Suferințele mamei Blondina Gobjila, o martiră a Siberiei (24 Februarie 1906 – 24 Mai 1971) – CARTE PDF. Săvârşirea martirei şi înmormântarea de Înălţare

“Sora Blondina s-a născut la 24 februarie 1906 în satul Gruşenţi – Chelmeşti din Basarabia, fiind fiica cea mai mică din cei patru copii ai preotului Zaharia Popovici şi ai presviterei Serafima, care mai aveau două fete şi un băiat. Numele ei vine de la Sfânta Muceniţă Blandina, care se prăznuieşte în fiecare an la 25 iulie. Întrucât viaţa Sfintei Muceniţe Blandina este mai puţin cunoscută, am inclus în acest volum (pag 116), istorisirea pătimirii ei.

De la vârsta de şase ani, Blondina mergea zilnic la Sfânta Biserică, cu tatăl ei, iar când a început să citească, ţinea locul de cântăreţ; ştia rânduiala Utreniei – glasurile -, iar Sfânta Liturghie o ştia pe de rost.

Spunea că niciodată nu l-a văzut pe tatăl ei fără reverendă, fie la gospodărie, fie la câmp, vara ori iarna, părinţii ei fiind foarte credincioşi şi păstrători ai vechilor obiceiuri creştin-ortodoxe.

A făcut şcoala generală şi gimnaziul şi a ajuns profesoară pentru clasele I-VII. Se căsătoreşte la 27 august 1926 cu Gheorghe Gobjilă, inginer, şi au un fiu: Vladislav -Slavcic.
De aici povesteşte chiar ea viaţa personală din închisoare şi din lagărul rusesc
din Siberia. (…)

Cu trei ani înainte de a muri, prin 1968, a venit în bucătărie, unde eram eu cu soţul meu, şi a zis: „Să vă spun o bucurie: am visat pe papa (tata care a fost preot) azi noapte. Eram parcă într-o încăpere şi deodată a pus cineva mâna pe mine.  Când m-am uitat, era papa şi mi-a spus: «Dina, uită-te la peretele acela!». Şi când m-am uitat, pe perete era scris anul 1971. Zice: «Vezi? Să fii gata pregătită! Ăsta ţi-e sfârşitul!». Şi când m-am întors, n-am mai văzut pe nimeni”.

S-a dus apoi la cimitir să-şi cumpere loc pentru mormânt. Şi-a făcut o cruce
din piatră, a făcut un gărduleţ în jurul mormântului şi s-a pregătit să fie gata pentru 1971 când, prin voia lui Dumnezeu, „papa” i-a vestit anul morţii.

Înainte de a muri, au venit la mine acasă Lenuţa (preoteasa de la Braşov) şi Domnica. Tanti Blondina ne-a dat un caiet în care avea rugăciunea de ieşire a sufletului şi alte rugăciuni şi a zis: „Când vedeţi că răsuflu mai greu, să-mi citiţi rugăciunile acestea”.

Duminică, 23 mai 1971, a fost la noi părintele Constantin Barna ca s-o vadă şi să-i citească rugăciuni de dezlegare şi de uşurare a suferinţei, pentru că se simţea foarte slăbită. După ce a plecat părintele, pe la ora zece seara a zis : „Acum! Citiţi, citiţi!”. Deoarece se sufoca, am pus un ventilator să-i facă puţină răcoare şi am început să ne rugăm cu multe lacrimi. Vreo jumătate de oră a stat aşa gata să-şi dea sufletul, dar după aceea a spus: „Gata, opriţi-vă acum, că a spus că mă mai lasă!”. Şi s-a liniştit.

Seara următoare, la zece şi jumătate exact, ca şi în seara dinainte când a spus: „Opriţi-vă, că mă mai lasă!”, ea stătea în pat, în şezut, cu picioarele întinse, nerezemată. Eu stăteam în genunchi la marginea patului ei şi mă rugam, iar Lenuţa, preoteasa, şi Domnica stăteau puţin mai deoparte. Dintr-o dată spune: „Adu lumânarea repede, lumânarea… Uite că vin să mă ia!”. Eu repede am aprins lumânarea şi i-am pus-o în mână. Apoi a zis: „Iertaţi-mă!” şi zâmbind cu chipul scăldat în lumină şi bucurie s-a lăsat pe spate şi a închis ochii pentru această lume. Aşa a adormit întru Domnul mama Blondina!

Cât timp am cunoscut-o nu ştiu să fi avut vreo o altă grijă decât să meargă la biserică, să se roage, să facă o faptă bună, să ajute pe cei necăjiţi, să scrie acatiste şi să le dea bisericilor care nu aveau cărţi de rugăciune.

Nu mai trăia deloc pentru ea, ci doar pentru alţii!

Ziua înmormântării – 26 mai 1971 – a fost una cu totul deosebită, pentru că a fost ziua dragostei manifestate de cei care au cunoscut-o, dar şi pentru că era marea sărbătoare a Înălţării Domnului. A dorit să plece la Domnul în timpul când se cântă „Hristos a înviat” şi Dumnezeu i-a împlinit această dorinţă. Slujba înmormântării s-a făcut în biserica „Nicoriţă”. Cu câteva ore înainte de înmormântare a sosit din Bucureşti şi fiul ei. Tot timpul cât tanti Blondina a fost bolnavă n-a venit s-o vadă, iar acum gândea că va fi la o înmormântare oarecare, cu câţiva oameni…

Dar tot ce vedea acum îl uimea: totul era pregătit în cele mai mici amănunte, cu multă dragoste şi bună cuviinţă. O mare de oameni care nu mai încăpea în biserică stătea pe afară. O lume aleasă, de oameni deosebiţi: profesori, medici, avocaţi, ingineri, alături de mulţi credincioşi care au cunoscut-o şi mulţi săraci şi necăjiţi care o plângeau pe cea care multă vreme fusese ocrotitoare şi binefăcătoare a lor. Au slujit 14 preoţi de la Mitropolie şi din oraş, dar mulţi alţii care erau de faţă nu aveau veşminte. Toţi călugării şi toate maicile de la Mitropolie au venit şi ele. Corul Mitropoliei a cântat „Hristos a înviat!”.

La predică au vorbit mai mulţi preoţi, fiecare mărturisind despre „sora” Blondina ceea ce ea ascunsese până acum: credinţa, dragostea şi faptele bune. Din biserică, un mare convoi de oameni uniţi în durere mergea în urma sicriului. Înainte erau coroanele, în număr foarte mare, semn de preţuire din partea atâtor oameni.

Băiatul ei a venit la mine şi cu ochii în lacrimi a pus capul pe umărul meu şi mi-a spus: „Atâta lume a preţuit-o şi a iubit-o şi eu n-am ştiut să o preţuiesc!…”.

Pe stradă, trecătorii, văzând atât de multă lume la o înmormântare, întrebau cine este. Apoi, pentru că mulţi o cunoşteau, se alăturau şi ei mulţimii care o însoţea. Convoiul a ajuns la cimitirul „Eternitatea” din Iaşi. Preoţii au rostit ultimele rugăciuni ale slujbei, corul a cântat duios „veşnica pomenire” şi astfel, sub privirea îndurerată a unei mari mulţimi, trupul i-a fost coborât în mormânt şi tainic sufletul s-a „înălţat” la Hristos, Cel în numele căruia a suferit, a iertat, şi s-a umplut de iubire pentru semeni.”

Integral în CARTEA PDF

Veşnica ei pomenire!

MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON