“S-a împlinit un an de când Olga Blănaru Iordănescu (15 februarie 1927- 6 octombrie 2015) – Duduia Dada – a plecat, de la Paris, la marea întâlnire din Ceruri, cu familia iubită şi ,,băieții”, martirii neamului românesc: Mamița, Tătuțu, Bunicu, Bunica, Cănel, Mihăiță, Cătălinuț, Toni, Părintele Mircea…”, scrie un memorialist care prezintă pe internet câteva fotografii-document inedite, pe care le însoţim cu o scrisoare către Corneliu Zelea Codreanu, la fel de inedită, datată… 1983. Între aceste fotografii cu totul speciale, se află şi una în care Căpitanul Mişcarii Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, apare cu tatăl Olguţei, inginerul Ioan Blănaru (prieten al său şi ginerele fruntaşului Hristache Solomon) şi Radu Mironovici, un alt fondator al Legiunii “Arhanghelul Mihail”. Preluăm aceste crâmpeie deosebite din istoria încă necunoscută a României, împreună cu o evocare emoţionantă a Doamnei Olguţa, o mare şi plină de modestie personalitate a României, cu o familie de renume în Focşani şi nu numai. Dumnezeu să o odihnească în pace!
Octombrie 2015: S-a stins Olga Blănaru Iordănescu, nepoata lui Hristache Solomon
Marţi, 6 octombrie, s-a stins din viaţă Olga Blănaru Iordănescu, focşăneancă plecată în exil în timpul regimului comunist, dar care nu şi-a uitat niciodată oraşul natal. Locuind de decenii bune într-o suburbie a Parisului, Olga a fost tot timpul cu sufletul la neamul ei, la România. Deşi plecată în pribegie de atâta amar de timp, focşăneanca noastră a ajutat financiar, dar nu numai, tinerii în care a crezut. Poate singurul criteriu în a acorda acest ajutor a fost dragostea faţă de ţară, patriotismul sincer şi nu de paradă, al celor sprijiniţi. De circa un deceniu, rămăsese singură, pierzându-şi atât soţul cât şi unicul copil. A avut în schimb o mână de prieteni care i-au fost alături şi care i-au făcut ultimii ani din viaţă mai frumoşi, mai liniştiţi.
După ce a sprijinit apariţia mai multor publicaţii, după ce a oferit excursii la Paris unor tinere basarabence merituoase la şcoala, şi câte şi mai câte alte fapte bune, Olga a mai avut o ultimă misiune. A contribuit cu câteva mii bune de euro la scoaterea de sub tipar a volumului “Focşanii de altădată – o istorie ilustrată” şi nu şi-a mai dorit nimic altceva decât să îşi revadă oraşul copilăriei, să vadă albumul. “Atât mă rog la Dumnezeu, să mă mai ţină să văd şi eu albumul, să revăd oraşul în care am copilărit, Focşaniul pe care l-am iubit şi pe care am fost nevoită să îl părăsesc”, ne spunea Olguţa, aşa cum îi spuneau cei apropiaţi în ciuda celor 88 de ani împliniţi. Iar Cel de Sus a ţinut-o, a lăsat-o să se bucure de Focşaniul nemutilat, de oraşul ei natal. Şi ce s-a mai bucurat. A fost un cadou care i-a răsplătit toată bunătatea sufletului ei şi toate actele de caritate pe care le-a făcut. “Noi nu moştenim pământul, nu luăm nimic cu noi când plecăm. Astăzi e o întreagă goană după bani, oamenii nu se mai gândesc la semenii lor, la patrie, la tot ce am fost noi educaţi să iubim, să respectăm”, spunea adesea focşăneanca noastră.Nu numai că nu a avut absolut nicio pretenţie pentru sprijinul financiar, dar între atâtea cuvinte de laudă pe care le-am primit, cuvintele ei sunt de departe cele mai de preţ. “Nu, Sorine, nu tu trebuie să îmi mulţumeşti. Eu îţi mulţumesc ţie pentru că la anii pe care îi am mi-ai făcut o imensă bucurie”.
Înmormântată la Focşani
S-a prăpădit în urma unui stop cardiac, la Paris, departe de Focşani, de Vrancea care-i era atât de dragă. Prietenii ei cei mai apropiaţi s-au străduit să o aducă în ţară pentru a o înmormânta în Cimitirul Sudic, în cripta unde este înmormântată şi familia ei. Miercuri, ora 12.00, o să aibe loc slujba religioasă la biserica din cimitir unde sunt aşteptaţi toţi cei care vor să o conducă pe ultimul drum. Dumnezeu să o odihnească în pace!
O ultimă mărturie – casa de pe Bulevardul Gării
Născută la Focşani pe 15 februarie 1927, nepoata lui Hristache Solomon şi fata inginerului Ioan Blănaru, membri marcanţi ai controversatei Mişcări Legionare, a avut o copilărie de basm în casa ei de pe Bulevardul Gării (azi sediul Idea Bank n.r.). În anii ’30, copil fiind, Olguţa a avut ocazia să cunoască personalităţi precum scriitorul Ionel Teodoreanu, poetul Radu Gyr sau chiar pe Zelea Codreanu, toţi prieteni de familie. Teodoreanu i-a spus că nu s-ar fi gândit că Olga lui din “La Medeleni” chiar există şi că locuieşte la Focşani. De altfel, încă din primii ani din viaţă a fost interesată nu de păpuşi, cum poate ar fi fost obişnuit, ci de politică, domeniu care avea să o intereseze până la sfârşit. Spera într-un viitor mai bun pentru ţara noastră, pentru tineret în special. A închis ochii împăcată că a putut face mult bine în ciuda necazurilor pe care le-a avut din cauza crezului ei politic. (S. T. – Ziarul de Vrancea)
În casa Familiei Blănaru, Corneliu Zelea Codreanu a poposit adeseori, după cum relatează chiar Duduia Dada mai jos. Cladirea, confiscată de bolşevici, a adăpostit de-a lungul anilor mai multe instituţii de stat, între care “Direcţia Muncii Vrancea”. După 1989 a fost sediul Bancii Romano-Americane pentru ca acum să fie al unei banci poloneze. Despre legăturile Căpitanului Mişcării Legionare cu Focşaniul, într-un alt articol de presă, pe care îl publicăm după fotografiile document cu Familia Olguţei Blănaru Iordănescu:
Mihăiţă şi Olguţa
Ileana, Olguţa, Maria şi Mihai – Focşani, 1936
Olguţa la braţ cu tatăl ei, Ioan Blănaru, în Gradina Publică din Focşani, 1940
Ing. Ioan Blănaru – Tătuţu
Hristache Solomon – Bunicul
Hristache Solomon
Olguţa în 1962
MEMORIALISTICĂ
Scrisoarea nepoatei lui Hristache Solomon şi fiică a prietenului din copilărie şi tinerete al lui Corneliu Zelea Codreanu, Ioan Blănaru, Olga Blănaru Iordănescu (Duduia Dada pentru legionari, dupa cum i se prezentase lui Ion Moța, când acesta o întrebase cum o cheamă pentru prima dată. Tot pe-atunci Căpitanului Mişcării Legionare i se adresa cu apelativul Cănel…)
Scrisoare inedită a Olgăi Blănaru Iordănescu redactată în 1983, la 45 de ani de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu
„Noaptea Sfântului Andrei, 29/30 noiembrie 1983, la cel de-al 45-lea priveghiu! Căpitane! Prezent! Nu fi mirat! Sunt eu, Olguţa, duduia Dada, aşa cum îmi spuneau toţi legionarii, dragii camarazi în braţele cărora am crescut. Sunt eu, Căpitane, fetiţa neastâmpărată, dar care avea astâmpăr dacă o lăsaţi să stea sub birou şi să vă asculte! Şi, Doamne, câte amintiri mă năpădesc şi cât de scumpe îmi sunt! Cum de nu aveam somn şi cum de puteam sta liniştită eu, care pentru o monedă galbenă de 5 lei de la bunicul Hristache nu eram în stare să nu mă mişc mai mult decât câteva minute?!
Îţi văd ochii blânzi şi buni, îţi văd lumina şi căldura din ei când mă priveai, îţi văd mâinile frumoase şi neastâmpărul din ele, care aveau atâta căldură în ele când mă mângâiau şi… cuibărită în braţele-ţi, când îmi vorbeai aşa de frumos de toate şi… de cum s-a luptat Ştefan cel Mare (…).
Te miri că mi-s ochii plini de lacrimi? Nu prea ştiau să plângă, dar, Căpitane, au trecut atâţia ani grei peste mine, plini de dureri, de amărăciune, de neputinţă şi de îngenunchieri şi mi-e inima grea ca plumbul!
Doamne! Ce zile de sărbătoare şi fericire erau pentru mine când veneai în casa unde te simţeai atât de bine cu domnul Hristache şi alături de cel care, puţini o ştiu, erai legat din copilărie printr-o caldă şi deosebită prietenie şi dragoste – tatăl meu! Cât îmi eşti de drag şi acum, cât de tare mi-e dor de Tine şi n-am să uit cum, atunci când erai sub stare de asediu în casa copilăriei mele, am împodobit împreună pomul de Crăciun! De jur împrejurul casei, jandarmi care ne păzeau şi care te-au făcut să spui, râzând:
– Măi Tăsache, numai Regele e aşa de păzit şi numai la Palat se schimbă garda din 3 în 3 ore! Ce cinste pe noi! Şi a venit Moş Crăciun, pe care l-am primit cu «Trăiască Legiunea şi Căpitanul!».
– Olguţo, lui Moş Crăciun trebuie să-i săruţi mâna, nu să-l saluţi aşa! – Dar ce, tătuţule, Moş Crăciun încă nu e legionar?
Cu cât drag m-ai strâns atunci în braţe, m-ai sărutat şi i-ai spus tătuţului:
– Nu piere Ţara cu astfel de urmaşi, măi Tăsache!
Da, Prezent, Căpitane! Ţin capul sus, te privesc şi spun: Prezent! În noaptea asta de priveghiu vă simt, aici lângă mine, lângă inima mea, pe toţi! Vă văd drepţi ca brazii noştri, frumoşi, cu frunţile luminate de aureola martirajului şi parcă-ţi aud vocea fermă cu care ai răspuns la întrebarea tătuţului meu: – Crezi tu, Neli, că vom învinge? Nu ne vor omorî pe toţi, tâlharii ăştia! – Dar să ştii, ca deabea atunci vom învinge!
Şi aţi învins! Prin sacrificiul vieţilor voastre, prin jertfa adusă pe Altarul Sfânt al Neamului nostru încercat, aţi învins!
Ridic braţul drept şi vă spun: ţie, Căpitane, ţie, bunicule şi ţie, tătuţul meu drag: Prezent!
Sunt eu, Olguţa, sunt aşa cum m-aţi crescut, aşa cum nu v-aţi îndoit că voi fi!
Olguţa – Paris, 29-30 noiembrie 1983”
* Evenimentele povestite de Doamna Olguţa au avut loc în Focşani, în 1931
* Cu apelativul „Tăsache” îl alinta Căpitanul pe Ioan Blănaru
* Lui Corneliu Zelea Codreanu, prietenii apropiaţi îi spuneau Neli
La nunta Căpitanului au venit circa 100.000 de oameni
Astăzi (2013 – n.n.) se împlinesc 88 de ani de la “măreaţa sărbătoare a neamului nostru”, după cum era descrisă nunta Căpitanului legionar în invitaţiile publice. Ajuns “cu cantec” la Focşani, după o crimă comisă la Iaşi şi un stagiu în arestul Poliţiei Focşani, Zelea Codreanu avea să aibă o nuntă cu mult PR, pregătită de simpatizanţii săi focşăneni, într-un adevărat exemplu de marketing politic. Căpitanul era legat afectiv de oraşul nostru prin inginerul Ioan Blănaru, prieten din copilărie
În memoriile sale, apărute cu titlul “Pentru legionari”, Corneliu Codreanu descrie astfel nunta din 14 iunie 1925: “Am plecat la Focşani (se afla la Iaşi, unde făcuse căsătoria civilă cu câteva zile în urmă, n.r.) cu mama mea, tatăl meu, fraţii, surorile, mireasa şi socrii. Ajunşi acolo, am fost găzduiţi de Generalul Macridescu.
Acolo a venit, seara, comitetul de organizare al nunţii şi ne-a spus că totul este aranjat şi că din celelalte oraşe sosiseră peste 30.000 oameni, cari fuseseră încartiruiţi cu toţii, şi că vor mai sosi în timpul nopţii. Că toată lumea din Focşani primeşte cu plăcere să găzduiască pe oaspeţi.
A doua zi dimineaţa, mi s-a adus un cal – aşa era programul – şi după ce am trecut călare pe la casa miresei, am pornit în capul unei coloane afară din oraş, la Crâng. Pe marginile şoselei, de o parte şi de alta, era lume, prin copaci erau copii, iar pe şosea veneau în urma mea naşii, în trăsuri ornate, în frunte cu profesorul Cuza şi Generalul Macridescu, Hristache Solomon, Col. Blezu, Col. Cambureanu, Tudoroncescu, Georgică Niculescu, Maior Băgulescu şi alţii. Venea apoi carul miresei cu şase boi, împodobit cu flori. Apoi alte care ale nuntaşilor. În total 2.300 care, trăsuri şi automobile, toate încărcate cu flori şi lume îmbrăcată în costume naţionale. Eu ajunsesem la 7 km. de oraş, în Crâng, şi coada coloanei încă nu ieşise din Focşani.
În Crâng s-a oficiat nunta pe o estradă de scânduri, pre¬gătită anume. Erau de faţă între 80-100.000 de oameni. După oficierea slujbei religioase, au început hora, jocurile şi petrecerea. Apoi a urmat masa întinsă pe iarbă verde. Fiecare îşi adusese de mâncare, iar focşănenii avuseseră grije şi pentru lumea venită din alte părţi.
Toată această desfăşurare de costume naţionale, de care româneşti, de viaţă şi de entuziasm, a fost filmată.
Peste câteva săptămâni s-a reprezentat la Bucureşti. Dar numai de două ori, căci ministrul de Interne a confiscat şi filmul, şi copia lui şi le-a dat foc.
Spre seară, nunta s-a terminat într-o înfrăţire şi însufleţire generală. Eu am plecat în aceeaşi noapte cu soţia şi câţiva camarazi la Băile Herculane, unde am rămas două săptămâni la o veche familie de cunoscuţi, Şt. Martalog”.
Corneliu Zelea Codreanu si sotia sa, Elena (Lilica)
Pe 14 iunie 1925, adică exact în urmă cu 88 de ani, Focşaniul era gazda unui eveniment de dimensiune cel puţin regională legată de perioada întunecată din prima parte a secolului trecut, asupra căreia istoria nu a făcut încă lumină. Tanărul absolvent de drept, Corneliu Zelea Codreanu care avea să înfiinţeze doi ani mai tarziu controversata Mişcare Legionară hotărase să facă nunta religioasă în oraşul nostru. Profund naţionalist, antisemit şi anticomunist, Codreanu era persona non grata la începutul anilor 1920 în randul celor care, în viziunea sa, doreau dispariţia nemului romanesc. Unul dintre cei care nu-l înghiţeau pe viitorul lider de extremă dreaptă Codreanu era şi Constantin Manciu, prefectul poliţiei ieşene. Un individ care dacă ar fi prins regimul comunist ar fi devenit torţionar, după cum spun simpatizanţii lui Codreanu. Potrivit unor relatări, în efervescenţa vremii, Manciu a bătut şi a umilit mulţi studenţi ieşeni. Aşa a intrat în scenă Codreanu. Unul dintre studenţii bătuţi, sătul de nedreptăţile miliţianului îl dă pe acesta în judecată, iar Codreanu participă la proces în calitate de avocat al apărării. Înfuriat că nişte tineri îşi permit să îi intenteze proces, Manciu a intrat cu o mulţime de “oameni ai legii” în tribunal pentru a-l face ţandări pe Codreanu. Aşa se face că în acea atmosferă tensionată absolventul de drept a scos un pistol şi l-a împuşcat pe Manciu. Bucurandu-se de simpatie printre stundenţi, celui care avea să fie cunoscut drept “Căpitanul” îi este strămutat din oficiu procesul la Focşani. Atunci a fost momentul precursor al intrării lui Zelea Codreanu în istoria Focşanilor, oraş unde stătea să dea în clocot o atmosferă antisemită care-i era favorabilă acestuia.
