La Mulţi Ani mărturisitoarei Aspazia Oţel Petrescu, la 93 de ani!

La mulţi ani, Doamnă Aspazia Oţel Petrescu, la împlinirea vârstei de 93 ani! Un îndemn pentru vremurile de azi şi rugăciunea mărturisitoarei din izolatorul închisorii bolşevice de la Miercurea Ciuc, unde a fost deţinută pentru dragostea de Hristos şi neam românesc.

Îndemn

Treaba noastră cea mai asiduă este să nu ne pierdem speranţa! Pentru că vremurile sunt atât de opresive, încât atentează şi la această virtute, care este toiagul iubirii. Fără speranţă, iubirea singură devine neputincioasă! Să nu ne pierdem speranţa! În ce mă priveşte pe mine, lucrurile sunt foarte simple, eu sunt foarte aproape de deznodământ, dar mă gândesc la voi, cei tineri, cât de greu o să fie să nu vă pierdeţi speranţa şi să rămâneţi luminoşi şi înfloriţi în vremurile astea atât de parşive. (a consemnat Florin Palas)

Rugăciunea mărturisitoarei Aspazia Oţel Petrescu din izolatorul închisorii bolşevice de la Miercurea Ciuc.

“- Doamne, eu ştiu că undeva, în miezul ei, şi temniţa aceasta are o inimă. O inimă îngustă şi rece ca o celula, unde, după ce, Te-au îmbrăcat în straie cu vărgi de hulă şi ocară, Te-au azvârlit să zaci flămând de adevăr şi însetat de iubire. Ai binevoit, Doamne, să suferi împreună cu noi prigoana aceasta ca să ne uşurezi povara.
În seara aceasta m-a durut tare rău sufletul; m-am gândit la rănile ce Ţi le-am pricinuit eu Ţie. Iată, sunt singură printre şobolani şi libărci. Pereţii aceştia sunt flămânzi de viul din mine. Încremeniţi, îmi absorb căldura, mi-e frig, mi-e foame şi mi-e atât de mare nevoia de ajutorul Tău. Cu Tine alături sunt altfel de cum vor “ei” să fiu. Dar eşti zăvorât, Doamne, şi nu voi cuteza să trec pragul celulei Tale.
Iată, am făcut rugăciune mare să nu mă prindă pândarul şi m-am târât pe genunchi, fără sunet, până la uşa celulei Tale. Vreau să-Ţi spun că Ţi-am adus două daruri pentru rănile ce Ţi le-am pricinuit eu, Ţie.
Ţi-am adus candela sufletului meu. E săracă şi urâtă căci aurul sufletului meu e tare puţin şi lucrarea mea e fără meşteşug, neghioabă. Dar am făurit-o pe nicovala durerii, la flăcările suferinţei, de aceea ştiu că Tu îi vei spori valoarea.
Luminiţa ei e cât o sămânţă de mac, pentru că untdelemnul credinţei din care se hrăneşte e doar o picătură. Atât am putut stoarce din sâmburii faptelor bune. Înmulţeşte-l Tu, Doamne, ca vinul din Caana, ca pâinile din pustie.
Şi astfel, strălucită de Tine, îngăduie să lumineze în cel mai întunecat ungher al celulei Tale, candela sufletului meu, pentru rănile ce Ţi le-am pricinuit eu, Ţie.
Ţi-am mai adus floarea inimii mele. Este doar un biet fir de busuioc. L-am crescut greu. Pe steiul inimii mele abia dacă şi-au putut face loc rădăcini. Şi lacrima cu care l-am udat a fost sărată şi amară. Dar a crescut şi a înflorit din miracolul iubirii Tale.
Binevoieşte şi-l primeşte, Doamne, firul de busuioc al inimii mele, să aromească duhovniceşte în celula Ta, pentru rănile ce Ţi le-am pricinuit eu Ţie.
Şi-Ţi mulţumesc din adânc, Doamne, că ai binevoit să mă împărtăşeşti cu suferinţă.”
Şi, deodată, lumina din izolator a devenit duioasă,mângâietoare. Mi se părea că celula miroase a busuioc şi o căldură plăcută mă învăluia cu gingăşie, cineva îmi vorbea fără cuvinte, n-aş putea să explic cum,dar le auzeam şi în gând şi în inimă.
“-Se află aici o inimă dezolată? Deschide-Mi, sunt prietenul tău, numele Meu este Iisus.”
Şi somnul mi-a îngreuiat pleoapele şi m-am prăbuşit în apele lui cu acea senzaţie de imponderabilitate pe care mi-o dădea întotdeauna starea febrilă.”

Extras din capitolul XII (DIN NOU LA MIERCUREA CIUC) al lucrării Doamnei Aspazia Oţel Petrescu – Strigat-am către Tine, Doamne… (disponibila AICI)

Sursa: MĂRTURISITORII

dna-aspazia-otel-petrescu

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON