Sinaxarul Demnității Românești † 2 aprilie 1950
Alexandru Maxim – erou al luptei armate anticomuniste
Personalitatea, sfinţenia şi puterea de mărturisire a lui Virgil Maxim sunt cunoscute, atât între camarazii săi, cât şi publicului larg. Despre fratele său cel mic, eroul martir Alexandru Maxim se cunosc însă prea puţine informaţii. Alexandru s-a născut la 22 martie 1926, în comuna Ulmeni, Ilfov, fiind cel mai mic dintre copiii familiei Constantin şi Alexandrina Maxim. Aceşti părinţi credincioşi şi gospodari au dat neamului nostru 3 fii: Virgil, Ion şi Alexandru.
Virgil Maxim povesteşte în cartea sa, Imn pentru Crucea purtată, despre viziunea tatălui său, Constantin, asupra destinelor fiilor: „Ne-a dat Dumnezeu trei băieţi! Pe cel mai mare îl vom face învăţător. Neamul şi ţara asta întregită are nevoie de educatori. Pe al doilea îl vom face agronom, pentru că pământul acesta trebuie lucrat de gospodari pricepuţi. Iar pe al treilea îl vom face ofiţer, căci ţara şi neamul trebuie apărate.”
Deşi urgia comunistă a lovit din plin destinul familiei Maxim, totuşi dorinţa tatălui a fost împlinită în chip strălucit de voia Lui Dumnezeu. Virgil a fost un mare învăţător şi educator al sufletelor tinere întemniţate, fiind model de rezistenţă şi demnitate, Ion a rămas să îngrijească părinţii şi gospodăria (şi el a făcut detenţie, însă de drept comun, fiindu-i înscenat un proces de delapidare), în timp ce Alexandru a fost martirizat ca erou luptător pentru apărarea neamului.
Familia Maxim s-a mutat în comuna Ciorăşti, Prahova, în satul Sălciile, unde Constantin Maxim a fost pentru un timp primar. Alexandru Maxim a urmat clasele primare şi secundare la Sălciile şi două clase de liceu comercial la Mizil (1940-1942). Asemeni lui Virgil Maxim – fratele cel mare şi modelul mezinului („Întotdeauna îl aveam sub aripa mea, la joacă sau la lecţii. Îmi purta o afecţiune deosebită, ceea ce l-a determinat să intre mai târziu în rezistenţa din munţii Trascăului, unde-şi va da şi jertfa supremă, împreună cu grupul maiorului Dabija.”), Alexandru se înscrie şi el în Frăţiile de Cruce, activând în liceul său.
În 1942 Virgil Maxim este arestat şi astfel începe calvar¬ul acestei familii. Alexandru îşi însoţeşte tatăl la prima înfăţişare în instanţă a lui Virgil, în decembrie 1942, pe atunci tânărul abia împlinise 16 ani. La următoarele înfăţişări, Alexandru va veni singur. În 1943, de Crăciun, merge să îşi viziteze fratele la închisoare, în Aiud. Reuşeşte să îl vadă şi înţelege regimul la care sunt supuşi legionarii şi motivele pentru care aceştia refuză să plece pe front, neavând ce reabilita.
După vizita făcută la Aiud, în decembrie 1943, abandonează şcoala, fiind şi el urmărit de Securitate pentru activitate legionară. Călătoreşte prin ţară lucrând în diferite oraşe sub identităţi false, încercând să îşi piardă urma. Din când în când soseşte la Sălciile să îşi vadă părinţii. În drumurile sale îşi limpezeşte gândirea şi decide să continuie lupta, de data asta sub formă armată. În acest scop, lucrând un timp la carierele de piatră din Hârşova, procură o cantitate mare de trotil (explozibil). Este prins de poliţie şi arestat, însă reuşeste să îi păcălească pe judecători, spunând că foloseşte explozibilul pentru a pescui ilegal. În felul ăsta, scapă doar cu o condamnare de 2 luni de închisoare corecţională.
Între timp, află că o parte din deţinuţii politici de la Aiud sunt scoşi la muncă, într-un regim de semi libertate, în diferite colonii de muncă. Află că Virgil a fost dus în colonia de la Galda de Jos. În 1946 soseşte şi el la Galda, unde se reîntâlneşte cu fratele său mai mare. Ca să îşi justifice prezenţa în zonă, se angajează ca muncitor în gospodăria notarului Aurel Hulea şi rămâne aici până în primăvara anului 1948, când deţinuţii au fost din nou trimişi la închisoarea din Aiud.
În timpul petrecut la Galda, Alexandru intră în legătură cu Nicolae Suciu, preot greco-catolic în comuna Întregalde. Preotul avea legături cu episcopul Blajului, Ioan Suciu, cu care avusese unele consfătuiri. Părintele se afla în legătură şi cu le-gionari şi ţărănişti care organizau (separat) rezistenţa anticomunistă în mai multe judeţe din ţară, între care şi Alba.
Pr. Suciu şi Alexandru Maxim merg de mai multe ori la Bucureşti (august, octombrie şi decembrie 1948, ianuarie 1949), unde se întâlnesc cu studenţii Radu Ionescu şi Ioan Robu, conducătorii unui grup de rezistenţă de origine ţărănistă. Aceştia au stabilit ca misiuni pentru Maxim şi Suciu organizarea de grupări de rezistenţă în fiecare localitate, strângerea de armament şi pregătirea pentru semnalul de acţiune, în vederea aterizării americanilor. În comuna Întregalde, preotul Nicolae Suciu şi Sandu Maxim i-au angajat în luptă pe învăţătorii din zonă: Dumitru Fuga, Cornel Pascu şi Victor Vandor, asigurându-şi astfel sprijinul unor intelectuali locali.
Alexandru Maxim devine în scurt timp un important lider al rezistenţei, grupul său ajungând să numere sute de persoane organizate în nuclee puternice în comunele de pe Valea Gălzii şi Valea Mureşului (la Întregalde, Mogoş, Galda de Sus, Benic, Mesentea, Galda de Jos, Oiejdea, Mihalţ, Obreja, Sântimbru, Teiuş, Beldiu etc).
În toamna timpurie a anului 1948, mai multe organizaţii de rezistenţă, de sine stătătoare, din Alba, se ataşează Grupului Alexandru Maxim (Grupul lui Petru Mărginean, Grupul „Fiii Cerului”, Grupul învăţătorului Pascu Cornel).
Organizaţia, astfel mărită, crează legături cu celelalte grupuri de rezistenţă din zonă: Grupul Fraţilor Macavei, Grupul din Cricău, condus de legionarii Victor Gruiţă, Pavel Mârza şi Petru Săbăduş, grupul Maiorului Dabija, grupul legionarului Ştefan Popa.
La finele anului 1948 toate aceste grupuri se aflau în legătură şi acţionau împreună. La 16 decembrie 1948 se stabileşte crearea unei singure organizaţii, condusă de maiorul Dabija, având drept consilieri pe fraţii Macavei şi în nucleul de comandă, pe Alexandru Maxim. Grupul lui Maxim era cel mai numeros şi mai bine organizat, deşi Alexandru Maxim la acea dată avea doar 22 de ani.
Se miza pe o colaborare ulterioară cu grupul Şuşman şi pe atragerea şi mai multor preoţi şi credincioşi greco catolici – care se aflau şi ei în prigoană din cauza recentei desfiinţări a Bisericii Greco Catolice. O mare parte a membrilor acestei noi şi complexe organizaţii erau greco catolici.
Grupul şi-a stabilit ca bază de acţiune Muntele Mare. Problemele principale cu care se confruntau partizanii erau asigurarea adăposturilor sigure, a hranei şi procurarea armamentului. În acest sens, la 17 decembrie 1948, Maxim Alexandru i-a raportat lui Dabija că armamentul se putea obţine însă numai contra unor sume de bani. Maxim crease o legătură la fabrica de armament de la Cugir, care i-ar fi furnizat toate cele necesare în schimbul unei sume mari de bani. Astfel grupul a decis atacarea şi jefuirea Percepţiei din Teiuş. Atacul a fost efectuat în seara zilei de 22 decembrie 1948, la el au participat maiorul Dabija, fraţii Macavei, Alexandru Maxim, Cornel Pascu şi Iosif Clamba. Acţiunea a fost un real succes, s-au ridicat 310.000 lei, bani care s-au folosit exclusiv pentru procurarea de armament, hrană şi echipament militar. După atac, starea de spirit în zonă era favorabilă partizanilor, locuitorii aşteptând doar un simplu semnal pentru a porni la acţiune, mai ales că aflaseră că în fruntea luptătorilor se afla un militar, fapt ce le conferea mai multă încredere.
În martie 1949 trebuia să aibă loc o nouă întâlnire între grupurile de rezistenţă, la Ghiocani, unde urmau să se sfătuiască liderii grupurilor: Alexandru Maxim, Ştefan Popa şi Niculae Moldovan, Dabija şi fraţii Macavei. Din păcate, întâlnirea nu a mai avut loc. Autorităţile încercuiseră tabăra Dabija de la Muntele Mare. Alexandru Maxim se refugiase la Muntele Capra unde aveau adăpost oamenii lui Ştefan Popa. Fiind şi ei încercuiţi de Securitate, au reuşit să fugă spre Valea Tibrului, unde au fost surprinşi de trupe în data de 8 martie 1949, în locul numit Bogoloaia.
În urma luptei ce a avut loc, Ştefan Popa, Nicolae Mol¬dovan şi Cornel Pascu au fost ucişi, iar Alexandru Maxim şi Ioan Scridon, răniţi şi arestaţi. Operaţiunea Securităţii a fost condusă personal de Gheorghe Crăciun, pe atunci şeful Direcţiei Regionale de Securitate Sibiu şi de la distanţă, de colonelul Dulgheru, Şeful Direcţiei Generale de Securitate Bucureşti.
Alexandru Maxim este dus la Securitatea Alba şi, de acolo, la Bucureşti. În 14 mai 1949 este predat Securităţii Sibiu unde este judecat ca şef al lotului Alexandru Maxim. Acuzaţiile erau crimă de înaltă trădare, uneltire contra ordinii sociale, crimă de răzvrătire şi alte infracţiuni. Procurorul i-a argumentat cazul, susţinâd că: „inculpaţii s-au constituit într-o organizaţie subversivă antistatală, cu scopul ca-n momentul când se va face război între anglo-americani şi ţările de democraţie populară, această organizaţie să dea ajutor anglo-americanilor, ocupând primăriile, posturile de miliţie, telefoanele, aruncând în aer podurile şi liniile ferate, să exercite teroare asupra organelor de stat şi de partid, să procure arme şi muniţiuni, bani, alimente şi îmbrăcăminte pentru bandiţii din Muntele Mare”.
Cu unanimitate de voturi, au fost condamnaţi de Tribunalul Militar Sibiu, la 18 octombrie 1949, toţi cei 16 acuzaţi. Alexandru Maxim a fost condamnant la muncă silnică pe viaţă şi confiscarea averii. În toate etapele procesului, Colonelul Crăciun trimitea note informative Colonelului Dulgheru.
Într-o notă a Securităţii, semnată de Lt.-col. de Securitate Gheorghe Crăciun, în 14 noiembrie 1949, rezultă că Alexandru Maxim a fost adus de la închisoarea Aiud la penitenciarul Sibiu. De acolo, potrivit fişei sale penale, a fost predat, la 2 aprilie 1950, Direcţiei Regionale de Securitate Cluj, lângă menţiunea predării apărând, fără alte explicaţii, cuvântul decedat. Maxim a fost asasinat de Securitatea Cluj, împreună cu mai mulţi condamnaţi din lotul său şi din alte loturi ale rezistenţei din Alba. Locul execuţiei şi locul în care au fost înmormântaţi nu se cunosc nici astăzi.
Propaganda comunistă a încercat să mistifice asasinatul întâi prin răspândirea zvonului (de către col. Mauriciu Ştrul) că Alexandru a evadat şi a fugit în SUA unde este crainic la „Vocea Americii”. Mai mult decât atât, o notă informativă chiar specifi-ca urmărirea lui Maxim în cazul întoarcerii în ţară cu misiuni de spionaj.
În Sălciile au fost trimişi agenţi informatori, care să le spună părinţior lui Alexandru că l-au auzit pe fiul lor vorbind la „Vocea Americii”. Zvonurile erau atât de bine ticluite, încât părinţii acestuia le-au crezut. După eliberarea din închisoare a lui Virgil Maxim (care ştia adevărul asupra morţii fratelui său), în 1964, acesta află că bieţii părinţi erau încredinţaţi că Alexandru trăieşte în America.
Mai târziu, în 1956, tot Securitatea şi tot prin Mauriciu Ştrul dă o altă notă prin care se spune că orice acţiune de urmărire a lui Maxim trebuie să înceteze, întrucât prin 1950-1951 a fost ridicat din Aiud şi pus la dispoziţia unor tovarăşi M.A.I. Bucureşti. În timpul transportului de la Cluj la Bucureşti, Maxim Alexandru, încercând să fugă de sub escortă, a fost împuşcat.
Sfatul Popular al Oraşului Cluj a emis ulterior un certificat de deces, precizând drept cauză a morţii: „TBC pulmonar”. Acelaşi diagnostic l-au avut toţi cei împuşcaţi odată cu Alexandru Maxim (încă 12 persoane). Actul de deces a fost datat 25 iulie 1957 şi a fost primit de Virgil Maxim după 1990.
Din păcate, cercetările făcute până în prezent nu au dat rezultate în privinţa identificării osemintelor lui Alexandru Maxim. În 2011 Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului a efectuat săpături în subsolul Securităţii Cluj (actualul Palat al Copiilor) unde se bănuia că au fost îngropate 13 cadavre, între care şi cel al lui Maxim. Cercetările nu au confirmat însă ipoteza iniţială.
Când va voi Dumnezeu se va vădi şi dreptatea Lui pentru Alexandru Maxim şi toate vor ieşi la iveală. Până atunci este de datoria noastră să nu-l uităm şi să îl cinstim aşa cum merită.
Cezarina Condurache, „Chipuri ale demnității românești. Eroi ai neamului și sfinți ai închisorilor”, Editura Evdokimos, 2015
Sursa: Fundaţia Profesor George Manu
Alte resurse importante: Ion Gavrilă Ogoranu – Brazii se frâng dar nu se îndoiesc – Mişcarea de Rezistenţă din Judeţul Alba
Liviu Pleşa – CNSAS – Organizaţia de rezistenţă condusă de maiorul Nicolae Dabija (1948-1949)
Într-un document din Arhivele CIA publicat de Mărturisitorii AICI este menţionat şi Sandu Maxim:
