Părintele Mina Dobzeu, basarabeanul care l-a botezat pe evreul Nicu Steinhardt în temniță, a plecat la Domnul. Înmormântarea are loc Sâmbată la Catedrala Episcopală din Huși

Episcopia Hușilor anunță cu durere și nădejdea Învierii, trecerea la cele veșnice a venerabilului părinte arhimandrit Mina Dobzeu, statornicul mărturisitor al credinței în perioada comunistă și cel care l-a botezat pe monahul Nicolae Steinhardt, scriitorul evreu care l-a denumit pe Valeriu Gafencu “Sfântul Închisorilor”. Trupul neînsuflețit al părintelui arhimandrit Mina Dobzeu a fost depus în Catedrala Episcopală din Huși, unde …

De vorbă cu Părintele Mina Dobzeu: Nicu Steinhardt voia să moară creștin

Arhimandritul Mina Dobzeu, preotul care l-a botezat pe Nicolae Steinhardt, a primit in octombrie 2017 distincţia Crucea Moldavă, din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Distincţia i-a fost acordată de Mitropolitul Teofan al Moldovei, după oficierea slujbei liturgice din ziua prăznuirii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva – prilej să rememorez o întâlnire cu Sfinția Sa, într-un miez de toamnă, cu 13 ani în …

Sfânta Parascheva a adus „Crucea Moldavă” pentru Părintele Mina Dobzeu, mărturisitorul care l-a creştinat pe Nicu Steinhardt în temniţele bolşevice. FOTO / VIDEO

Avem astăzi libertatea mărturisirii credinţei pentru că a dat jertfă o cohorta de oameni sfinţi plecaţi la Ceruri: Părintele Sofian Boghiu, Părintele Adrian Făgeţeanu, Parintele Justin… – ÎPS Teofan la hramul Sfintei Parascheva 2017 (video) „Crucea Moldavă” pentru părintele Mina Dobzeu Un moment deosebit al slujbei hramului din acest an l-a reprezentat aducerea pe scena unde a fost săvârşită Sfânta Liturghie …

Monahul Nicolae Steinhardt, membru post-mortem al Academiei Române la 105 de ani de la naştere (29 iulie)

Părintele Nicolae Steinhardt – mărturisitorul care l-a numit pe Valeriu Gafencu în scrierile sale “Sfântul Închisorilor” – a fost desemnat post-mortem membru al Academiei Române, în cadrul Secţiei de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie. Numirea a avut loc cu prilejul Adunării Generale dedicate alegerii de noi membri corespondenți, membri de onoare din țară și străinătate și membri post-mortem, transmite Basilica. …

Nicolae Steinhardt: “Cei mai umani şi cumsecade oameni întâlniţi în închisori sunt legionarii”. Mirarile Securităţii, Autobiografia şi viaţa Monahului de la Rohia. JURNALUL FERICIRII – PDF

Povestea lui Nicolae Steinhardt este o „dublă îndrăgostire: de Neamul Românesc şi de Biserica Ortodoxă”. Propus pentru canonizare de episcopul Iustinian Chira al Maramureşului. Securitatea analiza în 1984 lucrarea sa Jurnalul fericirii astfel: „Lucrarea reprezintă rememorarea efectivă a detenţiunii de aproape 5 ani pe care autorul a suferit-o între 1960-1964… De la început trebuie spus că autorul nu face nici …

Monahul evreu Nicolae Steinhardt despre frăţiorul de cruce Valeriu Gafencu: Unul din Sfinţii închisorilor. JURNALUL FERICIRII – PDF

Monahul autointitulat “legionar” Nicolae Steinhardt (29 iulie 1912 – 30 martie 1989): “Mult, mult, mult mai buni au fost tinerii prin închisori decât bătrânii. Pentru că mai uşor renunţi la viaţă când ai timp îndelungat de trăit! Pentru că la tinereţe patimile sunt mai aprinse, dar şi vigoarea spirituală mai neîntinată! Pentru că n-au cunoscut ranchiunele, prejudecăţile şi duşmăniile generaţiei …

Monahul Nicolae Steinhardt despre “monahul MIRCEA ELIADE”. Manuscrise scoase la lumină de Arhiva Culturală Română

“In mansarda lui, Eliade Gh. Mircea nu-i infruntat decit de greutatile caracteristice vietii monahale; asceza lui, desigur, e culturala si laica, dar tot asceza e.” MIRCEA ELIADE de Nicolae Steinhardt editie ingrijita de Fabian Anton Cuvint inainte La 26 iunie 1988 renumitul eseist Arsavir Acterian (foto) primea din partea monahului Nicolae Steinhardt, aflat la sfinta manastire Rohia, un colet cu …

Amintiri despre Nicolae Steinhardt cu Arşavir Acterian, Virgil Cândea, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Alexandru Paleologu, Justin Sigheteanul, Arhimandrit Serafim Man

In fondul de manuscrise al Arhivei Culturale Romane se pastreaza doua dosare (nr. 75, 76) ce contin crestomatia “Amintiri despre Nicolae Steinhardt” alcatuita de regretatul scriitor Arsavir Acterian. Cele doua dosare sint aproape identice, deosebindu-se doar prin cele 5 scrisori dintre N. Steinhardt – Theodor Enescu ce alcatuiesc addenda primului volum si care, potrivit dorintei lui Arsavir Acterian, nu se …

Monahul Nicolae Steinhardt, botezat în celulă şi spovedit pe patul de moarte de acelaşi om: călugărul Mina Dobzeu

Portalul MĂRTURISTORII pune faţă în faţă mărturiile celor doi mucenici ai temniţelor comuniste despre Taina Sfântului Botez în Celula Nr. 18 din închisoarea Jilava cât şi mărturisirea Părintelui Mina Dobzeu despre confesiunea Monahului Nicolae Steinhardt înainte de plecarea sa la Domnul, pe 30 martie 1989, în urmă cu 26 de ani. Totodată, în finalul materialului, vă oferim integral “Jurnalul Fericirii” …

Acasă la Monahul Nicolae Steinhardt. 84 de FOTOGRAFII de familie, din chilie şi de la Mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia

Anul acesta, pe 29 iulie, s-au împlinit 102 ani de la naşterea Monahului Nicolae Steinhardt Delarohia, iar în martie s-au împlinit 25 de ani de la trecerea sa din această viaţă la Domnul. Postarea noastră cu numărul 102 o dedicăm aşadar autorului “Jurnalului Fericirii” (PDF AICI), trecut la Ortodoxie în temniţele comuniste, după ce a luat cunoştinţă de jertfele şi …

O corespondenţă inedită – şi ultima – dintre Monahul Nicolae Steinhardt şi Mitropolitul Antonie Plămădeală. DOCUMENT

Anul acesta, în 29 iulie s-au împlinit 102 ani de la naşterea monahului Nicolae Steinhardt Delarohia, iar în martie s-au împlinit 25 de ani de la trecerea sa din această viaţă la Domnul. Ne aflăm în perioada Zilelor Culturale „Nicolae Steinhardt“, ajunse la cea de-a 16-a ediţie. Astăzi, când se împlinesc 102 ani de la naşterea celui care avea să …

Fisa de incarcerare a detinutului Nicu Aureliu Steinhardt si intrarea pe poarta fericirii: Celula Nr. 18, Jilava. DOCUMENTE SI CONFESIUNI

Vara la Jilava E cald şi-n camera ticsită, unde aerul pătrunde numai pe un colţişor de fereastră, e o zăpuşală grea. Mă chinuieşte setea. Apa e viermănoasă şi mă feresc s-o beau nu numai pentru că e oribilă, ci şi de teama de a nu da în diaree, boala mea cronică. Diareea într-o celulă e păcatul capital. Spre seară zăpuşeala …

Monahul de la Rohia si Catharii de la Paltinis. Polemica, Scrisori interceptate de Securitate, Facsimile olografe si Fotografii inedite cu Parintele Nicolae Steinhardt

Foto: Pr. Veniamin Pop La 25 de ani de la trecerea la Domnul a Monahului Nicolae de la Rohia, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale a organizat la Paris o noua conferinta comemorativa Martor, dedicată martirilor mărturisitori din temnițele comuniste și nu numai (foto dreapta). Reproducem mai jos, filmul de prezentare a personalitatii Parintelui Nicolae Steinhardt realizat pentru …

Asa am devenit legionar – Nicolae Steinhardt (29 iulie 1912 – 30 martie 1989). Monahul de la Rohia despre moartea lui Corneliu Zelea Codreanu, in Dosarele Securitatii. VIDEO cu Parintele Mina Dobzeu despre crestinarea lui Aurel Steinhardt

1974 aprilie 3 Nota a informatorului “Gogu Pil” privind relatiile lui Nicu Steinhardt din strainatate si experienta detentiei Primit: lt-col Popescu N. Sursa: “Gogu Pil” Nr. op. 0071/110/PN-0075 Casa – “Festival” Strict secret Ex. unic Nota “Pe ziua de 14 martie am fost vizitat de scriitorul Steinhardt Nicolae, fost coleg de liceu, domiciliat in str. Ion Ghica nr. 3. Este …