Ultimele clipe ale Doamnei Aspazia Oțel Petrescu și întâlnirile cu Maica Domnului, Părintele Justin și mama Sfintei închisorilor, în grădinile Raiului. Mărturisirile emoționante ale maicilor de la Petru Vodă

RĂMAS BUN, FERICITĂ ASPAZIA! ULTIMELE EI CUVINTE ÎN MĂRTURISIREA MAICILOR CARE I-AU VEGHEAT LA CĂPĂTÂI

Pe 11 noiembrie 2017, în ziua de cinstire a Sf. M. Mc. Mina, sfânt față de care Aspazia Oțel Petrescu vădea o evlavie deosebită, boala cancerului care o chinuia de câțiva ani a răpus-o la pat. Moment de mare cumpănă pentru cea care purtase cu demnitate și noblețe apăsarea celor 94 ani de viață, fără să se plângă vreodată de greul lor, nădăjduind doar ca în ultimele clipe să-și poarte crucea durerilor, slujindu-se singură și neîmpovărând pe cei dragi din jurul ei. Însă, Dumnezeu, în marea Lui înțelepciune și pronie mântuitoare, a vrut ca la sfârșitul vieții să-i împletească o nouă și neveștejită cunună. În ultimele luni de boală, maicile Pantelimona și Dositeia de la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă i-au fost permanent alături până la obștescul sfârșit[1], sprijinind-o în ceasurile de înfricoșătoare pătimire, de încleștare supraomenească cu durerile sfâșietoare ale trupului și cu atacurile nemiloase ale duhurilor necurate care au încercat în fel și chip să-i răpească mântuirea. Mărturia lor este o dovadă în plus că dragostea de semeni, rugăciunea neîncetată și asumarea suferinței după pilda Mântuitorului Iisus Hristos ne agonisesc arvuna Împărăției veșnice.
Maica Pantelimona, de formație medic, își amintește: „În cele 72 de zile de luptă cu boala, doamna Aspazia ne-a uimit prin neobosita ei trezvie cu care înțelegea să înfrunte durerile trupului, dar mai cu seamă chinurile sufletului pe care cel rău i le pricinuia prin atacuri cu anevoie de îndurat de omul obișnuit în condiții de normalitate, nu mai vorbim de starea atât de vulnerabilă a omului aflat pe patul de suferință. Erau momente în care și atingerea mâinilor noastre le simțea ca pe niște perii. În cele două luni și jumătate de suferință extremă, ne-a mărturisit că în trei rânduri s-a întâlnit aievea cu cei răposați din familia ei. Înaintea acestor întâlniri cu cei de dincolo, nu dormea mai deloc nici ziua, nici noaptea și era foarte agitată. Odată ne-a spus că l-a văzut pe Părintele Justin, că era foarte luminos și că deși nu i-a vorbit, a privit-o ca și cum ar fi vrut să-i dea de înțeles: „Știi, tu, Aspazie, ce vreau să-ți zic”. Apoi dânsa a surâs, spunându-ne că și ea pătimește ca Părintele Justin, numai că ea n-a ajuns la cuțit.
Aspazia Otel PetrescuDupă primul episod de delir, când și-a revenit, primele cuvinte pe care le-a spus, au fost: „La Dumnezeu sunt măsurile”. Apoi a adăugat: „Uite așa a pătimit și Nicu”, iar noi am întrebat-o: „Care Nicu?” și a răspuns: „Nicu Purcărea”.
Într-o noapte a văzut raiul. Era trează și foarte senină, la față era transfigurată și zicea că se plimbă printr-o grădină foarte frumoasă cu multe flori albastre, cu un pârâiaș, cu o fântână. Ce vedea numai ea știa, dar avea un chip plin de lumină și o bucurie cerească i se întipărise pe chip. Apoi ne-a mărturisit că Maica Domnului i-a dat un dar, însă nu ne-a specificat despre ce e vorba.
Și-a cunoscut sfârșitul cu două zile înainte de a trece la Domnul când a văzut-o pe mama dânsei care i-a spus: „Hai acasă”, iar în altă vedenie fratele ei i-a mărturisit că mama ei este într-un loc foarte frumos împreună cu surioara lor, Ariadna care a trecut la Domnul, la opt luni.
În ciuda durerilor insuportabile pe care le avea zi și noapte, doamna Aspazia găsea resurse sufletești nebănuite ca să se roage mai tot timpul. În ultima lună de suferință, zicea mereu, chiar și în somn troparul Sfintei Cruci. A fost ca un laitmotiv pe toată perioada aceasta de înfiorătoare pătimire. Altă rugăciune care îi plăcea să o rostească, era rugăciunea Sf. Ioanichie cel Mare: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh, Treime Sfântă, slavă Ție”. Adeseori am surprins-o rugându-se cu voce tare astfel: „Doamne iartă-mă. Doamne iartă-i pe toți cei care nu Te iubAspazia Otel Petrescuesc, care nu Ți se închină Ție, nu cred în Tine și izbăvește-i de focul iadului pe toți care au mare nevoie de îndurarea Ta”. Iar în ultimele zile, am auzit-o spunând: „Doamne, iartă-mi toate greșelile mici, pretențiozitatea mea și iartă păcatele neamului meu”. Altădată ne-a zis: „Vai de el!”, iar noi am întrebat: „De cine?”. Și răspunsul a fost: „Vai de un creștin care rătăcește!”. Ne-a mai spus la un moment dat că Dumnezeu pune un om bun lângă un om rău, că adeseori Dumnezeu face aceasta pentru că oamenii răi au mare nevoie de cei buni.
În arena luptelor duhovnicești, doamna Aspazia a dus războaie crâncene cu duhurile întunericului care o hărțuiau necontenit, vrând să-i afunde definitiv sufletul în mlaștina deznădejdii. Odată, după ce a trecut peste un val cumplit de ispitiri, am îndrăznit să o întrebăm: „Ce s-a întâmplat? V-au chinuit vrăjmașii, iar?”. Și ea ne-a zis: „Da”. Și am întrebat-o: „Cum v-au chinuit? V-au spus că nu vă mântuiți, v-au adus gânduri de deznădejde, v-au înfricoșat?”. Și ne-a zis că nu au înspăimântat-o, doar că îi repetau fără întrerupere să renunțe, să renunțe la luptă.

m. Pantelimona la capataiul dnei Aspazia

Într-o zi am auzit-o suspinând din adâncul inimii: „N-aveți idee cât de rele sunt duhurile întunericului, cât de nemiloase sunt!”. Cu o zi, două înainte de a pleca la Domnul, noi am ispitit-o cu călugăria, spunându-i că harul tainei o va ajuta mult în luptă, dar dânsa, privindu-ne cu toată sinceritatea și cu toată puterea sufletului ei, ne-a zis apăsat: „Da, dar Dumnezeu îți cere să-L iubești cu toată inima, cu toată ființa ta, iar eu nu-L iubesc așa. Îl iubesc, dar nu cu toată ființa mea”.
Luni, în ziua dinaintea plecării ei la Domnul, a fost destul de tăcută. Nu prea comunica. Au venit părinții de la Petru-Vodă și i-au făcut Sf. Maslu, i-au citit canonul de ieșire a sufletului și au spovedit-o. După Sf. Maslu, cam la o oră, două, doamnei Aspazia a început să-i fie din ce în ce mai rău, să respire din ce în ce mai greu. N-a mai răspuns la tratament și m-a chemat la căpătâiul ei ca să-mi șoptească: „Maica Pantelimona, din momentul acesta, am nevoie de prezența ta permanentă”. Începuse să se sufoce din ce în ce mai tare, avea respirația greoaie și obosea la fiecare inspirație. Apoi a început să spună că nu o mai doare nimic, că nu o mai deranjează nici secrețiile, că nici picioarele nu o mai dor, după care și-a cerut iertare. A fost conștientă până în ultima clipă și la un moment am strigat la ea, întrebând-o dacă ne aude și ne-a răspuns cu privirea că ne aude, dar nu mai avea puterea să vorbească. La un moment dat, între orele 22 și 23, i-au apărut pe picioare petele cadaverice și mi-am dat seama că nu mai prindem dimineața. Și-a dat ultima suflare la ora 0:40, plecând să se odihnească lângă cei dragi de dincolo.

Prin viața ei de jertfă și de luptă, prin bărbăția cu care a înfruntat ispitirile dinaintea ceasului morții, fără îndoială că doamna Aspazia a dobândit cununa biruinței în cămara Împărăției Celui de Sus. A fost înmormântată în ziua în care mama ei răposase în anul 1977, pe 25 ianuarie.

[1] Alături de maicile de la mănăstirea Paltin, au vegheat și maicile de la mănăstirea Diaconești

(Evocare realizată de maicile de la mănăstirea Paltin Petru Vodă, preluat de portalul MĂRTURISITORII din Revista ATITUDINI NR. 54)

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON