FLORII – de Radu Gyr

Ţara verde,
ca o inimă haiducă de baladă,
şi-a adus de peste Dunăre şi mare
berzele – bucăţi înalte de candoare –
şi le leagănă pe harfe lungi de soare:
clopote de ghiaţă şi zăpadă.

Râurile,
zimbri de argint,
se reped cu cornul înainte.
Crengile, ‘n odăjdii noi de mărgărint,
scutură aiasmă pe morminte.
Şi din adâncimi de oseminte
umbre albe,
flăcări albe, se ridică:
dintr’un cneaz un zarzăr se aprinde,
sue – un piersic dintr’o mână de vlădică.

Peste umărul Floriilor, bălai,
dacii ară cerul limpezimii,
cu plăvanii, peste zare, până’n rai,
unde plâng pe trâmbiţi serafimii…

Noaptea, sus, pe stele călătoare,
trec, călări, pandurii către Jii.
Luna iese’n drum, la răgălii,
cu prăsele reci la cingătoare…

Vechi hotar de berze şi răsură,
zac haiducii între vipere şi broaşte.
Cad luceferii: anafură de Paşte,
Drumul robilor e cuminecătură.

Florie vin, mici, şi se grijesc,
îngenunche prunii cosânzenii,
şi, sub lespezi, basarabii se gătesc
să pornească, la biserică, la denii…

Numai tu, neam osârdit, dormi sub pecete,
într’o gropniţă cu viermi şi mucegai.
Doamne, doi arhangheli îi trimete,
să-i ridice piatra, pentru Rai!

(poezie de Radu Gyr publicată în revista “Pământul strămoşesc“)

PAMINTUL-STRAMOSESC-745 Radu Gyr Florii

Mănăstirea Petru Vodă / MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON