Connect with us


La împlinirea unui veac de la naşterea marelui duhovnic Arsenie Papacioc, Mănăstirea „Sfânta Maria“ din Techirgiol – stavropighie patriarhală, împreună cu Arhiepiscopia Tomisului au organizat duminică seara un amplu simpozion la Casa de Cultură din Constanţa, în cadrul căruia toţi cei prezenţi şi-au amintit de chipul plin de blândeţe al duhovnicului de la malul mării. Simpozionul s-a intitulat „Părintele Arsenie Papacioc – 1914-2014. O sută de ani de la naştere“.

Personalitatea părintelui Arsenie Papacioc a fost evocată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către ieromonahul Ilarion Dan, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Cruce“ din Constanţa, fiu duhovnicesc al părintelui Arsenie, şi de către protosinghelul Ieronim Gheorghiţă, actualul duhovnic al Mănăstirii „Sfânta Maria“ din Techirghiol, acolo unde părintele Arsenie s-a nevoit în ultimii treizeci de ani din viaţă.

Chiar dacă părintele a plecat să Îl întâlnească pe Cel pe Care L-a slujit şi L-a mărturisit toată viaţa, el a rămas viu în inimile ucenicilor săi, astfel că sala Casei de Cultură din Constanţa a fost efectiv neîncăpătoare pentru cei care au venit să rememoreze clipele petrecute alături de el sau să audă frumoasele istorisiri ale celor care l-au evocat.

Evenimentul a debutat cu o proiecţie video în care părintele Arsenie a vorbit din nou ucenicilor prin intermediul unor secvenţe realizate de TRINITAS TV, după care cei prezenţi au ascultat un minirecital al Coralei Armonia, recent premiată cu aur pentru cel mai bun cor bărbătesc, dar şi pentru cel mai bun cor de muzică sacră la competiţia de la Riga, Letonia.

Seria evocărilor a fost deschisă de protosinghelul Ieronim Gheorghiţă, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Maria“, care a avut ocazia să îi fie aproape în ultimii ani din viaţă.

Principalele idei desprinse din evocarea părintelui Ieronim au fost bunătatea, blândeţea şi răbdarea marelui duhovnic Arsenie. „Proceda la Spovedanie cu atâta bunătate, cu atâta blândeţe. Şi asta ne învăţa şi pe noi. Că nu se cade să aşezăm pe umerii fiilor duhovniceşti poveri, canoane pe care nu le pot purta. Să considerăm că şi faptul de a veni la Spovedanie este un canon“, a spus părintele Ieronim. De asemenea, părintele Ieronim a evocat răbdarea pe care părintele Arsenie o avea faţă de toţi fiii săi duhovniceşti care veneau din toată ţara, dându-le sfaturi fiecăruia.

Un asemenea sfat dat de părintele Arsenie a fost amintit de părintele Ieronim: „Cu orice preţ să fii vesel, pentru că tristeţea este terenul prielnic al diavolului care te poate arunca în grozave păcate!“ A urmat cuvântul ieromonahului Ilarion Dan, unul dintre ucenicii marelui duhovnic, care a povestit celor prezenţi în sală cum l-a cunoscut pe părintele Arsenie, cum a fost înfiat duhovniceşte încă din clipa în care i-a păşit în chilie, dar şi cum i-a călăuzit paşii până la intrarea în monahism. „Părintele te iubea fără să se împartă. Aşa cum iubeşte Dumnezeu. O dragoste deplină faţă de fiecare dintre cei care îi treceau pragul. Era o dragoste copleşitoare, pe care o purtai în suflet şi simţeai nevoia să te întorci permanent la el, să te adăpi din nou din această dragoste şi să simţi că zbori“, a arătat părintele Ilarion.

IPS Teodosie a arătat că părintele Arsenie a aşezat în inima sa tot ce a găsit frumos, adevărat şi sfânt. Atât de mult a înmagazinat în sufletul şi inima sa, încât a devenit o comoară din care avea de unde să dăruiască tuturor. „Mulţi dintre noi punem în inimă bune şi rele. Ne aducem aminte de cele frumoase şi de cele grele. Părintele Arsenie nu a aşezat în inima sa decât cele frumoase şi bune. Nu a vrut să îşi aducă aminte de suferinţe decât ca de nişte străluciri din viaţa sa. Suferinţele au fost prilej de întărire şi de lămurire a credinţei şi a dragostei faţă de Dumnezeu. Să luăm aminte la acestea, pentru că mulţi încep să istorisească despre ele ca şi cum ar fi fost nişte orori. Părintele Arsenie nu a cultivat mila de sine, ci iubirea de Dumnezeu şi iubirea de semeni“, a arătat IPS Arhiepiscop Teodosie.

Cei care au participat la conferinţa de duminică seară au avut posibilitatea să viziteze şi o expoziţie de fotografii cu părintele Arsenie din diferite momente ale vieţii sale. La final a avut loc şi lansarea volumului de evocări „Părintele Arsenie Papacioc – 1914-2014 – O sută de ani de la naştere“, apărut la Editura BASILICA a Patriarhiei Române.

Silviu Dascălu / Lumina

Video: Manastirea Sf. Maria – Techirghiol

Mai multe articole despre viaţa şi închisorile Parintelui Arsenie – AICI

Sursa: MARTURISITORII

IPS Teodosie si un desen de Parintele Arsenie Papacioc  - 100 de ani - Foto Dobrogea Ortodoxa 2014

Print Friendly, PDF & Email
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Părintele Ilie Lăcătuşu din Giulești, sfântul cu moaşte întregi din România sau mortul-viu. Mărturii impresionante la 20 de ani de la descoperirea sa și la 35 de ani de la nașterea la Cer (+22 iulie 1983)

Articole

Uciderea bestială a Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Crima din noaptea Sfântului Andrei. FOTO-DOCUMENTE

Articole

O fotografie inedită cu Corneliu Zelea Codreanu şi o scrisoare a Olguţei Blănaru Iordănescu (+6 octombrie 2015) împreună cu alte foto-mărturii

Articole

A avut Patriarhul Teoctist o moarte martirică? Ultimele cuvinte: “Merg la operaţie ca la Sfanta Liturghie”. REMEMBER la 9 ani în Ceruri (†30 iulie 2007)

Articole

Connect