Connect with us

“Era în anul 1952, în ziua de Paşti şi, de pe unde eram în păduri, ne-am hotărât “să mergem şi noi la biserică”. Ne-am apropiat prin păduri până în coasta de la răsărit de Mănăstirea Sâmbăta, într-un loc de unde puteam vedea slujba ce se ţinea în pădurea rară din apropierea clopotniţei.
Era o zi frumoasă de primăvară, când codrul îşi împlinea frunza şi pomii din poiana mănăstirii se aplecau de floare. Se vedea lume în faţa altarului improvizat. Din când în când veneau, aduse de vânt, când mai tare, când mai încet, frânturi din troparul învierii “Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Ne gândeam la cei căzuţi dintre noi până atunci: Marcel Cornea, Silviu Socol, Porâmbu, căpitan Monea, Mogoş, Mazilu, Partenie Cozma şi ceilalţi despre a căror soartă nu ştiam nimic. Eram încă sub povara amintirii ultimului căzut, Baciu, fratele lui Ghiţă.
Am rămas tăcuţi cât a ţinut slujba. Nu ştiu care a avut parerea, parcă Brâncoveanu, pe care a spus-o cu glas tare: “Dacă vreunul dintre noi va supravieţui, să ne legăm ca acela sa ne adune oasele de pe unde vor fi fost aruncate şi să le îngroape aici lângă această mănăstire”.

In Memoriam Ion Gavrila Ogoranu

Ion Gavrilă Ogoranu

Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol. 2

La 1 Mai 2016 s-au împlinit 10 ani de la plecarea Bădiei Ogoranu la Ceruri! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Preluare: MĂRTURISITORII

Citiţi  şi: INEDIT. Testamentul olograf al Grupului Ion Gavrilă Ogoranu şi Imnul Carpatin Făgărăşenilor. Săptămâna Patimilor, 1954. VIDEO/DOC CNSAS


Imnul Carpatin Fagarasenilor – Grupul Ion Gavrila Ogoranu de ZiaristiOnlineTV

Chilia Parintelui Arsenie Boca Sambata de Sus

Citiţi şi: Singur, în munţi, de Sfintele Paşti. Partizanul Vasile Motrescu: “Stau prigonit de frații mei trădători care și-au vândut țara și sufletele lor dracilor din Rusia”

Print Friendly, PDF & Email
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Părintele Ilie Lăcătuşu din Giulești, sfântul cu moaşte întregi din România sau mortul-viu. Mărturii impresionante la 20 de ani de la descoperirea sa și la 35 de ani de la nașterea la Cer (+22 iulie 1983)

Articole

Uciderea bestială a Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Crima din noaptea Sfântului Andrei. FOTO-DOCUMENTE

Articole

O fotografie inedită cu Corneliu Zelea Codreanu şi o scrisoare a Olguţei Blănaru Iordănescu (+6 octombrie 2015) împreună cu alte foto-mărturii

Articole

Părintele Arsenie Papacioc: „La mormântul meu dacă veniţi, vă spun: Iubiţi-vă!”. Acasă la marele Duhovnic, în chilia sa de la Mănăstirea Sf. Maria – Techirghiol. 40 de FOTOGRAFII

Articole

Connect