5

13 May 2015

PREMIERĂ: Înregistrări cu Radu Gyr, Nichifor Crainic şi Pan Vizirescu. AUDIO EXCEPŢIONAL de Ziua sfinţilor mucenici şi martiri ai închisorilor comuniste

Radu-Gyr-alaturi-de-Nichifor-Crainic-Marturisitorii Ro

Noaptea dintre 14 şi 15 mai a anului 1948 a fost „noaptea cea mai odioasă, cea mai criminală pentru istoria politică şi socială din România”, după cum a descris-o Părintele Justin Pârvu, arestat la rândul său în acea noapte şi care dorea ca ziua de 14 mai să devină Ziua sfinţilor mucenici şi martiri ai închisorilor comuniste.

Portalul MĂRTURISTORII, dedicat acestor martiri şi sfinţi ai închisorilor, este onorat să publice la această dată – după înregistrarea discursului Părintelui Dumitru STĂNILOAE la aniversarea de 80 de ani a academicianului Nichifor CRAINIC – semnalată şi de Mănăstirea Petru Vodă – încă două înregistrări audio extraordinare ale unor mucenici ai temniţelor celor trei dictaturi ale secolului trecut. Graţie temeinicului cercetător Florin Duţu, căruia îi mulţumim pentru râvna sa cu totul deosebită, publicăm azi o convorbire profundă între Pan Vizirescu şi Nichifor Crainic despre poezie, ortodoxie, România şi noaptea de 15 ani a încarcerării, urmată de discursul rostit de Radu Gyr la aceeaşi aniversare de 80 de ani a marelui teolog Nichifor Crainic (foto sus cu cei doi în dialog, la evenimentul aniversar).

PARINTELE-Justin-Parvu-in-Arhivele-Securitatii-Civic-Media-CNSAS-Marturisitorii-Ro.jpgAlături de părintele Justin – scria Irina Nastasiu la Doxologia -, se cuvine să pomenim, în ziua de 14 mai, pe toţi sfinţii mucenici care au pătimit în temniţele comuniste din România şi care, între anii 1945 – 1964, au fost chinuiţi cu foame, sete, frig, bătăi şi torturi inimaginabile, cu teroare continuă, insulte şi umiliri nenumărate şi care s-au săvârşit, mărturisind dreapta credinţă. Să ne adăpăm mereu din izvorul lor de apă vie şi să le urmăm exemplul de jertfă pe altarul credinţei şi al neamului, astăzi, când întreaga societate resimte atât de acut lipsa modelelor autentice. Să ne cuminecăm din durerea şi din jertfa acestor eroi, aşa cum ne îndeamnă poetul Radu Gyr, şi el un martir al închisorilor comuniste:

Morminte dragi, lumină vie,
Sporite’ntr’una an de an,
Noi v’auzim curgând sub glie,
Ca un şuvoi subpământean!

Aţi luminat cu jertfe sfinte
Pământul, până’n temelii,
Căci arde ţara de morminte,
Cum arde cerul de făclii.

Ascunse’n lut, ca o comoară,
Morminte vechi, morminte noi,
De vi se pierde urma’n ţară,
Vă regăsim mereu în noi!

De vi s’au smuls şi flori şi cruce
Şi dacă locul nu vi-l ştim,
Tot gândul nostru’n el v’aduce
Îngenuncheri de heruvim.

Morţi sfinţi în temniţi şi prigoane,
Morţi sfinţi în lupte şi furtuni,
Noi am făcut din voi icoane,
Şi vă purtăm pe frunţi cununi.

Nu plângem lacrima de sânge,
Ci ne mândrim cu-atâţi eroi.
Nu! Neamul nostru nu vă plânge,
Ci se cuminecă prin voi.

(Radu Gyr – Imn morţilor)

Radu Gyr la aniversarea academicianului Nichifor CRAINIC, 23 decembrie 1969

ÎNREGISTRARE EXTRAORDINARĂ: Acad. NICHIFOR CRAINIC – Apologetul Ortodoxiei Mistice din România secolului al XX-lea – în convorbire cu PAN M. VIZIRESCU, realizată în ziua de 7 feb. 1969

21 mai 1940-21 mai 2015

75 de ani de când Nichifor Crainic a fost primit în Academia Română

„(…) M-am ridicat dintr-o sărăcie lucie, însufleţit de tatăl meu fără carte, care m-a voit «om mare» ca şi învăţătorul genial pe care l-am avut în sat. Ceea ce am luat din casa părintească pentru formaţia ulterioară este emoţia de copil când bunica după tată mă trimitea pe lunca Neajlovului să culeg ghiocei şi floarea Paştelui, mergând dus de mâna ei, să le depunem pe masa sfântă în Vinerea Mare şi să ne dăm amândoi «pe sub Domnul Hristos». Apoi, în aceeaşi noapte a marii dureri mergeam cu mama la morminte, şi auzeam jelania sfâşietoare evocând sufletele morţilor în cimitirul înstelat de lumânări. Trăiam emoţii covârşitoare. De la tata mi-a rămas prima educaţie literară, când mă lua pe genunchi, spunându-mi baladele haiduceşti ale Munteniei în luptă cu turcii.
Dacă aş fi rămas în sat, sigur aş fi fost poet popular. Încă din şcoala primară versificam.
Cum m-am ridicat apoi? Numai prin puterile mele proprii şi printr-o încredere spontană în ajutorul Celui de Sus, căci altul n-am avut. Când mă gândesc în perspectiva octogenară, prin câte umilinţe, prin câte boale şi operaţii medicale am trecut, nici nu-mi vine să cred că sunt eu însumi care am supravieţuit. Iar biruinţele de tot felul, pe care le-am avut în viaţă şi pe care nu le-am vânat, n-am crezut niciodată că sunt meritele mele.
Dar fondul strămoşesc de-acasă a rămas nealterat în dezvoltarea mea…
M-am simţit dintru început identic cu strămoşii mei ţărani, identic cu ţara mea, cu cultura ei autohtonă şi, în tot ce am scris, m-am frământat pentru viitorul ei. Fondul meu nativ a fost patrie şi religie în mod embrionar, adică fondul nostru ancestral. De aceea, dezvoltat în scrisul meu, în măsura în care l-am aprofundat prin cultură, acest scris a avut de la început răsunet imens în contemporanii mei, care se recunoşteau în el. Am avut adversităţi feroce de injurioase, dar şi aderenţi fanatici cum ştii foarte bine. Adversarii erau cosmopoliţi superficiali fără afinitate cu sufletul acestei ţări. Mi-aduc aminte de o poezie dedicată de mult regretatul Vasile Voiculescu, în care mă deplângea că n-am avut adversar pe măsură. (…)”

„La Viena, răscolind anticăriile, am descoperit mistica, adică fuziunea luminii eterne cu sufletul omului în extazul rugăciunii. Cine vorbeşte peiorativ de mistică e un ignorant, care vorbeşte în bobote [aiurea, fără socoteală, la întâmplare, fără rost, n.n.]. Toţi marii mistici ai lumii au fost poeţi geniali: cei pe care îi auzim la strană, misticii spanioli poeţi geniali, misticii italieni poeţi geniali, misticii germani poeţi geniali. Între mistica şi poezia înaltă e o legătură derivativă. Mistica e o psihologie atât de subtilă şi de precisă încât prin ea înţelegem poezia. Întemeietorul mănăstirilor muntene, din care au derivat şi cele din Moldova a fost canonizatul Nicodim, un mistic şi un caligraf strălucit, venit de la Muntele Athos. (…)”

Poezia Cincizeci de ani de Vasile Voiculescu, dedicată lui Nichifor Crainic:

„… Râvnesc din veci un înger adversar…
Şi pân-acum parcă-ntr-adins mi-ai dat
Numai cu pleava lumii să mă bat.
Stă totuşi semn în câmpul gol c-am dus
Ucenicia luptelor de sus:
Cincizeci de lespezi şi deasupra jar,
Alcătuind spre slava Ta altar”.

Sursa: MĂRTURISITORII

Vă mulţumim dacă daţi mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestEmail this to someonePrint this page