„Pe mine nu m-au atacat reprezentanţii nu ştiu cărei etnii sau ai nu ştiu cărui regim politic. M-au atacat duşmanii omului.” – Vintilă Horia (18 decembrie 1915, Segarcea – 4 aprilie 1992, Collado Villalba, Madrid, Spania)
Cum se lucrează taina fărădelegii la sfîrşitul lumii
Curios lucru, lucrarea aceasta, a tainei fărădelegii (2 Thes 2:7) la sfîrşitul lumii. Apostazia, neputînd fi cerută prin lepădarea explicită de Hristos, se cere acum prin lepădarea de chipul dumnezeiesc (prin acceptarea ideii că sîntem nedeplini şi handicapaţi ca ipostas, însă deplini / întregi / integri doar dacă sîntem dependenţi de tehnologie) şi prin lepădarea de cei ce au plăcut lui Dumnezeu. Dacă despre noul iconoclasm am mai vorbit (pomenind despre super-tehnologizare şi cyborgizare), apostazia prin lepădarea de cei ce au plăcut lui Dumnezeu este noua etapă a pîrei, a turnătoriei – o faptă cu desăvîrşire diabolică.
Spune Sfîntul Dorothei din Gaza astfel:
„Sînt două smerenii, precum şi două mîndrii. Cea dintîi mîndrie este cînd cineva dispreţuieşte pe fratele, cînd îl socoteşte ca nefiind nimic şi pe sine ca fiind mai presus de el. Acesta, de nu se va trezi repede şi de nu se va sîrgui să scape de ea, vine cu încetul şi la a doua mîndrie, prin care se mîndreşte şi împotriva lui Dumnezeu, şi-şi pune pe seama sa isprăvile săvîrşite, nu pe seama lui Dumnezeu.
Cu adevărat, fraţii mei, am văzut odată pe cineva ajungînd la această stare jalnică. La început, dacă cineva dintre fraţi îi spunea ceva de altul, dispreţuia pe fiecare şi zicea: «Cine e acela? Nu este altul (bun) decît [Sfîntul] Zosima şi cei împreună cu el». Apoi a început să-i dispreţuiască şi pe aceştia şi să zică: «Nu este altul (mai bun) decît [Sfîntul] Macarie». Şi după puţin a început să spună: «Cine e Macarie? Nimeni! Nu sînt (mari) decît [Sfinţii] Vasilie şi Grigorie». Apoi, după puţin, a început să-i dispreţuiască şi pe aceştia, zicînd: «Cine este Vasilie? Şi cine e Grigorie? Nimeni. Numai Petru şi Pavel (sînt mari)». Şi i-am spus lui: «Cu adevărat, frate, şi pe aceştia îi vei dispreţui». Şi, credeţi-mă, că după puţină vreme, a început să zică: «Cine este Petru şi cine Pavel? Nimeni. Numai Sfînta Treime (e mare)». Pe urmă s-a mîndrit şi împotriva lui Dumnezeu Însuşi şi aşa şi-a ieşit din sine. De aceea trebuie să luptăm, fraţii mei, împotriva celei dintîi mîndrii, ca să nu cădem cu încetul şi în mîndria cea mai deplină.“
Acesta este motivul apostaziei: mîndria. Înjugarea ei cu necredinţa va duce negreşit la lepădarea de Hristos. După ce vrăjmaşii lui Hristos şi ai poporului român au încercat pe rînd să convingă autorităţile locale să retragă titlul de cetăţeni de onoare unor mari români – precum Părintele Justin Pârvu şi Valeriu Gafencu, etc -, acuzîndu-i de “fascism”, a venit acum rîndul lui Vintilă Horia. Vintilă Horia a fost o uriaşă personalitate academică, de anvergură internaţională. Romanul său “Dumnezeu S-a născut în exil” a fost apreciat pe multe meridiane ale lumii, devenind un soi de manifest al unei lumi sugrumată de ateism. Volumul a fost premiat cu premiul literar Goncourt şi a fost contestat de regimul bolşevic la putere în România anului 1960, România în care elita intelectuală şi morală a ţării zăcea în închisori.
Acum trei luni, consiliul local al localităţii Segarcea (Dolj) – localitatea în care s-a născut marele romancier Vintilă Horia – i-a atribuit scriitorului cetăţenia de onoare. La pomenirea Sfîntului Haralambie, pe 10 Februarie a.c., în urmă cu două săptămîni, acelaşi consiliu local i-a retras titlul acordat.
Nu e de mirare retragerea unui titlu în vremurile în care ţara se mai numeşte România doar pentru că moscovia internaţionalistă nu e interesată să-i dea alt nume, în vremurile în care corectitudinea politică este religia oficială a Statului Român.
De mirare este că nişte autorităţi locale au avut ideea de a săvîrşi un gest creştinesc faţă de cel mai cunoscut om care s-a născut vreodată în localitatea lor, cîtă vreme ştiau că nu vor rezista presiunilor corectitudinii politice care urma să se rostogolească peste primărie şi reprezentanţii săi.
S-au potrivit aici cuvintele Mîntuitorului Iisus Hristos, Care zice (Luca 14:28-33):
Cine dintre voi vrînd, să zidească turn, oare nu mai întîi şezînd îşi socoteşte cheltuiala – dacă are cele spre săvîrşire -, ca nu cîndva, punînd el temelia şi neputînd săvîrşi, toţi cei ce-l vor vedea să înceapă a-l batjocori, zicînd: “Acest om a început a zidi, şi n-a putut săvîrşi”?
Sau care împărat, mergînd să se lovească cu alt împărat la război, oare nu şezînd mai întîi se sfătuieşte de va putea cu zece mii să întîmpine pe cel ce vine asupra lui cu douăzeci de mii? Iar de nu, încă fiind el departe, trimiţînd solie, se roagă de pace.
