Patru ani de la plecarea în lumea veșniciei a Părintelui Adrian Făgețeanu. Veșnica sa pomenire!
Părintele Adrian Făgețeanu
(16 noiembrie 1912 – 27 septembrie 2011)
“In zilele noastre, copilului i se spune direct sau doar i se sugereaza, prin diverse mijloace tehnice si mediatice, ca nu este bine sa asculte de Dumnezeu, de Biserica, de parinti sau de profesori, adica tocmai de cei care vor sa-l ajute cu adevarat. In acest fel, creste in el nefiresc de mult dorinta de a fi independent. Aceasta lipsa de ascultare il va duce pe tanar in cele din urma la alienare, nu-si va mai putea gasi o pace si o liniste, nu va mai putea fi stapan pe el insusi.
Pe de alta parte, tinerii care nu iau in serios problema mantuirii, isi pierd timpul la televizor si mai ales la calculator, privind imagini de violenta sau de desfrau si invata astfel sa-si traiasca viata in libertinaj si nu in libertate. Caci numai atunci cand cunosti Adevarul, cand ajungi la Hristos, abia atunci esti liber, devii stapan pe tine insuti.
Daca tanarul alege neascultarea si libertinajul, va ajunge in cele din urma sa se indoiasca de tot ce este in jurul lui, il va cuprinde deznadejdea si chiar gandul sinuciderii. Starea tineretului de pe tot globul este ingrijoratoare pentru oamenii care gandesc un pic mai profund.
Pentru vremurile acestea atat de haotice pe care le traim, tinerii si noi toti trebuie sa apelam cu toata ravna la rugaciune. Rugaciune, rugaciune, rugaciune si nadejde in ajutorul lui Dumnezeu.
Exista o legenda frumoasa care poate avea un inteles moral.
Ulise calatorea pe mare cu oamenii lui, iar sirenele cu chipurile si mai ales cu cantarile lor amagitoare ii faceau pe unii dintre calatori sa se arunce in mare dupa ele si astfel mureau innecati. Atunci Ulise le-a astupat la toti corabierii urechile cu ceara, iar pe el a poruncit sa-l lege de catarg.
In conceptia crestina, catargul de care ne legam este crucea lui Hristos, este invatatura mantuitoare pe care este bine sa o urmam si in acest fel Dumnezeu va duce la liman corabia vietii noastre. Prin rugaciune ne legam, ne apropiem de Hristos, ne unim cu El, si asa vom putea invinge ispitele si furtunile vietii. Iar ceilalti care nu cunosc inca Adevarul, cel putin sa-si astupe urechile, adica sa nu asculte de ispita diavolului, sa-si pazeasca simturile si incetul cu incetul vor ajunge la Lumina.
Eu sunt nascut in 1912, In nordul Bucovinei care acum este ocupat de Ucraina. Cand aveam aproape 10 ani, toata scoala a mers in excursie la Putna. La un moment dat, am ramas singur langa mormantul Sfantului Ştefan si am inceput sa stau de vorba cu el:
„Maria Ta, cum ai putut sa biruiesti pe otomani, pe tatari si pe toti dusmanii tarii, iar noi, romanii de acum, trebuie sa ascultam de straini?“
Peste 20 de ani am revenit la Putna. Dupa ce am fost ranit de moarte la Stalingrad, Dumnezeu m-a ajutat sa ma vindec, iar apoi am plecat la Putna si m-am calugarit aici, la Ierusalimul neamului romanesc, in anul 1944. Trei ani mai tarziu, in 1947, au ajuns rusii la Putna si au inceput sa-i chinuiasca pe calugari, fiindca le spusese un comunist din sat o minciuna pe care ei o crezusera, anume ca monahii au ingropat tezaurul manastirii la radacina unui copac. Au tras cu pusca putin pe deasupra capului parintelui staret, parintele Paisie Prelipceanu. Trei dintre calugari au fost deportati in Siberia si nu s-a mai stiut nimic de ei. Atunci am plecat impreuna cu parintele staret si nu stiu daca a mai ramas vreun calugar in manastire. Acum, in 2008, dupa 61 de ani, m-am reintors la Putna, in manastirea mea de metanie.
Tot asa ii sfatuiesc pe tineri sa se roage, cum m-am rugat eu cand am ajuns prima data la Putna. Sa vorbeasca direct cu Dumnezeu, cum vorbeste un copil naiv si sa-I spuna:
„Doamne, Iti zic numai Ţie, Tu sa ma inveti, Tu sa ma inteleptesti, Tu sa ma luminezi si mai ales Tu sa ma intaresti sa raman cu Tine!“.
(din revista “CUVINTE CATRE TINERI”, Manastirea Putna, 2008 via Mariana Gurza)
Sursa: MĂRTURISITORII
