Cuvânt puternic al Părintelui Ioanichie Bălan (10 ani de la mutarea la Ceruri + 22 noiembrie 2007): “Să ne ajute bunul Dumnezeu să scape ţara noastră de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi!”


(n. 10 februarie 1930, Stănița, județul Neamț – d. 22 noiembrie 2007, Mănăstirea Sihăstria) – Veşnica lui pomenire!

Luaţi aminte! Să nu cumva să uităm aceasta: întîi, să nu adunăm bogăţii multe. Ştim că mare parte sîntem săraci, ştim foarte bine situaţia – şi-a ţării şi-a altor ţări, chiar; dar vorbesc de noi. Dar dacă frăţiile voastre vă veţi ţine de Biserica lui Dumnezeu şi veţi iubi sfintele slujbe şi vă veţi spovedi regulat şi veţi ţine sfintele posturi, după putere – unu-i mai bolnav, dar preotul ştie să-i facă o dezlegare, nu-i aşa, altu-i mai bătrîn, altu-i gata de moarte – şi dacă se ţin cu toţi legaţi de sfînta Biserică şi nu vor uita de ceasul morţii şi o să veniţi regulat – la 2-3 luni cel mult să fiţi iară spovediţi (ultimele păcate, nu o mai luăm iar de la copilărie, [doar] ultimele), la acelaşi duhovnic (nu te duci din loc în loc, că e greu, azi la unul, mîine la altul; cît poţi, mai mult la acelaşi duhovnic, să te legi de el măcar cîţiva ani, să prinzi ceva de la el şi să te pună pe drumul cel bun) şi, dacă ne vom sili şi la sfînta Împărtăşanie, şi dacă vom face şi noi o faptă bună, care înseamnă înainte de toate sfînta rugăciune, milostenia – care are mare putere – smerenia, împăcarea cu toţi – atunci sigur Dumnezeu nu ne va lăsa în mîna urîţilor acelora, a cumpliţilor diavoli care umplu văzduhul. Dacă am şti noi, şi dacă am vedea cu ochii cîţi demoni se învîrt prin văzduhuri şi în locuri pustii şi fără apă, şi prin sate, şi prin oraşe unde sunt case de păcate, tot felul de păcate pe care le-am mai amintit, ne-am înfricoşa şi poate am muri de frică. Dar Dumnezeu ne cruţă ca să nu vedem, şi să înţelegem şi să credem cuvîntul Evangheliei şi să ne temem de păcat, nu de diavol, de păcat să ne temem. Degeaba mă tem de diavol, dacă de păcat nu mă las! Diavolul meu nu-i cela care vine să mă ispitească, diavolul meu e patima din mine; omul care nu poate lăsa beţia are un drac în el, (fără să vă supăraţi niciunul); care nu se lăsă de desfrîu are un diavol într-însul – trebuie să-l părăsească, altfel moare cu el şi se duce cu cei răi prin lume acolo unde sunt toţi diavolii; omul care înjură de cele sfinte şi huleşte şi trăieşte în păcate şi în fumat şi în tot felul de răutăţi şi nu are grijă de copilaşii lui, de casa lui şi-şi bate soţia şi intră toate păcatele în casele lor, ei bine, toţi aceştia, dacă nu ne-om pocăi, dacă nu ne-om smeri, dacă nu ne-om spovedi, dacă nu le-om părăsi, mergem în mîna celor fără nume, în adîncul adîncului din iad.
Iubiţi fraţi, care ar fi concluzia Evangheliei de astăzi, sau ce trebuia să facă acest bogat zgîrcit, nemilostiv, ca să nu ajungă în iad ci să urmeze lui Hristos? Ştiţi ce trebuia să facă? Ceea ce n-a făcut: milostenia. Cel care nu are – ce să-i mai ceri, săracul? El face bine cu un cuvînt: că îndeamnă pe un vecin, pe o soră, pe o creştină: “Soro, eu sărac, tu săracă, dar să mergem la Biserică”. Îi dai un sfat de suflet. Dacă ai mai mult şi material, îi dai şi o bucată de pîine, hăinuţe şi ceva din toată inima ta, şi ai făcut milostenie. Dacă bogatul făcea milostenie nu-i spunea Hristos: Nebunule! şi nu-l trimitea în iad să-l dea în mîinile demonilor; or, nu a făcut-o! A uitat cea mai mare fapta bună care, după sfînta rugăciune şi după credinţa ortodoxă curată, este milostenia. Aşa spun toţi Sfinţii Părinţi: cel mai uşor se mîntuiesc creştinii milostivi. Nu filozofii creştini care ştiu toată teologia (mulţi o mai ştiu, şi pe de rost, şi scriu la cărţi de rup pămîntul), dar ce te faci, cu ce te ajută dacă tu nu ai milostenie? Cel mai uşor se mîntuiesc creştinii milostivi! Creştinii ortodocşi care iubesc Biserica, smerită spovedanie, care se apropie cu lacrimi de Sfînta Împărtăşanie şi care, din prea-putinul lor, dau săracului, lipsitului, văduvei, omului care zace şi-i mîncat de viermi, de boală, de necaz şi de deznădejde. Milostenia nu numai materială (să nu-nţelegeţi numai bani, bani..) ci-i şi milostenie sufletească. E mai mare milostenia sufletească decît cea trupească, sau materială, pentru că e mai scump sufletul decît trupul.