Lepădarea de mărturisirea creştină a înaintaşilor noştri va fi urmată de alte lepădări, după care, apostatul fiind deja slăbit şi în derivă faţă de toate valorile fundamentale ale creştinismului şi ale omenirii, va primi de bună voie apostazia finală. Este vorba de un domino al compromisurilor şi al apostaziei care, dacă nu va fi oprit, va prăbuşi în cele din urmă sufletul care se clatină sub valurile vremii.
Info: Vintilă Horia, din nou “criminal al poporului”
Motto: „Trebuie oare să ne temem că această ediţie ar provoca nu ştiu ce reabilitare a fascismului în Franţa? Există imbecili standardizaţi care nu vor ezita să spună asta. E ca reflexul pavlovian. Dar a te bloca în acest tip de gîndire e a ignora faptul că tăcerea şi cenzura nu fac decît să agraveze fantasmele…!” – Andrei Pleşu în polemică cu Radu Ioanid şi Alexandru Florian, citându-l pe Philippe Sollers la momentul când operele lui Drieu de al Rochelle au apărut, în 2012, în bibilioteca Pléiade
Cazul Vintila Horia. Consiliul local Segarcea retrage titlul de cetatean de onoare acordat scriitorului
de Cristina Hermeziu
La presiunile Institutului ,,Elie Wiesel” scriitorul Vintila Horia nu mai este ,,cetatean de onoare post mortem” al orasului natal Segarcea.
Consiliul local a hotarit sa anuleze distinctia acordata in decembrie 2015 cu ocazia centenarului scriitorului, dupa ce, invocind legea 217/2015 si o sentinta a Tribunalului Poporului din 1946, prin care Vintila Horia a fost condamnat pentru ,,crime de razboi”, Institutul National pentru studierea Holocaustului din Romania ,,Elie Wiesel” a cerut expres retragerea acestui titlu.
Desi academicieni, intelectuali si jurnalisti au incercat nuantarea cazului Vintila Horia, scriitor cu o opera de maturitate remarcabila, recunoscuta international, distins cu premiul Goncourt, dar si autor, in tinerete, al unor articole de propaganda fascista, acuzatiile aduse de Tribunalul Poporului in urma cu 70 de ani prevaleaza in interpretarea si aplicarea, azi, a contestatei Legi 217/2015, privind crimele impotriva umanitatii si crimele de razboi. In urma adresei Institutului National pentru studierea Holocaustului din Romania ,,Elie Wiesel”, Consiliul Local din Segarcea – localitatea unde s-a nascut scriitorul – decide, in sedinta din 10 februarie 2016, revocarea titlului de cetatean de onoare, acordat in decembrie 2015 lui Vintila Horia ca o recunoastere a valorii operei sale.
In rezumat, lui Vintila Horia i se retrage titlul de cetatean de onoare, acordat in calitatea sa de scriitor cu o
importanta opera, cu argumentul ca, potrivit interpretarii legii, ar fi o forma de cult al personalitatii fata de un ,,criminal de razboi”.
Intreaga dezbatere, la care au participat, in saptamanile precedente, Andrei Plesu, Basarab Nicolescu si Eugen Simion, pe de o parte, si Radu Ioanid si Alexandru Florian pe de alta parte, o puteti reciti aici.
Pe blogul sau de la Adevarul, filozoful Andrei Plesu a vorbit despre necesitatea implicarii, in dezbaterea din jurul cazului Vintila Horia, a Academiei Romane, a Ministerului Culturii, a Institutului Cultural Roman si a Ministerului Justitiei:
,,Am pomenit Ministerul Justitiei pentru ca socotesc urgenta reconsiderarea riguroasa a deciziilor luate de
Tribunalele Poporului de la mijlocul anilor `40, invocate adesea de <<Institutul Elie Wiesel>> drept argument al propunerilor lui de <<epurare>>, considera Andrei Plesu.
Dezbaterea a adus precizari referitoare la distinctia intre ,,Tribunalele Poporului”, ale caror decizii ar fi fost
legitime si ,,Tribunalele populare”, aparute dupa 1948, si compromise de ideologia comunista: ,,Primele erau
<<speciale>>, fara <<asesori populari>>, fara alta preocupare decit cea legata de crimele de razboi, comenteaza Andrei Plesu, si adauga: ,,Trec peste faptul ca intre 1945 si 1948 comunismul nu era chiar absent din mecanismele puterii (… ) Dar iata cum arata completul de judecata care l-a condamnat pe Vintila Horia in 1946: presedinte: celebrul Voitinovici; membri: 2 <<judecatori ai poporului>>, 2 invatatori, 1 muncitor CFR, 1 comerciant, 1 fost consilier la Camera de Munca, 1 <<judecator delegat>>, 1 grefier, 1 acuzator public si 1 (unul singur!) magistrat. Nu s-ar zice ca avem de a face cu o echipa de <<experti>>… ” concluzioneaza Andrei Plesu.
Cristina Horia, fiica scriitorului care traieste la Madrid, face demersuri pentru a deschide in Romania o
actiune judiciara in vederea anularii sentintei din 1946. Anularea sentintei n-ar fi doar o reparatie morala, ci si dezavuarea abuzurilor in modul de a recurge la memoria culturala in cazuri precum cel al scriitorul Vintila
Horia, crede fiica acestuia:
,,In conditiile actuale, orice persoana – lipsita total de intelepciune istorica, umana, culturala si transcendentala, cu un spirit intunecat de minciuni si ranchiuni sterile si anacronice – poate s-o aplice oricind” comenteaza Cristina Horia.
Sursa: Adevărul
Preluare: Ziaristi Online