Trioul prieteniei – Solomon, Blănaru, Codreanu
Vestea ajungerii lui Codreanu la Focşani şi închiderii sale în penitenciarul de pe strada Comisia Centrală (langă actuala Gardă de Mediu, azi demolat n.r.) s-a făcut auzită în cateva zile. Deloc surprinzător, Corneliu s-a bucurat imediat de o largă susţinere şi din partea focşănenilor, fetele ministrului focşănean al Muncii, Nicolae Chirculescu, aducandu-i mancare şi cusandu-i o bluză naţională, după cum el însuşi scrie într-una din lucrările sale. Atat de mare a fost susţinerea încat procesul a fost încă o dată strămutat la Turnu Severin. Completul de judecată l-a achitat pe Codreanu, hotarand că acesta a fost în legitimă apărare cand l-a împuşcat pe Manciu. După ce a fost dovedit nevinovat, viitorul om politic s-a îndreptat către casa părintească din Huşi, moment despre care avea să scrie peste ani în cartea “Pentru Legioanari”. “Am plecat. Toată noaptea ne-au ieşit oameni înainte prin gări. La Focşani erau în gară peste o mie. Era ora trei noaptea. Ei aşteptau aici de cu seară, de la ora patru. Voiau să ne oprim măcar o zi la ei. Dar am plecat înainte. În tren s-a suit o delegaţie cu Hristache Solomon, Aristotel Gheorghiu, Georgică Niculescu şi alţii. Mi-au spus: «Dacă nu am avut bucuria să avem procesul la noi, trebuie să faci nunta. La 14 iunie dimineaţa, trebuie să soseşti la Focşani. Vei găsi totul aranjat». Delegaţia s-a dat jos la Mărăşeşti, după ce am promis că la 14 iunie voi fi la Focşani”, scria circa zece ani mai tarziu Corneliu Codreanu. Un lucru mai puţin cunocut e că Hristache Solomon (înmormantat în Cimitirul Sudic) a fost socrul inginerului Ioan Blănaru, acesta fiind un foarte bun prieten cu Codreanu încă din copilărie. Născut în Huşi, la fel ca şi Corneliu, Ioan Blănaru avea să se stabilească în Focşani, dar a păstrat legătura cu cel pe care îl considera un frate. Cu siguranţă acest lucru a cantărit mult în decizia lui Codreanu de a face nunta la Focşani. Totodată, Hristache Solomon avea să ajungă să ţină la Zelea Codreanu “ca la un nepot”.
Cum am ratat şansa de a avea Focşaniul vechi filmat
Ceea ce avea să urmeze, ar putea fi descris drept cea mai romanească nuntă a secolului trecut. Corneliu Zelea Codreanu pleacă pe 13 iunie 1925 spre Focşani înpreună cu părinţii, fraţii, mireasa Elena şi socrii unde aveau să fie găzduiţi în casele generalului I. Macridescu. “A doua zi dimineaţa, mi s-a adus un cal – aşa era programul – şi după ce am trecut călare pe la casa miresei, am pornit în capul unei coloane afară din oraş, la Crâng. Pe marginile şoselei, de o parte şi de alta lume, prin copaci erau copii, iar pe şosea veneau în urma mea naşii, în trăsuri ornate, în frunte cu profesorul Cuza şi Generalul Macridescu, Hristache Solomon, Col. Blezu, Col. Cambureanu, Tudoroncescu, Georgică Niculescu, Maior Băgulesscu şi alţii. Venea apoi carul miresei cu şase boi, împodobit cu flori. Apoi alte care ale nuntaşilor. În total 2.300 care, trăsuri şi automobile, toate încărcate cu flori şi lume îmbrăcată în costume naţionale. Eu ajunsesem la 7 km. de oraş, în Crâng şi coada coloanei încă nu ieşise din Focşani”, îşi povesteşte nunta Codreanu. Crangul trebuie că devenise neîncăpător pentru că erau prezenţi la nuntă în jur de 100.000 de nuntaşi, mai mult decat triplul numărului de locuitori ai Focşaniului de la acea vreme, potrivit unor însemnări din epocă. Întreg evenimentul a fost filmat, dar pelicula a fost confiscată de Ministerul de Interne şi a fost distrusă. Filmul ar fi reprezentat astăzi o adevărată comoară pentru cei care iubesc istoria şi Focşaniul de odinioară. Nu numai că ar fi fost cea mai veche mărturie filmată a Focşaniului, dar am fi putut vedea pe langă evenimentul propriu zis, imobilele care erau pe Cuza Vodă şi care azi nu mai există ori sunt într-o pronunţată stare de degradare.
Manifestări anti-semite la proces şi la nuntă
Cercetătorul Bogdan Constantin Dogaru, de la Serviciul Judeţean al Arhivelor Statului, spune că apariţia la Focşani a lui Codreanu a avut şi părţi negative. “Cand s-a aflat că procesul lui Codreanu va fi mutat la Focşani, membrii Curţii de Juraţi au început să îşi ia concediu, asta pentru că le era teamă să îl judece pe şeful viitoarei Mişcări Legionare. Din documentele păstrate la Arhive reiese clar că atat în timpul procesului cat şi la nuntă au avut loc manifestări anti-semite chiar dacă antisemitismul legionar nu era de ordin rasial, ci mai curand de ordin economic. Nunta a fost făcută la Focşani şi ca urmare a simpatiei pe care o obţinuse Codreanu în randul unor generali în rezervă, aşa cum era şi Macridescu”, ne-a spus cercetătorul Bogdan Constantin Dogaru. Cercetătorii spun că nunta “Căpitanului” a fost o adevărată lecţie de marketing politic pentru a-i repara imaginea şifonată celui pe care mulţi debusolaţi ai vremii îl vedeau ca pe un salvator. (Sorin TUDOSE)
Cine a fost Căpitanul
Născut în Huşi pe 13 septembrie 1899, Corneliu Codreanu declara că a simţit încă de mic o puternică dragoste faţă de neam şi ţară. Acesta a absolvit Liceul Militar “Mănăstirea Dealului” şi apoi Facultatea de Drept din Iaşi. Printre primele sale acţiuni care au captat atenţia opiniei publice au fost boicotarea deschidereii anului universitar fără serviciu religios, respectiv escaladarea unei fabrici din Iaşi pe acoperişul cărei era pus steagul roşu şi înlocuirea lui cu Tricolorul! Cu toate că nu era nici pe departe un bun orator, a reuşit să devină cel mai charismatic personaj al vremii. Conştient de faptul că politicienii se gandesc la propriile interese şi că “ţara piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe” înfinţează în 1927 Legiunea Arhanghelul Mihail, organizaţie de extremă dreaptă denumită popular “Mişcarea Legionară”. Categorisită drept “fascistă” încă de pe atunci, Mişcarea se dorea a fi “o renaştere spirituală a poporului roman”. În anii 1930 au loc o serie de asasinate politice şio nu numai în numele Legiunii, care nu au rămas nepedepsite. Codreanu avea să mai ajungă încă o dată în închisoare în 1938 pentru că l-ar fi jignit pe istoricul Nicolae Iorga. După acest episod, considerat un pericol de Guvern şi de Regele Carol al II-lea, Zelea Codreanu este ucis împreună cu alţi 13 camarazi. Urmarea? Corneliu Zelea Codreanu a devenit în ochii multor romani un martir. Nici istoricii şi nici statul roman nu au lămurit însă această perioadă controversată prin care a trecut ţara, tocmai de aceea multe relatări pot fi considerate partizane.
Mişcarea Legionară şi imaginea sa
Mişcarea Legionară are în prezent o imagine mai mult decat şifonată din două principale motive. Unul este discreditarea mişcării de către regimul comunist, iar cel de-al doilea este reprezentat de asasinatele pe care legionarii, dar nu numai le-au făcut în numele mişcării. Nu-i mai puţin adevărat că legionarii au fost la randul lor provocaţi chiar de către autorităţile statului şi că împotriva acestora s-au săvarşit crime. Mai mult, mulţi legionari au înfundat temniţele comuniste. Abordarea subiectului legionar – extrem de complex şi încă sensibil – generează de fiecare dată etichete de genul “antisemit”, “antidemocrat” şi “revizionist”. Totuşi, cu bune şi cu rele istoria poporului roman trebuie cunoscută înainte de toate. “Nici un istoric serios care se va ocupa cu istoria secolului XX românesc, nu va putea ocoli sau ignora această extraordinară aventură spirituală pornită din străfundurile ethosului românesc”, spunea filosoful şi diplomatul Vintilă Horia. (S. T. – Ziarul de Vrancea)
Sursa: MĂRTURISITORII