De aceea noi îndemnăm, ca o concluzie a Evangheliei de astăzi, iubiţi fraţi, să vă iubiţi unii pe alţii! România va trăi atîta timp cît românii s-or ţine de biserici, de mănăstiri, de muncă cinstită şi n-or umbla după averi. Cei din apusuri, care au nu ştiu cîte averi credeţi că sunt mai fericiţi ca noi? Nicidecum! Să nu aveţi fericirea celor din occident! Noi mai ştim, şi-am mai văzut. Cea mai mare fericire o are mama mea, săraca, dacă mai trăieşte, şi bunica, dacă mai este încă astăzi, care se roagă 2-3-4 ore seara, noaptea, în miez de noapte la Dumnezeu, şi are şi ea o bucăţică de pîine acolo, un pesmet, o bucată de mămăligă cu o ceapă, şi asta e averea ei. Dar averea mare a poporului nostru nu este bogăţia materială – deşi ne-a dat Dumnezeul nostru o ţară extraordinar de frumoasă, nu se găseşte o altă ţară mai bogată – dar bogăţia românului nu sunt munţii şi averile materiale, bogăţia creştinilor noştri ortodocşi este credinţa curată în Dumnezeu, sînt faptele cele bune, este sfînta smerenie, este neadormita rugăciune pe care trebuie să o facem, este grija de aproapele, şi grija pentru cei morţi (ei n-au ce să mai facă, nu se mai pot ajuta). Aşa încît, cam acestea ar fi cîteva din darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu şi cu care noi ne putem îmbogăţi. Nu averi multe, nu maşini multe, nu case cu etaje, toate acestea sunt nimicuri, sînt minciună. Căsuţa ta săracă, dar înăuntru plină de lumină, de o icoană, o candelă dacă este şi ai untdelemn şi pentru ea, o lumînărică aprinsă, două lacrimi la rugăciune, smerenia mamei, cuminţenia tatei, blîndeţea copiilor, fecioria fetelor, binecuvîntarea lui Dumnezeu, dragostea de Biserică şi de mănăstiri, şi smerită cugetare întru toate, iată averea noastră! Iată bogăţia noastră!
Nu ne trebuie bogăţia nebunilor – adică a acelor ca cel din Evanghelie – nu ne trebuie bogăţia care e furată de ici şi de colo! Nu ne trebuie casele lor, nici banii lor, nici averile lor! Bogăţia noastră, averea noastră, tezaurul sufletului nostru este dreapta credinţă ortodoxă pe care o atacă – n-aţi văzut? – în toate ziarele aproape, o atacă cei care nu sunt ortodocşi. Nu ortodocşii, să nu credeţi! Toţi cei care vorbesc împotriva Bisericii ortodoxe sînt aceia care nu sunt ortodocşi, cei care cred în bani. Iar pentru ca să înjure Biserica ortodoxă iau mii de dolari. Dar să ştiţi, cu mîna pe Biblie vă spun, că aceşti bani nici pentru colivă nu o să le ajungă! Pentru că nu cu noi se luptă, se luptă cu Hristos, se luptă cu Sfînta Cruce, se luptă cu Maica Domnului!
Noi avem credinţa aceasta de 2.000 de ani şi, pentru smerenia noastră, ne va pomeni pe noi Domnul! Iar cînd ne-om mîndri şi ne-om îngîmfa, şi ne-om lăuda, şi-om alerga după averi – vai de capul nostru! – pierim şi noi şi ţara asta! Deci, România atîta dăinuieşte: cît românii din ea, mame şi tati, preoţi şi călugări, tineri şi bătrîni se vor ţine de Hristos, de Biserică, vor trăi în dragoste şi în iubire, nu în cîrteală şi în ură şi duşmănie, ci se vor ajuta unul pe altul şi vor face milostenie!
Să facem milostenie, ca să nu ne spună Dumnezeu: Nebunule de om, de ce n-ai făcut milostenie? Nu ştii că milostenia iartă mulţime de păcate, cum spune la Evanghelie? De ce n-ai cercetat un bolnav? N-ai bani; dar nu poţi să mergi la văduva de peste drum să vezi dacă nu moare de frig, să-i faci oleacă de foc, să-i duci un măr, o pară, ceva? Vezi? De ce n-ai dat un cuvînt bun sau o carte la un vecin pe care – uite! – l-au vînat sectanţii? De ce stai numai la cîrciumi, şi numai la cleveteală, şi la vorbărie la portiţă? Nu mai e vremea de stat la portiţă, fraţi români şi fraţi creştini! E vremea să ne rugăm! Vremea s-a scurtat, anii cei grei s-au apropiat şi noi trebuie să ieşim din această nebunie a materiei şi a banilor şi a politicii şi a tuturor, şi să ne legăm de bogăţia lui Hristos! Iar averea lui Hristos este – am spus – dreapta credinţă, este rugăciunea către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu care salvează lumea, este puterea Sfintei Cruci, este Sfînta Liturghie care se face zilnic la mănăstiri şi la sărbători în cele 10.000 de biserici din România. Bogăţia noastră este smerenia, milostenia, trăirea în dragoste, în frică de Dumnezeu şi celelalte daruri.
Cu aceste cîteva gînduri să rugăm pe Bunul nostru Mîntuitor şi Dumnezeu să ne întărească să parcurgem viaţa întreagă, nu numai postul să îl postim şi pe urmă hai să ne îmbătăm, ci să ne ducem viaţa întreagă în rugăciune, în post, în spovedanie, în milostenie şi în împăcare. Să ne ajute bunul Dumnezeu să scape ţara noastră de toţi văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi, şi pe noi toţi, care credem cu dreapta credinţă în Hristos, să ne binecuvînteze.

Sursa: Mănăstirea Petru Vodă

Amin!

Preluare: MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON