Părintele Stăniloae la Aiud: “Să răbdăm cu tărie şi smerenie suferinţa ce ni s-a dat”. Din Dosarele Securităţii de la CNSAS

Securitatea şi Părintele Dumitru Stăniloae (16 noiembrie 1903 – 5 octombrie 1993)

Cuviosul Marturisitor Dumitru StaniloaeMai ales după 1948, ca majoritatea profesorilor de teologie, părintele Dumitru Stăniloae era în atenţia Securităţii. Deşi se mutase de la Sibiu, părintele profesor era considerat un apropiat al mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului şi prieten al episcopului orădean Nicolae Popovici. Însă poate ceea ce deranja cel mai mult organele de represiune era statura teologului Dumitru Stăniloae, poziţie care îi conferea un respect aparte din partea vlădicilor ortodocşi, a patriarhului, chiar dacă nu se vedea acest lucru, dar mai ales dinspre studenţii teologi şi preoţii care participau la cursurile de îndrumări misionare. În acest sens am selectat două fragmente din documentele fostei Securităţi, care ilustrează stima de care se bucura părintele Stăniloae.

În iunie 1957, când regimul comunist de la Bucureşti se pregătea de un nou val de represiune, un agent al Securităţii informa: „Este socotit ca teologul reprezentativ, cel mai adânc cunoscător al problemelor religioase, de doctrină şi mistică. Nici unul din profesori nu primeşte la institut atâtea scrisori ca D. Stăniloae, ceea ce dovedeşte că are legături foarte întinse. Numele de mare teolog şi l-a creat prin câteva studii de mari proporţii publicate între anii 1930 şi 1942 şi mai ales prin publicarea cărţii Filocalia în patru volume. (….) Este în stare ca despre o singură idee să facă un articol de 60 de pagini. Cele mai lungi articole publicate în revistele Patriarhiei sunt ale lui D. Stăniloae. Renumele de mare teolog i l-a făcut Nichifor Crainic, prin ziarul «Calendarul» şi revista «Gândirea», la care Stăniloae a colaborat foarte mult. De altfel, prietenia lui Stăniloae cu N. Crainic era destul de veche. Încă din 1938, când a rămas vacantă catedra lui Irineu Mihălcescu, Crainic se străduia să-l aducă profesor la Bucureşti. (…) În prezent, atitudinea lui D. Stăniloae este la fel cu a lui Teodor M. Popescu. A adoptat aceeaşi rezervă şi prudenţă de teamă să nu fie scos din învăţământ, ştiindu-se poate cel mai ameninţat. (…) În relaţiile cu ceilalţi profesori este foarte rece şi rezervat. Rar dacă spune o glumă sau un cuvânt de spirit. Odată zicea: «Parcă ţi-e şi frică să mai vorbeşti în cancelarie, fiindcă nu ştii de cine să te fereşti!»“.

Al doilea fragment asupra căruia ne-am oprit este legat de o prelegere ţinută în 24 mai 1949 de către profesorul Stăniloae preoţilor care participau la cursurile de îndrumări misionare: „Din discuţiile purtate în jurul acestei conferinţe s-a ajuns la următoarele concluzii: Sectele pot fi combătute prin: 1) Cucernicia şi viaţa ireproşabilă a preotului şi rugăciuni care trebuie să-l învăluie în tot timpul, dar mai ales la sfintele slujbe; 2) Predica vie şi catehizarea asiduă prin care credincioşii să fie familiarizaţi cu toate punctele învăţăturii Bisericii şi cu temeiurile lor; 3) Relaţii personale prieteneşti între preoţi şi toţi păstoriţii; 4) Educarea specială a unei echipe de credincioşi în duhul unei pietăţi accentuate, a unei vieţi de curăţenie duhovnicească, familiarizarea ei specială cu învăţătura. Membrii acestei echipe trebuie să fie dinamici, să fie adevăraţi misionari printre credincioşi, să stea de veghe ca să surprindă din primul moment orice acţiune sectară ce se îndreaptă asupra unui credincios“. Din acest document reiese capacitatea didactică a părintelui Stăniloae de fixare a unor noţiuni esenţiale de combatere a sectelor, dar mai ales soluţiile practice pe care le cultiva. Evident că astfel de idei nu puteau fi puse în practică într-un stat în care Biserica era obligată să-şi limiteze aria misionară între zidurile ei şi mai ales să nu antreneze credincioşi în astfel de activităţi.

Închisoarea

La 19 mai 1959, părintele Dumitru Stăniloae intra pe poarta temutei închisori a Aiudului. Primise o condamnare de cinci ani pentru „uneltire contra ordinii sociale“ prin participarea în grupul isihast al Rugului Aprins. Toţi memorialiştii perioadei comuniste care l-au întâlnit pe părintele Stăniloae îl descriu ca profesorul de teologie de anvergură, ca slujitorul profund şi ca omul dedicat lui Dumnezeu. O mărturie în acest sens ne este oferită de tânărul Liviu Brânzaş, aspirant la teologie: „Numele părintelui Stăniloae mi-a izbit timpanul cu rezonanţa unui tunet. Acum câţiva ani, când a sosit vestea că părintele Stăniloae a fost arestat şi condamnat şi că se află la Aiud, a fost o mare emoţie în toată închisoarea. Marele teolog român în lanţuri! Pătimeşte împreună cu cei mai hotărâţi creştini care se împotriviseră fiarei apocaliptice! Prin 1960, când eram în celulă cu Daniel Roman şi Mircea Dumitrescu, am aflat că părintele profesor este într-o celulă la parter, cu nişte ţărani. Atunci le-am spus celor doi prieteni cât de mult doream să ajung în aceeaşi celulă cu părintele Stăniloae. Acum, dorinţa mea s-a împlinit. Ce bucurie pentru mine! Inima îmi bate cu putere. Este neîndoielnic că Dumnezeu a auzit dorinţa mea fierbinte şi a rânduit împlinirea ei în chiar ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

[…] Marea mea bucurie este că părintele Stăniloae este repartizat la celula 322, unde sunt şi eu. […] Eu mă îndrept spre părintele Stăniloae, care rămâne ultimul şi îi spun:

– Sărut dreapta, Preacucernice Părinte, sunt Liviu Brânzaş, fost elev la Liceul  «Samuil Vulcan», din Beiuş, şi mă bucur foarte mult că am ajuns cu dumneavoastră, căci vreau să urmez Teologia.

Părintele îmi întinde mâna, zâmbind cu bunătate. Se reflectă pe chipul lui bucuria prilejuită de faptul că un tânăr din fundul temniţei visează să urmeze Teologia. Mă priveşte cu încredere şi zice:

– Neamul românesc a trecut prin multe momente grele în istoria sa, dar a răzbit şi a biruit întotdeauna prin credinţa în Dumnezeu şi prin speranţa în triumful final al binelui. Aşa se va întâmpla acum. Să răbdăm cu tărie şi smerenie suferinţa ce ni s-a dat.

Această mărturisire a părintelui suna ca un testament“.

Acelaşi pătimitor al temniţelor comuniste descrie momentele în care părintele Stăniloae ţinea în celulă adevărate prelegeri de teologie: „Trebuie să beneficiez la maximum de prezenţa părintelui Stăniloae. Părintele se oferă să-mi ţină în fiecare seară un curs de teologie. Participă şi ceilalţi tineri, îndeosebi Gil Ioanid. În jurul patului părintelui Stăniloae, celula ia aspectul unui amfiteatru. Toţi ne aşezăm, unii sus, alţii jos, şi ascultăm cu atenţie. Părintele Stăniloae nu procedează ca părintele Ion Ageu, care mi-a predat teologia în cel mai pur stil didactic, ci ne prezintă diverşi teologi, de la Sfinţii Părinţi clasici la teologii ruşi. Deşi acum reţin mai puţine amănunte, în schimb, îmi măresc viziunea teologică. Sigur că nu lipsesc momentele filocalice. Traducătorul Filocaliei în limba română este, desigur, cel mai competent în acest domeniu al nevoinţei spre desăvârşire. Acum am înţeles ceea ce până acum am intuit doar, faptul că gândirea şi simţirea Sfinţilor Părinţi sunt forme autentice ale creştinismului.

Cine vrea să cunoască despre Hristos, trebuie să citească Sfânta Evanghelie. Cine vrea să-L urmeze pe Hristos, trebuie neapărat să citească scrierile Sfinţilor Părinţi. Ei te învaţă din propria experienţă cum se obţine mântuirea“.

Aşadar, după o evaluare preliminară a memorialisticii foştilor deţinuţi politici, am putea spune că părintele Dumitru Stăniloae a rămas în conştiinţa colegilor de suferinţă din temniţa Aiudului ca slujitorul şi profesorul, îndrumătorul spiritual şi modelul omului în circumstanţele persecuţiei comuniste şi asprului regim impus de gardieni.

Adrian Nicolae Petcu / Ziarul Lumina

Sursa: MĂRTURISITORII

Foto: CNSAS şi Dinu Lazar

Parintele-Dumitru-Staniloae-de-Dinu-Lazar-via-Roncea-Ro

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON