A plecat un poet-mărturisitor: Dumitru Oniga. “O, Doamne Sfinte, de ce, Tu, voieşti, / pe cei ce Te urăsc să-i fericeşti / iar cei ce Te iubesc, îi răstigneşti?!

„Condei mi-a fost un ac, un băţ, un cui./ Cu asemenea scule câte nu poţi să spui?!/ Am scris pe săpun, pe geam, pe-un colţ dosit de perete/ Ori pe alte ciudate suprafeţe”

Poetul Dumitru Oniga, fost deţinut politic în timpul regimului comunist, unul dintre mărturisitorii discreţi ai credinţei creştin-ortodoxe (un poet care a ucenicit pe lângă Nichifor Crainic şi Radu Gyr), a decedat în noaptea de joi spre vineri (20 spre 21 octombrie 2016), la vârsta de 91 de ani. Înmormântarea va avea loc luni luni, 24 octombrie, la ora 12:00, în localitatea Stupca. Dumitru Oniga şi-a concentrat întreaga viaţă în câteva versuri: “De am băut otrava vieţii, dacă / Am pipăit amare adâncimi, / Hulit şi schingiuit, Dat în tărbacă, / Am sângerat urcând spre înălţimi / Să caut urma paşilor divini”. În anul 2009, Dumitru Oniga, alături de alţi patru supravieţuitori ai închisorilor comuniste, oameni care s-au menţinut demni şi au devenit repere în viaţa culturală suceveană (George Ungureanu, Eugen Dimitriu, Vasile Pânzariu şi Radu Bercea), a primit din partea Consiliului Judeţean Suceava Certificatul de Martir al Spiritualităţii Româneşti în Bucovina şi a fost onorat cu “Trofeul Bucovinei”. (Daniela Micuţariu)

Dumitru Oniga, desprins din mirificul bucovinean al Stupcăi lui Ciprian Porumbescu, a împletit cântarea cu sonetul şi ruga

la-stupca-cu-dumitru-oniga

La 16 ani a fost “musafirul” aproape un an al închisorii din Cernăuţi, deasupra celulei care l-a “găzduit” şi pe marele Rapsod Ciprian Porumbescu. Prin suferinţă, a îmbrăţişat la îndemnul lui Crainic poezia: “Bucovinene, nu te juca. Versurile tale sună bine, mergi pe acest drum şi vei realiza lucruri frumoase”.  Dumitru Oniga a luat suspinul Zorilor din cutele portului popular prefăcându-l în curcubeu de metanie, convertindu-l apoi în pioşenia psalmului. Când gându-i deschide miezul de noapte, şoapta-i pe furiş i se cuibăreşte-n patima poeziei.

La Crucea Ta am stat îngenuncheaţi, /când înfloreau în Ghetsimani măslinii, /să-ţi sărutăm şi rănile şi spinii, /de patimile Tale luminaţi. /Iisuse blând, iertaţi-s asasinii /deşi, de veacuri, sunt stigmatizaţi, /călăii sunt puternici şi bogaţi, /noi am cules doar caznele,, ciulinii. /N-am căutat petreceri sau plăcere, /am înfruntat prigoane şi durere /crezând nelimitat în Înviere. /  -O, Doamne Sfinte, de ce, Tu, voieşti, /pe cei ce Te urăsc să-i fericeşti /iar cei ce Te iubesc, îi răstigneşti?!…(La Crucea Ta). – (Ghe. Constantin Nistoroiu)

“M-a ales destinul pentru suferinta”

dumitru-oniga-la-stupca

Istoria moderna a Romaniei, asa cum a fost ea conceputa si predata in scoli inainte de anul 1989, a deformat adevarul, multe evenimente petrecute in perioada Romaniei interbelice fiind interpretate in asa fel incit sa deserveasca niste interese obscure. Prin “grija” comunistilor, nu existau carti sau documente care sa vorbeasca despre opresiuni, despre ororile savirsite de Securitate asupra unor oameni nevinovati, nu existau decit spaima, frustrari si sloganuri ale caror cuvinte devenisera demult demonetizate. Despre lagarele comuniste, generatiile “epocii de aur” au aflat prea putin inainte de acel moment, pentru ca cei care stiau ceva, ori care au fost ei insisi protagonistii acelor timpuri tulburi, erau constienti ca a vorbi despre atrocitatile regimului totalitar echivala cu condamnarea la moarte.

La 17 ani, 3 ani de inchisoare corectionala pentru “activitate legionara”

Dumitru Oniga face parte dintre oamenii care si-au risipit tineretea in inchisorile comuniste. A facut peste 19 ani de detentie si nici in ziua de astazi nu stie exact pentru ce a fost condamnat. Unele voci sustin ca ar fi fost legionar si ca este inca fidel doctrinelor Miscarii Legioanre. Fara a face comentarii pe marginea acestor afirmatii, va prezentam in reportajul care urmeaza amintirile din perioada de detentie.
“In 1940, cind Miscarea Legioanra a fost la conducere, eu aveam 15 ani”, isi deapana Dumitru Oniga sirul amintirilor. “La virsta aceea, stiam prea putin despre politica, umblam in costum national, cu cartile sub brat. Eram un copil venit din Stupca sa invete la oras. In ianuarie 1941, la asa-zisa rebeliune, care de fapt a fost lovitura de stat a lui Antonescu pentru a-i inlatura pe legionari, ma aflam prin preajma si am fost lovit in burta de un cartus ricosat de aiurea. Am fost supus urgent unei interventii chirurgicale si aveam toate sansele sa ma fac sanatos. De atunci a inceput sirul necazurilor mele. M-a ales destinul pentru suferinta. Organizatia de Tineret a Miscarii Legionare <Fratia de Cruce> mi-a platit cheltuielile de spitalizare, vreo 3000 de lei, care pe atunci insemna o suma foarte mare”.

In citeva cuvinte, Dumitru Oniga a rezumat principiile pe care se baza Fratia de Cruce: “La noi Fratia de Cruce s-a mentinut in sensul de a continua o educatie. Se cultiva un sentiment de patriotism, de dragoste de tara si, in primul rind, credinta in Dumnezeu. Mai trebuia sa fii foarte bun la carte”.

In martie 1942, Curtea Martiala il condamna pe tinarul din Stupca la 3 ani de inchisoare corectionala pentru “activitate legionara”. Fapta care l-a incriminat a fost ca a contribuit cu 12 lei pentru alimente ce trebuiau trimise tinerilor arestati la rebeliunea din 1940. S-a eliberat din puscarie in mai 1944, in urma unui decret dat de maresalul Antonescu. Dupa iesirea din inchisoare s-a dus la Brad, in Hunedoara, unde era refugiata mama sa. De-abia absolvise clasa a IV-a de liceu (n.r. – pe atunci invatamintul era structurat in 4 clase primare si 8 clase de liceu), se inscrisese la o scoala de conductori tehnici in Baia Mare, cind a fost din nou arestat. “I-au arestat pe toti legionarii din Hunedoara, ori eu eram socotit un legionar sadea, ca doar facusem puscarie. Am stat vreo luna in arestul politiei, dupa care m-au internat intr-un lagar, la Sacel, linga Hateg. Pe cind eram arestat la politie, se dadea examen la scoala de conductori tehnici. M-am rugat de comandantul politiei sa-mi dea voie sa merg la examen. M-a lasat si l-am luat foarte bine. In lagar am stat pina in februarie 1945”. Primul gind dupa eliberare a fost sa-si continue studiile. Dupa cum avea sa constate cu amaraciune, intreaga sa tinerete si maturitate a fost jalonata de condamnari, iar libertatea i-a fost permanent umbrita de omniprezenta Securitatii.

“Aveam toti acelasi regim. Un regim de exterminare”

A treia condamnare a lui Dumitru Oniga s-a produs dupa acelasi scenariu ca si prima. Pe timpul foametei, in anii ’46-’47, s-a intilnit cu un fost camarad de puscarie, Gavrila Ion, care a fost partizan in Muntii Faragasului si, timp de 30 de ani nu a fost prins de catre securisti. Acesta i-a spus ca la Aiud, in inchisoare, se moare de foame. Impreuna au planuit sa adune bani si mincare si sa le trimita detinutilor de acolo. Securitatea a aflat ca a trimis pachete si, in 1949, l-a trimis la inchisoarea de la Aiud.

“In dosarul meu mi s-au adus multe invinuiri. Securistii m-au batut pina ce am scris ce-au vrut ei. N-am comis nici o fapta terorista ca sa-mi dea 8 ani de temnita grea. Aveam toti acelasi regim, un regim de exterminare. Daca eram la celula, dimineata, de foarte multe ori nu primeam de mincare. Intr-un timp, s-au dat niste terci, dar n-a tinut mult. Pe la 10 venea piinea. Ratia era de 250 de grame. Dar era piine de tip rusesc. Se turna o coca in tava, care crestea si era ca un burete. Nu stiu daca avea, toata, 150 de grame. Trebuia impartita in 8, citi eram in celula. Un timp, am primit ciorba de ardei iuti sau de gogonele, care nu se putea minca. Atunci au inceput sa moara detinutii pe capete. Era o caruta – droaga ii spuneam – care in fiecare dimineata trecea cu cite 2, 5, 10 morti. Atunci a murit Remus Danes, un intelectual din Mitoc. Era foarte inalt si solid iar cei asa ca el, inalti, n-au rezitat. <Mor de foame in tara piinii. Oare cum va plati neamul acesta toate ororile?>, asa a spus inainte de a muri. Se vede c-am tot platit de atunci si platim in continuare.

Daca vorbeam mai tare, sau daca nu le convenea ceva gardienilor, veneau si ne bateau sau ne bagau la carcera, ori intr-o celula cu geamuri sparte. Erau stapini absoluti pe viata noastra. Cine a crezut in Dumnezeu, a rezistat. Trebuia sa-ti gasesti mereu o preocupare”. Acolo, in umbra zidurilor reci, Dumitru Oniga a inceput sa scrie versuri. Era un risc imens, insa era, totodata, un izvor de hrana spirituala. Poeziile calatoreau din celula in celula. Pe atunci, Dumitru Oniga nu se gindea ca unele dintre acele poezii vor vedea vreodata lumina tiparului. Chiar si dupa eliberarea din temnita, ele au ramas pitite in ungherele memoriei, ori prin carnetelele ascunse cu grija.

In inchisoarea de la Aiud, Dumitru Oniga a vazut moartea cu ochii. Era in 1952, si muncea noapte de noapte, cite 12 ore intr-o fabrica, la sectia de fierarie. “Ne trezeam dupa-amiaza, la ora 16.00, mergeam la masa, la 12 noaptea ne dadea masa de dimineata – un terci, iar dimineata luam masa de seara. Regimul acesta a durat vreun an si ceva. A inceput sa ma supere inima. Ziua nu prea puteam sa dorm, pentru ca-mi era foame. Tot timpul ne era foame. Am lucrat asa pina in toamna lui ’53. Atunci nu stiu ce s-a intimplat pe plan international, pentru ca noua, celor care eram socotiti legionari, ni s-a inscenat un incendiu la fabrica si n-am mai fost lasati sa lucram. Directorul de atunci al penitenciarului a aplicat un regim de izolare nemaiintilnit pina atunci. Nu stiam cine e la dreapta si cine e la stinga. La geamuri erau obloane prin care vedeam numai citeva dungi de cer. Nu era nici lumina si nu aveam voie sa ne atingem de pat. Erau doua rinduri de paturi suprapuse, intr-o celula de 2m pe 4m. Mai incolo era tineta. In unele celule era cite o bancuta, in altele nu. Pentru ca nu aveam voie sa ne atingem de pat trebuia sa stam in picioare sau pe bancuta aceea, cu rindul, iar daca nu era, pe jos. Asa stateam de la 6 dimineata pina la 9 seara. Regimul acesta pe multi i-a innebunit. Urlau, se zbateau. Nu-i scotea dintre noi. Noaptea, auzem de multe ori racnete, bubuituri. In toamna lui ’55 m-am imbolnavit de tuberculoza. Incepusem sa scuip singe si in cele din urma am fost dus la infirmerie. M-au tratat cu hidrazina si cu streptomicina, dupa care am stat mai multe luni internat la sectia TBC a spitalului penitenciarului. Am fost eliberat in 3 iunie 1956 pentru ca implineam 8 ani de temnita”.

Scriu, pentru ca tragica experienta ce am trait-o sa nu se mai repete

Dupa ce s-au inchis in urma sa portile inchisorii, scrutind zarile libertatii, Dumitru Oniga credea ca a lasat in urma necazurile si ca a suferit cit pentru doua vieti omenesti. Insa n-a fost sa fie asa. I s-a stabilit domiciliu fortat la Rachitoasa, la Balta Brailei. Acolo s-a casatorit cu o consateana de-a lui, din Stupca. Devenise tata, nascindu-i-se o fetita, Albumita-Maria, cind a fost din nou asaltat de securisti.

“In ’58, la vreo trei luni dupa ce se nascuse fiica mea, au venit securistii, au inconjurat satul, cu o demonstratie de forte inutile, erau vreo 10 in fata usii mele, si ne-au luat pe mine si inca o serie de fosti detinuti. Ne-au incarcat in niste camioane si ne-au dus spre Constanta, la un lagar de pe fostul Canal, Noua Culme. Ne-au bagat in niste baraci si ne-au imbracat in haine vargate. Era mai rau ca la puscarie. Acolo, la Canal, sint peste 11 mii de schelete ingropate. Marea majoritate au fost intelectuali, din generatia care a facut Romania Mare. Canalul era parasit pe atunci. Ne-a dus sa lucram pe albia Canalului. Spargeam piatra, o incarcam in vagonete si o expediam.

Mai apoi, am lucrat in Delta Dunarii. Vara lucram la gradina dar iarna era cumplit, pentru ca ne ducea la stuf. La campania de stuf au murit vreo 85 de insi. Dupa Noua Culme, ne-a suit intr-un tren si ne-a dus la Tulcea, unde ne-a bagat in cala unui vas. Nu stiam unde mergem. Cind am iesit afara, un peisaj lunar: dune de nisip, vint. Parca eram la capatul lumii. Ne aflam la Periprava, la Delta Chiliei. Am mers vreo 5 km prin nisip, pina la un lagar. Ne-a pus la cules porumb. Acolo, la Periprava, am gasit vreo trei mii de olteni, fosti primari si sefi de garnizoana, de pe timpul legionarilor. Din aceste motive au fost arestati. Majoritatea au murit. Erau supusi la munca grea, foame, batai. Am stat in total 6 ani acolo: un an la fostul Canal Noua Culme si apoi cinci ani la Periprava.”

In cei 6 ani, Dumitru Oniga nu a putut lua legatura cu sotia sa. Dupa ce a fost arestat, aceasta s-a intors la Stupca cu fetita, unde a suplinit o catedra de Limba Romana. Apoi a fost data afara din serviciu. “Tovarasii” au sfatuit-o sa divorteze ca sa-si poata continua munca, pentru ca nimeni nu angaja sotia unui detinut. A obtinut divortul si astfel a fost reprimita in serviciu.

Dupa ce s-a eliberat, in 1964, Dumitru Oniga s-a recasatorit cu fosta lui sotie. Uneori, ca sa o tachineze, ii spune in gluma, ca parca era mai buna prima sotie. Fostul detinut politic s-a angajat ca meserias la Combinatul de Celuloza si Hirtie din Suceava. In paralel, si-a continuat ultimul an de liceu, dupa 17 ani de intrerupere. Apoi, tot la fara frecventa, a urmat cursurile Facultatii de Stiinte Economice din Iasi. Dupa absolvire, cu mare greutate i s-a dat un post de economist in intreprinderea unde lucra. “Din cauza trecutului meu, pentru orice treapta sau gradatie, trebuia sa lupt.” A devenit intre timp, pentru a doua oara tata, cel de-al patrulea membru al familiei fiind un baiat: Alexandru.

Dumitru Oniga s-a pensionat in anul 1980, din cauza inimii. Inca de cind a iesit din inchisoare a inceput sa faca crize de fibrilatie, care s-au indesit cu trecerea anilor. A continuat sa scrie poezii si proza, in care este evocata lumea de cosmar din penitenciare. Unele s-au publicat (“Cintece triste” – 1996, “Lumina si iubire” – 1997), iar altele sint, deocamdata, literatura de sertar, asteptind sa vada lumina tiparului. “Daca prin inchisori am scris pentru mine si pentru fratii mei de suferinta, acum scriu si doresc sa tiparesc pentru tinerii de azi si pentru generatiile ce vor veni, ca tragica experienta ce am trait-o sa nu se mai repete.”(Gabriela HOSTIUC)

Dumnezeu să-l odihnească împreună cu Drepţii Săi!

MĂRTURISITORII

fisa-penala-a-lui-dumitru-oniga-2

fisa-penala-a-lui-dumitru-oniga

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON