Părintele Dimitrie Bejan în Lumina Celui Nepătruns: De trei ori la Dumnezeu. Convorbire de taină cu Părintele Ioanichie Bălan

MĂRTURISIRI DE TAINĂ: “In lumină neapusă am fost odată. Nu contest lucrul acesta. Eram în trup duhovnicesc, mergeam la o jumătate de metru deasupra pământului. Era un fel de boltă alcătuită din două carapace. Lumina venea din acea boltă. O lumină gălbuie foarte frumoasă si dulce la privit… Simteai o căldură duhovnicească. Pluteai în lumina asta… Am mers cât am …

“Să aveţi smerenie şi jertfelnicie”! Trei ani de la înălțarea la cer a Părintelui Adrian Făgețeanu (16 noiembrie 1912 – 27 septembrie 2011). Mărturisire şi interviu (VIDEO)

Părintele Adrian, pe care am avut privilegiul să-l cunosc de prin anii 1970, a rămas în mintea și conștiința mea un reper, un cărturar de la care am avut parte de adevărate lecții de viață. Dacă odată aștepta de la noi ,,o bucățică de pace”, acum eu sunt cea care tânjesc după același lucru. Și poate nu sunt singura… Poate …