Eminescu a fost greu de vorbit întotdeauna. Deși în fiecare an, în preajma comemorării sale, multe pagini de ziar apar înnegrite cu elogii și alese rostiri, totuși, uneori, ca român, te mulțumești să-l știi acolo, în panteonul cultural al nației, umbrind luminos pământul strămoșesc. Cu greu vom putea surprinde în cuvinte, chiar și atent rostuite, deplina …

Eminescu: “Christ a învins cu litera de aur a adevărului şi iubirii”! Chipul Mântuitorului Iisus Hristos în gândirea lui Mihai Eminescu – Pr. Prof. Dr. Constantin GALERIU

Fiecare personalitate îşi poartă şi revelează, deopotrivă, unicitatea în dialogul cu timpul său şi fundamental, în comunicarea, într-un mod propriu, cu ”Absolutul”, cu Dumnezeu, cu valorile şi temele supreme ale existenţei, care dau conştiinţei noastre umane şi vieţii un sens. Mihai Eminescu a aparţinut şi el vremii în care s-a născut, format şi afirmat ca geniu al spiritualităţii neamului, şi …