Părintele Gheorghe Calciu despre fratele său de luptă, jertfă şi biruinţă, Grigore Caraza: “O sabie a demnităţii adevărului!”. Trei ani de la Adormire (+10 noiembrie 2014)

Cu mult înainte de a-l cunoaşte pe Grigore Caraza, auzisem despre el ca despre o persoană deosebită: un om de o rezistenţă surprinzătoare la toate suferinţele şi ispitirile vieţii de închisoare, un fel de legendă vie, mai ales după ce s-a aflat că refuzase să iasă din închisoare la termen.

Aş putea spune, fără să exagerez, că Grigore devenise mai mult decât o persoană, devenise un adevărat concept al dârzeniei în faţa sistemului de represiune comunistă exercitată în închisori.

Fireşte, această dârzenie nu se exprima numai împotriva violenţei fizice şi verbale, ci şi împotriva ispitirilor, aşa cum am spus mai sus, fiindcă închisoarea noastră nu a fost lipsită de astfel de ispitiri.

Cu viclenie, Securitatea uza de tot felul de mijloace de persuasiune, de promisiuni, de sensibilitatea noastră şi de sentimentalismul nostru pe care, cel mai adesea, detenţiunea îl
exacerba până dincolo de măsura normală. Se promitea libertatea, întâlniri cu familia, se specula sentimentul patern vorbindu-ne de gingăşia copiilor noştri sau de faptul că familia este întristată pentru că noi refuzăm reeducarea pentru a merge mai curând la ei, un şir întreg şi bine organizat în sistem pentru a lucra asupra sufletelor noastre şi a submina refuzul nostru la compromis.

În istoria spirituală a sufletului nostru, sub presiuni variate, unii au cedat. Oameni care au susţinut moralul altora în timpul violenţelor au căzut sub povara promisiunilor care au lovit în punctele lor slabe. Aceste ispite au devenit eficiente din momentul în care guvernul lui Dej, sub presiunea organismelor internaţionale la care dorea să adere şi să fie primit, a iniţiat compromiterea tuturor şi, mai cu osebire, a personalităţilor din închisori.

Lovitura cea mai grea a fost dată atunci când Securitatea, obţinând declaraţiile de desolidarizare ale unora, chiar i-a pus în libertate. Se părea deci că, de data aceasta, promisiunea era îndeplinită, ceea ce era o înşelăciune, fiindcă, prin compromis sau refuz, în mod egal, toată lumea trebuia să iasă din închisoare, în cele din urmă. Dar Securitatea dispunea de libertatea de a amâna eliberarea celor îndărătnici până la termenul final promis Europei de rezolvare a detenţiunii politice.

Unii, chiar dintre cei tari au căzut; mulţi dintre cei mai slabi au rezistat. Numai Dumnezeu cunoaşte limitele rezistenţei sufletului uman. Rezistenţa materialelor la diferite forţe de tracţiune, presiune sau răsucire este binecunoscută şi precizată; sufletul omenesc scapă oricărui calcul şi oricăror predicţii.

Grigore Caraza a rezistat fără compromis violenţei, perfidiei, promisiunilor, tentaţiei sentimentalismului. Nimic nu l-a mişcat, nimic nu l-a îndoit, nimic nu l-a frânt. Cartea lui pare uneori o simplă înşiruire de evenimente expuse într-un stil direct, fără a căuta efecte literare, fără subtilităţi simbolice, de parcă şi-ar povesti lui însuşi o istorie de necrezut şi totuşi reală. El nu are o legendă. El are numai istorie factuală, crudă, străbătută de momente de înverşunare împotriva nedreptăţii şi de sentimente gingaşe. Dar, în cea mai mare măsură, Grigore a fost un fel de paznic al neplierii, o sabie a demnităţii adevărului, care a lovit necruţător în neadevăr, în bestialitate şi în laşitate. Uneori cu prea multă necruţare.

Viaţa nu a fost prea milostivă cu el nici după ieşirea din închisoare, nici după emigrarea în Statele Unite. Dar niciodată nu a uitat că datoria lui era să nu înceteze lupta împotriva celor care au inventat iadul bestialităţii de la Piteşti, iadul ispitelor de la Aiud sau Gherla, iadul suspiciunilor de după decretul general de graţiere, iadul mizeriei de după evenimentul din 1989 şi toate iadurile care ne mănâncă sufletele, în toate modurile, până ajungem la buza gropii. Căci un iad, odată instalat, se va transforma cameleonic, până ce Arhanghelul dreptăţii nu-i va distruge forţele şi temelia cu sabia sa de foc.

Printre atâtea cărţi memorialistice privind viaţa încătuşată, cartea lui Grigore Caraza [Aiud Insângerat – PDF AICI] îşi are un loc special. Ea nu are temelia mistică a cărţii lui Dumitru Bordeianu, nici factologia cărţii lui Dumitru Bacu, care sunt totdeauna cărţi de referinţă privind acest subiect, ci valoarea unei mărturii care rămâne neclintită peste ani. Este ca un turn de piatră pentru un far: oricât de slabă i-ar fi lumina, el luminează, indiferent de cât de groasă este ceaţa; oricât de furioase valurile şi vijeliile, el nu se clinteşte; oricât l-ar acoperi muşchii sau gheţurile, el vorbeşte.

Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, „Un exemplu de moralitate și dârzenie” în Grigore Caraza, Aiud însângerat, ediție îngrijită de Adrian Alui Gheorghe, ediția a V-a, Postfaţă: Istorie, genocid, etnocid, un studiu de prof. univ.dr. Petru Ursache – Editura Tipo Moldova, Iași, 2013, pp. 311-312 – via FericiţiCeiPrigoniţi

MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON