SEMNIFICAŢIA celor trei cruci frânte din troiţele şi candelele Părintelui Arsenie Papacioc. Prietenia cu Traian Trifan evocată de Doamna Maria Trifan în Ziarul Lumina. DESENE şi SCULPTURI

Doamna Maria Trifan, fiica lui Traian Trifan, despre tatăl său şi troiţele Părintelui Arsenie Papacioc

Părintele Arsenie Papacioc şi Traian Trifan, în lumina unei evocări

Raluca Brodner, 05 Octombrie 2017

În urmă cu mulţi ani, Traian Trifan a scris ca dedicaţie, la cererea unor adolescenţi, pe o carte de rugăciuni: „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”. Acest dicton i-a fost călăuză în viaţă Mariei Trifan, una din fiicele mărturisitorului din temniţele comuniste. În locuinţa din Braşov, venerabila doamnă păstrează obiecte sacre lucrate în închisoarea de la Aiud de tatăl domniei sale şi de părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, buni prieteni. Acestea şi alte amintiri preţioase cu cei doi sunt comori sufleteşti de neînlocuit pentru braşoveanca de 81 de ani.

Evocarea doamnei Maria Trifan despre tatăl domniei sale şi despre părintele Papacioc se derulează coerent, merge la esenţă şi este marcată, de la un capăt la altul, de emoţie: „M-am născut în anul 1936. Tata a fost avocat şi doctor în drept, iar în anul 1940 a fost numit prefect de Braşov. Un an mai târziu, a primit 16 ani de condamnare la închisoare. Majoritatea anilor de detenţie i-a petrecut la Aiud. Din luna ianuarie 1957, până în septembrie 1958, a avut domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în comuna Răchitoasa, satul Luciu-Giurgeni. Într-o noapte din septembrie 1958 a fost din nou arestat şi, timp de patru ani, nu am ştiut nimic de el. În septembrie 1962, de Ziua Crucii, tata a venit acasă de la Periprava, după ce a fost reţinut fără condamnare”.

„Prietenia lor a început înainte de anul 1940″

Octogenara continuă să vorbească cu însufleţire despre legătura frumoasă dintre părintele său şi arhimandritul Arsenie Papacioc: „Prietenia lor a început înainte de anul 1940. Tata a ajuns prefect, iar părintele Arsenie Papacioc – primar la Zărneşti, localitate ce aparţine de judeţul Braşov, după care au fost amândoi arestaţi. În primii ani de detenţie, soarta deţinuţilor a fost puţin altfel. Între anii 1941 şi 1946, la Aiud, tata a lucrat împreună cu părintele Papacioc într-un mic atelier de sculptură, unde au executat obiecte din os şi lemn. Părintele terminase Şcoala de arte şi meserii. Pe lângă cruciuliţe de diferite dimensiuni, din os sau lemn, au sculptat şi candele cu lanţ. Dădeau mare atenţie simbolurilor creştine. Simbolurile gândite de părintele Arsenie la Aiud sunt de mare profunzime existenţială. Aproape pe fiecare obiect apar cele trei cruci frânte, iar deasupra lor este incrustată crucea cu raze”.

Maria Trifan aminteşte cu multă consideraţie de obiectele primite din închisoare, pe care le păstrează în casă: „Eram copil şi mare ne era bucuria când primeam de la tata obiecte pe care ni le expedia cu greu din închisoare. Se întâmpla între anii 1942 şi 1946. Îmi amintesc şi acum de cruciuliţele mici din os, pe care le-am purtat la gât cu lănţişor, dar şi de troiţele din os şi lemn şi, nu în ultimul rând, de candela cu lanţ. Ne-au revenit de fapt două candele, una mie şi alta surorii mele. Pe spate, cea care îmi era destinată avea mesajul: «Pentru Maria. Tăticu. Aiud, 1945». Candela pentru sora mea era identică, doar că purta numele ei pe verso. Mama ne-a explicat că obiectele erau de la tata, din închisoare, pe când lucra împreună cu părintele Papacioc, «un mare artist». Trebuie să le mulţumesc mamei şi bunicilor materni pentru grija cu care au ocrotit aceste obiecte extrem de valoroase vreme de 75 de ani”.

„O imagine-simbol era statornic prezentă în sculpturile la care lucra. O Golgotă pe a cărei culme erau trei cruci frânte din piciorul lor, iar deasupra pe cer, o cruce înconjurată de raze. Întrebat ce semnificaţie au crucile frânte şi imaginea în ansamblul ei, Bădia (n.r. Traian Trifan) explica: «Vor veni vremuri grele. Se vor frânge în noi, pe Golgota ce-o avem de urcat, şi credinţa, şi nădejdea, şi dragostea. Salvarea numai Dumnezeu din ceruri cu puterea Lui ne-o va da»” (mărturia lui Nicu Mazăre în cartea „Mărturisesc… Robul 1036”, ediție îngrijită de Virgil Maxim, Ed. Scara, 1998).

Bucuria întâlnirii

Întâlnirile repetate cu duhovnicul de la Mănăstirea Techirghiol au fost zile binecuvântate pentru fiica întemniţatului fără vină Trifan: „Mi-am cumpărat maşină în anul 1973 şi aşa am reuşit să merg împreună cu tata la mănăstiri, prin ţară. La Sihăstria, i-am întâlnit cu bucurie pe părintele Marcu (zis Fachirul), cu care tata a fost închis, şi pe părintele Cleopa. Am luat legătura şi cu părintele Arsenie Papacioc, pe când era la Biserica «Dintr-un lemn», din judeţul Vâlcea. Am fost la părintele Papacioc şi cu mama, care era deja bolnavă. Mama a primit binecuvântarea părintelui înainte de a trece la cele veşnice, în anul 1975. Am mers cu tata la părintele Papacioc şi la Mănăstirea Cernica, dar cel mai des l-am vizitat când a fost la Techirghiol. Întâlnirile cu părintele Papacioc erau de fiecare dată extrem de emoţionante, pline de mare bucurie. Închiriam o cameră în sat şi tata mergea în fiecare zi să vorbească cu dânsul. Nu mai ştiu de câte ori l-am vizitat! Au fost ani când mă duceam singură pentru a-l întâlni. În anul 2003, arhimandritul mi-a dat la plecare un plic cu cinci fotografii mici, cu desene făcute de el. La acel moment nu mi-am dat seama de importanţa gestului, dar, după ce a trecut timpul, am văzut lucrurile altfel. A fost un semn de Sus ca, după 70 de ani, ­de­senele părintelui să «învie».”

Care a fost acest semn divin? „În anul 2014, s-a întâmplat un adevărat miracol. În cadrul unui simpozion organizat la Sighetu Marmaţiei, jurnalistul Mircea Crişan l-a întâlnit pe domnul Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici de la Braşov. Acesta din urmă i-a dat domnului Crişan numărul meu de telefon. Bucuros că poate vorbi cu o persoană din familia Trifan, Mircea Crişan m-a sunat, şi, printre altele, am aflat că este în strânsă legătură cu părintele Augustin Vărvăruc, stareţul Mănăstirii «Sfânta Cruce» de la Aiud. Marea rugăminte a lui Mircea Crişan a fost să donez şi eu câteva obiecte muzeului ce avea să fie amenajat la Mănăstirea Aiud. La închisoarea Aiud tata şi-a petrecut aproape 16 ani din viaţă. În amintirea lui, am respectat mereu acest loc. Aşa că, la 14 septembrie 2014, am mers acolo şi i-am întâlnit pe părintele Augustin şi pe Mircea Crişan. În biblioteca bunicului s-au păstrat, ca printr-o minune, mai multe desene, primite în perioada 1942-1946, din carcera Aiudului. Unele erau identice cu cele înmânate de părintele Papacioc, în anul 2003, dar am găsit şi desene inedite. Le-am considerat foarte valoroase pentru muzeu, aşa că am făcut copii xerox.

Pentru urmaşa lui Traian Trifan, rezistenţa părintelui său şi a altor câteva sute de creştini adevăraţi în faţa presiunii atee din timpul comunismului este un exemplu de curaj şi demnitate a unor oameni reprezentativi pentru neamul nostru. Jertfa lor trebuie cunoscută de tineri pentru a fi încredințați că se trag dintr-un popor care le merită preţuirea şi respectul.

Ziarul Lumina

MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.