Cântec pentru Doamna Aspazia la Pomenirea de 40 de zile – Unde sunt cei care nu mai sunt. VIDEO cu fotografii din viața mărturisitoarei supranumită de ierarhi ai BOR Sfânta închisorilor comuniste. “CU NOI ESTE DUMNEZEU!”

La Pomenirea de 40 de zile a mărturisitoarei Aspazia Oțel Petrescu, denumită de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române Sfânta Închisorilor comuniste “Fraţilor, vă încredinţez, cu o încredere de nezdruncinat, că Domnul nu ne părăseşte nicio singură clipă. Este permanent cu noi, ne conduce prin orice încercare, oricât ar fi ea de grea. El ne arată cum putem birui durerea îndurând …

Cu Iisus în Celulă – Radu Gyr recitat de Răzvan Ionescu în 1990. Şi Omagiul Patriarhiei Române în Săptămâna Mare

Despre viaţa, suferinţa şi opera lui Radu Gyr, în Ziarul Lumina al Patriarhiei Române, în Săptămâna Mare – AICI. Mai jos, o înregistrare audio cu totul specială, din anul 1990: Radu Gyr – Iisus în celulă Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă. O, ce trist şi ce-nalt părea Crist ! Luna venea după El, în celulă Şi-L făcea mai …

Un SMS din partea lui Radu Gyr, poetul inimilor întemniţate (2 Martie 1905 – 29 Aprilie 1975). Şi o relatare inedită a Părintelui Justin despre SMS-urile din temniţele comuniste

Dintr-o ştire Mediafax aflăm că la orele de Limba şi Literatura Română se vor studia de acum sms-urile (serviciul de mesaje scurte). Suntem uneori ultragiaţi de modul în care tinerii de azi prescurtează cuvintele pentru a-şi transmite mai repede mesajele prin sms. Românii nu ştiu însă că primele sms-uri au apărut în România în temniţele comuniste! Dintr-o relatare inedită a …

RADU GYR: Iisus în celulă, Ne vom întoarce într-o zi (olograf), Crez – recitat de Monica Popa Gyr, fiica Poetului. HRISTOS A ÎNVIAT!

Iisus în celulă de Radu Gyr Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă. O, ce trist şi ce-nalt părea Crist ! Luna venea după El, în celulă Şi-L făcea mai înalt şi mai trist. Mîinile Lui păreau crini pe morminte, Ochii adînci ca nişte păduri. Luna-L bătea cu argint pe veştminte Argintîndu-I pe mîini vechi spărturi. Uimit am sărit de …