“Numai credinţa în Dumnezeu şi iubirea de ţară m-au ţinut în viaţă” – Ion Ilinoiu, luptător în Munţii Făgăraşului (+31 octombrie 2012)

În 31 octombrie se împlinesc 4 ani de la plecarea la Domnul a lui Ion Ilioiu, luptător în grupul de rezistenţă armată anticomunistă din Munţii Făgăraşului (versantul nordic). “Numai credinţa în Dumnezeu şi iubirea de ţară m-au ţinut în viaţă”, mărturisea luptătorul anticomunist.

Ion Ilioiu, ultimul partizan anticomunist din grupul Gavrilă Ogoranu s-a urcat la ceruri la 31 octombrie 2012

Ion Ilioiu, ultimul supravieţuitor al grupul de rezistenţă anticomunistă din munţii Făgăraş, grup condus de Ion Gavrilă Ogoranu, a murit cu trei săptămâni înainte de a fi apucat să împlinească 83 de ani.

Ilinoiu a intrat în rândul partizanilor în 1948, pe când avea doar 18 ani. Cu ceva timp în urmă Ilinoiu a relatat, în cartea “Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” scrisă de Ion Gavrilă Ogoranu: ,,Noi am renunţat la familii, la viaţa liniştită de acasă, la plăcerile vârstei adolescentine pentru a înfrunta cu arma în mână trupele armatei şi ale securităţii care voiau să impună o dictatură comunistă prin minciună şi cu asuprire”. Iar asta în timp ce, după cum spune partizanul Ilinoiu, “Aveam colegi care s-au ataşat, fără să cârtească, ideilor comunismului. Aceştia erau elevii cei mai slabi din clasă şi cu un comportament îndoielnic. Am refuzat să intru în rândurile UAER – organizaţia de tineret comunist. Acest lucru m-a făcut să fiu pus pe lista neagră a securităţii, alături de  toţi colegii mei din organizaţie”.

În anii de început ai regimului comunist, Ion Ilinoiu a luptat în munţi timp de şase ani. Şi nu a fost capturat de trupele Securităţii decât în 1954, după ce a fost grav rănit. “M-au anchetat aşa, împuşcat, nu m-au lăsat să mă vindec. Când, într-un târziu, m-au operat, m-au lăsat mult timp deschis ca să arate la toţi că sunt bandit.”

Ilioiu a fost anchetat şi torturat timp de patru ani, pînă să fie trimis în judecată. În 1958 a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. A fost încarcerat la Aiud, unde a îndurat un regim de exterminare datorită căruia şi-a pierdut parţial vederea. Arestat fiind el nu a comunicat, absolut deloc cu familia timp de zece ani. A fost pus în libertate, la vârsta de 34 de ani, în 1964 când datorită presiunilor internaţionale, regimul comunist a dat un decret de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici.

În anii din urmă, Ilinoiu avea să povestească: “Urmările vieţii din puşcărie, le resimt şi acum. Mi-am întemeiat o familie mult mai târziu. Cu toate acestea nu consider un timp pierdut tot ceea ce am făcut. Cred că am făcut ce trebuia. Chiar dacă nu am biruit, sunt cu conştiinţa împăcată şi nu mă simt vinovat pentru deznodământul luptei noastre. Dacă ar trebui s-o luăm de la capat aş proceda la fel.”

Eroul Ion Ilioiu a fost înmormantat vineri, 2 noiembrie, în cimitirul vechi din Făgăraş.  (Vasile Surcel)

Mărturie a lui Ion Ilioiu, luptător în rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraşului

ion-ilinoiu-fotoIon Ilioiu, sâmbetean la origine, a intrat în rândurile grupului de luptatori anticomunisti, Vulturul Carpatilor, în ultima clasa de liceu (a liceului Radu Negru – nn), în 1948, când avea 18 ani. „Aveam colegi care s-au atasat fara sa cârteasca ideilor comunismului. Acestia erau elevii cei mai slabi din clasa si cu un comportament îndoielnic. Am refuzat sa intru în rândurile UAER -organizatia de tineret comunist. Acest lucru m-a facut sa fiu pus pe lista neagra a securitatii, pe care au completat-o toti colegii mei din organizatie. Noi am renuntat la familii, la viata linistita de acasa, la placerile vârstei adolescentine pentru a înfrunta cu arma în mâna trupele armatei si ale securitatii care voiau sa impuna o dictatura comunista cu minciuna si asuprire. Situatia s-a înrautatit începând cu 1950, odata cu declansarea razboiului din Coreea.

Comunismul si bolsevismul puneau tot mai mult stapânire pe întreaga lume. În mintea cruda a noastra, a luptatorilor, scaparea o vedeam doar de la americani. Realitatea s-a dovedit a fi însa alta. Lupta noastra n-a facut decât sa întârzie instaurarea comunismului, nicidecum sa-l opreasca. Grupul „Vulturul Carpatilor“ s-a ascuns, data fiind situatia, haituind si înnebunind trupele securitatii. Eu am rezistat în munti pâna în august 1954, când într-o lupta deschisa pe Muntele Avrigului, securitatea m-a ranit grav. Un glont mi-a perforat plamânul drept, ficatul si coloana vertebrala. De atunci soarta îmi era pecetluita. Am cazut ranit. Un ofiter, care m-a descoperit a început sa ma loveasca si sa ma târasca pe cararile muntilor prin bolovani, razbunându-se pentru ceea ce am facut eu intrând în grupul din munti.

Nu am fost omorât pentru ca securistii sperau sa obtina de la mine informatii despre luptatori. Am fost dus la Spital în Sibiu unde am fost operat. La nici doua zile de la interventia chirurgicala au început anchetele. M-au chinuit foarte mult. Au folosit hipnoza la anchete, pentru a obtine ceea ce doreau. Numai credinta în Dumnezeu si iubirea de tara m-au tinut în viata. Cruzimile lor inimaginabile au fost biruite de idealul profund pe care îl aveam eu. În starea de hipnoza mi se impuneau stari limita, ca de pilda: Esti la marginea unei prapastii adânci, nu este nici un fir de iarba de care sa te tii si mâinile îti sunt legate; Esti în vârful unui copac înalt si nu poti coborî; Te împiedici si îti rupi piciorul. La toate acele comenzi, fiind hipnotizat, simteam si traiam toate acele stari si dureri care de fapt erau imaginare. Mi-au insuflat stari de iubire sau de ura profunda. M-au înebunit. Nu aveau ce scoate de la mine pentru ca ei stiau mai multe decât mine. Ceea ce mi-au facut era din rautate. Ajunsesem sa ma urasc pentru ca traiam. Îi rugam sa ma omoare pentru a-mi opri chinurile“, povesteste Ion Ilioiu.

Pentru Ion Ilioiu chinul a durat patru ani. În 1958 a fost judecat si condamnat la munca silnica pe viata. Pedeapsa primita de Ion Ilioiu a depins si de starea sanatatii lui. Dupa sentinta el a fost încarcerat la Aiud. Aici a suportat regimul dur din închisoare. Timp de zece ani nu a reusit sa comunice deloc cu familia. Între peretii închisorii si în timpul anchetelor si-a pierdut partial vederea. Decretul de amnistie din 1964 i-a redat si lui Ion Ilioiu libertatea. Avea 34 de ani. Întors acasa si-a gasit parintii batrâni, bolnavi si fara ajutor. Pamântul le-a fost luat de CAP.

Mărturia lui Ion Ilioiu a fost consemnată în volumul III al lucrării “Brazii se frang, dar nu se îndoiesc”, îngrijită de şeful grupării armate anticomuniste din Munţii Făgăraşului, Ion Gavrilă Ogoranu

Preluare: MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON